În această dimineață adorabilul meu Isus a venit glorios, cu rănile strălucind mai mult decât soarele și cu o cruce în mână. În acest timp, vedeam și o roată din care ieșeau patru unghiuri. Părea că într-un unghi lumina fugise rămânând în întuneric; în acest întuneric oamenii rămâneau abandonați de Dumnezeu și aveau loc războaie sângeroase împotriva Bisericii și împotriva lor. Ah, părea că lucrurile spuse până acum de binecuvântatul Isus, s-ar apropia cu pași rapizi.
Deci, Domnul nostru, văzând toate acestea, s-a umplut de compasiune, s-a apropiat de partea întunecată și a aruncat asupra [acelei părți] crucea pe care o ținea în mână, spunând cu un glas sonor:
„Slavă Crucii!” și părea că acea cruce rechema lumina, și popoarele cutremurându-se, implorau ajutor și salvare. Și Isus a repetat: „Tot triumful și gloria vor fi ale Crucii, în caz contrar soluțiile vor agrava chiar acele rele; așadar Crucea, Crucea”.
Cine poate spune cât de întristată și îngândurată am rămas, pentru ceea ce se va putea întâmpla?
În această dimineață adorabilul meu Isus s-a arătat unit cu Sfântul Părinte și părea să-i spună: „Lucrurile pe care le-am suferit până acum nu sunt altceva decât cele prin care am trecut de la începutul Patimii Mele până când am fost condamnat la moarte. Fiul Meu, nu-ți rămâne altceva de făcut decât să duci crucea pe Calvar”. Și în timp ce spunea aceasta, părea că binecuvântatul Isus ar fi luat crucea și a pus-o pe umerii Sfântului Părinte, ajutându-l chiar El să o poarte.
Deci, în timp ce făcea acest lucru, a adăugat: „Biserica Mea pare să fie muribundă, mai ales în privința condițiilor sociale și așteaptă cu nerăbdare strigătul de moarte. Dar curaj, fiul Meu; după ce vei ajunge pe munte, când crucea va fi ridicată, toată lumea va fi zguduită și Biserica își va înlătura aspectul ei de muribundă și își va recăpăta vigoarea ei deplină. Doar crucea va fi mijlocitoarea și cum numai crucea a fost singura mijlocitoare pentru a umple golul pe care păcatul l-a înfăptuit și pentru a uni abisul cu distanța infinită care exista între Dumnezeu și om, tot așa, în aceste vremuri doar crucea va ridica fruntea Bisericii Mele curajoasă și strălucitoare, pentru a-i pune în confuzie și pe fugă pe inamici”.
Spunând acestea, a dispărut, și la scurt timp după aceea, Iubitul meu Isus s-a întors, foarte îndurerat reluându-și spusele: „Fiica Mea, câtă durere Îmi provoacă societatea actuală! Sunt membrele Mele și nu pot să nu-i iubesc. Mi se întâmplă ca unui om care are brațul sau mâna infectată și rănită; oare el îl/o urăște? Are ranchiună? Ah, nu, dimpotrivă, îi poartă de grijă, cine știe cât cheltuie; are intenția să se vadă vindecat; dar aceasta îi provoacă durere în tot trupul, ținându-l deprimat și trist. Așa este și situația Mea: Îmi văd membrele infectate, rănite, simt durere și suferință, și de aceea Mă simt mai atras să le iubesc. Oh, cât de diferită este iubirea Mea față de cea a creaturilor! Sunt obligat să le iubesc pentru că îmi aparțin Mie, dar ele nu Mă iubesc ca pe ceva care le aparține lor, și dacă Mă iubesc, Mă iubesc pentru propriul lor bine”.
Continuând starea mea obișnuită, L-am văzut pe dulcele meu Isus cu o cruce în mână și fiind gata să o reverse peste oameni, mi-a spus:
„Fiica Mea, lumea este întotdeauna coruptă, dar există anumite vremuri în care se ajunge la o atât de mare corupție, încât dacă Eu nu aș revărsa o parte din crucea Mea asupra oamenilor, ar pieri cu toții în corupție. Așa cum a fost în vremurile când am venit pe lume, când doar crucea i-a salvat pe mulți de corupția în care erau cufundați, tot așa, în aceste vremuri, corupția a ajuns într-o asemenea măsură, încât, dacă nu aș revărsa flagelurile, spinii, crucile, făcându-i să verse chiar și sânge, ar rămâne cufundați în valurile corupției”.
Și în timp ce spunea aceasta, părea că trimitea acea cruce peste oameni și se întâmplau pedepse.
