După ce am petrecut diferite zile de absențe [ale lui Isus], în această zi, în timp ce mă pregăteam să meditez, mintea mea a fost distrasă de altceva și, prin intermediul luminii, am înțeles că sufletul, ieșind din trup, intră în Dumnezeu și, din moment ce Dumnezeu este Iubire foarte pură, atunci intră sufletul în Dumnezeu când este un complex de iubire, pentru că Dumnezeu nu primește pe nimeni în Sine dacă nu este complet asemănător Lui, și găsindu-l, îl primește și îl face părtaș la toate darurile Sale. Deci, vom rămâne în Dumnezeu dincolo de Cer, așa cum stăm aici în propria noastră încăpere. Așadar, acestea, par că s-ar putea face chiar și pe parcursul vieții noastre, pentru a evita oboseala focului purgatorului și durerea și astfel să fim introduși imediat, fără nicio întrerupere, în Supremul nostru Bine Dumnezeu.
Deci îmi părea că hrana focului este lemnul și suntem siguri că acel lemn se mistuie în foc când se vede că nu mai produce fum. Prin urmare, începutul și sfârșitul tuturor acțiunilor noastre trebuie să reprezinte focul iubirii lui Dumnezeu; lemnul care trebuie să alimenteze acest foc este reprezentat prin: cruci și mortificări; iar fumul care se ridică din mijlocul lemnelor și al focului îl reprezintă viciile și înclinațiile, care deseori sunt pe primul loc. Deci, când totul din noi a fost consumat în foc este semn că viciile noastre stau la locul lor și nu mai simțim înclinații către nimic care să nu se refere la Dumnezeu. Se pare că în acest fel vom fi liberi, fără niciun obstacol, pentru a locui în Dumnezeul nostru și vom ajunge chiar și aici [pe pământ] să ne bucurăm anticipat de Paradis.
Continui să fac ceea ce binecuvântat Isus m-a învățat să fac în ziua a 4-a a acestei luni, deși uneori mă distrag; iar, în timp ce uneori uit, pare că în interiorul meu Isus stă de pază și suplinește El pentru mine. Deci, văzând acest lucru, mă înroșesc și mă unesc imediat [cu El] și prezint oferta pe care o fac acum, chiar dacă aceasta ar fi și o privire, un cuvânt și spun: „Doamne, toată acea glorie pe care creaturile ar trebui să Ți-o ofere cu gura și ei nu Ți-o oferă, intenționez să Ți-o dăruiesc cu a mea și implor pentru ei să folosească bine și cu sfințenie gura, unindu-mă mereu cu însăși gura lui Isus”.
Deci, în timp ce făceam astfel în toate lucrurile mele, a venit și mi-a spus: „Iată continuarea vieții Mele, care era slava Tatălui și pentru binele sufletelor. Dacă vei persevera în asta, tu vei forma viața Mea și Eu pe a ta, tu vei fi respirația Mea și Eu a ta”.
După aceea, Isus s-a așezat să se odihnească pe inima mea și eu pe Inima Sa și părea că Isus își procura respirația de la mine și eu o luam de la Isus. Ce fericire, ce bucurie, ce viață cerească am experimentat în acea stare! Domnul să fie întotdeauna mulțumit și binecuvântat, care folosește atâtea îndurări cu această păcătoasă.
În această dimineață adorabilul meu Isus nu venea. Așadar, în timp ce mintea mea era ocupată meditând misterul încoronării cu spini, mi-am amintit că am fost și alte dăți absorbită în acest mister, Domnul a fost încântat să-și ia coroana de spini de pe capul Lui și s-o așeze pe capul meu și mi-am spus în interiorul meu: „Ah, Doamne, nu mai sunt demnă să sufăr [durerea] spinilor Tăi”.
