Trecând câteva zile de lipsă și liniște, în această dimineață, când a venit, continua să tacă, deși L-am ținut mereu aproape de mine și oricât m-am străduit, nu am putut să-L fac să spună vreun cuvânt. Părea că avea ceva în interiorul Său care îl mâhnea, reducându-L la tăcere și nu voia ca eu să știu.
Deci, în timp ce Isus era cu mine, îmi părea că o văd pe Regina Mamă, și văzându-L pe Isus cu mine, mi-a spus: „Este cu tine? Bine că e cu tine, deoarece dacă trebuie să-și reverse dreapta furie, fiind cu tine Îl oprești. Fiica mea, roagă-te să oprească flagelurile, pentru că cei răi sunt gata să iasă, dar se văd legați de o putere supremă care îi împiedică nelăsându-i să intervină când le place lor și dacă Dreptatea divină va permite, se va obține acest bine, încât vor cunoaște autoritatea divină asupra lor și vor spune: „Am reușit, pentru că ni s-a dat putere de sus”.
Fiica mea, este îngrozitor să vezi ce război mocnește în lumea morală; și totuși, prima hrană care ar trebui căutată în societate, în familii și în fiecare suflet, ar trebui să fie pacea. Toate celelalte alimente, chiar și virtuțile în sine, caritatea, căința, devin nocive fără ea. Fără pace ele nu aduc sănătate și nici adevărata sfințenie; și totuși, din lumea de astăzi a fost respins acest aliment al păcii, atât de necesar și sănătos, și nu se vrea altceva decât dezordine și războaie. Fiica mea, roagă-te, roagă-te”.
––––––––––––-
Matei 24,4-8: Isus, răspunzând, le-a zis: „Vedeţi să nu vă înşele cineva! Căci mulţi vor veni în numele meu spunând: «Eu sunt Cristosul» şi-i vor înşela pe mulţi. Atunci aveţi să auziţi vorbindu-se despre războaie şi zvonuri de războaie. Nu vă înspăimântaţi, căci trebuie să fie toate, dar nu este încă sfârşitul! Se va ridica un neam împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii şi vor fi foamete şi cutremure în diferite locuri. Dar toate acestea sunt [doar] începutul durerilor.
În această dimineață, după ce m-am frământat mult așteptându-L pe adorabilul meu Isus (eu în timp ce îl așteptam, am făcut tot posibilul să unesc tot ce lucram în interiorul meu cu interiorul Domnului nostru, intenționând să-i dau toată acea glorie și reparare pe care i-a dat-o Preasfânta Sa Umanitate), dar în timp ce făceam aceasta, binecuvântatul Isus a venit și mi-a spus:
„Fiica Mea, când sufletul se servește de Umanitatea Mea ca mijloc de operare, chiar dacă ar fi și un gând, o respirație, un act oarecare, sunt ca multele pietre prețioase care ies din Umanitatea Mea și se prezintă înaintea Divinității și, din moment ce ies prin intermediul Umanității Mele, au aceleași efecte ale lucrărilor Mele, ca atunci când eram pe pământ”.
Și eu: „Ah, Doamne, simt de parcă aș avea o îndoială; cum ar putea fi că doar cu o simplă intenție de a lucra, chiar și în cele mai mici lucruri – în timp ce le considerăm lucruri de nimic, [lucruri] goale -, pare că doar singura intenție de a ne uni cu Tine și de a-ți plăcea doar Ție, le umple [acele goluri], iar Tu le înalți în acel mod suprem, făcându-le să apară ca lucruri foarte mari?”
„Ah, fiica Mea, lucrarea creaturii este goală, chiar de ar fi o lucrare mare, dar uniunea Mea și scopul simplu de a-Mi face plăcere, o umple, și întrucât lucrarea Mea, fiind chiar și o respirație, depășește într-un mod infinit toate lucrările tuturor creaturilor, iată cauza care o face atât de mare. Și apoi, tu nu știi că cine se folosește de Umanitatea Mea pentru a-și îndeplini acțiunile se hrănește cu roadele Umanității Mele și se alimentează cu propria Mea hrană? Dincolo de asta, nu este oare buna intenție cea care îl face pe om sfânt și cea rea care îl face pervers? Nu se fac întotdeauna lucruri diferite, dar cu aceleași acțiuni: unul se sfințește și celălalt se pervertește”.
