Aflându-mă în starea mea obișnuită, m-am trezit în afara mea, îngenuncheată deasupra unui altar, împreună cu alte două persoane. Între timp, Isus Cristos a venit pe acest altar și a spus: „Adevăratele victime trebuie să aibă comunicare cu propria Mea viață, trebuie să se bucure de Mine și să se expună la durerile Mele”.
În timp ce spunea acest lucru, a luat o pixidă în mână și ne-a dat Împărtășania la toți trei. După aceea, în spatele acelui altar, părea că era o ușă care se deschidea în mijlocul unei străzi pline de oameni și pe deplin îndesată de demoni, încât nu puteai merge fără să fii călcat de ei, care fiind plini de spini foarte ascuțiți, nu puteai face nicio mișcare fără să simți că trupul îți este înțepat. Cu orice preț mi-aș fi dorit să scap de acele furii diabolice și aproape mă forțam s-o fac, dar nu știu cine m-a împiedicat, spunându-mi:
„Tot ce vezi sunt comploturi împotriva Bisericii și a Papei; ar dori ca Papa să plece din Roma, să invadeze Vaticanul și să se aproprie, iar dacă ai vrea să te sustragi de aceste hărțuiri, oamenii și demonii ar dobândi putere, acești spini ar ieși afară și ar înțepa cumplit Biserica; dar dacă tu te mulțumești să suferi [durerile provocate de spini], ambii vor fi slăbiți”.
Când am auzit aceasta, m-am oprit, dar cine poate spune prin ce am trecut și ce am suferit? Am crezut că nu ar trebui să mai ies din mijlocul acelor spirite diabolice, dar după ce am stat așa, aproape o noapte, protecția divină m-a eliberat.
După ce am primit Împărtășania, mă gândeam cum să-i ofer ceva mai special lui Isus, cum să-i demonstrez iubirea mea și să-i fac o mai mare bucurie; așadar, i-am spus: „Preaiubitul meu Isus, îți ofer inimamea, spre satisfacția și spre lauda Ta eternă și mă ofer cu totul Ție, chiar și în cele mai mici particule ale trupului meu, care să fie atât de multe ziduri pentru a le așeza în fața Ta, împiedicând orice ofensă care Ți se aduce. Și le accept pe toate asupra mea, dacă e posibil și pe placul Tău, până în ziua Judecății. Și pentru că vreau ca oferta mea să fie completă și să Te mulțumească pentru toți, intenționez ca toate acele dureri pe care le voi suporta, primind asupra mea ofensele făcute Ție[1], să Te răsplătească pentru toată acea glorie pe care sfinții din Cer ar fi trebuit să Ți-o dea când stăteau pe pământ; aceea pe care trebuia să Ți-o dea sufletele din Purgator și acea glorie pe care Ți-o datorează toți oamenii din trecut, prezent și viitor; Ți le ofer pentru toată lumea în general și pentru fiecare în special”.
De îndată ce am terminat de spus, binecuvântatul Isus, complet emoționat pentru această ofertă, mi-a spus:„Iubita Mea, nici tu nu poți înțelege marea mulțumire pe care Mi-ai dat-o oferindu-te în acest fel; Mi-ai alinat toate rănile Mele și Mi-ai dat o satisfacție pentru toate ofensele trecute, prezente și viitoare și Eu voi ține cont pentru toată eternitatea, de cea mai prețioasă bijuterie, care Mă va glorifica veșnic. De fiecare dată când o voi privi, îți voi oferi o nouă și o mai mare glorie veșnică.
Fiica Mea, nu poate exista un obstacol mai mare care să împiedice uniunea dintre Mine și creaturi și care se opune Harului Meu, decât propria voință. Tu, oferindu-Mi inima ta spre satisfacția Mea, te-ai golit de tine însăți și golindu-te, Eu Mă voi revărsa cu totul în tine și din inima ta Îmi va ajunge o laudă readucând aceleași mulțumiri ale laudei Inimii Mele, oferită continuu Tatălui Meu pentru a satisface slava pe care nu i-o oferă lumea”.