Și El, de îndată ce a venit, mi-a spus: „Fiica Mea, când tu suferi [din cauza durerilor] propriilor Mei spini, mă alini și, suferindu-le tu, Mă simt destul de eliberat de acele dureri; când te umilești și te crezi nevrednică să le suferi, atunci Îmi [oferi] reparări pentru păcatele mândriei care se săvârșesc în lume”.
Și eu am adăugat: „Ah, Doamne, pentru câte lacrimi ai vărsat, cât ai suferit din cauza spinilor, și a rănilor, tot atât de multă glorie intenționez să-ți dau pentru câtă glorie ar trebui să-ți ofere toate creaturile, dacă nu ar fi fost păcatul mândriei, și intenționez să-ți cer atât de multe haruri pentru toate creaturile, pentru a face ca acest păcat să fie distrus”.
În timp ce spuneam aceasta, am văzut că Isus cuprindea întreaga lume în sine, așa cum o mașină conține în ea obiectele. Toate creaturile s-au mișcat în El și Isus s-a îndreptat spre ele și părea că Isus ar avea gloria intenției mele și creaturile s-ar fi întors la El pentru a primi binele ce-l implorasem pentru ei. Am rămas uimită și El, văzând uimirea mea, a spus:
„Toate acestea par surprinzătoare, nu-i adevărat? Pare un lucru banal ceea ce ai făcut, totuși nu este așa; cât de bine s-ar putea face cu replicarea acestei intenții și nu se face?”
Reîntorcându-se iubitul meu Isus, simțeam o teamă că nu voi corespunde harurilor pe care Domnul mi le dă, lăsându-mi întipărit cuvântul pe care mi l-a spus mai înainte: „Cel puțin fii recunoscătoare”.
Și El, văzându-mă cu această teamă, mi-a spus: „Fiica Mea, curaj, nu te teme; iubirea va compensa totul. Apoi, având voința de a face cu adevărat ceea ce Eu vreau, chiar dacă uneori ai omite, voi compensa Eu în locul tău; deci nu-ți fie frică. Dar să știi că iubirea adevărată este ingenioasă și adevărata ingeniozitate ajunge la toate.
Mai mult de atât, când în suflet există o iubire afectuoasă, o iubire care se îndurerează din cauza suferințelor persoanei iubite ca și cum ar fi personale și o iubire care ajunge să ia asupra ei ceea ce ar trebui să sufere persoana iubită, care este cea mai eroică iubire și care seamănă cu iubirea Mea, e foarte greu de găsit cineva care să-și sacrifice propria piele.
Prin urmare, dacă în tine nu va fi altceva decât iubire, dacă nu-Mi vei face plăcere într-un fel, o vei face în altul. Într-adevăr, dacă vei fi în posesia acestor trei iubiri, Mi se va întâmpla ca aceluia care este insultat, ofensat de toți cu tot felul de jigniri, dar dintre atâția, există unul care îl iubește, îl compătimește, îl răsplătește în numele tuturor; iar acela ce face? Își fixează privirea în persoana iubită și, găsind răsplata Sa, uită de toate ultrajele și oferă favoruri și haruri celor care l-au insultat.”
Ioan 15,13-15:Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. Nu vă mai numesc servitori, pentru că servitorul nu ştie ce face stăpânul lui. Însă v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute.
Adorabilul meu Isus continua să vină, iar în această dimineață, imediat ce L-am văzut, m-am simțit nerăbdătoare să-l întreb dacă mi-a iertat toate păcatele; prin urmare i-am spus: „Iubirea mea dulce, cât de mult îmi doresc să aud din gura Ta dacă mi-ai iertat multele mele păcate”. Isus s-a apropiat de urechea mea și cu privirea Sa părea să-mi cerceteze întregul interior și mi-a spus: „Totul este iertat și te iert, nu-ți rămâne decât vreun defect trecător, pe care nu l-ai observat, și totuși te iert”.