Continuau sărmana mea stare și tăcerea binecuvântatului Isus, iar în această dimineață, mă aflam mai deprimată ca niciodată. Când a venit, Isus mi-a spus: „Fiica Mea, nici lucrările, nici predicile, nici chiar puterea minunilor, nu M-au făcut cunoscut cu claritate ca fiind Dumnezeu, dar când am fost așezat pe cruce și înălțat pe ea ca pe propriul Meu tron, atunci am fost recunoscut ca Dumnezeu; doar crucea a revelat lumii și întregului iad cine eram Eu cu adevărat; deci toți au fost cutremurați și L-au recunoscut pe Creatorul lor. Prin urmare, crucea este cea care îl descoperă pe Dumnezeu sufletului și face cunoscut dacă sufletul este cu adevărat al lui Dumnezeu. Se poate spune că prin cruce se descoperă toate părțile intime ale sufletului și îi dezvăluie lui Dumnezeu și oamenilor cine este ea”.
Apoi a adăugat: „Pe două cruci Eu mistuiesc sufletele: una este de durere, cealaltă este de iubire; în Cer cele nouă coruri angelice Mă iubesc, dar fiecare are propria misiune distinctă, așa cum rolul special al Serafimilor este iubirea, iar corul lor este așezat în partea din față pentru a primi reverberațiile[1] iubirii Mele, astfel iubirea Mea și a lor, săgetându-se reciproc, armonizează continuu, Eu, le dăruiesc sufletelor pe pământ atribuții distincte: pe un suflet îl fac martir al durerii, pe altul al iubirii, amândouă fiind maestre iscusite pentru a le sacrifica și a le face demne de complăcerile Mele”.
În această dimineață, după ce am primit Împărtășania, adorabilul meu Isus mi-a arătat interiorul meu, presărat cu flori, în formă de cabană, și El stătea înăuntru, recreându-se și încântându-se în totalitate. Văzându-L în acea atitudine, i-am spus: „Preadulcele meu Isus, când vei lua această inimă a mea pentru a o conforma complet cu a Ta, încât să pot trăi doar din viața Inimii Tale?”
În timp ce spuneam acest lucru, supremul și singurul meu Bine a luat o suliță și m-a deschis pe latura care corespunde inimii, a scos-o afară cu mâinile pentru a vedea dacă ar fi complet dezgolită și dacă ar avea acele calități pentru a putea rămâne în Inima Sa Preasfântă. Și eu m-am uitat la ea, dar spre surprinderea mea, am văzut crucea, buretele și coroana de spini imprimate într-o parte; dar doream s-o văd și din cealaltă parte și din interior, unde părea umflată, ca și cum s-ar fi putut deschide. Iubitul meu Isus m-a împiedicat, spunându-mi: „Vreau să te mortific fără a te lăsa să vezi tot ce am revărsat în această inimă. Ah, da, aici, în interiorul acestei inimi există toate comorile harurilor Mele, pe care natura umană le poate conține”.
În acest timp, a închis inima mea în inima Sa Preasfântă, adăugând: „Inima ta a pus stăpânire pe Inima Mea, iar Eu, îți dau iubirea Mea, ca inimă, care îți va da viață”. Și apropiindu-se de acea parte, a trimis trei respirații care conțineau lumină și care au luat locul inimii, apoi a închis rana spunându-mi:
„Acum mai mult ca oricând, este mai bine pentru tine să te fixezi în centrul Vrerii Mele, având ca inimă numai Iubirea Mea. Nici măcar pentru o singură clipă nu trebuie să ieși din Ea, și numai Iubirea Mea își va găsi adevărata hrană în tine și dacă își găsește Voința Mea în tine în toate și pentru toate, în aceea își va găsi mulțumirea Sa și adevărata corespondență”.
Apoi, apropiindu-se de gura mea, mi-a mai trimis încă trei respirații și în același timp a turnat o licoare foarte dulce, care mă îmbăta complet. Deci, plin de entuziasm, El a spus: „Vezi, inima ta este într-a Mea, de aceea nu mai este a ta”. Și m-a tot sărutat continuu, arătându-mi iubirea cu toată finețea Lui; dar cine le poate spune toate? Îmi pare imposibil să le manifest. Cine poate spune ce simțeam când am revenit în mine?
Pot să spun doar că mă simțeam de parcă nu aș mai fi fost eu: fără vicii, fără înclinații, fără dorințe[1] și total cufundată în Dumnezeu; dinspre partea inimii simțeam o înfrigurare sensibilă, în comparație cu celelalte părți.