În timp ce spunea aceasta, vedeam că prin intermediul ofertei mele ieșeau din toate părțile [trupului] meu, atât de multe fluxuri care se revărsau peste binecuvântatul Isus și care apoi, cu un impuls și mai abundent, le-a revărsat asupra întregii Curți cerești, asupra Purgatoriului și asupra tuturor oamenilor. O, bunătate a lui Isus al meu, care accepți o astfel de ofertă sărmană, pe care ai răsplătit-o cu atât de mult har! O, minune a intențiilor sfinte și evlavioase, dacă în toate lucrările noastre, chiar și în cele banale, le-am folosi, câte înțelegeri vom face! Câte proprietăți veșnice vom dobândi! Nu am da Domnului mai multă glorie?
Matei 22,36-38:„Învăţătorule, care poruncă este cea mai mare în Lege?”. El i-a zis: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău! Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă.
Romani 12,1-2:Vă îndemn deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să oferiţi trupurile voastre ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu: acesta este cultul vostru spiritual. Nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să discerneţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit!
Adorabilul meu Isus continua să se arate. În această dimineață, după ce m-am Împărtășit, Îl vedeam în interiorul meu, atât pe El cât și cele două inimi atât de unite, încât păreau una singură. Preadulcele meu Isus mi-a spus: „Astăzi am decis să Mă așez pe Mine însumi în locul inimii tale”.
În acest timp, am văzut că Isus s-a așezat în acel loc în care stă inima și din interiorul lui Isus primeam respirația și simțeam bătăile inimii [mele din Inima lui Isus]. Ce fericită mă simțeam trăind în această stare! După aceea, a adăugat: „Luând Eu locul inimii, ar fi bine să ai întotdeauna hrana pregătită ca să Mă hrănești. Hrana va fi Vrerea Mea[1], și în tot ce te vei mortifica, te vei priva din iubire pentru Mine”.
Dar cine poate spune tot ce s-a petrecut în interiorul meu între mine și Isus? Cred că e mai bine să tac, altfel simt că aș zădărnici [totul], nefiind limba mea bine instruită[2] capabilă să vorbească despre haruri atât de mari, pe care Domnul le-a dăruit sufletului meu; nu mi-a mai rămas altceva decât să-i mulțumesc Domnului că se îngrijește de un suflet atât de mizerabil și păcătos.
[1] „Hrana mea este voința celui care M-a trimis și să împlinesc lucrarea lui”. (Ioan 4,34)
[2] Adică, perfecționată bine, blândă, să devină mai puțin dură.
În această dimineață, după ce am primit Împărtășania, adorabilul meu Isus mi-a arătat interiorul meu, presărat cu flori, în formă de cabană, și El stătea înăuntru, recreându-se și încântându-se în totalitate. Văzându-L în acea atitudine, i-am spus: „Preadulcele meu Isus, când vei lua această inimă a mea pentru a o conforma complet cu a Ta, încât să pot trăi doar din viața Inimii Tale?”
În timp ce spuneam acest lucru, supremul și singurul meu Bine a luat o suliță și m-a deschis pe latura care corespunde inimii, a scos-o afară cu mâinile pentru a vedea dacă ar fi complet dezgolită și dacă ar avea acele calități pentru a putea rămâne în Inima Sa Preasfântă. Și eu m-am uitat la ea, dar spre surprinderea mea, am văzut crucea, buretele și coroana de spini imprimate într-o parte; dar doream s-o văd și din cealaltă parte și din interior, unde părea umflată, ca și cum s-ar fi putut deschide. Iubitul meu Isus m-a împiedicat, spunându-mi: „Vreau să te mortific fără a te lăsa să vezi tot ce am revărsat în această inimă. Ah, da, aici, în interiorul acestei inimi există toate comorile harurilor Mele, pe care natura umană le poate conține”.