Deci, în timp ce spunea acestea, vedeam înăuntrul Domnului nostru un copac înverzit, plin cu fructe frumoase [suflete], iar acele suflete lucrau numai pentru a-i plăcea lui Dumnezeu și prin mijlocirea Umanității Sale, vedeam [sufletele] în interiorul Lui pe acest copac, iar Umanitatea Lui servea ca locuință pentru aceste suflete. Dar cât de redus era numărul lor!
Coloseni 3,23-24:Orice faceţi să faceţi din inimă, ca pentru Domnul, şi nu ca pentru oameni, ştiind că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii! Pe Domnul Cristos îl slujiţi.
Filipeni 2,14-15:Toate să le faceţi fără murmurări şi fără discuţii, ca să fiţi fără vină şi curaţi, copii neprihăniţi ai lui Dumnezeu în mijlocul unei generaţii perverse şi rătăcite între care voi străluciţi ca nişte luminători în lume!
După ce am primit Împărtășania, mă gândeam cum să-i ofer ceva mai special lui Isus, cum să-i demonstrez iubirea mea și să-i fac o mai mare bucurie; așadar, i-am spus: „Preaiubitul meu Isus, îți ofer inimamea, spre satisfacția și spre lauda Ta eternă și mă ofer cu totul Ție, chiar și în cele mai mici particule ale trupului meu, care să fie atât de multe ziduri pentru a le așeza în fața Ta, împiedicând orice ofensă care Ți se aduce. Și le accept pe toate asupra mea, dacă e posibil și pe placul Tău, până în ziua Judecății. Și pentru că vreau ca oferta mea să fie completă și să Te mulțumească pentru toți, intenționez ca toate acele dureri pe care le voi suporta, primind asupra mea ofensele făcute Ție[1], să Te răsplătească pentru toată acea glorie pe care sfinții din Cer ar fi trebuit să Ți-o dea când stăteau pe pământ; aceea pe care trebuia să Ți-o dea sufletele din Purgator și acea glorie pe care Ți-o datorează toți oamenii din trecut, prezent și viitor; Ți le ofer pentru toată lumea în general și pentru fiecare în special”.
De îndată ce am terminat de spus, binecuvântatul Isus, complet emoționat pentru această ofertă, mi-a spus:„Iubita Mea, nici tu nu poți înțelege marea mulțumire pe care Mi-ai dat-o oferindu-te în acest fel; Mi-ai alinat toate rănile Mele și Mi-ai dat o satisfacție pentru toate ofensele trecute, prezente și viitoare și Eu voi ține cont pentru toată eternitatea, de cea mai prețioasă bijuterie, care Mă va glorifica veșnic. De fiecare dată când o voi privi, îți voi oferi o nouă și o mai mare glorie veșnică.
Fiica Mea, nu poate exista un obstacol mai mare care să împiedice uniunea dintre Mine și creaturi și care se opune Harului Meu, decât propria voință. Tu, oferindu-Mi inima ta spre satisfacția Mea, te-ai golit de tine însăți și golindu-te, Eu Mă voi revărsa cu totul în tine și din inima ta Îmi va ajunge o laudă readucând aceleași mulțumiri ale laudei Inimii Mele, oferită continuu Tatălui Meu pentru a satisface slava pe care nu i-o oferă lumea”.
În timp ce spunea aceasta, vedeam că prin intermediul ofertei mele ieșeau din toate părțile [trupului] meu, atât de multe fluxuri care se revărsau peste binecuvântatul Isus și care apoi, cu un impuls și mai abundent, le-a revărsat asupra întregii Curți cerești, asupra Purgatoriului și asupra tuturor oamenilor. O, bunătate a lui Isus al meu, care accepți o astfel de ofertă sărmană, pe care ai răsplătit-o cu atât de mult har! O, minune a intențiilor sfinte și evlavioase, dacă în toate lucrările noastre, chiar și în cele banale, le-am folosi, câte înțelegeri vom face! Câte proprietăți veșnice vom dobândi! Nu am da Domnului mai multă glorie?
Matei 22,36-38:„Învăţătorule, care poruncă este cea mai mare în Lege?”. El i-a zis: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău! Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă.
Romani 12,1-2:Vă îndemn deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să oferiţi trupurile voastre ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu: acesta este cultul vostru spiritual. Nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să discerneţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit!