[1]Chiar și pe tine alegându-te pentru doritul „Fiat” (…), trebuia să-ți dau multe haruri pentru a nu așeza într-un suflet și trup corupt, atât doar cunoașterile care aparțin Voinței Mele, cât și propria Sa Viață pe care trebuia să o formeze și să o îndeplinească în tine. Așadar, folosind puterea Sa, chiar dacă nu te-a scutit de pata originară, totuși a înăbușit și a ținut cu fermitate înclinațiile spre vicii, ca să nu producă efectele ei corupte. Era corect și necesar acest fapt pentru noblețea, distincția și sfințenia Voinței Supreme. Dacă în tine nu ar fi fost efecte bune, Voința Mea ar fi găsit umbre, ceață și nu ar fi putut răspândi razele Sale de adevăr.” (Vol. 19, 19.03.1926) (cfr. 16.04.1926).
Cântarea Cântărilor 1,1-4:Cântarea Cântărilor, care este a lui Solomón. Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Căci dezmierdările tale sunt mai bune decât vinul, miresmele tale sunt plăcute pentru miros, mireasmă revărsată, numele tău: de aceea te iubesc tinerele. Trage-mă după tine şi să fugim! Să mă ducă regele în camerele sale! Ne vom bucura şi ne vom veseli cu tine, ne vom aminti de dezmierdările tale mai mult decât de vin! Pe bună dreptate ele te iubesc! (Sufletul se simte foarte atras de Dumnezeu, mireasa trebuie sa fie sufletul in timp ce Mirele este Cristos. Domnul vrea ca fiecare suflet sa il iubeasca asa cum mireasa isi iubeste mirele)
În timp ce continuam să sufăr, simțeam mai mult ca oricând un resentiment în interiorul meu, pentru că mi s-a interzis să mor. Prin urmare, venind adorabilul meu Isus, mi-a reproșat de întârzierea față de ascultare, căci până în acel moment părea că m-a tolerat. În acest timp, l-am văzut pe Confesor și, întorcându-se spre el, l-a prins de mână și i-a spus: „Când vei veni, însemneaz-o în partea dureroasă [a trupului], căci o voi face să asculte”, și a dispărut. Prin urmare, rămânând singură, îmi simțeam durerea mai intensă.
Apoi a venit Confesorul și, găsindu-mă suferind, chiar și el m-a mustrat pentru că nu am ascultat și, spunându-i ceea ce am văzut și ceea ce Domnul nostru îi spusese lui, el, ascultându-mă, mi-a însemnat [cu semnul crucii] partea unde sufeream și în două minute am putut să respir și să mă mișc, în timp ce mai înainte nu puteam să o fac fără să simt spasme groaznice; îmi pare că ascultarea și acele semne în formă de cruce mi-au legat durerea ca să nu mai sufăr, și iată că am rămas dezamăgită în planurile mele, pentru că această doamnă ascultare are o putere atât de mare asupra mea, încât nu-mi permite să fac ceea ce vreau. Chiar și în propria suferință, ea vrea să domine și trebuie să stau sub influența autorității ei, în toate și pentru toate.
Continui să fiu mâhnită și întristată, ca o naivă. În această dimineață nu a venit deloc [Isus]; a venit Confesorul și a avut intenția ca eu să fiu răstignită. La început, binecuvântatul Isus nu coopera, așadar, după ce L-am rugat să binevoiască în așa fel ca eu să ascult, de îndată ce mi s-a arătat mi-a zis: „Ce vrei? De ce vrei să Mă constrângi odată ce este necesar să pedepsesc popoarele?”
Iar eu: „Doamne, nu sunt eu, este ascultarea care așa vrea”.
Iar El: „Ei bine, când este ascultarea, vreau să-Ți împărtășesc răstignirea Mea și între timp vreau să Mă recreez puțin”.
Spunând acestea, mi-a împărtășit durerile crucii și, în timp ce sufeream, Isus s-a apropiat de mine și părea că primește înviorare cât de cât. Deci, în timp ce eu mă aflam în această stare împreună cu El, mi-a arătat că în aer, venea dintr-o parte un nor negru, negru, care la simpla vedere te îngrozea și înspăimânta și toată lumea spunea:„De data asta murim”. În timp ce toată lumea era îngrozită, s-a ridicat între mine și Isus o cruce strălucitoare, care, împotrivindu-se acelei furtuni, a pus-o pe fugă în mare măsură, atât de mult încât părea că oamenii se calmau. Nu știu să spun sigur, cred că a fost un uragan însoțit de fulgere și grindină, suficient de puternic pentru a avea forța de a purta clădirile cu el; iar crucea care a pus în mare măsură pe fugă [uraganul], îmi părea că ar fi mica mea suferință pe care mi-a împărtășit-o Isus. Binecuvântat să fie Domnul și totul să fie spre slava și cinstea Lui.
