V4.111 Durerile Mariei au adus la fel de multe comori ale Harului. Prețiozitatea dorinței de a suferi în locul lui Isus. Prin împiedicarea legii divorțului în acel moment, Isus a făcut minunea de a le lega voința și de a-i încurca (24 februarie 1902)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Stând în starea mea obișnuită, a venit Regina Mamă și mi-a spus: „Fiica mea, așa cum spun profeții, am avut o mare de dureri, iar în Cer s-au transformat într-o mare de glorie; fiecare durere a mea a produs la fel de multe comori de haruri; și întrucât pe pământ mă numesc Steaua mării, care ghidează în siguranță spre port, tot așa în Cer mă numesc Steaua luminii pentru toți cei binecuvântați, ca să fie recreați de această lumină care mi-a cauzat durerile”.

            În acest timp, adorabilul meu Isus a venit spunându-mi: „Iubita Mea, nu este nimic mai drag și mai plăcut Mie decât o inimă dreaptă care Mă iubește și care, văzându-Mă suferind, Mă roagă să sufere ceea ce sufăr Eu. Acest lucru Mă leagă atât de mult și are atât de multă putere asupra Inimii Mele, încât ca răsplată, Mă ofer pe Mine însumi și îi acord cele mai mari haruri și tot ce vrea; și dacă nu-i ofer acestea, fiindcă M-am dăruit ei, simt că lucrurile pe care nu i le ofer, sunt tot atâtea furturi pe care i le fac și tot atâtea datorii pe care le voi avea față de ea”.

            După aceea m-a purtat cu duhul și Isus a adăugat: „Fiica Mea, există anumite ofense care depășesc cu mult durerile pe care le-am suferit în Patima Mea; după cum vezi, în această zi, am primit diferite [suferințe], și dacă nu aș revărsa o parte din ele, Justiția Mea M-ar obliga să trimit flageluri înverșunate pe pământ; de aceea lasă-Mă să torn în tine”.

            După ce a turnat, auzindu-L vorbind despre ofense, nu știu cum, i-am spus: „Doamne, această lege a divorțului, este adevărat că nu o vor confirma, așa cum spun ei?” Și El: „Deocamdată este sigur, dar apoi, peste cinci, zece, douăzeci de ani, fie că te voi suspenda ca victimă, fie că te pot chema în Cer, vor putea face acest lucru, dar momentan am făcut miracolul de a le înlănțui voința lor[1] și de a-i încurca. Dar dacă ai ști furia pe care o au demonii și cei care doreau această lege, pentru că erau siguri că o vor obține! Este așa mare [furia lor] încât, dacă ar putea, ar distruge orice autoritate și ar face masacre peste tot. Deci pentru a atenua această furie și pentru a preveni parțial aceste masacre, vrei să te expui puțin furiei lor?”

            Și eu: „Da, atâta timp cât vei veni cu mine”.

            Și astfel ne-am dus într-un loc unde erau demoni și oameni care păreau furioși, supărați și înnebuniți; de îndată ce m-au văzut, au venit asupra mea ca niște lupi, unii mă băteau, alții îmi sfâșiau carnea; ar fi vrut să mă distrugă, însă nu aveau putere. Iar eu, deși am suferit mult, nu mă temeam de ei, pentru că Îl aveam pe Isus cu mine. După aceea m-am trezit în mine însămi, plină de diferite dureri. Binecuvântat să fie mereu Domnul.

[1] Dumnezeu poate refuza creaturii harul luminii sau, oricum, necesitatea de a acționa (așa cum „a împietrit inima” lui Faraon, Exod 4,21) niciodată nu-i va lua liberul arbitru pe care i l-a dat: „Tu te afli aproape ca în starea în care se găsesc binecuvântații în Cer; ei nu au pierdut liberul arbitru. Acesta este un dar pe care i L-am dat omului, iar ceea ce Eu am dat o dată, nu-L mai iau niciodată. În Cer nu a intrat niciodată sclavia; sunt Dumnezeul fiilor nu al sclavilor; sunt Rege care îi fac pe toți să domnească nu există despărțiri între Mine și ei. Dar este atât de multă și mare cunoașterea bunurilor Mele, a Voinței și fericirii Mele încât sunt preaplini, încât să se reverse, astfel că voința lor nu găsește loc pentru a acționa și în timp ce sunt liberi, cunoașterea unei Voințe infinite și a bunurilor în care sunt cufundați le duce cu o forță irezistibilă să folosească voința lor de parcă nu o au, recunoscând că aceasta este pentru ei cel mai mare noroc și fericire, dar în mod spontan fiind liberi cu toată voința lor”. (Volumul 27, 30.05.1925).