După aceea, părea că Isus s-ar fi așezat în spatele meu și atingându-mi rinichii cu mâna Sa, mi-i întărea. Cine poate spune ce am simțit la acea atingere? Știu să spun doar că am simțit un foc răcoritor, o puritate unită cu o tărie. Așadar, după ce mi-a atins rinichii, l-am rugat să-i facă la fel inimii și Isus a fost de acord pentru a mă mulțumi.
După aceea, îmi părea că binecuvântatul Isus a fost obosit din cauza mea și i-am spus:„Dulcea mea Viață, ești obosit din cauza mea, nu-i adevărat?” Și El: „Da, cel puțin fii recunoscătoare pentru harurile pe care ți le dau, pentru că recunoștința este cheia pentru a deschide după bunul plac comorile pe care le conține Dumnezeu; dar să știi că ceea ce am făcut îți va servi pentru a te feri de corupție, pentru a te întări și pentru a-ți pregăti sufletul și trupul pentru gloria eternă”.
După aceea, părea că mă poartă cu duhul și îmi arăta o multitudine de oameni, binele pe care îl puteau face și nu-l fac și, prin urmare, slava pe care Dumnezeu ar trebui să o primească și nu o primește. Iar Isus, suferind complet, a adăugat: „Iubita Mea, inima Mea arde pentru onoarea slavei Mele și pentru binele sufletelor. Pentru tot binele pe care ei îl omit, gloria Mea primește multe goluri; și sufletele lor, chiar dacă nu ar face răul, nefăcând binele pe care l-ar putea împlini, sunt ca acele camere goale care, deși frumoase, nu au nimic care să fie de admirat, care să impresioneze privirea și, prin urmare, stăpânul nu primește nicio glorie. Și dacă se face un bine și celălalt este neglijat, ele sunt ca acele camere total depopulate, unde abia se întrezărește câte un obiect în dezordine.
Preaiubita Mea, intră în această parte a durerilor, a ardorilor pe care le simte Inima Mea pentru gloria Maiestății Divine și pentru binele sufletelor, și caută să umpli aceste goluri ale gloriei Mele. Vei putea s-o faci nelăsând să treacă niciun moment din viața ta care să nu fie unit cu a Mea, adică, în toate acțiunile tale, fie că este rugăciune sau suferință, odihnă sau muncă, tăcere sau conversație, tristețe sau bucurie, chiar și în mâncarea pe care o vei lua, pe scurt, în toate câte ți se pot întâmpla, vei avea intenția de a-Mi da toată gloria care în astfel de acțiuni ar trebui să Mi se dea și să compensezi binele pe care ar trebui să-l facă și nu-l fac, cu scopul de a reproduce intenția pentru câtă glorie nu primesc și pentru cât bine omit [oamenii]. Dacă vei face aceasta, vei umple într-un fel golul pentru slava pe care trebuie să o primesc de la creaturi, și Inima Mea va simți o răcorire pentru înflăcărările Mele și din această răcorire vor curge revărsări de haruri favorabile muritorilor, care vor insufla o mai mare tărie pentru a face bine”. După aceea, m-am regăsit în mine.
În această dimineață adorabilul meu Isus s-a arătat unit cu Sfântul Părinte și părea să-i spună: „Lucrurile pe care le-am suferit până acum nu sunt altceva decât cele prin care am trecut de la începutul Patimii Mele până când am fost condamnat la moarte. Fiul Meu, nu-ți rămâne altceva de făcut decât să duci crucea pe Calvar”. Și în timp ce spunea aceasta, părea că binecuvântatul Isus ar fi luat crucea și a pus-o pe umerii Sfântului Părinte, ajutându-l chiar El să o poarte.
