Puritatea

V4.35 După ce Isus a transformat inima Luisei într-a Sa, încât să nu se mai distingă, El i-a dat patru indicații: uniformitatea perfectă la Voința Sa, umilință profundă, puritate și ascultare (20 Octombrie 1900)

Divine WillLasă un comentariu

            Aflându-mă în afara mea, adorabilul meu Isus continua să-mi arate inima mea într-a Sa, dar atât de transformată încât nu mai recunosc care este a mea și care este cea a lui Isus[1]. El a conformat-o perfect la a Lui și i-a imprimat (inimii) toate semnele Patimii, făcându-mă să înțeleg că Inima Sa, de când a fost concepută cu aceste însemne ale Pătimirii, a fost o revărsare pentru ceea ce a suferit în mod continuu Inima Sa în ultima zi a vieții Sale. Părea că văd, că așa cum e una, așa este și cealaltă. Părea că-L văd pe iubitul meu Isus ocupat să pregătească locul în care urma să pună inima, parfumându-l, decorându-l, cu multe flori diferite. Și în timp ce făcea aceasta, mi-a spus: „Preaiubita Mea, fiindcă trebuie să trăiești din Inima Mea, este mai bine să începi să te adaptezi la un mod de viață perfect. Așadar vreau de la tine [următoarele]:

            1. Uniformitate perfectă cu Voința Mea, pentru că nu vei putea niciodată să Mă iubești perfect, decât iubindu-Mă cu propria Mea Voință; într-adevăr îți spun că, iubindu-Mă cu propria Mea Voință, vei ajunge să Mă iubești pe Mine și pe aproapele cu propriul Meu mod de a iubi.

            2. Umilință profundă, așezându-te în fața Mea și a creaturilor, ca ultima dintre toate.

            3. Puritate în toate, pentru că orice mică lipsă de puritate, atât în a iubi cât și în a lucra, totul se reflectă în inimă și rămâne pătată. De aceea, vreau ca puritatea să fie ca roua pe flori la răsăritul soarelui, care prin reflexia razelor transformă acele picături mici în multe perle prețioase pentru a încânta oamenii. Tot așa, toate lucrările tale, gândurile și cuvintele, bătăile inimii și afecțiunile, dorințele și înclinațiile, dacă vor fi împodobite cu roua cerească a purității, vor țese o dulce încântare, nu numai pentru ochiul uman, dar și pentru întregul Cer.

            4. Ascultarea trebuie să fie legată de Voința Mea, pentru că, dacă această virtute îi privește pe superiorii pe care ți i-am dat pe pământ, [prin urmare] Voința Mea este ascultarea ce Mă privește pe Mine în mod direct, încât se poate spune atât despre una cât și despre cealaltă că amândouă sunt virtuți ale ascultării, cu această singură diferență, că una îl privește pe Dumnezeu, iar cealaltă îi privește pe oameni; ambele au aceeași valoare și nu poate fi una fără cealaltă, așadar trebuie să le iubești pe amândouă în același mod”.

            Apoi a adăugat: „Să știi că de acum înainte vei trăi cu Inima Mea și trebuie să o înțelegi așa cum este Inima Mea, ca să-Mi găsesc complăcerile Mele în tine. Prin urmare, îți recomand să nu mai fie inima ta, ci doar Inima Mea”.

[1] Cu unsprezece ani înainte, reînnoind „căsătoria mistică” (pe 7 septembrie 1889), Domnul i-a dat în dar Vrerea Sa (cfr. Vol. 13, 5.12.1921). După alți 11 ani (Vol. 10, noiembrie 1911), îi reînnoiește ceea ce îi arată acum: prin simbolul inimii este indicată voința, izvorul vieții și al iubirii. Iar încă după alți unsprezece ani [îi reînnoiește] pentru a treia oară (Vol. 13 și 14) pentru a completa formarea Luisei ca „o altă” Umanitate a Domnului nostru, pentru ca Luisa să acționeze asemenea Lui în Voința Sa Divină.

Matei 11,28-29: Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă! Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi umil cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre! Căci jugul meu este plăcut, iar povara mea este uşoară”.

