V4.96 Credința înseamnă să se facă Voința Divină în toate și acest lucru oferă simplitate. Luisa este în siguranță în ascultare, în timp ce, doar propriul ego aduce orice ruinare (22 noiembrie 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

            După ce am petrecut zile foarte amare de lacrimi, lipsuri și tăcere, biata mea inimă nu mai putea. Atât de mare este chinul în afara centrului meu, Dumnezeu, încât sunt zbătută continuu de valuri uriașe de furtună aprigă și într-o stare de puternică violență, de a fi supusă morții în fiecare moment și ceea ce este mai grav, de a nu putea muri. Așadar, aflându-mă în această situație, s-a arătat pentru puțin timp și mi-a spus:

„Fiica Mea, când un suflet face în totalitate voința altuia, se spune că are încredere în acela, prin urmare, trăiește din voința celuilalt și nu [după voința] lui. Tot așa, atunci când sufletul face în toate Voința Mea, Eu spun că are credință, încât Vrerea Divină și credința sunt ramuri produse de un singur trunchi și din moment ce credința este simplă, credința și Vrerea Divină produc a treia ramură, simplitatea, și iată că sufletul ajunge să recâștige în totalitate caracteristicile de porumbel. Deci, nu vrei să fii porumbița Mea?”

            Cu altă ocazie, într-o altă zi mi-a spus: „Fiica Mea, perlele, aurul, bijuteriile, cele mai prețioase lucruri, sunt păstrate în bună pază în interiorul unor seifuri și cu o cheie dublă. De ce te temi, dacă te țin bine păzită în seiful ascultării sfinte, custodie foarte sigură, unde nu cu una, ci cu două chei țin ușa bine încuiată pentru a interzice intrarea oricărui hoț și chiar și umbra vreunui defect? Numai egoul poartă amprenta tuturor nenorocirilor, dar fără ego, totul este siguranță”.

Matei 10,16: Iată, eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi, aşadar, înţelepţi ca şerpii şi simpli ca porumbeii! 

Luca 18,15-17:  Îi aduceau şi copilaşi ca să-i atingă; dar discipolii, când îi vedeau, îi mustrau. Atunci, Isus i-a chemat şi le-a spus: „Lăsaţi copilaşii să vină la mine şi nu le interziceţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu! Adevăr vă spun, cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş nu va intra în ea”.

Cântarea Cântărilor 6,8-9: Sunt şaizeci de regine, optzeci de concubine, iar tinerele sunt fără număr, dar numai una este ea, porumbiţa mea, perfecta mea; una este ea la mama ei, desăvârşita celei care a născut-o. Fetele o văd şi o numesc fericită, reginele şi concubinele o laudă.

V4.95 Luisa este îngrijorată de teama că starea ei este în întregime rodul imaginației ei. Lipsa face cunoscut de unde vin lucrurile (25 octombrie 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

         După ce am petrecut câteva zile de frică și îndoieli cu privire la starea mea, crezând că totul este o lucrare a imaginației mele, uneori mintea mea se fixa atât de mult în aceasta, că ajungeam să fiu nemulțumită că nu-L vedeam pe Domnul nostru și spuneam: „Ce durere, ce nenorocire a fost [starea] mea, să fiu victima fanteziei mele! Credeam că Te văd, dar în schimb totul a fost o halucinație a fanteziei; credeam că îndeplinesc Vrerea Ta rămânând pentru mult timp în acest pat și cine știe dacă nu a fost și acesta un rod al imaginației. Doamne, este o durere, este înspăimântător doar să te gândești la acest lucru; Vrerea Ta îndulcea totul, dar aceasta mă mâhnește chiar și până în măduva oaselor. Oh, dă-mi puterea să ies din această stare de fantezie”. Mă fixam atât de mult asupra acestui fapt, încât nu puteam să mă distrag, încât ajungeam să cred că fantezia mi-ar fi pregătit un loc în iad; deși încercam să mă grăbesc spunând: „Ei bine, îmi voi folosi imaginația pentru a-L putea iubi în iad”.

            Deci, în timp ce mă aflam în această obsesie, binecuvântatul Isus a vrut să-mi mărească starea dureroasă, mișcându-se în mine și spunând: „Nu da atenție la asta, altfel Eu te las și îți arăt dacă sunt Eu cel care vin sau este fantezia ta cea care intuiește”.

