Apoi îmi spunea: „Primul lucru pe care vreau să-l mortifici este voința ta. Acel eu trebuie distrus în tine[1]. Vreau să-l sacrifici ca pe o victimă înaintea Mea, pentru a face ca voința ta și a Mea să fie una singură. Ești mulțumită?”
„Da, Doamne, sunt mulțumită, dar dă-mi harul, căci văd că nu pot face nimic de una singură.”
Și El continua să-mi spună: „Eu Însumi te voi contrazice în toate și [chiar] prin intermediul făpturilor.” Și așa s-a întâmplat.
De exemplu, dacă dimineața mă trezeam și nu mă ridicam imediat, vocea interioară îmi spunea: „Tu te odihnești, iar Eu nu am avut alt pat decât crucea. Hai, Hai, fără prea multă complăcere.”
Dacă mergeam, iar privirea îmi fugea puțin mai departe, imediat mă mustra: „Nu vreau ca privirea să meargă prea departe de tine, ci numai de la un pas la altul, ca să nu te împiedici.”
Dacă mă aflam pe câmp și vedeam flori, copaci, îmi spunea: „Eu am creat totul din iubire pentru tine, iartu, din iubire pentru Mine,abține-te să privești cu încântare.”Referitor la activitățile cele mai nevinovate și chiar sfinte, ca de exemplu, împodobirea altarelor, procesiunile, îmi spunea: „Nu trebuie să ai o altă plăcere decât doar în Mine.”
Dacă eram așezată în timp ce lucram, îmi spunea: „Stai prea comod. Nu-ți amintești că viața Mea a fost un chin continuu? Iar tu? Iar tu?”
Imediat, pentru a-L mulțumi, mă așezam pe jumătatea scaunului și cealaltă jumătate o lăsam liberă, iar câteodată îi spuneam în glumă: „Vezi, o, Doamne? Jumătatea scaunului este liberă; veniți să vă așezați alături.”
Uneori îmi părea că mă mulțumea și simțeam foarte multă încântare încât nici eu nu știu să spun.
În timp ce în anumite momente, când lucram puțin mai lent și fără tragere de inimă, îmi spunea: „Hai, ajută-te, căci timpul pe care îl vei câștiga ajutându-te, îl vei petrece cu Mine în rugăciune.”
Alteori, El Însuși îmi arăta cât trebuia să lucrez, apoi eu Îl rugam să vină să mă ajute. „Da, da– îmi răspundea – vom face totul împreună, astfel că după ce termini, vom fi mai liberi.” Și se întâmpla ca într-o oră sau două să fac ceea ce trebuia să fac toată ziua. După aceea mă duceam să mă rog și îmi dădea foarte multe lumini și îmi spunea foarte multe lucruri, încât dacă aș vrea să le spun m-aș lungi prea mult.
Îmi amintesc că în timp ce eram singură și lucram, vedeam că firul nu era suficient pentru a termina acel lucru și aveam nevoie să mă duc la familie să mai iau. Mă adresam Lui spunându-i: „Iubitul meu, ce folos că m-ai ajutat, dacă trebuie să mă duc la familie? Aș putea găsi acolo persoane care mă vor împiedica să revin, iar conversația noastră s-ar termina.”
„Ce? Ce? – îmi spunea – „ Dar, tu ai credință?” „Da”. „Ei bine, atunci nu te teme, căci te voi ajuta să realizezi totul.”Și așa se și întâmpla, iar apoi începeam să mă rog.
Dacă la prânz mâncam ceva gustos, imediat îmi reproșa în interiorul meu spunând: „Poate ai uitat că Eu nu am avut alt gust decât în a pătimi din iubire pentru tine și că tu nu trebuie să ai alt gust decât în a te mortifica din iubire pentru Mine? Lasă [ceea îți place] și mănâncă ce nu îți place.”[2]
Iar eu imediat, fie o luam și o duceam la persoana de serviciu sau spuneam că nu mai voiam și de multe ori rămâneam aproape flămândă; dar când mă duceam la rugăciune, primeam multă putere și mă simțeam foarte sătulă, încât eram dezgustată de orice.