În acest timp, a închis inima mea în inima Sa Preasfântă, adăugând: „Inima ta a pus stăpânire pe Inima Mea, iar Eu, îți dau iubirea Mea, ca inimă, care îți va da viață”. Și apropiindu-se de acea parte, a trimis trei respirații care conțineau lumină și care au luat locul inimii, apoi a închis rana spunându-mi:
„Acum mai mult ca oricând, este mai bine pentru tine să te fixezi în centrul Vrerii Mele, având ca inimă numai Iubirea Mea. Nici măcar pentru o singură clipă nu trebuie să ieși din Ea, și numai Iubirea Mea își va găsi adevărata hrană în tine și dacă își găsește Voința Mea în tine în toate și pentru toate, în aceea își va găsi mulțumirea Sa și adevărata corespondență”.
Apoi, apropiindu-se de gura mea, mi-a mai trimis încă trei respirații și în același timp a turnat o licoare foarte dulce, care mă îmbăta complet. Deci, plin de entuziasm, El a spus: „Vezi, inima ta este într-a Mea, de aceea nu mai este a ta”. Și m-a tot sărutat continuu, arătându-mi iubirea cu toată finețea Lui; dar cine le poate spune toate? Îmi pare imposibil să le manifest. Cine poate spune ce simțeam când am revenit în mine?
Pot să spun doar că mă simțeam de parcă nu aș mai fi fost eu: fără vicii, fără înclinații, fără dorințe[1] și total cufundată în Dumnezeu; dinspre partea inimii simțeam o înfrigurare sensibilă, în comparație cu celelalte părți.
[1]Chiar și pe tine alegându-te pentru doritul „Fiat” (…), trebuia să-ți dau multe haruri pentru a nu așeza într-un suflet și trup corupt, atât doar cunoașterile care aparțin Voinței Mele, cât și propria Sa Viață pe care trebuia să o formeze și să o îndeplinească în tine. Așadar, folosind puterea Sa, chiar dacă nu te-a scutit de pata originară, totuși a înăbușit și a ținut cu fermitate înclinațiile spre vicii, ca să nu producă efectele ei corupte. Era corect și necesar acest fapt pentru noblețea, distincția și sfințenia Voinței Supreme. Dacă în tine nu ar fi fost efecte bune, Voința Mea ar fi găsit umbre, ceață și nu ar fi putut răspândi razele Sale de adevăr.” (Vol. 19, 19.03.1926) (cfr. 16.04.1926).
Cântarea Cântărilor 1,1-4:Cântarea Cântărilor, care este a lui Solomón. Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Căci dezmierdările tale sunt mai bune decât vinul, miresmele tale sunt plăcute pentru miros, mireasmă revărsată, numele tău: de aceea te iubesc tinerele. Trage-mă după tine şi să fugim! Să mă ducă regele în camerele sale! Ne vom bucura şi ne vom veseli cu tine, ne vom aminti de dezmierdările tale mai mult decât de vin! Pe bună dreptate ele te iubesc! (Sufletul se simte foarte atras de Dumnezeu, mireasa trebuie sa fie sufletul in timp ce Mirele este Cristos. Domnul vrea ca fiecare suflet sa il iubeasca asa cum mireasa isi iubeste mirele)
După ce am petrecut mai multe zile de absență foarte amară și după ce am primit Împărtășania, în interiorul meu am văzut trei Copii (Preasfanta Treime). Frumusețea și asemănarea lor erau atât de mari, încât toți Trei păreau născuți dintr-o singură procreare.
Sufletul meu a fost surprins și uimit, văzând atât de multă frumusețe închisă în cercul interiorului meu atât de mizerabil, iar uimirea mea a crescut și mai mult când am văzut cum acești trei Copii aveau foarte multe corzi de aur în mână și cu acestea Se legau strâns de mine și inima mea se lega de Ei.