            Cu toate acestea, în acel moment nu m-am îngrijorat, spunând: „Ah, da, nu va avea curaj să o facă, e atât de bun”. De fapt cu toate acestea, a făcut-o.

            Este inutil să spun prin ce am trecut în acele multe zile fără Isus, m-aș lungi prea mult; doar amintindu-mi mi se răcește sângele în vene, așa că merg mai departe.

            Deci, după ce i-am spus toate acestea Confesorului, pare că el a fost mediatorul meu. După ce am început să ne rugăm împreună, ca El să binevoiască să vină, simțeam că-mi pierd simțurile și s-a arătat de foarte departe cu o ostilitate accentuată pentru că nu voia să vină. Nu am îndrăznit, dar Confesorul insista, unindu-ne în intenția de a-mi împărtăși răstignirea. Așadar, pentru a-l mulțumi pe Confesor, El s-a apropiat de mine și m-a făcut părtașă la durerile crucii și apoi, ca și cum ar fi făcut pace, mi-a spus:

„Era necesară lipsa Mea, altfel nu te-ai fi convins dacă sunt Eu sau e fantezia. Lipsa, ajută în a cunoaște de unde vin lucrurile și prețiozitatea obiectului pierdut și de a-l aprecia mai mult atunci când se redobândește”.

V4.94 Totul trebuie făcut pentru Dumnezeu, altfel totul se pierde. Dărnicia și reciprocitatea între Dumnezeu și suflet (21 octombrie 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, binecuvântatul Isus venind, părea să facă cerc cu brațele Sale, pentru a mă închide înăuntru și, în timp ce mă strângea, a spus:

„Fiica Mea, când sufletul face totul pentru Mine, totul rămâne închis înăuntrul acestui cerc, nimic nu iese în afară, nici măcar un oftat, o bătaie a inimii, orice mișcare; totul intră în Mine și totul rămâne numărat în Mine, iar Eu ca recompensă le revărs în suflet, dar toate se dublează în har, așadar, revărsându-le din nou în Mine și Eu în el, sufletul ajunge să dobândească un capital surprinzător al harului și toate acestea sunt încântarea Mea, adică, să dau făpturii ceea ce mi-a dat de parcă ar fi fost lucrul lui, adăugând mereu dintr-al Meu. Și cine împiedică cu nerecunoștința lui să-i dau ceea ce vreau, împiedică încântările Mele inocente. Cine nu lucrează pentru Mine, iese complet din cercul Meu, pierdut precum praful unui vânt impetuos”.

V4.93 Dumnezeu conține toate bunurile posibile și de neimaginat; atributele Sale sunt infinite și creatura abia poate înțelege doar câteva licăriri; de exemplu, despre Frumusețea și Caritatea Sa (14 octombrie 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Binecuvântatul Isus vine în fugă, aproape ca fulgerul, și în acel fulger face să iasă din interiorul Său când o caracteristică specială a unuia dintre atributele Sale, când o alta. Câte lucruri face să se înțeleagă în acel fulger! Așadar, acel fulger retrăgându-se, mintea rămâne în întuneric și nu știe să se adapteze și să repete ceea ce a înțeles din acel fulger de lumină, pentru că fiind lucruri care ating Divinitatea, limba umană nu știe cum să le exprime din nou1 și cu cât se forțează mai mult, cu atât rămâne mai mută; într-adevăr, în aceste lucruri este întotdeauna o fetiță nou-născută2. Prin urmare, ascultarea vrea să mă forțeze să spun acel puțin, cât pot:

            Îmi părea că Dumnezeu conține toate bunurile în Sine; încât, găsind în Dumnezeu toate bunurile pe care le conține, nu este necesar să meargă în altă parte pentru a vedea hotarele Sale nemărginite; nu, dar El este suficient să regăsească tot ce este al Său. Deci, într-un fulger arăta o caracteristică specială a Frumuseții Sale; dar cine poate spune cât este de frumos? Știu doar să spun, comparând toate frumusețile angelice și umane, frumusețile varietăților de flori și fructe, albastrul splendid al cerului înstelat, pe care privindu-l pare că privirea se încântă și ne vorbește despre o frumusețe supremă, [acestea] sunt umbre sau suflări pe care Dumnezeu le-a trimis din Frumusețea Sa care este conținută în ele; sau, sunt acele mici picături de rouă comparate cu apele imense ale mării… Trec înainte, pentru că mintea mea începe să se piardă.3

