Preasfanta Inima a lui Isus

V4.105 Amărăciunea lui Isus pentru putregaiul omului. Legea divorțului (3 februarie 1902)

vointadivina3Lasă un comentariu

         Aflându-mă în starea mea obișnuită, m-am trezit în afara mea [împreună] cu adorabilul meu Prunc Isus în brațe. Mai întâi a turnat puțin din ceea ce Îl amăra și apoi a făcut un gest că ar vrea să plece, iar eu, strângându-L în brațe, i-am spus: „Dragul meu și viața vieții mele, ce faci, vrei să pleci? Și eu ce fac? Nu vezi că atunci când sunt fără Tine, pentru mine este o moarte continuă? Și apoi, Inima Ta, care are aceeași bunătate, nu va avea curajul să o facă și eu nu Te voi lăsa să pleci niciodată”. Și strângându-L puternic, de parcă brațele mele ar fi devenit lanțuri, [El] neputând să se elibereze, a rămas cu mine, taciturn, și eu, văzând pervertirea și mai mare a relelor societății, i-am spus: „Dulcele meu Bine, spune-mi, ce o să fie cu acest divorț de care ei spun? Vor ajunge sau nu să facă această lege păcătoasă?”

Și El mi-a spus: „Fiica Mea, interiorul omului conține o tumoare cangrenoasă, e plin de putregai, de parcă ar fi ajuns la supurație și nemaiputând s-o mai conțină în interior, vor să taie această tumoare, dar nu pentru a vindeca, ci pentru a face în așa fel ca, ieșind afară, parte din acest putregai, să contamineze și să infecteze întreaga societate. Dar Soarele Divin, plutind în mijlocul societății, strigă continuu spunând: O, omule, nu-ți amintești din ce izvor de puritate ai ieșit și ce aură de lumină îți lumina calea? Tu, nu doar te-ai contaminat, dar vrei să acționezi și împotriva naturii, dorind să dai o altă formă, diferită decât cea pe care ți-am dat-o și de felul stabilit de Mine.”

            Apoi a spus atâtea alte lucruri pe care nu știu să le relatez, și spunea aceasta cu atât de multă amărăciune, încât eu, fiind incapabilă să rezist să-L văd așa, am spus: „Doamne, să ne retragem, nu vezi cum Te amărăsc oamenii și aproape că nu-ți dau pace?” Astfel ne-am retras[1] în pat și, vrând să-L mângâi pe bunul meu Isus, i-am spus: „Dacă atât de mult Te îndurerează ce fac oamenii, eu îți ofer viața mea, să sufere orice durere, să nu se ajungă la această [acțiune], și să nu fie respinsă[2] în niciun fel, o unesc cu Jertfa Ta, pentru a putea obține cu certitudine o decizie a harului”.

            În timp ce spuneam aceasta, părea că Domnul ar scrie oferta mea pentru a o prezenta Justiției divine. El a dispărut și m-am regăsit în mine.

            Se pare că oamenii, cu orice preț, vor să confirme cel puțin un articol din această lege, neputând obține confirmarea totală după cum le place și doresc.

[1] Luisa spune: „ne-am retras în pat…”; Aceste cuvinte le folosește în sens spiritual, când Luisa se retrage în trupul ei după ce Isus a purtat-o în afara trupului ei, să facă anumite plimbări în toate situațiile și locurile posibile, pentru a-i aduce lui Isus iubire, glorie, adorație, mulțumire în locul tuturor creaturilor. „Ne-am retras în pat…” reprezintă faptul că Isus este Dumnezeu aflat în interiorul Luisei, așa cum se află și în interiorul nostru, după cum spune chiar și Sfântul Apostol Paul: că trupul nostru este templul lui Dumnezeu, așadar, să îndepărtăm imaginația lumească nelegiuită care ne duce în iad. Când Isus și Luisa își dau sărutări și mângâieri, toate acestea trebuie văzute doar ca alinări spirituale divine, pe care Isus le așteaptă de la noi toți.

[2] Adică, respinsă oferta mea.