După aceea, ca și cum Fiecare și-ar fi luat locul, au început să vorbească între Ei; dar eu nu înțelegeam și nu găsesc cuvinte pentru a putea repeta limbajul Lor foarte înalt; pot spune doar că, într-o clipită, am văzut multe nenorociri umane, degradarea și despuierea Bisericii, la fel și decăderea preoților, care, în loc să fie lumina pentru popoare, reprezintă întuneric.
Prin urmare, fiind complet mâhnită de această viziune, am spus: „Preasfinte Dumnezeule, dăruiți pace Bisericii, faceți să i se înapoieze ceea ce i-au luat, nu-i lăsați pe cei răi să râdă pe la spate de cei buni”. Și în timp ce vorbeam, Ei au spus: „Sunt mistere de neînțeles ale lui Dumnezeu”.
Spunând acestea, au dispărut și m-am întors în interiorul meu.
În această dimineață, după ce am primit Împărtășania, adorabilul meu Isus mi-a arătat pe Confesor care avea intenția să mă determine să sufăr răstignirea. Simțeam că sărmana mea natură o respinge, nu pentru că nu voiam să sufăr, ci din alte motive pe care nu este necesar să le descriu aici. Dar Isus, plângându-se de mine, i-a spus părintelui: „Nu vrea să se supună”.
Eu m-am emoționat auzind această lamentare, iar părintele a reînnoit porunca și m-am supus. După ce eu am suferit puțin și l-am văzut pe părinte prezent, Domnul a spus: „Preaiubita Mea, iată simbolul Preasfintei Treimi: Eu, părintele și tu. Iubirea Mea nu a fost niciodată singură, în toată veșnicia, ci întotdeauna unită într-o uniune perfectă și reciprocă între Persoanele Divine, pentru că iubirea adevărată nu este niciodată singură, ci produce alte iubiri și se bucură să fie din nou iubită de iubirile pe care chiar ea le-a produs și, dacă este singură, ori nu este natura iubirii divine, ori este doar iubire aparentă.
Dacă ai ști cât de încântat sunt și cât Îmi place să pot continua în creaturi acea iubire care domnea din veșnicie și încă domnește în Preasfânta Treime! Iată motivul pentru care vreau consimțământul intenției Confesorului unit cu Mine pentru a putea continua în mod perfect această iubire simbolică a Preasfintei Treimi”.
––––––––––––––
Galateni 6,17: De acum încolo nimeni să nu-mi aducă supărări, căci eu port în trupul meu stigmatele lui Isus!
2 Corinteni 11,23-28: Sunt ei slujitorii lui Cristos? – vorbesc ca unul ieşit din minţi – sunt cu mult mai mult: sunt peste măsură în trudă, cu mult mai mult în închisori, cu mult mai mult în bătăi, adesea în pericol de moarte, de cinci ori am primit de la iudei patruzeci de lovituri fără una, de trei ori am fost bătut cu vergile, o dată am fost bătut cu pietre, de trei ori am naufragiat. O zi şi o noapte am rămas în largul mării. Deseori în călătorii, în pericole pe râuri, în pericole din partea tâlharilor, în pericole din partea conaţionalilor, în pericole din partea păgânilor, în pericole în cetate, în pericole în pustiu, în pericole pe mare, în pericol printre fraţii falşi. În muncă şi trudă, deseori în privegheri, în foame şi sete, adesea în posturi, în frig şi fără haine şi, pe lângă cele exterioare, preocuparea mea de fiecare zi, îngrijorarea pentru toate bisericile.
Apocalips 7,2-4: Şi am văzut un alt înger ridicându-se de la răsăritul soarelui şi având sigiliul Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri cărora le fusese dat să dăuneze pământului şi mării, spunând: „Nu dăunaţi pământului, nici mării şi nici copacilor, până când nu vom pune sigiliul pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!” Şi am auzit numărul celor care au fost însemnaţi cu sigiliul: o sută patruzeci şi patru de mii de însemnaţi, din toate triburile fiilor lui Israél.