V4.110 Când Isus tace, înseamnă că vrea odihnă; când vorbește, înseamnă că vrea ajutor în lucrarea Sa de mântuire. Vorbirea lui Isus reprezintă vorbirea preoților (21 februarie 1902)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Aflându-mă în starea mea obișnuită, adorabilul meu Isus s-a arătat în interiorul meu de parcă se odihnea; dar în timp ce părea că se odihnește, simțea că primește o ofensă pe care nu o putea suporta și trezindu-se, mi-a spus:

„Fiica Mea, ai răbdare, lasă-Mă să revărs în tine această amărăciune care nu-Mi dă odihnă”. Și spunând astfel, a turnat în mine ceea ce Îl amăra și a luat aspectul său dulce, pentru a se putea odihni. Apoi continua să rămână în interiorul meu, răspândind atâtea raze de lumină, încât să formeze o plasă de lumină care să-i ia pe toți oamenii înăuntrul ei; numai că, din acea lumină, unii primeau mai mult, alții mai puțin.

În timp ce vedeam aceasta, Domnul nostru mi-a spus: „Preaiubita Mea, când tac este un semn că vreau odihnă, adică tu să te odihnești în Mine și Eu în tine. Când vorbesc este un semn că vreau o viață activă, adică să Mă ajuți în lucrarea mântuirii sufletelor; pentru că fiind imaginile Mele, ceea ce li se face lor, consider că Mi s-a făcut Mie”.

            Spunând acestea, vedeam mulți preoți, iar Isus, parcă plângându-se de ei, a adăugat: „Vorbirea Mea a fost simplă, încât a fost înțeleasă de cei învățați și de cei mai ignoranți, așa cum se poate vedea clar în Sfânta Evanghelie, iar predicatorii acestor vremuri amestecă atât de multe vorbe răsucite, încât popoarele rămân plictisite și fără hrană; se vede că nu se îndestulează din sursa izvorului Meu”.

Geneza 1,26-27:  Și a zis Dumnezeu: „Să-l facem pe om după chipul și asemănarea noastră și să stăpânească peste peștii mării și peste păsările cerului, peste animale, peste tot pământul și peste toate reptilele care se târăsc pe pământ!”.
Și l-a creat Dumnezeu pe om după chipul său. După chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat și femeie i-a creat.

V4.109 Sufletul, în prezența lui Isus, trebuie să se conformeze complet operațiunilor interne ale Cuvântului și să se așeze în nimicul lui, pentru a putea primi portretul imaginii divine (19 februarie 1902)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Aflându-mă în starea mea obișnuită, adorabilul meu Isus se arăta dormind în interiorul meu, răspândind din Sine multe raze aurii de lumină. Eram mulțumită să-L văd, dar totodată nemulțumită, pentru că nu puteam auzi dulceața și suavitatea vocii Sale creatoare. Deci, după o lungă așteptare, s-a reîntors arătându-se și, văzând nemulțumirea mea, mi-a spus:

„Fiica Mea, în ministerul public este necesară folosirea vocii pentru a Mă face înțeles, dar în ministerul privat doar prezența Mea este suficientă pentru orice, pentru că [sufletul], văzându-Mă și înțelegând armonia virtuților Mele pentru a le copia în el, reprezintă același lucru; așadar, atenția sufletului în a Mă vedea, trebuie să fie în așa fel încât să se conformeze în toate, operațiunilor interne ale Cuvântului. Când Eu atrag sufletul către Mine, se poate spune că dobândește viață divină, cel puțin pentru acel timp în care se află în prezența Mea.

