În această dimineață, de îndată ce L-am văzut pe adorabilul meu Isus, L-am auzit spunând, fără să știu [motivul]:
Biata Franță, biata Franță, te-ai ridicat, ai rupt și încălcat cele mai sacre legi, nerecunoscându-Mă ca Dumnezeul tău, și te-ai dat ca exemplu altor națiuni pentru a le atrage spre rău, iar exemplul tău are o putere atât de mare încât celelalte națiuni sunt pe cale să se ruineze; dar să știi, ca pedeapsă pentru acest fapt, vei fi cucerită.
După aceasta, s-a retras în interiorul meu și simțeam că El căuta ajutor, milă, compasiune pentru atât de multe dureri ale Sale. A fost sfâșietor să aud că binecuvântatul Isus dorea ajutorul creaturilor Sale.
În această dimineață, după ce m-am frământat foarte mult, a venit preadulcele meu Isus și eu, imediat ce L-am văzut, L-am strâns foarte tare și i-am spus: „Dragul meu Bine, de data asta Te voi strânge atât de tare încât să nu mai fugi”. În acest timp, m-am simțit complet plină de Dumnezeu, de parcă aș fi fost complet inundată, încât puterile sufletului meu au rămas uimite și inactive; doar priveau.
După ce am stat o vreme în această stare inactivă, dar dulce și plăcută, adorabilul meu Isus mi-a spus: „Fiica Mea, uneori umplu atât de mult sufletul [omului] cu Mine, încât, rătăcindu-se în Mine, rămâne ca leneș; alteori îi las câte un loc gol, iar apoi sufletul, în fața prezenței Mele, depune eforturi minunate, izbucnind în acte de laude, mulțumire, iubire, reparare și multe altele, încât să umple cu acestea, golurile pe care i le las. Dar aceste două stări sunt sublime și își dau reciproc mâna”.
După multă frământare, a venit dulcele meu Isus și mi-a spus: Fiica Mea, sprijinul adevăratei sfințenii stă în cunoașterea de sine.
Și eu: „Într-adevăr?”
Și El: Bineînțeles, deoarece cunoașterea de sine se descompune singură și se bazează în întregime pe cunoașterile pe care le dobândește de la Dumnezeu, în modul în care lucrarea lui are aceeași manieră de a lucra în mod divin, ne mai rămânând nimic din propria ființă.
Apoi a adăugat: Când interiorul se îmbibă și se ocupă în totalitate de Dumnezeu și de tot ce Îi aparține, Dumnezeu se dezvăluie sufletului în totalitate; dar când interiorul este ocupat când cu Dumnezeu, când cu alte lucruri, Dumnezeu se dezvăluie doar în parte sufletului.
În această dimineață, adorabilul meu Isus venind, s-a arătat complet gol, încercând să se acopere în interiorul meu și să-mi spună:
„Fiica Mea, M-au dezbrăcat de orice principiu, de orice putere, de orice suveranitate; și pentru a recâștiga aceste drepturi ale Mele asupra creaturilor, este necesar să le dezbrac și aproape să le anihilez, și astfel vor ști că acolo unde nu există Dumnezeu ca principiu, ca putere și ca suveranitate, totul duce la anihilarea lor și prin urmare la izvorul tuturor relelor”.
În această dimineață, preadulcele meu Isus, venind, mi-a împărtășit din abundență durerile Sale, atât de mult încât simțeam că mor. Deci, în timp ce mă simțeam în această stare, binecuvântatul Isus, duios și emoționat, văzându-mă suferind, s-a așezat în interiorul meu și încrucișându-și mâinile, mi-a spus: „Fiica Mea, așa cum tu ai fost la dispoziția Mea să suferi, la fel și Eu, pentru a te răsplăti, sunt la dispoziția ta. Spune-mi, ce vrei să fac, pentru că sunt gata să fac ce vrei tu”.
Așadar eu, amintindu-mi de cât de mult i-ar părea rău dacă oamenii ar confirma legea divorțului și relele care ar veni în societate, i-am spus: „Dulcele meu Bine, de vreme ce binevoiești să te oferi la dispoziția mea, vreau ca prin atotputernicia Ta să faci un miracol, ca, înlănțuind voința creaturilor, să nu poată confirma această lege”.