El continua să vină, dar o mare parte a nopții am stat fără Isus. Când a venit, mi-a zis: „Fiica Mea, ce vrei, de Mă aștepți cu atât de mare nerăbdare? Oare ai nevoie de ceva?” Iar eu, din moment ce știam că trebuie să iau împărtășania, am spus: ”Doamne, toată noaptea Te-am[1] așteptat, mai ales pentru că trebuia să iau împărtășania; mă tem că inima mea nu este bine pregătită să Te pot primi; de aceea e nevoie ca sufletul meu să fie revăzut de Tine pentru a mă putea pregăti să mă unesc în mod sacramental cu Tine”.
Iar Isus, cu bunăvoință, mi-a reexaminat sufletul pentru a mă pregăti să-L primesc; apoi m-a transportat în afara mea și împreună (cu El) am găsit-o pe Mama noastră Regină care îi spunea lui Isus: „Fiul meu, acest suflet va fi mereu gata de a face și a suferi ceea ce vrem Noi și aceasta este ca o legătură care leagă dreptatea; de aceea, salvează multele masacre și foarte mult sânge pe care trebuie să-l verse oamenii”.
Și Isus a zis: „Mama Mea, este necesară vărsarea de sânge, pentru că vreau ca această descendență de regi[2] să decadă din stăpânire și acest lucru nu poate fi fără curgere de sânge și [e necesar] chiar să se purifice și Biserica Mea, pentru că e foarte infectată. Cel mult pot să permit salvarea parțială, în ceea ce privește suferința”.
În acest timp, am văzut majoritatea deputaților care complotau cum să-l determine pe rege să cadă și se gândeau să așeze pe tron pe unul dintre acei deputați, ales de ei. După aceea, m-am regăsit în mine… Câte nenorociri umane! Ah, Doamne, ai milă de orbirea în care este cufundată biata omenire!
Prin urmare, continuând să-i văd pe Domnul și pe Regina Mamă, l-am văzut cu ei și pe Confesor, iar Preasfânta Fecioară a spus: „Vezi, Fiul Meu, avem un al treilea, care este Confesorul; el vrea să Ni se alăture, angajându-se prin munca lui, să participe pentru a o face să sufere [pe Luisa] și în felul acesta să satisfacă Dreptatea Divină, iar el [Confesorul] face ca funia care Te leagă să fie mai puternică pentru a Te potoli; și apoi, când ai mai rezistat vreodată puterii uniunii celor care suferă și se roagă și a celor care participă cu Tine în mod pur, cu singurul scop de a Te glorifica; și asta, spre binele popoarelor?”
Isus și-a ascultat Mama și a ținut cont de Confesor, dar nu a pronunțat o sentință complet favorabilă, ci s-a limitat la a salva în parte [oameni].
[1] De multe ori Luisa i se adresează lui Isus cu „Dumneavoastră” așa cum se obișnuiește la Corato. Dar noi aici scriem „Tu”.
[2] Nu doar dinastiile care pe vremea aceea domneau în Italia sau în Europa, dar și în actuala generație care stăpânește pământul.
După ce am primit Împărtășania, adorabilul meu Isus m-a purtat cu duhul, arătându-se extrem de îndurerat și mâhnit. Așadar, L-am implorat să-și verse în mine amărăciunile Sale, însă Isus nu mă asculta, dar eu insistând, după mult timp, i-a făcut plăcere să reverse. Așadar, după ce a revărsat puțină amărăciune, am întrebat: „Doamne, nu te simți mai bine acum?”
Iar El: „Da, dar nu era aceea care mi-a dat atât de multă durere, ci o hrană dezgustătoare și insipidă, care nu Mă lasă să Mă odihnesc”.
Și eu: „Revarsă puțin în mine, ca să te alin puțin”.
Și El: „Dacă nu pot s-o asimilez și s-o suport Eu, cum ai putea tu?”