            Într-un alt fulger și-a arătat o caracteristică specială a atributului Carității, de trei ori sfânt4. Cum voi putea eu sărmana, să deschid gura asupra acestui atribut, care este izvorul din care derivă toate celelalte atribute? Voi spune doar ceea ce am înțeles cu privire la natura umană. Așadar, am înțeles că Dumnezeu ne-a creat din acest atribut al Carității care se revarsă în noi și ne umple în totalitate cu Sine; dacă sufletul ar corespunde, fiind umplut de suflarea Carității lui Dumnezeu, însăși natura umană ar trebui să se transforme în caritate față de Dumnezeu; și cum sufletul se răspândește în iubirea creaturilor, sau a plăcerilor, sau a interesului sau a oricărui altceva, tot astfel acea Suflare divină iese din suflet; și dacă ajunge să se răspândească în toate, sufletul rămâne gol de Caritatea divină.

Prin urmare, în Cer nu se intră dacă nu suntem un complex de Caritate foarte pură, total divină, ci doar dacă sufletul se mântuiește, iar această Respirație primită când [ființa] a fost creată, va merge să o redobândească prin puterea focului, în flăcările purificatoare, și doar atunci va ieși, când va ajunge să se reverse pe deplin. Deci, cine știe ce etapă foarte lungă ar trebui să ispășească în acel loc?5

            Deci, dacă așa ar trebui să fie creatura, ce va fi Creatorul? Cred că spun atât de multe absurdități, dar nu mă mir, pentru că nu sunt nici pe departe o învățată, sunt mereu o ignorantă și dacă există ceva adevăr în aceste scrieri, nu sunt ale mele, ci ale lui Dumnezeu, și eu rămân întotdeauna ignoranta care sunt.

  1. Romani 8,26-27: De asemenea, şi Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre, pentru că nu ştim ce să cerem în rugăciune aşa cum se cuvine, dar Duhul însuşi intervine pentru noi cu suspine negrăite. Însă cel care cercetează inimile ştie care este dorinţa Duhului; adică intervine în favoarea sfinţilor după voinţa lui Dumnezeu. ↩︎
  2. 1 Corinteni 2,6-10: Totuşi, noi vorbim de înţelepciune printre cei desăvârşiţi, dar nu de înţelepciunea lumii acesteia, nici a conducătorilor acestei lumi care sunt pieritori. Însă noi vorbim de înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu, care a fost tăinuită, şi pe care Dumnezeu o hotărâse înaintea veacurilor spre gloria noastră, pe care niciunul dintre conducătorii lumii acesteia n-a cunoscut-o, căci dacă ar fi cunoscut-o, nu l-ar fi răstignit pe Domnul gloriei. Însă, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el”. Dar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul, căci Duhul cercetează toate, chiar şi profunzimile lui Dumnezeu.  ↩︎
  3. Psalm 19,2.9.12: Cerurile vorbesc despre slava lui Dumnezeu şi firmamentul vesteşte lucrarea mâinilor sale. Orânduirile Domnului sunt drepte, înveselesc inima, poruncile Domnului sunt strălucitoare, luminează ochii. Slujitorul tău este instruit prin ele; pentru cel care le păzeşte, răsplata este mare. ↩︎
  4. Isaia 6,2-3: Serafimi stăteau deasupra lui; fiecare avea câte şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. Strigau unul către altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Sabaót! Plin este tot pământul de mărirea lui!”. ↩︎
  5. Apocalips 21,22-27: Nu am văzut în ea niciun templu, pentru că Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic este templul ei şi Mielul. Cetatea nu are nevoie de soare şi nici de lună ca s-o lumineze, căci gloria lui Dumnezeu o luminează, iar făclia ei este Mielul. Neamurile vor umbla în lumina ei, iar regii pământului îi vor aduce gloria lor. Porţile ei nu se vor închide ziua, pentru că acolo nu va mai fi noapte. Şi vor aduce în ea gloria şi cinstea neamurilor. Nu va intra în ea nimic impur, nici cel care săvârşeşte lucruri abominabile şi nici cel mincinos, ci numai cei care sunt scrişi în cartea vieţii Mielului.


    ↩︎

V4.92 Cei răi se pregătesc pentru război. Fără pace totul este dăunător, chiar și propriile virtuți (11 octombrie 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

         Trecând câteva zile de lipsă și liniște, în această dimineață, când a venit, continua să tacă, deși L-am ținut mereu aproape de mine și oricât m-am străduit, nu am putut să-L fac să spună vreun cuvânt. Părea că avea ceva în interiorul Său care îl mâhnea, reducându-L la tăcere și nu voia ca eu să știu.

