victima de ispasire

V4.111 Durerile Mariei au adus la fel de multe comori ale Harului. Prețiozitatea dorinței de a suferi în locul lui Isus. Prin împiedicarea legii divorțului în acel moment, Isus a făcut minunea de a le lega voința și de a-i încurca (24 februarie 1902)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Stând în starea mea obișnuită, a venit Regina Mamă și mi-a spus: „Fiica mea, așa cum spun profeții, am avut o mare de dureri, iar în Cer s-au transformat într-o mare de glorie; fiecare durere a mea a produs la fel de multe comori de haruri; și întrucât pe pământ mă numesc Steaua mării, care ghidează în siguranță spre port, tot așa în Cer mă numesc Steaua luminii pentru toți cei binecuvântați, ca să fie recreați de această lumină care mi-a cauzat durerile”.

            În acest timp, adorabilul meu Isus a venit spunându-mi: „Iubita Mea, nu este nimic mai drag și mai plăcut Mie decât o inimă dreaptă care Mă iubește și care, văzându-Mă suferind, Mă roagă să sufere ceea ce sufăr Eu. Acest lucru Mă leagă atât de mult și are atât de multă putere asupra Inimii Mele, încât ca răsplată, Mă ofer pe Mine însumi și îi acord cele mai mari haruri și tot ce vrea; și dacă nu-i ofer acestea, fiindcă M-am dăruit ei, simt că lucrurile pe care nu i le ofer, sunt tot atâtea furturi pe care i le fac și tot atâtea datorii pe care le voi avea față de ea”.

            După aceea m-a purtat cu duhul și Isus a adăugat: „Fiica Mea, există anumite ofense care depășesc cu mult durerile pe care le-am suferit în Patima Mea; după cum vezi, în această zi, am primit diferite [suferințe], și dacă nu aș revărsa o parte din ele, Justiția Mea M-ar obliga să trimit flageluri înverșunate pe pământ; de aceea lasă-Mă să torn în tine”.

            După ce a turnat, auzindu-L vorbind despre ofense, nu știu cum, i-am spus: „Doamne, această lege a divorțului, este adevărat că nu o vor confirma, așa cum spun ei?” Și El: „Deocamdată este sigur, dar apoi, peste cinci, zece, douăzeci de ani, fie că te voi suspenda ca victimă, fie că te pot chema în Cer, vor putea face acest lucru, dar momentan am făcut miracolul de a le înlănțui voința lor[1] și de a-i încurca. Dar dacă ai ști furia pe care o au demonii și cei care doreau această lege, pentru că erau siguri că o vor obține! Este așa mare [furia lor] încât, dacă ar putea, ar distruge orice autoritate și ar face masacre peste tot. Deci pentru a atenua această furie și pentru a preveni parțial aceste masacre, vrei să te expui puțin furiei lor?”

            Și eu: „Da, atâta timp cât vei veni cu mine”.

            Și astfel ne-am dus într-un loc unde erau demoni și oameni care păreau furioși, supărați și înnebuniți; de îndată ce m-au văzut, au venit asupra mea ca niște lupi, unii mă băteau, alții îmi sfâșiau carnea; ar fi vrut să mă distrugă, însă nu aveau putere. Iar eu, deși am suferit mult, nu mă temeam de ei, pentru că Îl aveam pe Isus cu mine. După aceea m-am trezit în mine însămi, plină de diferite dureri. Binecuvântat să fie mereu Domnul.

[1] Dumnezeu poate refuza creaturii harul luminii sau, oricum, necesitatea de a acționa (așa cum „a împietrit inima” lui Faraon, Exod 4,21) niciodată nu-i va lua liberul arbitru pe care i l-a dat: „Tu te afli aproape ca în starea în care se găsesc binecuvântații în Cer; ei nu au pierdut liberul arbitru. Acesta este un dar pe care i L-am dat omului, iar ceea ce Eu am dat o dată, nu-L mai iau niciodată. În Cer nu a intrat niciodată sclavia; sunt Dumnezeul fiilor nu al sclavilor; sunt Rege care îi fac pe toți să domnească nu există despărțiri între Mine și ei. Dar este atât de multă și mare cunoașterea bunurilor Mele, a Voinței și fericirii Mele încât sunt preaplini, încât să se reverse, astfel că voința lor nu găsește loc pentru a acționa și în timp ce sunt liberi, cunoașterea unei Voințe infinite și a bunurilor în care sunt cufundați le duce cu o forță irezistibilă să folosească voința lor de parcă nu o au, recunoscând că aceasta este pentru ei cel mai mare noroc și fericire, dar în mod spontan fiind liberi cu toată voința lor”. (Volumul 27, 30.05.1925).