4.89 Pământul ar fi trebuit să fie unul și același cu Cerul, în ceea ce privește iubirea, lauda și mulțumirea Domnului. Luisa le dăruiește în numele întregului pământ, dar singura ei dorință este să se ascundă și să dispară în Dumnezeu (2 octombrie 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

         În această dimineață adorabilul meu Isus a venit și m-a purtat cu duhul în mijlocul oamenilor. Cine poate spune relele, ororile care se vedeau? Așadar, foarte îndurerat mi-a spus: „Fiica Mea, ce duhoare transmite pământul în timp ce ar fi trebui să fie una cu Cerul! Și întrucât în Cer nu se face altceva decât a Mă iubi, lăuda și a-Mi mulțumi, ecoul Cerului trebuia să absoarbă pământul încât să formeze unul singur, dar pământul a devenit insuportabil; așadar, vino tu și unește-te cu Cerul și în numele tuturor vino și oferă-Mi satisfacție pentru ei”.

            Într-o clipă m-am trezit în mijlocul îngerilor și sfinților. Nu știu cum să spun, dar am simțit o insuflare a ceea ce cântau și spuneau îngerii și sfinții; și eu, ca și ei, mi-am îndeplinit misiunea în numele întregului pământ. După aceea, dulcele meu Isus, foarte mulțumit, s-a adresat tuturor spunând: „Iată o voce îngerească de pe pământ, cât de mulțumit Mă simt!”

            Și în timp ce spunea aceasta, parcă pentru a mă răsplăti, m-a luat în brațele Sale, m-a tot sărutat, arătându-mă întregii curți Cerești ca pe un obiectiv al celor mai dragi complăceri ale Sale.

            Văzând aceasta, îngerii au spus: „Doamne, Vă rugăm: arătați oamenilor ceea ce ați lucrat în acest suflet, cu un semn prodigios al atotputerniciei Voastre, pentru slava Voastră și pentru binele sufletelor. Nu mai țineți ascunse comorile revărsate în ea, ca văzând și atingând ei înșiși atotputernicia Voastră într-o altă creatură, să poată fi căință pentru cei răi și de o mai mare încurajare pentru cei care vor să fie buni”.

            Auzind aceasta, m-am simțit cuprinsă de teamă și anihilându-mă complet, mă vedeam ca un peștișor mic și m-am aruncat în Inima lui Isus spunând: „Doamne, nu vreau altceva decât pe Tine și să fiu ascunsă în Tine; Ți-am cerut întotdeauna acest lucru și Te rog să mi-l confirmi”.

            Și spunând aceasta, m-am închis în interiorul lui Isus, de parcă înotam în vastele mări din interiorul lui Dumnezeu. Și Isus le-a spus tuturor: „Nu ați auzit-o? Nu vrea altceva decât pe Mine și să fie ascunsă în Mine[1] și aceasta îi este cea mai mare mulțumire; iar Eu, văzând o intenție atât de pură, Mă simt mai atras spre ea. Și văzând nemulțumirea ei dacă aș arăta oamenilor cu un semn prodigios lucrarea Mea, pentru a nu o întrista, nu le acord [oamenilor] ceea ce mi-ați cerut [voi îngeri și sfinți]”.

            Părea că îngerii insistau, dar nu am mai ascultat pe nimeni, nu făceam altceva decât să înot în Dumnezeu, ca să înțeleg interiorul Divin; dar ce! Păream a fi un copilaș care vrea să strângă în mâna lui mică un obiect de dimensiuni incomensurabile, pe care în timp ce îl ia, îi scapă și abia reușește să-l atingă, așa că nu se poate spune nici cât cântărește, nici cât de lat era acel obiect, sau, cum ar fi un alt copil care necunoscând în întregime profunzimea studiilor, spune cu anxietate că ar trebui să învețe totul într-un timp scurt, iar el abia reușește să învețe primele litere ale alfabetului.

Tot așa creatura nu poate spune altceva: „L-am atins, este frumos, este mare, nu există niciun bine pe care să nu-l dețină”; dar cât este de frumos? Câtă măreție conține? Câte bunuri deține? Nu știu să o spun, dar, se pot spune despre Dumnezeu doar primele litere ale alfabetului, lăsând în urmă întreaga profunzime a studiilor. Așadar, frații mei cei mai dragi, îngerii și sfinții, chiar și în Cer, ca și creaturile, nu au capacitatea de a-L înțelege în totalitate pe Creatorul lor; sunt ca atât de multe recipiente pline de Dumnezeu, încât dorind să se umple mai mult, se revarsă.

            Cred că spun multe absurdități, de aceea pun punct.