            Deci, în timp ce Isus era cu mine, îmi părea că o văd pe Regina Mamă, și văzându-L pe Isus cu mine, mi-a spus: „Este cu tine? Bine că e cu tine, deoarece dacă trebuie să-și reverse dreapta furie, fiind cu tine Îl oprești. Fiica mea, roagă-te să oprească flagelurile, pentru că cei răi sunt gata să iasă, dar se văd legați de o putere supremă care îi împiedică nelăsându-i să intervină când le place lor și dacă Dreptatea divină va permite, se va obține acest bine, încât vor cunoaște autoritatea divină asupra lor și vor spune: „Am reușit, pentru că ni s-a dat putere de sus”.

Fiica mea, este îngrozitor să vezi ce război mocnește în lumea morală; și totuși, prima hrană care ar trebui căutată în societate, în familii și în fiecare suflet, ar trebui să fie pacea. Toate celelalte alimente, chiar și virtuțile în sine, caritatea, căința, devin nocive fără ea. Fără pace ele nu aduc sănătate și nici adevărata sfințenie; și totuși, din lumea de astăzi a fost respins acest aliment al păcii, atât de necesar și sănătos, și nu se vrea altceva decât dezordine și războaie. Fiica mea, roagă-te, roagă-te”.

––––––––––––-

Matei 24,4-8: Isus, răspunzând, le-a zis: „Vedeţi să nu vă înşele cineva! Căci mulţi vor veni în numele meu spunând: «Eu sunt Cristosul» şi-i vor înşela pe mulţi. Atunci aveţi să auziţi vorbindu-se despre războaie şi zvonuri de războaie. Nu vă înspăimântaţi, căci trebuie să fie toate, dar nu este încă sfârşitul! Se va ridica un neam împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii şi vor fi foamete şi cutremure în diferite locuri. Dar toate acestea sunt [doar] începutul durerilor.

V4.91 Valoarea și eficacitatea simplei intenții de a face orice prin intermediul Umanității lui Isus. Astfel se hrănește cu propria Sa hrană (8 octombrie 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, după ce m-am frământat mult așteptându-L pe adorabilul meu Isus (eu în timp ce îl așteptam, am făcut tot posibilul să unesc tot ce lucram în interiorul meu cu interiorul Domnului nostru, intenționând să-i dau toată acea glorie și reparare pe care i-a dat-o Preasfânta Sa Umanitate), dar în timp ce făceam aceasta, binecuvântatul Isus a venit și mi-a spus:

„Fiica Mea, când sufletul se servește de Umanitatea Mea ca mijloc de operare, chiar dacă ar fi și un gând, o respirație, un act oarecare, sunt ca multele pietre prețioase care ies din Umanitatea Mea și se prezintă înaintea Divinității și, din moment ce ies prin intermediul Umanității Mele, au aceleași efecte ale lucrărilor Mele, ca atunci când eram pe pământ”.

            Și eu: „Ah, Doamne, simt de parcă aș avea o îndoială; cum ar putea fi că doar cu o simplă intenție de a lucra, chiar și în cele mai mici lucruri – în timp ce le considerăm lucruri de nimic, [lucruri] goale -, pare că doar singura intenție de a ne uni cu Tine și de a-ți plăcea doar Ție, le umple [acele goluri], iar Tu le înalți în acel mod suprem, făcându-le să apară ca lucruri foarte mari?”

            „Ah, fiica Mea, lucrarea creaturii este goală, chiar de ar fi o lucrare mare, dar uniunea Mea și scopul simplu de a-Mi face plăcere, o umple, și întrucât lucrarea Mea, fiind chiar și o respirație, depășește într-un mod infinit toate lucrările tuturor creaturilor, iată cauza care o face atât de mare. Și apoi, tu nu știi că cine se folosește de Umanitatea Mea pentru a-și îndeplini acțiunile se hrănește cu roadele Umanității Mele și se alimentează cu propria Mea hrană? Dincolo de asta, nu este oare buna intenție cea care îl face pe om sfânt și cea rea care îl face pervers? Nu se fac întotdeauna lucruri diferite, dar cu aceleași acțiuni: unul se sfințește și celălalt se pervertește”.