V4.15 Starea de victimă a Luisei este mai importantă în ochii lui Dumnezeu decât suferința însăși. Ea va părăsi această stare când vor începe masacrele în Italia (2 octombrie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Temându-mă că starea mea nu mai era Voința lui Dumnezeu, când a venit binecuvântatul Isus, am spus: „Cât mă tem că starea mea nu mai este Voința Ta, pentru că văd că îmi lipsesc cele două lucruri principale care mă țineau legată, adică, suferința și lipsa prezenței Tale”.

            Și El: „Fiica Mea, asta nu înseamnă că nu vreau să te mai țin în această stare [de victimă], dar motivul este că, din moment ce vreau să pedepsesc lumea, nu vin, și de aceea îți lipsește suferința”.

            Și eu: „La ce bun să rămân în această stare?”

            Și El: „Atât starea ta de victimă cât și așteptarea constantă pentru Mine, Îmi frâng deja brațele, pentru că, deși tu nu Mă vezi, în schimb Eu te văd foarte bine și îți număr toate suspinele, durerile tale, dorințele tale de a Mă avea, iar această intenție a ta de a sta cu totul în Mine este întotdeauna un act de reparare pentru mulți, care nu se gândesc la Mine, nici nu Mă doresc, ba chiar Mă disprețuiesc și sunt cu toții interesați de lucrurile pământești, înnoroiați în duhoarea viciilor. Așadar, starea ta, fiind complet opusă acelora, vine întotdeauna să înfrângă dreptatea, atât de mult, încât tu fiind în această stare Mie îmi este imposibil să încep războaiele sângeroase în Italia”.

            Și eu: „Ah, Doamne, a fi în această stare fără suferință este aproape imposibil pentru mine, mă simt fără putere, pentru că puterea de a rămâne în această stare îmi vine din suferințe. Prin urmare, lipsindu-mi acestea, când Tu nu vei veni, voi încerca să ies pentru câteva zile; Îți spun dinainte, ca să nu Te superi”.

            Și El: „Ah, da, da, vei ieși din această stare când voi începe masacrele în Italia; atunci ți le voi suspenda complet”.

            În timp ce spunea acest lucru, mi-a arătat cele mai aprige războaie care se vor întâmpla atât în rândul laicilor, cât și împotriva Bisericii; sângele inunda țările, ca și cum ar fi fost o ploaie neîntreruptă. Sărmana mea inimă se zdrobea din cauza durerii, văzând acest lucru și, amintindu-mi de satul meu, am spus: „Ah, Doamne, când spui că mă vei suspenda complet, îmi dai de înțeles că nici măcar de săracul Corato nu vei avea compasiune, nici pe el nu îl vei cruța?” Și El: „Dacă păcatele ajung la un anumit număr, în modul în care să nu merite să aibă suflete victime, iar cei care te țin victimă nu sunt interesați, Eu nu voi avea nicio grijă, de Corato”.

            Spunând acestea, a dispărut și am rămas complet deprimată și îndurerată.

V4.2 Luisa, ca victimă, trebuie să îndeplinească misiunea lui Isus de a suferi, de a se ruga și de a calma Dreptatea Divină (6 septembrie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Preadulcele meu Isus continua să vină. În această dimineață, de îndată ce a venit, a vrut să toarne în mine puțin din amărăciunile Sale și apoi mi-a zis: „Fiica Mea, Eu vreau să dorm puțin, iar tu însușește-ți rolul Meu de a suferi, de a te ruga și de a-Mi calma dreptatea”.

            Astfel, El a adormit, iar eu m-am așezat să mă rog lângă Isus. După ce s-a trezit, ne-am plimbat puțin prin mijlocul oamenilor și mi-a arătat diferite comploturi[1] pe care le fac ei, provocând revoluții și, mai ales am observat un atac neașteptat, pe care îl unelteau pentru a reuși mai bine în intenția lor, făcând în așa fel ca nimeni să nu se poată apăra și împotrivi inamicului. Câte scene fatale! Dar, pare că Domnul nu le dă încă libertatea de a face aceasta și, neștiind cauza, ei se înfurie, pentru că în ciuda voinței lor perverse, se văd neputincioși să facă acest lucru. Nu este nevoie de nimic altceva decât ca Domnul să le acorde această libertate, fiindcă totul este pregătit.

            După aceea, ne-am întors, iar Isus s-a arătat complet rănit și mi-a spus: „Vezi câte răni Mi-au deschis aceștia și câtă necesitate este de această stare de victimă și de suferințele tale continue? Pentru că nu există moment în care să nu Mă scutească de a Mă ofensa, iar ofensele sunt continue, tot așa suferințele și rugăciunile trebuie să fie continue pentru a Mă cruța; și dacă te vezi fără suferințe, să tremuri și să te temi, fiindcă, nevăzându-Mă alinat în durerile Mele, să nu se întâmple ca Eu să le acord dușmanilor acea libertate dorită atât de mult de ei”.