[1] „Căci, voi ați murit, și viața voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu” (Coloseni 3,3).

Efeseni 3,14-19: Din această cauză, îmi plec genunchii înaintea Tatălui, de la care îşi trage numele orice familie în cer şi pe pământ, ca să vă dea puterea, după bogăţia gloriei sale, de a fi întăriţi prin Duhul lui în omul lăuntric, aşa încât Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă. Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire, să fiţi în stare să înţelegeţi împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea, înălţimea şi profunzimea şi să cunoaşteţi iubirea infinită a lui Cristos ca să fiţi plini în toate de plinătatea lui Dumnezeu.

V4.86 Compensând golurile care sunt făcute de creaturi față de gloria lui Dumnezeu și pledând pentru binele sufletelor, prin oferta continuă care se face și perseverând în aceasta, se formează în noi Viața lui Isus (10 septembrie 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Continui să fac ceea ce binecuvântat Isus m-a învățat să fac în ziua a 4-a a acestei luni, deși uneori mă distrag; iar, în timp ce uneori uit, pare că în interiorul meu Isus stă de pază și suplinește El pentru mine. Deci, văzând acest lucru, mă înroșesc și mă unesc imediat [cu El] și prezint oferta pe care o fac acum, chiar dacă aceasta ar fi și o privire, un cuvânt și spun: „Doamne, toată acea glorie pe care creaturile ar trebui să Ți-o ofere cu gura și ei nu Ți-o oferă, intenționez să Ți-o dăruiesc cu a mea și implor pentru ei să folosească bine și cu sfințenie gura, unindu-mă mereu cu însăși gura lui Isus”.

Deci, în timp ce făceam astfel în toate lucrurile mele, a venit și mi-a spus: „Iată continuarea vieții Mele, care era slava Tatălui și pentru binele sufletelor. Dacă vei persevera în asta, tu vei forma viața Mea și Eu pe a ta, tu vei fi respirația Mea și Eu a ta”.

            După aceea, Isus s-a așezat să se odihnească pe inima mea și eu pe Inima Sa și părea că Isus își procura respirația de la mine și eu o luam de la Isus. Ce fericire, ce bucurie, ce viață cerească am experimentat în acea stare! Domnul să fie întotdeauna mulțumit și binecuvântat, care folosește atâtea îndurări cu această păcătoasă.

V4.36 Isus a luat locul inimii în Luisa și își face atribuția, dar are nevoie să fie hrănit mereu cu propria Sa Voință (22 noiembrie 1900)

Divine WillLasă un comentariu

            Adorabilul meu Isus continua să se arate. În această dimineață, după ce m-am Împărtășit, Îl vedeam în interiorul meu, atât pe El cât și cele două inimi atât de unite, încât păreau una singură. Preadulcele meu Isus mi-a spus: „Astăzi am decis să Mă așez pe Mine însumi în locul inimii tale”.

            În acest timp, am văzut că Isus s-a așezat în acel loc în care stă inima și din interiorul lui Isus primeam respirația și simțeam bătăile inimii [mele din Inima lui Isus]. Ce fericită mă simțeam trăind în această stare! După aceea, a adăugat: „Luând Eu locul inimii, ar fi bine să ai întotdeauna hrana pregătită ca să Mă hrănești. Hrana va fi Vrerea Mea[1], și în tot ce te vei mortifica, te vei priva din iubire pentru Mine”.

            Dar cine poate spune tot ce s-a petrecut în interiorul meu între mine și Isus? Cred că e mai bine să tac, altfel simt că aș zădărnici [totul], nefiind limba mea bine instruită[2] capabilă să vorbească despre haruri atât de mari, pe care Domnul le-a dăruit sufletului meu; nu mi-a mai rămas altceva decât să-i mulțumesc Domnului că se îngrijește de un suflet atât de mizerabil și păcătos.

[1] „Hrana mea este voința celui care M-a trimis și să împlinesc lucrarea lui”. (Ioan 4,34)

[2] Adică, perfecționată bine, blândă, să devină mai puțin dură.