Iar Domnul părea să accepte propunerea mea, spunându-mi: „Aproape toate victimele care au fost pe pământ și care acum sunt în Cer, au în coroana lor niște stele foarte strălucitoare, care le fac să se distingă clar în locul ocupat de ele, iar aceste stele nu sunt altceva decât o mare slavă pe care au adus-o lui Dumnezeu și în același timp un mare bine pentru omenire, prin mijlocirea lor. Tu vrei să fac un miracol pentru a nu se confirma acest divorț, altfel n-ar fi posibil; ei bine, de dragul tău voi face această minune și aceasta va fi cea mai strălucitoare stea care va străluci în coroana ta; deoarece ai împiedicat cu suferințele tale ca în aceste vremuri triste, Justiția Mea, pe lângă numeroasele răutăți pe care le comit [oamenii], să permită și acest rău pe care și-l doreau ei înșiși. Deci, se poate da mai multă glorie lui Dumnezeu și mai mult bine oamenilor?”
În această dimineață, în timp ce mă aflam în starea mea obișnuită, vedeam în fața mea o lumină interminabilă și înțelegeam că în acea lumină locuia Preasfânta Treime, și am mai văzut în fața acelei lumini, pe Regina Mamă, care era complet absorbită de Preasfânta Treime și Ea le absorbea în Sine pe toate cele Trei Persoane Divine, în așa fel încât a fost îmbogățită cu cele trei prerogative ale Treimii Preasfinte, adică, cu Puterea, cu Înțelepciunea și Caritatea; și așa cum Dumnezeu iubește omenirea ca fiind parte din Sine și totodată ieșită din Sine, tot astfel, dorește cu ardoare ca acea parte din Sine care îi aparține, să se întoarcă la El.
Așadar, Regina Mamă, participând la aceasta, iubește neamul omenesc cu o iubire excesivă. În timp ce înțelegeam aceasta, l-am văzut pe Confesor și am rugat-o pe Preasfânta Fecioară să mijlocească[1] pentru el înaintea Preasfintei Treimi, și Ea a făcut un gest de înclinare, ducând rugăciunea mea la Tronul lui Dumnezeu, și am văzut că de pe Tronul Divin ieșea un flux de lumină, care îl acoperea complet pe Confesor, și m-am regăsit în mine.
Binecuvântatul Isus vine în fugă, aproape ca fulgerul, și în acel fulger face să iasă din interiorul Său când o caracteristică specială a unuia dintre atributele Sale, când o alta. Câte lucruri face să se înțeleagă în acel fulger! Așadar, acel fulger retrăgându-se, mintea rămâne în întuneric și nu știe să se adapteze și să repete ceea ce a înțeles din acel fulger de lumină, pentru că fiind lucruri care ating Divinitatea, limba umană nu știe cum să le exprime din nou1 și cu cât se forțează mai mult, cu atât rămâne mai mută; într-adevăr, în aceste lucruri este întotdeauna o fetiță nou-născută2. Prin urmare, ascultarea vrea să mă forțeze să spun acel puțin, cât pot:
Îmi părea că Dumnezeu conține toate bunurile în Sine; încât, găsind în Dumnezeu toate bunurile pe care le conține, nu este necesar să meargă în altă parte pentru a vedea hotarele Sale nemărginite; nu, dar El este suficient să regăsească tot ce este al Său. Deci, într-un fulger arăta o caracteristică specială a Frumuseții Sale; dar cine poate spune cât este de frumos? Știu doar să spun, comparând toate frumusețile angelice și umane, frumusețile varietăților de flori și fructe, albastrul splendid al cerului înstelat, pe care privindu-l pare că privirea se încântă și ne vorbește despre o frumusețe supremă, [acestea] sunt umbre sau suflări pe care Dumnezeu le-a trimis din Frumusețea Sa care este conținută în ele; sau, sunt acele mici picături de rouă comparate cu apele imense ale mării… Trec înainte, pentru că mintea mea începe să se piardă.3
Într-un alt fulger și-a arătat o caracteristică specială a atributului Carității, de trei ori sfânt4. Cum voi putea eu sărmana, să deschid gura asupra acestui atribut, care este izvorul din care derivă toate celelalte atribute? Voi spune doar ceea ce am înțeles cu privire la natura umană. Așadar, am înțeles că Dumnezeu ne-a creat din acest atribut al Carității care se revarsă în noi și ne umple în totalitate cu Sine; dacă sufletul ar corespunde, fiind umplut de suflarea Carității lui Dumnezeu, însăși natura umană ar trebui să se transforme în caritate față de Dumnezeu; și cum sufletul se răspândește în iubirea creaturilor, sau a plăcerilor, sau a interesului sau a oricărui altceva, tot astfel acea Suflare divină iese din suflet; și dacă ajunge să se răspândească în toate, sufletul rămâne gol de Caritatea divină.