Apoi, uneori pentru a mă contrazice, dacă nu îmi era foame, îmi spunea: „Vreau să mănânci din iubire pentru Mine, iar în timp ce mâncarea se unește cu trupul, roagă-Mă ca iubirea Mea să se unească cu sufletul tău, și (așa) va rămâne sfințit orice lucru.”
Într-un cuvânt, fără să mai lungesc vorba, chiar și în lucrurile cele mai mici încerca să determine moartea voinței mele, ca să trăiesc doar pentru El. Permitea să fiu contrazisă și de Confesor. De exemplu, aveam o mare dorință să mă împărtășesc. Toată ziua și toată noaptea mă pregăteam. Ochii nu mi se închideau nici de somn și nici din cauza palpitațiilor inimii și Îi spuneam:
„Doamne, grăbiți-vă, că nu pot să stau fără Dumneavoastră! Grăbiți orele, faceți cât mai repede să răsară soarele, căci eu nu mai pot, inima mi-o simt extenuată!”
El Însuși îmi propunea anumite invitații iubitoare, încât simțeam că îmi crapă inima și îmi spunea: „ Vezi, Eu stau singur. Să nu suferi din cauză că nu poți dormi. Este vorba de a-i ține companie Dumnezeului tău, Mirelui tău, Totului tău, care este ofensat continuu. Oh, nu-Mi refuza această alinare, iar Eu nu te voi abandona când vei fi în dificultate.”
În timp ce mă aflam în această stare, dimineața când mă duceam la Confesor, fără să știu de ce, primul lucru pe care mi-l spunea, a fost: „Nu vreau să te împărtășești.”
Spun adevărul. Am fost atât de dezamăgită, încât am început să plâng. Confesorului nu am îndrăznit să-i spun nimic, pentru că așa voia El Însuși să fac, altfel mă mustra, dar apoi m-am dus la El și i-am spus durerea mea: „O, Binele meu, asta este răsplata pentru vegherea pe care am făcut-o în această noapte, că după atâta așteptare și dorință, a trebuit să rămân fără Dumneavoastră? Știu bine că trebuie să ascult. Dar spune-mi, cel puțin, pot să stau fără Dumneavoastră? Cine îmi va da putere? Și apoi, cine ar avea curajul să plece din această biserică fără să mergem împreună? Eu nu știu ce să fac, dar Dumneavoastră puteți să vă gândiți la toate.”
În timp ce mă plângeam așa, simțeam că se apropie un foc și că intra o flacără în inima mea, o simțeam înăuntrul meu, și imediat îmi spunea: „Calmează-te, calmează-te[3], iată-Mă! Sunt deja în inima ta, de ce te temi acum? Nu te mai mâhni. Eu Însumi vreau să-ți șterg lacrimile. Ai dreptate, tu nu puteai să stai fără Mine, e adevărat?”
Apoi am rămas foarte distrusă în interiorul meu. Îi spuneam că dacă eu aș fi fost bună, El nu ar fi fost de acord cu așa ceva, și Îl rugam să nu mă mai lase, căci fără El nu voiam să stau.
[1] Nu voința umană în ceea ce privește puterea sufletului, un dar special al Tatălui Ceresc atunci când a creat ființa umană (cf. Vol. 14, 8.04.1922), regină a omului și păstrătoarea întregii lucrări, (Vol. 13, 9.10.1921). care într-o clipă poate face tot binele sau tot răul (Vol. 12, 9.10.1921). Dumnezeu i-a dat toate prerogativele Sale și a făcut-o liberă ca a Lui, spunându-i: Tu vei fi sora Mea pe pământ; Vrerea Mea din Cer o va anima pe a ta; vom fi în reflecții constante și ceea ce voi face Eu vei face și tu, Eu prin natură și tu prin har…” (Vol. 13, 4.11.1921). Nu acest ego, înțeles ca persoană, responsabil pentru acțiunile și deciziile lui, ci acel mod de a vrea și de a decide fără Vrerea lui Dumnezeu, adică egoul care îl înlocuiește pe Dumnezeu, vrerea umană fără Divinitate.
[2] Înseamnă: „Care îți place mai puțin”.
[3] Adică, „liniștește-te, calmează-te”.