            Deci, în timp ce spunea acestea, vedeam înăuntrul Domnului nostru un copac înverzit, plin cu fructe frumoase [suflete], iar acele suflete lucrau numai pentru a-i plăcea lui Dumnezeu și prin mijlocirea Umanității Sale, vedeam [sufletele] în interiorul Lui pe acest copac, iar Umanitatea Lui servea ca locuință pentru aceste suflete. Dar cât de redus era numărul lor!

Coloseni 3,23-24: Orice faceţi să faceţi din inimă, ca pentru Domnul, şi nu ca pentru oameni, ştiind că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii! Pe Domnul Cristos îl slujiţi.

Filipeni 2,14-15: Toate să le faceţi fără murmurări şi fără discuţii, ca să fiţi fără vină şi curaţi, copii neprihăniţi ai lui Dumnezeu în mijlocul unei generaţii perverse şi rătăcite între care voi străluciţi ca nişte luminători în lume! 

V4.90 Oferta completă de sine a Luisei pe care o face în numele tuturor. Și noi o putem face, printr-o intenție sfântă (3 Octombrie 1901)

vointadivina3Un comentariu

            După ce am primit Împărtășania, mă gândeam cum să-i ofer ceva mai special lui Isus, cum să-i demonstrez iubirea mea și să-i fac o mai mare bucurie; așadar, i-am spus: „Preaiubitul meu Isus, îți ofer inima mea, spre satisfacția și spre lauda Ta eternă și mă ofer cu totul Ție, chiar și în cele mai mici particule ale trupului meu, care să fie atât de multe ziduri pentru a le așeza în fața Ta, împiedicând orice ofensă care Ți se aduce. Și le accept pe toate asupra mea, dacă e posibil și pe placul Tău, până în ziua Judecății. Și pentru că vreau ca oferta mea să fie completă și să Te mulțumească pentru toți, intenționez ca toate acele dureri pe care le voi suporta, primind asupra mea ofensele făcute Ție[1], să Te răsplătească pentru toată acea glorie pe care sfinții din Cer ar fi trebuit să Ți-o dea când stăteau pe pământ; aceea pe care trebuia să Ți-o dea sufletele din Purgator și acea glorie pe care Ți-o datorează toți oamenii din trecut, prezent și viitor; Ți le ofer pentru toată lumea în general și pentru fiecare în special”.

            De îndată ce am terminat de spus, binecuvântatul Isus, complet emoționat pentru această ofertă, mi-a spus: „Iubita Mea, nici tu nu poți înțelege marea mulțumire pe care Mi-ai dat-o oferindu-te în acest fel; Mi-ai alinat toate rănile Mele și Mi-ai dat o satisfacție pentru toate ofensele trecute, prezente și viitoare și Eu voi ține cont pentru toată eternitatea, de cea mai prețioasă bijuterie, care Mă va glorifica veșnic. De fiecare dată când o voi privi, îți voi oferi o nouă și o mai mare glorie veșnică.

Fiica Mea, nu poate exista un obstacol mai mare care să împiedice uniunea dintre Mine și creaturi și care se opune Harului Meu, decât propria voință. Tu, oferindu-Mi inima ta spre satisfacția Mea, te-ai golit de tine însăți și golindu-te, Eu Mă voi revărsa cu totul în tine și din inima ta Îmi va ajunge o laudă readucând aceleași mulțumiri ale laudei Inimii Mele, oferită continuu Tatălui Meu pentru a satisface slava pe care nu i-o oferă lumea”.

            În timp ce spunea aceasta, vedeam că prin intermediul ofertei mele ieșeau din toate părțile [trupului] meu, atât de multe fluxuri care se revărsau peste binecuvântatul Isus și care apoi, cu un impuls și mai abundent, le-a revărsat asupra întregii Curți cerești, asupra Purgatoriului și asupra tuturor oamenilor. O, bunătate a lui Isus al meu, care accepți o astfel de ofertă sărmană, pe care ai răsplătit-o cu atât de mult har! O, minune a intențiilor sfinte și evlavioase, dacă în toate lucrările noastre, chiar și în cele banale, le-am folosi, câte înțelegeri vom face! Câte proprietăți veșnice vom dobândi! Nu am da Domnului mai multă glorie?

[1] Luisa spune: „supărările voastre”.

Matei 22,36-38: „Învăţătorule, care poruncă este cea mai mare în Lege?”. El i-a zis: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău! Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă.