            Auzind acest lucru, am început să Îl rog să mă facă pe mine să sufăr și în același timp îl vedeam pe Confesor, care, cu intenția lui, Îl obliga pe Isus să mă facă să sufăr. Atunci, binecuvântatul Domn mi-a împărtășit atât de multe dureri, încât eu însămi nu știu cum am rămas în viață. Dar Domnul nu m-a lăsat singură în durerile mele, mai degrabă părea că nu-L lăsa Inima să mă părăsească și am petrecut mai multe zile împreună cu Isus; mi-a comunicat multe haruri și m-a făcut să înțeleg multe lucruri; dar merg înainte și tac, parțial din cauza stării de suferință, parțial din cauză că nu știu să mă manifest.

[1] Luisa spune „combinări”, cuvânt inexistent.

V4.1 Iubirea are nevoie să fie alimentată cu speranță constantă (5 septembrie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            De vreme ce în zilele trecute adorabilul meu Isus nu se arăta atât de mult, mă simțeam descurajată[1], [trăind cu] speranța de a-L avea din nou; așadar am crezut că totul se terminase pentru mine din cauza lipsei vizitelor Domnului nostru și a stării de victimă. În această dimineață când a venit, binecuvântatul Isus, purta o coroană îngrozitoare de spini, s-a așezat aproape de mine dorind să-i ofer alinare și plângându-se; i-am luat-o [coroana] încet-încetișor și, pentru a-i oferi mai multă mulțumire, am așezat-o pe capul meu.

            Apoi mi-a zis: „Fiica Mea, adevărata iubire este când e susținută de speranță perseverentă, pentru că, dacă astăzi se speră și mâine nu, iubirea se îmbolnăvește și, din moment ce iubirea este hrănită de speranță, cu cât mai multă hrană îi administrează, cu atât ea devine mai puternică, mai robustă și mai vie. Și dacă acest lucru lipsește, mai întâi se îmbolnăvește sărmana iubire și apoi, rămânând singură, fără sprijin, ajunge să moară complet. Prin urmare, ori cât de mari ar fi dificultățile tale, niciodată, nici măcar pentru o clipă, nu trebuie să te îndepărtezi de speranță cu teama de a Mă pierde. Într-adevăr, trebuie să te asiguri că speranța, depășind totul, te unește întotdeauna cu Mine și atunci iubirea va avea viață perpetuă”.

            După aceea a continuat să vină fără să-mi spună nimic.

[1] Luisa spune: „neîncrezătoare”.

V3.91 Pedepse viitoare: epidemii mortale. Isus îi explică Luisei motivul somnolenței ei (3 iulie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, după ce am luat Împărtășania, de îndată ce L-am văzut pe adorabilul meu Isus, i-am spus: „Mirele meu iubit, de ce trimiți atât de multe pedepse? De data aceasta de ce nu vrei să Te liniștești? Pare că toate mijloacele sunt inutile, nici rugăciunea, nici spusele: „Doamne, toarnă amărăciunea Ta în mine”. Vai, nu a fost acțiunea Ta obișnuită [să procedezi] în acest mod!”

            În timp ce spuneam aceasta, binecuvântatul Isus, întrerupându-mi cuvântul, a răspuns: „Totuși, fiica Mea, pedepsele pe care le trimit sunt încă nimic, în comparație cu cele care sunt pregătite. De aceea nu te întrista pentru acestea, pentru că nu este un motiv de mare suferință”.

            În timp ce spunea acestea, în fața mea vedeam mulți oameni infectați cu boli molipsitoare, care mureau, așadar, fiind îngrozită, i-am spus: „Oh, Doamne, era necesar și aceasta? Ce faci? Ce faci? Dacă vrei să faci aceasta, ia-mă de pe acest pământ, pentru că nu-mi rezistă sufletul de a vedea astfel de scene fatale. Și apoi, cine va putea rezista să continue în această stare în care m-ai pus, pentru că nu vii, sau [apari] ca o umbra, și nu numai atât, dar mă lași confuză, pe jumătate adormită, încât nu mă faci să mai înțeleg ceva? Totuși mi-ai spus că m-ai fi lăsat să rămân în acea stare, până când Ți-ai fi revărsat furia într-un fel. Acum vrei să adaugi furie peste furie, deci se pare că nu vei termina deocamdată, vai, sărmana de mine! Sărmana de mine! Cine îmi va da puterea de a rămâne în această stare? Cine va putea rezista?”

            În timp ce îmi exprimam suferința, Isus, compătimindu-mă, mi-a spus: „Fiica Mea, nu te teme de starea ta de somnolență, aceasta spune că, așa cum Eu sunt față de oameni, parcă adormit, ca și cum nu i-aș auzi și nu i-aș privi, tot așa te-am pus pe tine în aceeași stare. De altfel, dacă îți pare rău, ți-am spus și altă dată; vrei să-ți suspend statutul de victimă?”