V3.41 Cu Isus este nevoie de multă răbdare. Puritatea se obține cu mortificare și suferințe (21 februarie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, iubitorul meu Isus a început obișnuitele Sale întârzieri. Să fie mereu binecuvântat chiar dacă vine în întârziere. Într-adevăr e nevoie de răbdarea unui sfânt ca să poți suporta și este suficient să ai de-a face cu Isus ca să vezi de câtă răbdare este nevoie. Cei care nu încearcă nu pot să creadă și este aproape imposibil să nu ai câteva mici nemulțumiri în ce Îl privește.

            Așadar, după ce am avut răbdare să-l tot aștept, a venit în cele din urmă și mi-a spus: „Fiica Mea, darul purității nu este un dar natural, ci este harul obținut, iar acest lucru se obține devenind prietenos; iar sufletul devine astfel, [doar] cu mortificare și suferințe. Oh, cât de prietenos devine sufletul mortificat și suferind! Oh, cât de transparent este! Iar Eu simt foarte multă simpatie că ajung la nebunie față de el și-i ofer tot ce vrea. Tu, când Îmi simți lipsa, suferi pentru această lipsă, din iubire față de Mine, care este suferința cea mai dureroasă pentru tine, iar Eu voi simți mai multă admirație decât înainte și îți voi oferi noi daruri”.

Romani 12,1-2: Vă îndemn deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să oferiţi trupurile voastre ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu: acesta este cultul vostru spiritual. Nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să discerneţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit!

V3.18 Puritatea (21 decembrie 1899)

vointadivina3Lasă un comentariu

După o îndelungă tăcere, în această dimineață, binevoitorul meu Isus, întrerupându-mi [tăcerea] mi-a spus: „Eu sunt izvorul sufletelor pure”. 

Și din aceste cuvinte ale Sale m-a străfulgerat o lumină spirituală, care m-a făcut să înțeleg multe despre puritate, dar puțin sau deloc pot să redau în cuvinte ceea ce simt în intelect. Dar cum onorabila doamnă ascultare dorește să scriu câte ceva, chiar și absurdități, pentru a o mulțumi doar pe ea, voi spune absurditățile mele despre puritate. 

Părea că puritatea ar fi piatra prețioasă cea mai nobilă pe care sufletul o poate deține. Sufletul, care deține puritatea, este învăluit de o lumină pură, încât binecuvântatul Dumnezeu, privindu-l, regăsește propria Sa imagine și se simte atras să-l iubească [pe suflet] încât ajunge să se îndrăgostească de el și este cuprins de atâta iubire, că îi dă ca refugiu inima Sa foarte pură, pentru că, doar ceea ce este pur și nelumesc, intră în Dumnezeu, iar în acel sân foarte pur, nimic nu intră pătat. Sufletul, care posedă puritatea, reține în sine splendoarea lui primară, pe care Dumnezeu i-a dat-o când l-a creat; nimic în el nu este tulbure, îngâmfare, dar, asemănat cu o regină care aspiră la nunta cu Regele ceresc, conservă noblețea ei până într-acolo încât această nobilă floare va fi plantată în grădinile cerești. Oh, cât de parfumată e această floare virginală cu un parfum distinct! Permanent se înalță deasupra celorlalte flori și inclusiv deasupra îngerilor. Cum iese în evidență dintre frumuseți diferite! Astfel că toți sunt cuprinși de stimă și iubire și îi dau liberă trecere, de o face să ajungă la Mirele Divin, astfel că primul loc este al acelor flori nobile care stau în jurul Domnului nostru. Deci, Domnul nostru se încântă foarte mult să se plimbe în mijlocul acestor crini, care parfumează pământul și Cerul, și mai mult de atât se complace să fie înconjurat de acești crini, pentru că fiind El primul model de crin nobil, este exemplu pentru toți ceilalți.

Oh, cât este de frumos să vezi un suflet virgin! Inima lui nu oferă altă suflare decât puritate și candoare și nu este nici măcar umbrit de altă iubire care să nu-i aparțină lui Dumnezeu. Până și trupul lui respiră miros de puritate. Totul este pur în el: pur în pașii lui, pur în acțiunea lui, pur în vorbirea lui, pur în privirea lui, în mișcările lui, încât doar văzându-l se simte frumusețea și într-adevăr se vede un suflet virgin.

Ce carisme, ce haruri, ce schimb de iubiri, ce ademeniri de iubire există între acest suflet și Mirele Isus! Doar cine le simte poate spune câte ceva, pentru că nu se poate povesti totul, iar eu nu mă simt obligată să vorbesc despre acest lucru. De aceea tac și trec mai departe.