Întrucât lumina Mea este ca o pensulă pentru a picta, virtuțile Mele administrează diferite culori, iar sufletul este ca o pânză care primește în el portretul imaginii divine. Se întâmplă ca în acele locuri înalte, cu cât sunt mai la înălțime, cu atât mai mult precipită o ploaie abundentă: tot astfel sufletul, în fața prezenței Mele, se așează în starea care i se potrivește, adică în jos, în neant, încât să se simtă anihilat, iar Divinitatea face să plouă în torente de haruri și ajunge să-l cufunde în Sinea Sa. De aceea, trebuie să fii mulțumită cu orice, și dacă vorbesc și dacă nu vorbesc”.

            În timp ce spunea aceasta, m-am simțit ca și cum aș fi cufundată în Dumnezeu și apoi m-am regăsit în mine.

V4.108 A-L căuta pe Isus înseamnă a te pregăti pentru o moarte bună, care este uniunea definitivă cu El. Trăirea în Umanitatea Sa, iar din operele Sale se produc multe flori și multe roade pentru Dumnezeu și pentru suflet (17 februarie 1902)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, după ce am așteptat mult, în sfârșit L-am găsit pe dulcele meu Isus și, plângându-mă Lui, i-am spus: „Preaiubitul meu Bine, de ce mă faci să aștept atât de mult? Oare nu știi că fără Tine nu pot trăi și sufletul meu simte o moarte continuă?”

            Și El: „Iubita Mea, de fiecare dată când Mă cauți, te pregătești să mori, pentru că, în realitate, ce este moartea dacă nu uniunea stabilă permanentă cu Mine? Așa a fost viața Mea, o moarte continuă din iubire pentru tine, iar această moarte continuă a fost pregătirea pentru marele sacrificiu al morții [Mele] pe cruce pentru tine. Să știi că cine trăiește în Umanitatea Mea și se hrănește din lucrările Umanității Mele, face din sine un copac mare, plin cu flori și fructe abundente, iar acestea formează hrana lui Dumnezeu și a sufletului; în schimb, lucrările celor care trăiesc în afara Umanității Mele sunt respinse de Dumnezeu și neroditoare pentru ele”.

            După aceea, Domnul a turnat în mine amărăciuni abundente amestecate cu dulcețuri. Apoi ne-am plimbat puțin printre oameni, iar eu nu am putut să-mi desprind privirile de la fața iubitului meu Isus, și El văzând aceasta, mi-a spus: „Fiica Mea, cine se lasă atras de lucrările Creatorului, le lasă suspendate pe cele ale creaturilor”.

            El a dispărut și m-am regăsit in mine.

Matei 13,31-32: Împărăţia cerurilor este asemenea cu un grăunte de muştar pe care un om îl ia şi îl seamănă în ogorul său. Acesta este mai mic decât toate seminţele, însă, crescând, este mai mare decât toate legumele şi devine copac, aşa încât vin păsările cerului şi locuiesc între ramurile lui.

Luca 13,18-19: Cu ce este asemănătoare împărăţia lui Dumnezeu şi cu ce o voi compara? Este asemănătoare cu un grăunte de muştar pe care un om, luându-l, îl seamănă în grădina lui; acesta creşte şi devine copac, iar păsările cerului îşi fac cuiburi între ramurile lui.

V4.107 Fiind victimă, Luisa obține, ca Domnul să împiedice aprobarea legii divorțului (9 februarie 1902)

vointadivina3Lasă un comentariu

         În această dimineață, preadulcele meu Isus, venind, mi-a împărtășit din abundență durerile Sale, atât de mult încât simțeam că mor. Deci, în timp ce mă simțeam în această stare, binecuvântatul Isus, duios și emoționat, văzându-mă suferind, s-a așezat în interiorul meu și încrucișându-și mâinile, mi-a spus: „Fiica Mea, așa cum tu ai fost la dispoziția Mea să suferi, la fel și Eu, pentru a te răsplăti, sunt la dispoziția ta. Spune-mi, ce vrei să fac, pentru că sunt gata să fac ce vrei tu”.

            Așadar eu, amintindu-mi de cât de mult i-ar părea rău dacă oamenii ar confirma legea divorțului și relele care ar veni în societate, i-am spus: „Dulcele meu Bine, de vreme ce binevoiești să te oferi la dispoziția mea, vreau ca prin atotputernicia Ta să faci un miracol, ca, înlănțuind voința creaturilor, să nu poată confirma această lege”.