Prin urmare, în Cer nu se intră dacă nu suntem un complex de Caritate foarte pură, total divină, ci doar dacă sufletul se mântuiește, iar această Respirație primită când [ființa] a fost creată, va merge să o redobândească prin puterea focului, în flăcările purificatoare, și doar atunci va ieși, când va ajunge să se reverse pe deplin. Deci, cine știe ce etapă foarte lungă ar trebui să ispășească în acel loc?5
Deci, dacă așa ar trebui să fie creatura, ce va fi Creatorul? Cred că spun atât de multe absurdități, dar nu mă mir, pentru că nu sunt nici pe departe o învățată, sunt mereu o ignorantă și dacă există ceva adevăr în aceste scrieri, nu sunt ale mele, ci ale lui Dumnezeu, și eu rămân întotdeauna ignoranta care sunt.
Romani 8,26-27:De asemenea, şi Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre, pentru că nu ştim ce să cerem în rugăciune aşa cum se cuvine, dar Duhul însuşi intervine pentru noi cu suspine negrăite. Însă cel care cercetează inimile ştie care este dorinţa Duhului; adică intervine în favoarea sfinţilor după voinţa lui Dumnezeu.↩︎
1 Corinteni 2,6-10: Totuşi, noi vorbim de înţelepciune printre cei desăvârşiţi, dar nu de înţelepciunea lumii acesteia, nici a conducătorilor acestei lumi care sunt pieritori. Însă noi vorbim de înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu, care a fost tăinuită, şi pe care Dumnezeu o hotărâse înaintea veacurilor spre gloria noastră, pe care niciunul dintre conducătorii lumii acesteia n-a cunoscut-o, căci dacă ar fi cunoscut-o, nu l-ar fi răstignit pe Domnul gloriei. Însă, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzitşi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el”. Dar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul, căci Duhul cercetează toate, chiar şi profunzimile lui Dumnezeu.↩︎
Psalm 19,2.9.12:Cerurile vorbesc despre slava lui Dumnezeu şi firmamentul vesteşte lucrarea mâinilor sale. Orânduirile Domnului sunt drepte, înveselesc inima, poruncile Domnului sunt strălucitoare, luminează ochii. Slujitorul tău este instruit prin ele; pentru cel care le păzeşte, răsplata este mare. ↩︎
Isaia 6,2-3: Serafimi stăteau deasupra lui; fiecare avea câte şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. Strigau unul către altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Sabaót! Plin este tot pământul de mărirea lui!”. ↩︎
Apocalips 21,22-27:Nu am văzut în ea niciun templu, pentru că Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic este templul ei şi Mielul. Cetatea nu are nevoie de soare şi nici de lună ca s-o lumineze, căci gloria lui Dumnezeu o luminează, iar făclia ei este Mielul. Neamurile vor umbla în lumina ei, iar regii pământului îi vor aduce gloria lor. Porţile ei nu se vor închide ziua, pentru că acolo nu va mai fi noapte. Şi vor aduce în ea gloria şi cinstea neamurilor. Nu va intra în ea nimic impur, nici cel care săvârşeşte lucruri abominabile şi nici cel mincinos, ci numai cei care sunt scrişi în cartea vieţii Mielului.