V4.35 După ce Isus a transformat inima Luisei într-a Sa, încât să nu se mai distingă, El i-a dat patru indicații: uniformitatea perfectă la Voința Sa, umilință profundă, puritate și ascultare (20 Octombrie 1900)

Divine WillLasă un comentariu

            Aflându-mă în afara mea, adorabilul meu Isus continua să-mi arate inima mea într-a Sa, dar atât de transformată încât nu mai recunosc care este a mea și care este cea a lui Isus[1]. El a conformat-o perfect la a Lui și i-a imprimat (inimii) toate semnele Patimii, făcându-mă să înțeleg că Inima Sa, de când a fost concepută cu aceste însemne ale Pătimirii, a fost o revărsare pentru ceea ce a suferit în mod continuu Inima Sa în ultima zi a vieții Sale. Părea că văd, că așa cum e una, așa este și cealaltă. Părea că-L văd pe iubitul meu Isus ocupat să pregătească locul în care urma să pună inima, parfumându-l, decorându-l, cu multe flori diferite. Și în timp ce făcea aceasta, mi-a spus: „Preaiubita Mea, fiindcă trebuie să trăiești din Inima Mea, este mai bine să începi să te adaptezi la un mod de viață perfect. Așadar vreau de la tine [următoarele]:

            1. Uniformitate perfectă cu Voința Mea, pentru că nu vei putea niciodată să Mă iubești perfect, decât iubindu-Mă cu propria Mea Voință; într-adevăr îți spun că, iubindu-Mă cu propria Mea Voință, vei ajunge să Mă iubești pe Mine și pe aproapele cu propriul Meu mod de a iubi.

            2. Umilință profundă, așezându-te în fața Mea și a creaturilor, ca ultima dintre toate.

            3. Puritate în toate, pentru că orice mică lipsă de puritate, atât în a iubi cât și în a lucra, totul se reflectă în inimă și rămâne pătată. De aceea, vreau ca puritatea să fie ca roua pe flori la răsăritul soarelui, care prin reflexia razelor transformă acele picături mici în multe perle prețioase pentru a încânta oamenii. Tot așa, toate lucrările tale, gândurile și cuvintele, bătăile inimii și afecțiunile, dorințele și înclinațiile, dacă vor fi împodobite cu roua cerească a purității, vor țese o dulce încântare, nu numai pentru ochiul uman, dar și pentru întregul Cer.

            4. Ascultarea trebuie să fie legată de Voința Mea, pentru că, dacă această virtute îi privește pe superiorii pe care ți i-am dat pe pământ, [prin urmare] Voința Mea este ascultarea ce Mă privește pe Mine în mod direct, încât se poate spune atât despre una cât și despre cealaltă că amândouă sunt virtuți ale ascultării, cu această singură diferență, că una îl privește pe Dumnezeu, iar cealaltă îi privește pe oameni; ambele au aceeași valoare și nu poate fi una fără cealaltă, așadar trebuie să le iubești pe amândouă în același mod”.

            Apoi a adăugat: „Să știi că de acum înainte vei trăi cu Inima Mea și trebuie să o înțelegi așa cum este Inima Mea, ca să-Mi găsesc complăcerile Mele în tine. Prin urmare, îți recomand să nu mai fie inima ta, ci doar Inima Mea”.

[1] Cu unsprezece ani înainte, reînnoind „căsătoria mistică” (pe 7 septembrie 1889), Domnul i-a dat în dar Vrerea Sa (cfr. Vol. 13, 5.12.1921). După alți 11 ani (Vol. 10, noiembrie 1911), îi reînnoiește ceea ce îi arată acum: prin simbolul inimii este indicată voința, izvorul vieții și al iubirii. Iar încă după alți unsprezece ani [îi reînnoiește] pentru a treia oară (Vol. 13 și 14) pentru a completa formarea Luisei ca „o altă” Umanitate a Domnului nostru, pentru ca Luisa să acționeze asemenea Lui în Voința Sa Divină.

Matei 11,28-29: Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă! Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi umil cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre! Căci jugul meu este plăcut, iar povara mea este uşoară”.

V4.34 Inima este simbolul voinței. Ceea ce a făcut Isus (a pus inima Luisei într-a Lui) a fost să o facă să treacă de la starea de uniune la cea de desăvârșire (în unitate). Numai prin credință se poate vedea ce lucrează Isus în Luisa (18 noiembrie 1900)

Divine WillLasă un comentariu

            [Isus] continua să-mi păstreze inima mea în Inima Sa și din când în când se hotărăște să mi-o arate, sărbătorind de parcă ar fi obținut ceva valoros și în aceste zile, trezindu-mă în afara mea, în partea care corespunde inimii, în loc de inimă văd lumina pe care binecuvântatul Isus mi-a trimis-o în aceste trei respirații.