Iar eu: „Știu că slăbiciunea mea este mare, dar Tu îmi vei da har și putere, și așa o voi putea conține în mine”.
Dar înțelegeam că hrana dezgustătoare reprezenta impuritățile, hrana fără gust reprezenta faptele bune făcute prost, toate irosite, încât Domnului nostru îi sunt mai degrabă supărătoare și împovărătoare, pe care aproape că disprețuiește să le primească, pe care, nu le suportă și vrea să le reverse din gura Sa. Cine știe câte dintre ale mele sunt acolo împreună! Prin urmare, forțat de mine, a revărsat și puțin din acea hrană. Câtă dreptate avea Isus, că acea amărăciune era mai tolerabilă decât acea hrană dezgustătoare și insipidă! Dacă nu era din iubire pentru El, nu aș fi acceptat-o cu niciun preț.
După aceea, binecuvântatul Isus și-a pus brațul în jurul gâtului meu și sprijinindu-și capul pe umărul meu, a vrut să se odihnească. În timp ce se odihnea, m-am trezit într-un loc în care erau multe pavaje mobile și dedesubt, abisul.
De teamă să nu cad, L-am trezit, invocând ajutorul Său și El mi-a spus: „Nu-ți fie teamă, aceasta este calea pe care toți o parcurg. Este nevoie doar de toată atenția și, întrucât majoritatea merg nepăsători, acesta este motivul pentru care mulți cad în abis și puțini sunt cei care ajung în portul mântuirii”.
După aceea a dispărut și m-am regăsit în mine.
Nihil obstat.
Can. Hannibal Maria De Francia, Cens. Ecl.
––––––––––––––––––-
Job 23,10-11:Căci el ştie calea mea; dacă m-ar încerca, aş ieşi ca aurul. Pe urma lui s-a ţinut piciorul meu, calea lui am urmărit-o şi nu m-am abătut.
Ioan 14,6:Isus i-a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine.
Marcu 1,2-3:Aşa cum este scris în profetul Isaía: „Iată, eu îl trimit pe îngerul meu înaintea feţei tale; el va pregăti calea ta. Glasul celui care strigă în pustiu: «Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui!»”.
Matei 7,13-14:Intraţi pe poarta strâmtă, pentru că largă este poarta şi lată calea ce duce spre pieire şi mulţi sunt cei care intră pe ea! Dar cât de strâmtă este poarta şi cât de îngustă calea care duce la viaţă! Şi puţini sunt cei care o găsesc.
În această dimineață, după ce am primit Împărtășania, iubitul meu Isus s-a arătat dornic să mă învețe și, dându-mi un exemplu, mi-a spus: „Fiica Mea, dacă un tânăr și-ar lua o soție și aceasta, fiind îndrăgostită de el, și-ar dori să fie mereu împreună, fără să se detașeze o clipă, fără să se preocupe de datoriile unei soții pentru a-l face fericit pe acest tânăr, ce ar spune acesta? Ar aprecia iubirea acesteia, dar desigur, nu ar fi mulțumit de conduita ei, pentru că acest mod de a iubi n-ar fi altceva decât o iubire sterilă, fără rod, care ar provoca daune bietului tânăr în loc de roade și, încetul cu încetul, această iubire ciudată l-ar plictisi mai degrabă decât i-ar face plăcere, pentru că toată satisfacția acestei iubiri ar aparține tinerei.
Și pentru că iubirea sterilă nu are lemne care să alimenteze focul, în curând s-ar face scrum, pentru că numai iubirea operantă este trainică, -alte iubiri ca fumul zboară în vânt- și apoi se înfurie, și ajunge să nu-i pese și poate să disprețuiască ceea ce atât de mult iubea. Astfel este purtarea acelor suflete care au grijă numai de ele însele, adică spre satisfacția lor, spre entuziasmul lor şi tot ceea ce le mulţumeşte, spunând că aceasta reprezintă iubirea lor pentru Mine, de fapt este toată satisfacţia lor,pentru că se vede prin fapte că nu se îngrijesc de interesele Mele şi de lucrurile care Îmi aparțin și dacă cumva le lipsește ceea ce le satisface, nu le pasă deloc de Mine și ajung chiar să Mă ofenseze. Ah, fiică, numai iubirea activă este cea care îi deosebește pe iubitorii adevărați de cei falși, încât tot restul este fum”.