Romani 12,1-2: Vă îndemn deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să oferiţi trupurile voastre ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu: acesta este cultul vostru spiritual. Nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să discerneţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit!

4.89 Pământul ar fi trebuit să fie unul și același cu Cerul, în ceea ce privește iubirea, lauda și mulțumirea Domnului. Luisa le dăruiește în numele întregului pământ, dar singura ei dorință este să se ascundă și să dispară în Dumnezeu (2 octombrie 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

         În această dimineață adorabilul meu Isus a venit și m-a purtat cu duhul în mijlocul oamenilor. Cine poate spune relele, ororile care se vedeau? Așadar, foarte îndurerat mi-a spus: „Fiica Mea, ce duhoare transmite pământul în timp ce ar fi trebui să fie una cu Cerul! Și întrucât în Cer nu se face altceva decât a Mă iubi, lăuda și a-Mi mulțumi, ecoul Cerului trebuia să absoarbă pământul încât să formeze unul singur, dar pământul a devenit insuportabil; așadar, vino tu și unește-te cu Cerul și în numele tuturor vino și oferă-Mi satisfacție pentru ei”.

            Într-o clipă m-am trezit în mijlocul îngerilor și sfinților. Nu știu cum să spun, dar am simțit o insuflare a ceea ce cântau și spuneau îngerii și sfinții; și eu, ca și ei, mi-am îndeplinit misiunea în numele întregului pământ. După aceea, dulcele meu Isus, foarte mulțumit, s-a adresat tuturor spunând: „Iată o voce îngerească de pe pământ, cât de mulțumit Mă simt!”

            Și în timp ce spunea aceasta, parcă pentru a mă răsplăti, m-a luat în brațele Sale, m-a tot sărutat, arătându-mă întregii curți Cerești ca pe un obiectiv al celor mai dragi complăceri ale Sale.

            Văzând aceasta, îngerii au spus: „Doamne, Vă rugăm: arătați oamenilor ceea ce ați lucrat în acest suflet, cu un semn prodigios al atotputerniciei Voastre, pentru slava Voastră și pentru binele sufletelor. Nu mai țineți ascunse comorile revărsate în ea, ca văzând și atingând ei înșiși atotputernicia Voastră într-o altă creatură, să poată fi căință pentru cei răi și de o mai mare încurajare pentru cei care vor să fie buni”.

            Auzind aceasta, m-am simțit cuprinsă de teamă și anihilându-mă complet, mă vedeam ca un peștișor mic și m-am aruncat în Inima lui Isus spunând: „Doamne, nu vreau altceva decât pe Tine și să fiu ascunsă în Tine; Ți-am cerut întotdeauna acest lucru și Te rog să mi-l confirmi”.

            Și spunând aceasta, m-am închis în interiorul lui Isus, de parcă înotam în vastele mări din interiorul lui Dumnezeu. Și Isus le-a spus tuturor: „Nu ați auzit-o? Nu vrea altceva decât pe Mine și să fie ascunsă în Mine[1] și aceasta îi este cea mai mare mulțumire; iar Eu, văzând o intenție atât de pură, Mă simt mai atras spre ea. Și văzând nemulțumirea ei dacă aș arăta oamenilor cu un semn prodigios lucrarea Mea, pentru a nu o întrista, nu le acord [oamenilor] ceea ce mi-ați cerut [voi îngeri și sfinți]”.

            Părea că îngerii insistau, dar nu am mai ascultat pe nimeni, nu făceam altceva decât să înot în Dumnezeu, ca să înțeleg interiorul Divin; dar ce! Păream a fi un copilaș care vrea să strângă în mâna lui mică un obiect de dimensiuni incomensurabile, pe care în timp ce îl ia, îi scapă și abia reușește să-l atingă, așa că nu se poate spune nici cât cântărește, nici cât de lat era acel obiect, sau, cum ar fi un alt copil care necunoscând în întregime profunzimea studiilor, spune cu anxietate că ar trebui să învețe totul într-un timp scurt, iar el abia reușește să învețe primele litere ale alfabetului.

Tot așa creatura nu poate spune altceva: „L-am atins, este frumos, este mare, nu există niciun bine pe care să nu-l dețină”; dar cât este de frumos? Câtă măreție conține? Câte bunuri deține? Nu știu să o spun, dar, se pot spune despre Dumnezeu doar primele litere ale alfabetului, lăsând în urmă întreaga profunzime a studiilor. Așadar, frații mei cei mai dragi, îngerii și sfinții, chiar și în Cer, ca și creaturile, nu au capacitatea de a-L înțelege în totalitate pe Creatorul lor; sunt ca atât de multe recipiente pline de Dumnezeu, încât dorind să se umple mai mult, se revarsă.