            Iar Domnul părea să accepte propunerea mea, spunându-mi: „Aproape toate victimele care au fost pe pământ și care acum sunt în Cer, au în coroana lor niște stele foarte strălucitoare, care le fac să se distingă clar în locul ocupat de ele, iar aceste stele nu sunt altceva decât o mare slavă pe care au adus-o lui Dumnezeu și în același timp un mare bine pentru omenire, prin mijlocirea lor. Tu vrei să fac un miracol pentru a nu se confirma acest divorț, altfel n-ar fi posibil; ei bine, de dragul tău voi face această minune și aceasta va fi cea mai strălucitoare stea care va străluci în coroana ta; deoarece ai împiedicat cu suferințele tale ca în aceste vremuri triste, Justiția Mea, pe lângă numeroasele răutăți pe care le comit [oamenii], să permită și acest rău pe care și-l doreau ei înșiși. Deci, se poate da mai multă glorie lui Dumnezeu și mai mult bine oamenilor?”

V4.106 Patima lui Isus are un dublu scop, față de Dumnezeu și față de creaturi. Cine participă la durerile Sale se aseamănă cu Umanitatea Sa și participă la scopurile Sale, la roadele și la gloria Sa (8 februarie 1902)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, venind, adorabilul meu Isus mi-a împărtășit o parte din Patima Sa. Deci, în timp ce mă aflam suferindă, pentru a mă încuraja, Domnul mi-a spus:

„Fiica Mea, prima semnificație a Pătimirii conține glorie, laudă, onoare, mulțumire, reparare către Divinitate. A doua este mântuirea sufletelor și toate harurile necesare pentru a atinge același scop. Prin urmare, viața celui care participă la durerile Pătimirii Mele conține în sine aceleași semnificații; și nu doar atât, ci ia aceeași formă a Umanității Mele și, din moment ce această Umanitate este unită cu Divinitatea, chiar și sufletul care participă la durerile Mele este în contact cu Divinitatea și poate obține ceea ce își dorește.

Într-adevăr, durerile lui sunt ca niște chei pentru a deschide comorile divine. Aceasta [se întâmplă] atâta timp cât trăiește aici jos [pe pământ], și apoi îi este rezervată chiar și în Cer, o glorie distinctă pentru sine, care îi este dată de Umanitatea și de Divinitatea Mea, ca să semene cu propria Mea lumină, ba chiar o glorie mai specială pentru întreaga curte cerească, care i se va da prin acest suflet, pentru ceea ce i-am comunicat; deoarece, cu cât mai mult sufletele s-au asemănat Mie în dureri, cu atât mai multă lumină și glorie va ieși din interiorul Divinității, și iată că întreaga curte cerească va participa la această glorie”.

            Binecuvântat să fie întotdeauna Domnul, și totul pentru gloria și onoarea Sa.

V4.105 Amărăciunea lui Isus pentru putregaiul omului. Legea divorțului (3 februarie 1902)

vointadivina3Lasă un comentariu

         Aflându-mă în starea mea obișnuită, m-am trezit în afara mea [împreună] cu adorabilul meu Prunc Isus în brațe. Mai întâi a turnat puțin din ceea ce Îl amăra și apoi a făcut un gest că ar vrea să plece, iar eu, strângându-L în brațe, i-am spus: „Dragul meu și viața vieții mele, ce faci, vrei să pleci? Și eu ce fac? Nu vezi că atunci când sunt fără Tine, pentru mine este o moarte continuă? Și apoi, Inima Ta, care are aceeași bunătate, nu va avea curajul să o facă și eu nu Te voi lăsa să pleci niciodată”. Și strângându-L puternic, de parcă brațele mele ar fi devenit lanțuri, [El] neputând să se elibereze, a rămas cu mine, taciturn, și eu, văzând pervertirea și mai mare a relelor societății, i-am spus: „Dulcele meu Bine, spune-mi, ce o să fie cu acest divorț de care ei spun? Vor ajunge sau nu să facă această lege păcătoasă?”