În timp ce spunea aceasta, vedeam persoane și parcă aș fi vrut să am grijă de ele, dar Isus m-a distras de la aceasta spunându-mi: „Nu te implica în faptele altora, să-i lăsăm în pace, pentru că orice lucru are timpul lui. Când va fi timpul judecății, atunci va fi timpul să se discearnă toate lucrurile, care cernându-se foarte bine, vor fi cunoscute: grâul, paiele și sămânța sterilă și dăunătoare. Oh, câte lucruri care par ca grâul vor fi descoperite în ziua aceea ca fiind paie și semințe sterile, demne doar să fie aruncate în foc!”.
Matei 7,16-20: După roadele lor îi veţi recunoaşte. Oare se culeg struguri din mărăcini sau smochine din ciulini? La fel, tot pomul bun face fructe bune, iar pomul rău face fructe rele. Un pom bun nu poate să facă fructe rele, nici un pom rău să facă fructe bune. Orice pom care nu face fructe bune este tăiat şi aruncat în foc. Aşadar, după roadele lor îi veţi recunoaşte.
Matei 7,21:Nu oricine îmi zice «Doamne! Doamne!» va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa Tatălui meu, care este în ceruri.
După ce am primit Împărtășania, nu-L vedeam pe binecuvântatul Isus ca de obicei și, după ce am așteptat mult, am simțit că ies din mine și L-am găsit. De îndată ce l-am văzut, mi-a spus: „Fiică, te așteptam să Mă pot odihni puțin în tine, pentru că nu mai pot. Oh, dă-mi alinare!”
L-am luat imediat în brațele mele pentru a-L mulțumi și am văzut că avea o rană adâncă la umăr, încât privind-o, provoca compasiune și repulsie. Deci, s-a odihnit pentru câteva minute, iar după acea scurtă odihnă, m-am uitat iar și rana era aproape vindecată; prin urmare, între mirare și uimire, am prins curaj văzându-L mai ușurat, şi i-am zis: „Binecuvântatule Domn, sărmana mea inimă mi-e sfâșiată de teama că nu mă mai iubești. Mă tem că am provocat indignarea Ta, de aceea nu mai vii ca înainte, nu mai reverși în mine amărăciunile Tale și nu-mi mai dai binele meu, care este suferința și, refuzându-mi aceasta, îmi refuzi prezența Ta.
Oh, dă pace unei inimi sărmane! Spune-mi, asigură-mă, jură-mi, mă iubești? Continui să mă mai iubești?” Iar El: „Da, da, da, Te iubesc”. Iar eu: „Cum pot fi sigură de aceasta, fiindcă atunci când se iubește cu adevărat o persoană, i se dă tot ce își dorește? Eu Îți spun „nu pedepsi oamenii”, și Tu îi pedepsești; „Toarnă amărăciunile”, și nu le torni, dimpotrivă, pare că de data asta mergi prea departe. Prin urmare, pe ce mă bazez să înțeleg că mă iubești?”
Iar El: „Fiica Mea, iei în seamă pedepsele pe care le trimit și nu iei în seamă pe cei pe care îi cruț. Câte alte pedepse aș fi trimis, câte alte masacre și sânge aș fi vărsat, dacă n-aș fi avut grijă de cei puțini care Mă iubesc și pe care îi iubesc cu o iubire specială?”
Așadar, după aceea, părea că Isus a luat calea spre a merge acolo unde se întâmplau masacre și, dorind să-L urmez, nu am avut voie să fac aceasta și cu cel mai mare regret al meu m-am regăsit în mine.