În această dimineață adorabilul meu Isus a venit și m-a purtat cu duhul în mijlocul oamenilor. Cine poate spune relele, ororile care se vedeau? Așadar, foarte îndurerat mi-a spus: „Fiica Mea, ce duhoare transmite pământul în timp ce ar fi trebui să fie una cu Cerul! Și întrucât în Cer nu se face altceva decât a Mă iubi, lăuda și a-Mi mulțumi, ecoul Cerului trebuia să absoarbă pământul încât să formeze unul singur, dar pământul a devenit insuportabil; așadar, vino tu și unește-te cu Cerul și în numele tuturor vino și oferă-Mi satisfacție pentru ei”.
Într-o clipă m-am trezit în mijlocul îngerilor și sfinților. Nu știu cum să spun, dar am simțit o insuflare a ceea ce cântau și spuneau îngerii și sfinții; și eu, ca și ei, mi-am îndeplinit misiunea în numele întregului pământ. După aceea, dulcele meu Isus, foarte mulțumit, s-a adresat tuturor spunând: „Iată o voce îngerească de pe pământ, cât de mulțumit Mă simt!”
Și în timp ce spunea aceasta, parcă pentru a mă răsplăti, m-a luat în brațele Sale, m-a tot sărutat, arătându-mă întregii curți Cerești ca pe un obiectiv al celor mai dragi complăceri ale Sale.
Văzând aceasta, îngerii au spus: „Doamne, Vă rugăm: arătați oamenilor ceea ce ați lucrat în acest suflet, cu un semn prodigios al atotputerniciei Voastre, pentru slava Voastră și pentru binele sufletelor. Nu mai țineți ascunse comorile revărsate în ea, ca văzând și atingând ei înșiși atotputernicia Voastră într-o altă creatură, să poată fi căință pentru cei răi și de o mai mare încurajare pentru cei care vor să fie buni”.
Auzind aceasta, m-am simțit cuprinsă de teamă și anihilându-mă complet, mă vedeam ca un peștișor mic și m-am aruncat în Inima lui Isus spunând: „Doamne, nu vreau altceva decât pe Tine și să fiu ascunsă în Tine; Ți-am cerut întotdeauna acest lucru și Te rog să mi-l confirmi”.
Și spunând aceasta, m-am închis în interiorul lui Isus, de parcă înotam în vastele mări din interiorul lui Dumnezeu. Și Isus le-a spus tuturor: „Nu ați auzit-o? Nu vrea altceva decât pe Mine și să fie ascunsă în Mine[1] și aceasta îi este cea mai mare mulțumire; iar Eu, văzând o intenție atât de pură, Mă simt mai atras spre ea. Și văzând nemulțumirea ei dacă aș arăta oamenilor cu un semn prodigios lucrarea Mea, pentru a nu o întrista, nu le acord [oamenilor] ceea ce mi-ați cerut [voi îngeri și sfinți]”.
Părea că îngerii insistau, dar nu am mai ascultat pe nimeni, nu făceam altceva decât să înot în Dumnezeu, ca să înțeleg interiorul Divin; dar ce! Păream a fi un copilaș care vrea să strângă în mâna lui mică un obiect de dimensiuni incomensurabile, pe care în timp ce îl ia, îi scapă și abia reușește să-l atingă, așa că nu se poate spune nici cât cântărește, nici cât de lat era acel obiect, sau, cum ar fi un alt copil care necunoscând în întregime profunzimea studiilor, spune cu anxietate că ar trebui să învețe totul într-un timp scurt, iar el abia reușește să învețe primele litere ale alfabetului.