Și El mi-a spus: „Fiica Mea, interiorul omului conține o tumoare cangrenoasă, e plin de putregai, de parcă ar fi ajuns la supurație și nemaiputând s-o mai conțină în interior, vor să taie această tumoare, dar nu pentru a vindeca, ci pentru a face în așa fel ca, ieșind afară, parte din acest putregai, să contamineze și să infecteze întreaga societate. Dar Soarele Divin, plutind în mijlocul societății, strigă continuu spunând: O, omule, nu-ți amintești din ce izvor de puritate ai ieșit și ce aură de lumină îți lumina calea? Tu, nu doar te-ai contaminat, dar vrei să acționezi și împotriva naturii, dorind să dai o altă formă, diferită decât cea pe care ți-am dat-o și de felul stabilit de Mine.”

            Apoi a spus atâtea alte lucruri pe care nu știu să le relatez, și spunea aceasta cu atât de multă amărăciune, încât eu, fiind incapabilă să rezist să-L văd așa, am spus: „Doamne, să ne retragem, nu vezi cum Te amărăsc oamenii și aproape că nu-ți dau pace?” Astfel ne-am retras[1] în pat și, vrând să-L mângâi pe bunul meu Isus, i-am spus: „Dacă atât de mult Te îndurerează ce fac oamenii, eu îți ofer viața mea, să sufere orice durere, să nu se ajungă la această [acțiune], și să nu fie respinsă[2] în niciun fel, o unesc cu Jertfa Ta, pentru a putea obține cu certitudine o decizie a harului”.

            În timp ce spuneam aceasta, părea că Domnul ar scrie oferta mea pentru a o prezenta Justiției divine. El a dispărut și m-am regăsit în mine.

            Se pare că oamenii, cu orice preț, vor să confirme cel puțin un articol din această lege, neputând obține confirmarea totală după cum le place și doresc.

[1] Luisa spune: „ne-am retras în pat…”; Aceste cuvinte le folosește în sens spiritual, când Luisa se retrage în trupul ei după ce Isus a purtat-o în afara trupului ei, să facă anumite plimbări în toate situațiile și locurile posibile, pentru a-i aduce lui Isus iubire, glorie, adorație, mulțumire în locul tuturor creaturilor. „Ne-am retras în pat…” reprezintă faptul că Isus este Dumnezeu aflat în interiorul Luisei, așa cum se află și în interiorul nostru, după cum spune chiar și Sfântul Apostol Paul: că trupul nostru este templul lui Dumnezeu, așadar, să îndepărtăm imaginația lumească nelegiuită care ne duce în iad. Când Isus și Luisa își dau sărutări și mângâieri, toate acestea trebuie văzute doar ca alinări spirituale divine, pe care Isus le așteaptă de la noi toți.

[2] Adică, respinsă oferta mea.

V4.104 Mama Cerească este complet absorbită de Preasfânta Treime și Ea absoarbe cele Trei Persoane Divine în sine. Astfel Ea participă cu atribuția ei de mijlocitoare, la iubirea lui Dumnezeu pentru oameni (26 ianuarie 1902)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, în timp ce mă aflam în starea mea obișnuită, vedeam în fața mea o lumină interminabilă și înțelegeam că în acea lumină locuia Preasfânta Treime, și am mai văzut în fața acelei lumini, pe Regina Mamă, care era complet absorbită de Preasfânta Treime și Ea le absorbea în Sine pe toate cele Trei Persoane Divine, în așa fel încât a fost îmbogățită cu cele trei prerogative ale Treimii Preasfinte, adică, cu Puterea, cu Înțelepciunea și Caritatea; și așa cum Dumnezeu iubește omenirea ca fiind parte din Sine și totodată ieșită din Sine, tot astfel, dorește cu ardoare ca acea parte din Sine care îi aparține, să se întoarcă la El.

Așadar, Regina Mamă, participând la aceasta, iubește neamul omenesc cu o iubire excesivă. În timp ce înțelegeam aceasta, l-am văzut pe Confesor și am rugat-o pe Preasfânta Fecioară să mijlocească[1] pentru el înaintea Preasfintei Treimi, și Ea a făcut un gest de înclinare, ducând rugăciunea mea la Tronul lui Dumnezeu, și am văzut că de pe Tronul Divin ieșea un flux de lumină, care îl acoperea complet pe Confesor, și m-am regăsit în mine.

[1] Luisa spune „să intervină”.