Așadar, în această dimineață, când a venit, arătându-mi Inima Sa, mi-a spus: „Iubita Mea, ce ai dori, Inima Mea sau a ta? Dacă o vrei pe a Mea, îți va fi mai acceptabil să suferi; dar să știi că am făcut acest lucru pentru a te determina să treci la o altă stare, deoarece atunci când se ajunge la uniune, se trece într-o altă stare, care este cea a mistuirii, iar sufletul, pentru a trece la această stare de mistuire perfectă, are nevoie, ori de Inima Mea pentru a trăi, ori de a lui, complet transformată în a Mea, altfel nu poate trece la această stare de mistuire”.

            Și eu, cu toată teama, am răspuns: „Iubirea mea dulce, voința mea nu mai este a mea, ci a Ta, fă ce vrei și voi fi mai mulțumită”. După aceea, mi-am amintit de unele dificultăți ale Confesorului, iar Isus, cunoscându-mi gândul, mi-a arătat ca și cum aș fi în interiorul unui cristal și asta îi împiedica pe alții să vadă ce lucrează Domnul în mine, și apoi a adăugat: „Doar la reflexiile luminii se cunoaște ce conține cristalul în interior, așa este și pentru tine. Cine are lumina credinței, își va da seama de ceea ce lucrez în tine, dar dacă nu, va vedea lucrurile în mod obișnuit”.

V4.33 Isus închide inima Luisei în Preasfânta Sa Inimă și îi dăruiește Iubirea Sa Divină ca inimă (16 noiembrie 1900)

Divine WillLasă un comentariu

            În această dimineață, după ce am primit Împărtășania, adorabilul meu Isus mi-a arătat interiorul meu, presărat cu flori, în formă de cabană, și El stătea înăuntru, recreându-se și încântându-se în totalitate. Văzându-L în acea atitudine, i-am spus: „Preadulcele meu Isus, când vei lua această inimă a mea pentru a o conforma complet cu a Ta, încât să pot trăi doar din viața Inimii Tale?”

            În timp ce spuneam acest lucru, supremul și singurul meu Bine a luat o suliță și m-a deschis pe latura care corespunde inimii, a scos-o afară cu mâinile pentru a vedea dacă ar fi complet dezgolită și dacă ar avea acele calități pentru a putea rămâne în Inima Sa Preasfântă. Și eu m-am uitat la ea, dar spre surprinderea mea, am văzut crucea, buretele și coroana de spini imprimate într-o parte; dar doream s-o văd și din cealaltă parte și din interior, unde părea umflată, ca și cum s-ar fi putut deschide. Iubitul meu Isus m-a împiedicat, spunându-mi: „Vreau să te mortific fără a te lăsa să vezi tot ce am revărsat în această inimă. Ah, da, aici, în interiorul acestei inimi există toate comorile harurilor Mele, pe care natura umană le poate conține”.

            În acest timp, a închis inima mea în inima Sa Preasfântă, adăugând: „Inima ta a pus stăpânire pe Inima Mea, iar Eu, îți dau iubirea Mea, ca inimă, care îți va da viață”. Și apropiindu-se de acea parte, a trimis trei respirații care conțineau lumină și care au luat locul inimii, apoi a închis rana spunându-mi:

            „Acum mai mult ca oricând, este mai bine pentru tine să te fixezi în centrul Vrerii Mele, având ca inimă numai Iubirea Mea. Nici măcar pentru o singură clipă nu trebuie să ieși din Ea, și numai Iubirea Mea își va găsi adevărata hrană în tine și dacă își găsește Voința Mea în tine în toate și pentru toate, în aceea își va găsi mulțumirea Sa și adevărata corespondență”.

Apoi, apropiindu-se de gura mea, mi-a mai trimis încă trei respirații și în același timp a turnat o licoare foarte dulce, care mă îmbăta complet. Deci, plin de entuziasm, El a spus: „Vezi, inima ta este într-a Mea, de aceea nu mai este a ta”. Și m-a tot sărutat continuu, arătându-mi iubirea cu toată finețea Lui; dar cine le poate spune toate? Îmi pare imposibil să le manifest. Cine poate spune ce simțeam când am revenit în mine?