După ce am petrecut câteva zile de privațiune, [Isus] s-a arătat cel mult ca o umbră și fulger, și îmi simțeam toate puterile adormite, încât eu însămi nu înțelegeam ce se întâmplă în interiorul meu. În această somnolență, o singură durere s-a trezit în interiorul meu și îmi părea că mi s-a întâmplat ca celui care își pierde vederea în timp ce doarme, sau este dezbrăcat de toate bogățiile lui, deci săracul nu poate nici să sufere, nici să se apere, nici să folosească vreun mijloc pentru a scăpa de neșansele lui. Săracul, în ce stare de compătimire se află! Care este cauza? Somnul; pentru că, dacă ar fi treaz, cu siguranță ar ști să se apere de nenorocirile lui. Aceasta este starea mea sărmană; nu îmi este permis să trimit nici măcar un geamăt, un oftat, să vărs o lacrimă, pentru că l-am pierdut din vedere pe Cel care este toată iubirea mea, tot binele meu, și care formează toată mulțumirea mea. Se pare că pentru a nu fi îndurerată de privarea Sa, m-a adormit și m-a lăsat. Ah, Doamne, trezește-mă Tu, ca să-mi văd mizeriile și măcar să știu ce îmi lipsește.
În timp ce eram în această stare, din interiorul meu l-am simțit pe binecuvântatul Isus, care se lamenta continuu. Gemetele acelea mi-au rănit auzul și trezindu-mă puțin, am spus: „Singurul și unicul meu Bine, simt din plângerile Tale prea marea suferință în care Te afli. Acest lucru se întâmplă pentru că vrei să suferi singur și nu vrei să mă faci părtașă la durerile Tale; într-adevăr, pentru a nu mă avea în compania Ta, m-ai adormit și m-ai lăsat fără să mai înțeleg nimic. Înțeleg de unde vin toate acestea: [ca Tu] să fii mai liber pentru a pedepsi. Ah, ai milă de mine, căci fără Tine sunt oarbă, și în ce Te privește pe Tine, este mereu bine în toate circumstanțele să ai pe cineva care să-ți țină companie, care să Te aline și astfel să-Ți înlăture furia. Deocamdată ești statornic în a trimite flageluri, dar când vei vedea imaginile Tale pierind din cauza nenorocirilor, vei avea mai multe lamentări decât acum și poate îmi vei spune: „Ah, dacă ai fi fost mai implicată să Mă liniștești, dacă ai fi luat asupra ta durerile creaturilor, nu mi-aș fi văzut propriile membre atât de sfâșiate”. „Este adevărat, prearăbdătorul meu Isus? Oh, calmează-Te puțin și lasă-mă să sufăr în locul Tău!”
În timp ce spuneam acestea, El se lamenta continuu, aproape că dorea să fie compătimit şi ușurat, dar parcă voia să i se smulgă această ușurare cu forța, așadar, la insistența exigențelor mele, și-a întins în interiorul meu mâinile şi picioarele pironite şi mi-a împărtășit ceva din durerile Sale.
După aceea, dând puțin răgaz lamentărilor Sale, mi-a spus: „Fiica Mea, sunt vremurile triste care Mă obligă să fac aceasta, pentru că oamenii au devenit atât de lacomi și mândri, încât fiecare crede că este „dumnezeu” pentru sine și dacă Eu n-aș pune mâna pe flageluri, le-aș face un rău sufletelor, pentru că numai crucea este hrana umilinței. Deci, dacă nu aș face aceasta, aș fi Eu însumi [Cel] care să-i fac să le lipsească mijlocul pentru a se umili și să-i opresc din nebunia lor ciudată, deși majoritatea Mă ofensează tot mai mult; dar îmi place să Mă comport ca un tată care frânge pâinea, ca să mănânce toți; dacă unii copii nu vor s-o ia, cu siguranță ei o folosesc pentru a o arunca în fața tatălui; ce vină are bietului tată? Așa sunt și Eu. Prin urmare, ai milă de Mine în suferințele Mele”.
Spunând acestea, a dispărut, lăsându-mă pe jumătate trează și pe jumătate adormită, eu însămi neștiind nici dacă trebuie să mă trezesc cu adevărat, nici dacă trebuie să adorm din nou.