V4.103 Febra iubirii nu a atins încă în Luisa intensitatea care este necesară pentru ca trupul ei să fie complet descompus și să o ducă în Cer (25 ianuarie 1902)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, după ce m-am frământat foarte mult, a venit adorabilul meu Isus și de îndată ce L-am văzut, i-am spus: „Iubitul meu Bine, nu mai suport, ia-mă odată pentru totdeauna cu Tine în Cer, sau rămâi mereu cu mine pe acest pământ”.

            Și El: „Lasă-mă să constat puțin unde a ajuns febra iubirii tale, care la fel ca febra naturală când atinge un grad înalt, are virtutea de a consuma trupul și de a-l face să moară, la fel și febra iubirii, dacă atinge un grad atât de înalt, are virtutea de a descompune trupul și de a face ca sufletul să-și ia zborul de-a dreptul spre Cer”.

            Și în timp ce spunea acest lucru, mi-a luat inima în mâinile Sale, ca și când ar fi vrut s-o cerceteze, și a continuat să-mi spună: „Fiica Mea, puterea febrei iubirii nu a atins punctul [dorit]; este nevoie de încă puțin”.

            Apoi a avut intenția de a turna[1], dar eu nu i-am spus nimic și El, aproape reproșându-mi cu dulceață, a adăugat: „Nu îți cunoști datoria, că primul lucru pe care ar trebui să-l faci când Mă vezi, este să vezi dacă există în Mine ceva care Mă chinuie și Mă amărăște și să Mă rogi să-l revărs peste tine. Aceasta este iubirea adevărată, să suferi durerile persoanei iubite, pentru a putea vedea mulțumită persoana iubită”.

            Eu, rușinându-mă de asta, am spus: „Doamne, toarnă”, iar El a turnat și a dispărut.

[1] Adică, amărăciunile sale în ea”.

„Nu îți cunoști datoria, că primul lucru pe care ar trebui să-l faci când Mă vezi, este să vezi dacă există în Mine ceva care Mă chinuie și Mă amărăște și să Mă rogi să-l revărs peste tine. Aceasta este iubirea adevărată, să suferi durerile persoanei iubite, pentru a putea vedea mulțumită persoana iubită”.

Isus către servitoarea lui Dumnezeu, Luisa Piccarreta

Corpul din ceară ce conține relicva Sfântului Hanibal Maria de Francia (1851-1927), directorul spiritual al Servitoarei lui Dumnezeu, Luisa Piccarreta

vointadivina3Lasă un comentariu

A fost canonizat pe 16 Mai 2004 de Papa Ioan Paul al II-lea, a fost un mare promotor al Spiritualității Voinței Divine. Este sărbătorit ca sfânt la data de 1 Iunie.

Pe 1 iunie 1927, Sfântul Hanibal a murit la Messina (Italia). De îndată ce oamenii au auzit vestea morții sale, au început să spună: „Haide să mergem să-l vedem pe sfântul adormit”. Cu câteva zile înainte, se spune că Preasfânta Fecioară Maria i-ar fi apărut și l-ar fi asigurat de protecția ei, o viziune menită să-i răsplătească devotamentul față de ea.

Ziarele din întreaga regiune au relatat cu imagini și articole despre înmormântare. Mii de oameni au venit să-și ia rămas bun. A avut grija de cei săraci, de orfani, de copiii părăsiți și a continuat misiunea de evanghelizare. Ordinul religios pe care l-a înființat se ocupă în continuare cu această misiune. Autoritățile locale au eliberat rapid permisul care permitea ca trupul său să fie înmormântat în altarul bisercii Rogaționiste (Sfântul Anton de Padova) din același oraș, pe care Sfântul Hanibal Di Francia însuși o construise la Messina și dorea să fie dedicată poruncii din Evanghelie: Rugați, deci, pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul său.

S-a rugat mult pentru vocații și a promovat pretutindeni scrierile servitoarei lui Dumnezeu Luisa Piccarreta, dând Nihil obstat în Septembrie 1926 scrierilor ei ca cenzor ecleziastic din partea episcopului local.

În data de 7 Julie 2010 Papa Benedict XVI a pus in Vatican o statuie ce îl reprezintă pe Sfântul Hanibal ca recunoștință pentru binele făcut în misiunea sa. #vointadivina