            Pot să spun doar că mă simțeam de parcă nu aș mai fi fost eu: fără vicii, fără înclinații, fără dorințe[1] și total cufundată în Dumnezeu; dinspre partea inimii simțeam o înfrigurare sensibilă, în comparație cu celelalte părți.

[1] Chiar și pe tine alegându-te pentru doritul „Fiat” (…), trebuia să-ți dau multe haruri pentru a nu așeza într-un suflet și trup corupt, atât doar cunoașterile care aparțin Voinței Mele, cât și propria Sa Viață pe care trebuia să o formeze și să o îndeplinească în tine. Așadar, folosind puterea Sa, chiar dacă nu te-a scutit de pata originară, totuși a înăbușit și a ținut cu fermitate înclinațiile spre vicii, ca să nu producă efectele ei corupte. Era corect și necesar acest fapt pentru noblețea, distincția și sfințenia Voinței Supreme. Dacă în tine nu ar fi fost efecte bune, Voința Mea ar fi găsit umbre, ceață și nu ar fi putut răspândi razele Sale de adevăr.” (Vol. 19, 19.03.1926) (cfr. 16.04.1926).

Cântarea Cântărilor 1,1-4: Cântarea Cântărilor, care este a lui Solomón. Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Căci dezmierdările tale sunt mai bune decât vinul, miresmele tale sunt plăcute pentru miros, mireasmă revărsată, numele tău: de aceea te iubesc tinerele. Trage-mă după tine şi să fugim! Să mă ducă regele în camerele sale! Ne vom bucura şi ne vom veseli cu tine, ne vom aminti de dezmierdările tale mai mult decât de vin! Pe bună dreptate ele te iubesc! (Sufletul se simte foarte atras de Dumnezeu, mireasa trebuie sa fie sufletul in timp ce Mirele este Cristos. Domnul vrea ca fiecare suflet sa il iubeasca asa cum mireasa isi iubeste mirele)

V4.7 Revolta din Andria (16 septembrie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Continuând să vină adorabilul meu Isus, m-a făcut părtașă la diferite dureri ale Pătimirii Sale și apoi Domnul m-a purtat cu duhul în afara mea, arătându-mi satele vecine. Îmi părea că ar fi fost Andria, deoarece, dacă Domnul nu ar folosi atotputernicia Sa, ca pe o pedeapsă pentru ei, lucrurile ar deveni grave și mult mai mult de-a atât, părea că a existat o incitare din partea unor preoți la aceste revolte, care Îl amărau și mai mult pe Domnul nostru. Așadar, după ce am vizitat diferite biserici împreună cu binecuvântatul Isus, făcând acte de reparare și adorație pentru toate profanările care se comit în biserici, Isus mi-a spus: „Fiica Mea, lasă-mă să torn puțin, fiindcă sunt atât de multe amărăciunile, încât nu le pot înghiți singur, iar Inima Mea nu le poate îndura”.

            Astfel a turnat și a dispărut de la mine, revenind alte dăți fără să-mi mai spună nimic.

Așadar, după ce am vizitat diferite biserici împreună cu binecuvântatul Isus, făcând acte de reparare și adorație pentru toate profanările care se comit în biserici, Isus mi-a spus: „Fiica Mea, lasă-mă să torn puțin, fiindcă sunt atât de multe amărăciunile, încât nu le pot înghiți singur, iar Inima Mea nu le poate îndura”.

V4.2 Luisa, ca victimă, trebuie să îndeplinească misiunea lui Isus de a suferi, de a se ruga și de a calma Dreptatea Divină (6 septembrie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Preadulcele meu Isus continua să vină. În această dimineață, de îndată ce a venit, a vrut să toarne în mine puțin din amărăciunile Sale și apoi mi-a zis: „Fiica Mea, Eu vreau să dorm puțin, iar tu însușește-ți rolul Meu de a suferi, de a te ruga și de a-Mi calma dreptatea”.