Title: At the Easter Vigil, Christ leaned over my chair, showing how delighted He was to be with me, and at my desire to please Him, to live at peace with everyone, and to make Him widely known and loved.
Continuând să nu vină, am încercat să meditez misterul biciuirii. În timp ce făceam aceasta, tocmai l-am văzut pe binecuvântatul Isus, complet rănit și picurând sânge, care mi-a spus: „Fiica Mea, cerul cu întreaga creație îți arată iubirea lui Dumnezeu; Trupul Meu rănit îți arată iubirea pentru aproapele, atât de mult încât, unind Umanitatea Mea cu Divinitatea, din cele două naturi am făcut doar una și le-am făcut de nedespărțit, pentru ca nu doar să satisfacem dreptatea dumnezeiască, dar am lucrat [și] pentru mântuirea oamenilor. Și pentru a-i face pe toți să-și asume această obligație de a-L iubi pe Dumnezeu și pe aproapele, nu am dat doar o singură obligație, dar am ajuns să dau o poruncă divină. Deci rănile Mele și sângele Meu sunt foarte multe limbi care învață pe fiecare modul de a se iubi [unii pe ceilalți] și obligația pe care o au toți ca să aibă grijă de salvarea celorlalți”.
După aceea, luând un aspect mai trist, a adăugat: „Ce tiran nemilos este iubirea pentru Mine, pentru că, nu mi-am petrecut doar întregul curs al vieții Mele muritoare în sacrificii continue, încât să mor însângerat pe cruce, ci m-am oferit victimă eternă în sacramentul Euharistiei. Și nu doar atât, ci pe toate membrele Mele preferate le țin victime vii în suferință constantă, implicate în mântuirea oamenilor, precum te-am ales și pe tine dintre mulți, pentru a te ține sacrificată din iubire pentru Mine și pentru oameni. Ah, da, Inima Mea nu va găsi nici liniște, nici odihnă, dacă nu găsește omul. Dar omul, omul, cum îmi corespunde? Cu imense ingratitudini!”
Spunând acestea, a dispărut.
In Holy Communion, Christ can draw us close so that we can rest our head on His breast, like St. John, and rest beside Christ in utter peace, joy and fulfilment.
Eu, fiind în suferințe, adorabilul meu Isus, venind și compătimindu-mă cu totul, mi-a spus: „Fiica Mea, ce ai, că suferi atât de mult? Lasă-mă să te alin puțin” (dar Isus suferea mai mult decât mine).
Așa că mi-a dat un sărut și, întrucât era răstignit, m-a scos din interiorul meu și mi-a pus mâinile în ale Sale, picioarele mele în ale Sale1, capul sprijinit pe al Său și al Său pe al meu. Cât de mulțumită eram să fiu în această situație! Deși cuiele și spinii lui Isus îmi dădeau dureri, dar erau dureri care îmi dădeau bucurie, pentru că erau suferite pentru Binele meu iubit; într-adevăr, mi-aș fi dorit să crească mai mult. Până și Isus părea mulțumit de mine și mă ținea atras spre El în acest fel. Îmi părea că Isus m-ar răcori pe mine și eu aș fi o răcorire pentru El.
Astfel, în această stare, am ieșit împreună și, după ce l-am găsit pe Confesor, m-am rugat imediat pentru nevoile lui și i-am spus Domnului să binevoiască să-l facă pe Confesor să audă glasul lui Isus cât de dulce și suav este. Ca să mă mulțumească, Isus s-a întors către el și a vorbit despre Cruce, spunând: „Crucea absoarbe în suflet Divinitatea Mea, o face să semene cu Umanitatea Mea și recopiază în sine propriile Mele lucrări”.
După ce am continuat să mai călătorim puțin, oh, câte priveliști dureroase străpungeau sufletul dintr-o parte într-alta! Gravele nelegiuiri ale oamenilor, nici măcar nu se aplecau în fața dreptății, mai degrabă se aruncau cu o furie mai mare, de parcă ar fi vrut să dubleze rănile și marea mizerie pe care ele însele și le pregătesc. De aceea, spre marele nostru regret, ne-am retras; Isus a dispărut, iar eu m-am retras în mine.
Romani 12,1-2: Vă îndemn deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să oferiţi trupurile voastre ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu: acesta este cultul vostru spiritual. 2 Nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să discerneţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit!↩︎
Title: Jesus Christ is swift to console His friends in their heartache, pain or exhaustion. If we call out to Him in faith and humility, asking for the privilege of a spiritual Communion, He is very close to us, bringing peace that only He can give, and guiding us in our actions by the inspiration of His Holy Spirit.