Tot așa creatura nu poate spune altceva: „L-am atins, este frumos, este mare, nu există niciun bine pe care să nu-l dețină”; dar cât este de frumos? Câtă măreție conține? Câte bunuri deține? Nu știu să o spun, dar, se pot spune despre Dumnezeu doar primele litere ale alfabetului, lăsând în urmă întreaga profunzime a studiilor. Așadar, frații mei cei mai dragi, îngerii și sfinții, chiar și în Cer, ca și creaturile, nu au capacitatea de a-L înțelege în totalitate pe Creatorul lor; sunt ca atât de multe recipiente pline de Dumnezeu, încât dorind să se umple mai mult, se revarsă.
Cred că spun multe absurdități, de aceea pun punct.
[1]„Căci, voi ați murit, și viața voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu” (Coloseni 3,3).
Efeseni 3,14-19:Din această cauză, îmi plec genunchii înaintea Tatălui, de la care îşi trage numele orice familie în cer şi pe pământ, ca să vă dea puterea, după bogăţia gloriei sale, de a fi întăriţi prin Duhul lui în omul lăuntric, aşa încât Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă. Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire, să fiţi în stare să înţelegeţi împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea, înălţimea şi profunzimea şi să cunoaşteţi iubirea infinită a lui Cristos ca să fiţi plini în toate de plinătatea lui Dumnezeu.
În această dimineață adorabilul meu Isus a venit glorios, cu rănile strălucind mai mult decât soarele și cu o cruce în mână. În acest timp, vedeam și o roată din care ieșeau patru unghiuri. Părea că într-un unghi lumina fugise rămânând în întuneric; în acest întuneric oamenii rămâneau abandonați de Dumnezeu și aveau loc războaie sângeroase împotriva Bisericii și împotriva lor. Ah, părea că lucrurile spuse până acum de binecuvântatul Isus, s-ar apropia cu pași rapizi.
Deci, Domnul nostru, văzând toate acestea, s-a umplut de compasiune, s-a apropiat de partea întunecată și a aruncat asupra [acelei părți] crucea pe care o ținea în mână, spunând cu un glas sonor:
„Slavă Crucii!” și părea că acea cruce rechema lumina, și popoarele cutremurându-se, implorau ajutor și salvare. Și Isus a repetat: „Tot triumful și gloria vor fi ale Crucii, în caz contrar soluțiile vor agrava chiar acele rele; așadar Crucea, Crucea”.
Cine poate spune cât de întristată și îngândurată am rămas, pentru ceea ce se va putea întâmpla?
După ce am petrecut diferite zile de absențe [ale lui Isus], în această zi, în timp ce mă pregăteam să meditez, mintea mea a fost distrasă de altceva și, prin intermediul luminii, am înțeles că sufletul, ieșind din trup, intră în Dumnezeu și, din moment ce Dumnezeu este Iubire foarte pură, atunci intră sufletul în Dumnezeu când este un complex de iubire, pentru că Dumnezeu nu primește pe nimeni în Sine dacă nu este complet asemănător Lui, și găsindu-l, îl primește și îl face părtaș la toate darurile Sale. Deci, vom rămâne în Dumnezeu dincolo de Cer, așa cum stăm aici în propria noastră încăpere. Așadar, acestea, par că s-ar putea face chiar și pe parcursul vieții noastre, pentru a evita oboseala focului purgatorului și durerea și astfel să fim introduși imediat, fără nicio întrerupere, în Supremul nostru Bine Dumnezeu.
Deci îmi părea că hrana focului este lemnul și suntem siguri că acel lemn se mistuie în foc când se vede că nu mai produce fum. Prin urmare, începutul și sfârșitul tuturor acțiunilor noastre trebuie să reprezinte focul iubirii lui Dumnezeu; lemnul care trebuie să alimenteze acest foc este reprezentat prin: cruci și mortificări; iar fumul care se ridică din mijlocul lemnelor și al focului îl reprezintă viciile și înclinațiile, care deseori sunt pe primul loc. Deci, când totul din noi a fost consumat în foc este semn că viciile noastre stau la locul lor și nu mai simțim înclinații către nimic care să nu se refere la Dumnezeu. Se pare că în acest fel vom fi liberi, fără niciun obstacol, pentru a locui în Dumnezeul nostru și vom ajunge chiar și aici [pe pământ] să ne bucurăm anticipat de Paradis.