            Astfel, El a adormit, iar eu m-am așezat să mă rog lângă Isus. După ce s-a trezit, ne-am plimbat puțin prin mijlocul oamenilor și mi-a arătat diferite comploturi[1] pe care le fac ei, provocând revoluții și, mai ales am observat un atac neașteptat, pe care îl unelteau pentru a reuși mai bine în intenția lor, făcând în așa fel ca nimeni să nu se poată apăra și împotrivi inamicului. Câte scene fatale! Dar, pare că Domnul nu le dă încă libertatea de a face aceasta și, neștiind cauza, ei se înfurie, pentru că în ciuda voinței lor perverse, se văd neputincioși să facă acest lucru. Nu este nevoie de nimic altceva decât ca Domnul să le acorde această libertate, fiindcă totul este pregătit.

            După aceea, ne-am întors, iar Isus s-a arătat complet rănit și mi-a spus: „Vezi câte răni Mi-au deschis aceștia și câtă necesitate este de această stare de victimă și de suferințele tale continue? Pentru că nu există moment în care să nu Mă scutească de a Mă ofensa, iar ofensele sunt continue, tot așa suferințele și rugăciunile trebuie să fie continue pentru a Mă cruța; și dacă te vezi fără suferințe, să tremuri și să te temi, fiindcă, nevăzându-Mă alinat în durerile Mele, să nu se întâmple ca Eu să le acord dușmanilor acea libertate dorită atât de mult de ei”.

            Auzind acest lucru, am început să Îl rog să mă facă pe mine să sufăr și în același timp îl vedeam pe Confesor, care, cu intenția lui, Îl obliga pe Isus să mă facă să sufăr. Atunci, binecuvântatul Domn mi-a împărtășit atât de multe dureri, încât eu însămi nu știu cum am rămas în viață. Dar Domnul nu m-a lăsat singură în durerile mele, mai degrabă părea că nu-L lăsa Inima să mă părăsească și am petrecut mai multe zile împreună cu Isus; mi-a comunicat multe haruri și m-a făcut să înțeleg multe lucruri; dar merg înainte și tac, parțial din cauza stării de suferință, parțial din cauză că nu știu să mă manifest.

[1] Luisa spune „combinări”, cuvânt inexistent.

V3.93 Diferența dintre a trăi pentru Dumnezeu și a trăi în Dumnezeu (continuare) (10 iulie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Aflându-mă în aceeași confuzie, s-a arătat ca un fulger și mi-a dat de înțeles că nu am scris tot ce mi-a spus El cu o zi înainte, adică, sufletul nu trebuie să trăiască numai pentru Dumnezeu, ci în Dumnezeu.

            Așadar, binecuvântatul Isus, mi-a repetat diferența dintre a trăi pentru Dumnezeu și trăirea în Dumnezeu, spunându-mi: „Trăind pentru Dumnezeu, sufletul poate fi supus tulburărilor, amărăciunilor, să fie inconstant, să simtă greutatea viciilor, să se amestece în lucrurile pământești. Dar trăind în Dumnezeu, nu, ci este cu totul diferit, deoarece principalul lucru pentru a face ca o persoană să poată intra să locuiască într-o altă persoană, înseamnă să înlăture tot ce este al ei, adică să se detașeze de orice, să lase propriile vicii, într-un cuvânt, să lase totul pentru a găsi totul în Dumnezeu.

Când, sufletul nu numai că s-a detașat, ci s-a subțiat bine-bine, atunci poate intra prin ușa îngustă a Inimii Mele pentru a trăi în Mine, în felul Meu și din propria Mea viață, întrucât Inima Mea este foarte largă, atât de mult încât nu există nicio limită pentru hotarele ei, totuși ușa este foarte îngustă și doar cei care sunt detașați complet, pot intra în Ea. Și acesta este un motiv, pentru care Eu fiind Preasfânt, nu aș permite niciodată să trăiască în Mine orice ar fi străin de sfințenia Mea. Prin urmare, fiica Mea, încearcă să trăiești în Mine și vei poseda Paradisul anticipat”.

             Cine poate spune cât de mult înțelegeam despre această trăire în Dumnezeu? Dar apoi a dispărut și eu am rămas în aceeași stare a mea.

–––––––––––

Luca 13,24: „Străduiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă, căci vă spun, mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea! 

Matei 7,13-14: Intraţi pe poarta strâmtă, pentru că largă este poarta şi lată calea ce duce spre pieire şi mulţi sunt cei care intră pe ea! Dar cât de strâmtă este poarta şi cât de îngustă calea care duce la viaţă! Şi puţini sunt cei care o găsesc.