Deci, în timp ce făcea acest lucru, a adăugat: „Biserica Mea pare să fie muribundă, mai ales în privința condițiilor sociale și așteaptă cu nerăbdare strigătul de moarte. Dar curaj, fiul Meu; după ce vei ajunge pe munte, când crucea va fi ridicată, toată lumea va fi zguduită și Biserica își va înlătura aspectul ei de muribundă și își va recăpăta vigoarea ei deplină. Doar crucea va fi mijlocitoarea și cum numai crucea a fost singura mijlocitoare pentru a umple golul pe care păcatul l-a înfăptuit și pentru a uni abisul cu distanța infinită care exista între Dumnezeu și om, tot așa, în aceste vremuri doar crucea va ridica fruntea Bisericii Mele curajoasă și strălucitoare, pentru a-i pune în confuzie și pe fugă pe inamici”.
Spunând acestea, a dispărut, și la scurt timp după aceea, Iubitul meu Isus s-a întors, foarte îndurerat reluându-și spusele: „Fiica Mea, câtă durere Îmi provoacă societatea actuală! Sunt membrele Mele și nu pot să nu-i iubesc. Mi se întâmplă ca unui om care are brațul sau mâna infectată și rănită; oare el îl/o urăște? Are ranchiună? Ah, nu, dimpotrivă, îi poartă de grijă, cine știe cât cheltuie; are intenția să se vadă vindecat; dar aceasta îi provoacă durere în tot trupul, ținându-l deprimat și trist. Așa este și situația Mea: Îmi văd membrele infectate, rănite, simt durere și suferință, și de aceea Mă simt mai atras să le iubesc. Oh, cât de diferită este iubirea Mea față de cea a creaturilor! Sunt obligat să le iubesc pentru că îmi aparțin Mie, dar ele nu Mă iubesc ca pe ceva care le aparține lor, și dacă Mă iubesc, Mă iubesc pentru propriul lor bine”.
Aflând-mă în starea mea obișnuită, m-am trezit în afara mea, deci, după ce m-am tot plimbat în căutarea lui Isus, am găsit-o în schimb pe Regina Mamă, iar eu, deprimată și obosită cum eram, i-am spus: „Preadulcea mea Mamă, am pierdut calea pentru a-L găsi pe Isus, nu mai știu unde să mă duc, nici ce să fac pentru a-L găsi”.
În timp ce spuneam acestea, plângeam și Ea mi-a spus: „Fiica Mea, vino alături de mine și vei găsi calea și pe Isus; într-adevăr, vreau să te învăț secretul pentru a putea rămâne mereu cu Isus și cum să trăiești mereu fericită și mulțumită chiar și pe acest pământ, adică fixează în interiorul tău faptul că doar tu și Isus sunteți pe lume și niciun altul căruia ar trebui să-i placi, să-i faci pe plac și să-l iubești și doar de la El să aștepți să fii iubită din nou și să fii mulțumită în toate. Stând în acest mod tu și Isus, nu-ți va mai păsa dacă ești înconjurată de disprețuiri sau laude, de rude sau străini, de prieteni sau dușmani. Numai Isus va fi toată mulțumirea ta și numai Isus îi va suplini pe toți. Fiica Mea, până când tot ce există aici pe pământ nu dispare de tot, din suflet, nu se poate găsi mulțumire adevărată și continuă”.
În timp ce spunea acestea, ca dintr-un fulger a ieșit Isus în mijlocul nostru, și eu L-am luat și L-am dus cu mine, și [apoi] m-am găsit în mine însămi.
–––––––––––
Ioan 14,6-7:Isus i-a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. Dacă m-aţi cunoscut pe mine, îl veţi cunoaşte şi pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoaşteţi şi l-aţi văzut”.
Ioan 2:Mama lui Isus le-a spus slujitorilor: „Faceţi tot ce vă va spune!
Matei 22,37-38:Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău! Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă.
În această dimineață, după ce am primit Împărtășania, adorabilul meu Isus s-a arătat foarte suferind și ofensat încât era de plâns; L-am strâns la piept și i-am spus: „Dulcele meu Bine, cât de amabil și dorit ești! Cum de nu Te iubesc oamenii, ba chiar, Te ofensează. Iubindu-Te, totul se găsește și cine Te iubește, conține toate bunurile, dar neiubindu-Te orice bine este departe de noi; totuși cine este cel care Te iubește? Dar oh, comoara mea dragă, lasă deoparte ofensele oamenilor și pentru moment să ne manifestăm iubirea unul față de celălalt”.