            Iar eu: „Doamne, nu vrea ascultarea să accept suspendarea”.

            Și El: „Ei bine, ce vrei de la Mine? Fii liniștită și ascultă!”

            Cine poate spune cât de îndurerată am rămas? Nu numai atât, dar îmi pare că puterile interne au rămas atât de adormite, încât trăiam de parcă nu aș trăi. Ah, Doamne, ai milă de mine, nu mă lăsa în părăsire, într-o stare atât de compătimitoare și dureroasă!

„Fiica Mea, nu te teme de starea ta de somnolență, aceasta spune că, așa cum Eu sunt față de oameni, parcă adormit, ca și cum nu i-aș auzi și nu i-aș privi, tot așa te-am pus pe tine în aceeași stare. De altfel, dacă îți pare rău, ți-am spus și altă dată; vrei să-ți suspend statutul de victimă?”

V3.57 Starea de victimă a Luisei este de a sta mereu la dispoziția Voinței Divine (2 aprilie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață a trebuit să sufăr mult din cauza absenței dragului meu Isus, dar mi-a răsplătit durerile, satisfăcând dorința mea de a vrea să știu un lucru pe care l-am râvnit de mult timp.

            După ce am tot înconjurat în căutarea lui Isus, îl chemam când cu rugăciunea, când cu lacrimi, când cu cântecul, sperând că va putea fi înduioșat de vocea mea și astfel să fie găsit, dar totul era în zadar. Am repetat suspinele mele; și întrebam de El pe oricine[1]. În cele din urmă, când inima mea simțea că se despică și nu am mai rezistat, L-am găsit, dar l-am văzut din spate și, amintindu-mi cum m-am opus Lui și – toate acestea le voi spune în cartea Confesorului[2] – i-am cerut iertare și așa se pare că am ajuns la un acord, astfel că El însuși m-a întrebat ce vreau și i-am spus: „Binevoiește să-mi spui care este Voința Ta asupra stării mele, mai ales ce trebuie să fac atunci când sufăr puțin și Tu nu vii, iar dacă vii ești ca o umbră; așadar, nevăzându-Te, îmi simt toate simțurile în mine și, regăsindu-mă în această stare, simt că depun efort și nu este nevoie să aștept venirea Confesorului pentru a ieși din acea stare”.

            Și Isus: „Fie că suferi sau nu, fie că vin sau nu, starea ta este întotdeauna de victimă și mult mai mult decât aceasta, este Voința Mea și a ta, și eu nu judec după lucrările care se fac, ci după voința cu care se lucrează”. Și eu: „Domnul meu, e bine cum spui, dar îmi pare că sunt inutilă, se pierde mult timp și simt o tulburare, o teamă; și apoi, trebuind să vină Confesorul, îmi chinuie sufletul că aceasta nu ar fi Voința Ta”.

Și El: „Crezi că este un păcat să vină Confesorul?” Și eu: „Nu, dar mă tem că nu este Voința Ta”. Și El: „Trebuie să fugi chiar și de umbra păcatului, dar de restul nu trebuie să-ți faci griji în privința asta”. Și eu: „Dacă nu ar fi Voința Ta, la ce bun să rămân [în această stare]?” Și El: „Ah, îmi pare că fiica Mea vrea să scape de statutul de victimă, nu-i așa? Și eu, roșind toată, am spus: „Nu, Doamne, spun asta pentru că uneori nu mă faci să sufăr și Tu nu vii, în rest poți să mă faci să sufăr, iar eu nu mă voi gândi la nimic”.

Și Isus: „Și Mie îmi pare că vrei să scapi. Apoi, știi tu când am vrut să vin să-ți împărtășesc durerile Mele, când a fost prima, a doua, a treia sau chiar ultima oară? Prin urmare, distrăgându-ți atenția de la Mine și străduindu-te să ieși, te vei ocupa cu altceva, iar Eu, când voi veni, nu te voi găsi pregătită și Eu, la rândul Meu, voi merge în altă parte”.

            Și eu, complet speriată: „Să nu fie niciodată, o, Doamne! Nu vreau să știu altceva decât de Preasfânta Ta Voință”. Și El: „Fii liniștită și așteaptă-l pe Confesor”.   

După aceea a dispărut. Pare că mă simțeam ușurată de o mare povară, datorită acestor vorbe ale lui Isus, dar cu toate acestea, suferința dureroasă din mine nu a încetat când Isus mă privează de prezența Sa.

[1] Vezi Cântarea Cântărilor: 3,1-3.

[2] Avem aici noutatea unei cărți a Luisei, necunoscută și în totalitate conștientă.