            Cred că spun multe absurdități, de aceea pun punct.

[1] „Căci, voi ați murit, și viața voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu” (Coloseni 3,3).

Efeseni 3,14-19: Din această cauză, îmi plec genunchii înaintea Tatălui, de la care îşi trage numele orice familie în cer şi pe pământ, ca să vă dea puterea, după bogăţia gloriei sale, de a fi întăriţi prin Duhul lui în omul lăuntric, aşa încât Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă. Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire, să fiţi în stare să înţelegeţi împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea, înălţimea şi profunzimea şi să cunoaşteţi iubirea infinită a lui Cristos ca să fiţi plini în toate de plinătatea lui Dumnezeu.

V4.88 Tot triumful și gloria vor fi ale Crucii, care va purta lumina, zguduind creaturile (15 septembrie 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață adorabilul meu Isus a venit glorios, cu rănile strălucind mai mult decât soarele și cu o cruce în mână. În acest timp, vedeam și o roată din care ieșeau patru unghiuri. Părea că într-un unghi lumina fugise rămânând în întuneric; în acest întuneric oamenii rămâneau abandonați de Dumnezeu și aveau loc războaie sângeroase împotriva Bisericii și împotriva lor. Ah, părea că lucrurile spuse până acum de binecuvântatul Isus, s-ar apropia cu pași rapizi.

Deci, Domnul nostru, văzând toate acestea, s-a umplut de compasiune, s-a apropiat de partea întunecată și a aruncat asupra [acelei părți] crucea pe care o ținea în mână, spunând cu un glas sonor:

„Slavă Crucii!” și părea că acea cruce rechema lumina, și popoarele cutremurându-se, implorau ajutor și salvare. Și Isus a repetat: „Tot triumful și gloria vor fi ale Crucii, în caz contrar soluțiile vor agrava chiar acele rele; așadar Crucea, Crucea”.

            Cine poate spune cât de întristată și îngândurată am rămas, pentru ceea ce se va putea întâmpla?

V4.87 Sufletul, ieșind din trup, intră în Dumnezeu, dar pentru a putea fi primit trebuie să fie similar cu El, adică, un complex de iubire pură; altfel va intra în focul Purgatorului (14 septembrie 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

         După ce am petrecut diferite zile de absențe [ale lui Isus], în această zi, în timp ce mă pregăteam să meditez, mintea mea a fost distrasă de altceva și, prin intermediul luminii, am înțeles că sufletul, ieșind din trup, intră în Dumnezeu și, din moment ce Dumnezeu este Iubire foarte pură, atunci intră sufletul în Dumnezeu când este un complex de iubire, pentru că Dumnezeu nu primește pe nimeni în Sine dacă nu este complet asemănător Lui, și găsindu-l, îl primește și îl face părtaș la toate darurile Sale. Deci, vom rămâne în Dumnezeu dincolo de Cer, așa cum stăm aici în propria noastră încăpere. Așadar, acestea, par că s-ar putea face chiar și pe parcursul vieții noastre, pentru a evita oboseala focului purgatorului și durerea și astfel să fim introduși imediat, fără nicio întrerupere, în Supremul nostru Bine Dumnezeu.

            Deci îmi părea că hrana focului este lemnul și suntem siguri că acel lemn se mistuie în foc când se vede că nu mai produce fum. Prin urmare, începutul și sfârșitul tuturor acțiunilor noastre trebuie să reprezinte focul iubirii lui Dumnezeu; lemnul care trebuie să alimenteze acest foc este reprezentat prin: cruci și mortificări; iar fumul care se ridică din mijlocul lemnelor și al focului îl reprezintă viciile și înclinațiile, care deseori sunt pe primul loc. Deci, când totul din noi a fost consumat în foc este semn că viciile noastre stau la locul lor și nu mai simțim înclinații către nimic care să nu se refere la Dumnezeu. Se pare că în acest fel vom fi liberi, fără niciun obstacol, pentru a locui în Dumnezeul nostru și vom ajunge chiar și aici [pe pământ] să ne bucurăm anticipat de Paradis.