Atunci Isus a chemat întreaga curte cerească să fie spectatoarea iubirii noastre și a spus:„Iubirea întregului Cer nu M-ar răsplăti și mulțumi, dacă nu ar fi fost și a ta unită [cu a lor], mai mult de atât, acea iubire este proprietatea Mea pe care nimeni nu Mi-o poate lua, dar iubirea călătorilor [a sufletelor] este ca o proprietate pe care aș vrea să o dobândesc; și din moment ce Harul meu face parte din Mine, Ființa Mea intrând în inimi și fiind foarte activă, călătorii pot să facă un angajament de iubire, iar acest angajament mărește proprietatea iubirii Mele; iar Eu simt un astfel de gust și plăcere, încât, dacă Mi-ar lipsi, aș fi plin de amărăciune. Iată, că fără iubirea ta, iubirea întregului Cer nu M-ar mulțumi pe deplin, iar tu să știi să te angajezi bine în iubirea Mea, pentru că, iubindu-Mă în toate, Mă vei face fericit și mulțumit”.
Cine poate spune cât de uimită am rămas să aud aceasta și câte lucruri înțelegeam despre această iubire? Dar limba mea începe să se bâlbâie, de aceea pun punct.
Aflându-mă în starea mea obișnuită, binecuvântatul meu Isus a întârziat să vină, așadar am simțit că mor din cauza durerii lipsei Sale, când, dintr-o dată a venit și mi-a spus:
„Fiica Mea, așa cum ochii sunt vederea trupului, așa mortificarea este vederea sufletului, deci mortificarea, se poate spune, că este ochiul sufletului”. Și a dispărut.
În această dimineață adorabilul meu Isus nu venea, așa că după o lungă așteptare a venit Regina Mamă, conducându-l aproape cu forța, dar Isus fugea. De aceea Preasfânta Fecioară mi-a spus:
„Fiica Mea, cere fără osteneală, dar fii insistentă, pentru că această fugă este un semn că vrea să trimită vreo pedeapsă; de aceea fuge să nu fie văzut de persoanele iubite, dar tu nu te opri, pentru că sufletul care posedă Har are putere asupra iadului, asupra oamenilor și asupra lui Dumnezeu însuși, pentru că Harul fiind parte din Dumnezeu însuși și sufletul deținându-l, oare nu are puterea asupra a ceea ce el deține?”
Așadar, după multe chinuri, forțat de Regina Mamă și tulburat de mine, a venit, dar cu un aspect impunător, serios, așa că nu îndrăzneam să vorbesc, nu știam cum să-L fac să înlăture acel aspect atât de impunător. M-am gândit că voi reuși să vorbesc prin absurdități, spunându-i: „Dulcele meu Bine, să ne vrem binele; dacă nu ne iubim noi, cine ar trebui să ne iubească? Și dacă nu Te mulțumești cu iubirea mea, cine va putea vreodată să Te mulțumească? Oh, dă-mi un semn sigur că ești mulțumit de iubirea mea, altfel nu mai rezist și mor”.
Dar cine poate spune toate absurditățile pe care le-am spus? Cred că este mai bine să trec mai departe, dar cu toate acestea pare că am reușit să înlătur acel aer impunător pe care îl avea, și mi-a spus: „Atunci voi fi mulțumit de iubirea ta, când iubirea ta va depăși râul nelegiuirii oamenilor. Deci, gândește-te să mărești iubirea ta și voi fi mai mulțumit de tine”.
Spunând acestea, a dispărut.
Title: When we meet Christ in the Blessed Sacrament we are confident that His prayer for us reaches Heaven