În această dimineață adorabilul meu Isus a venit și m-a purtat cu duhul în mijlocul oamenilor. Cine poate spune relele, ororile care se vedeau? Așadar, foarte îndurerat mi-a spus: „Fiica Mea, ce duhoare transmite pământul în timp ce ar fi trebui să fie una cu Cerul! Și întrucât în Cer nu se face altceva decât a Mă iubi, lăuda și a-Mi mulțumi, ecoul Cerului trebuia să absoarbă pământul încât să formeze unul singur, dar pământul a devenit insuportabil; așadar, vino tu și unește-te cu Cerul și în numele tuturor vino și oferă-Mi satisfacție pentru ei”.
Într-o clipă m-am trezit în mijlocul îngerilor și sfinților. Nu știu cum să spun, dar am simțit o insuflare a ceea ce cântau și spuneau îngerii și sfinții; și eu, ca și ei, mi-am îndeplinit misiunea în numele întregului pământ. După aceea, dulcele meu Isus, foarte mulțumit, s-a adresat tuturor spunând: „Iată o voce îngerească de pe pământ, cât de mulțumit Mă simt!”
Și în timp ce spunea aceasta, parcă pentru a mă răsplăti, m-a luat în brațele Sale, m-a tot sărutat, arătându-mă întregii curți Cerești ca pe un obiectiv al celor mai dragi complăceri ale Sale.
Văzând aceasta, îngerii au spus: „Doamne, Vă rugăm: arătați oamenilor ceea ce ați lucrat în acest suflet, cu un semn prodigios al atotputerniciei Voastre, pentru slava Voastră și pentru binele sufletelor. Nu mai țineți ascunse comorile revărsate în ea, ca văzând și atingând ei înșiși atotputernicia Voastră într-o altă creatură, să poată fi căință pentru cei răi și de o mai mare încurajare pentru cei care vor să fie buni”.
Auzind aceasta, m-am simțit cuprinsă de teamă și anihilându-mă complet, mă vedeam ca un peștișor mic și m-am aruncat în Inima lui Isus spunând: „Doamne, nu vreau altceva decât pe Tine și să fiu ascunsă în Tine; Ți-am cerut întotdeauna acest lucru și Te rog să mi-l confirmi”.
Și spunând aceasta, m-am închis în interiorul lui Isus, de parcă înotam în vastele mări din interiorul lui Dumnezeu. Și Isus le-a spus tuturor: „Nu ați auzit-o? Nu vrea altceva decât pe Mine și să fie ascunsă în Mine[1] și aceasta îi este cea mai mare mulțumire; iar Eu, văzând o intenție atât de pură, Mă simt mai atras spre ea. Și văzând nemulțumirea ei dacă aș arăta oamenilor cu un semn prodigios lucrarea Mea, pentru a nu o întrista, nu le acord [oamenilor] ceea ce mi-ați cerut [voi îngeri și sfinți]”.
Părea că îngerii insistau, dar nu am mai ascultat pe nimeni, nu făceam altceva decât să înot în Dumnezeu, ca să înțeleg interiorul Divin; dar ce! Păream a fi un copilaș care vrea să strângă în mâna lui mică un obiect de dimensiuni incomensurabile, pe care în timp ce îl ia, îi scapă și abia reușește să-l atingă, așa că nu se poate spune nici cât cântărește, nici cât de lat era acel obiect, sau, cum ar fi un alt copil care necunoscând în întregime profunzimea studiilor, spune cu anxietate că ar trebui să învețe totul într-un timp scurt, iar el abia reușește să învețe primele litere ale alfabetului.
Tot așa creatura nu poate spune altceva: „L-am atins, este frumos, este mare, nu există niciun bine pe care să nu-l dețină”; dar cât este de frumos? Câtă măreție conține? Câte bunuri deține? Nu știu să o spun, dar, se pot spune despre Dumnezeu doar primele litere ale alfabetului, lăsând în urmă întreaga profunzime a studiilor. Așadar, frații mei cei mai dragi, îngerii și sfinții, chiar și în Cer, ca și creaturile, nu au capacitatea de a-L înțelege în totalitate pe Creatorul lor; sunt ca atât de multe recipiente pline de Dumnezeu, încât dorind să se umple mai mult, se revarsă.
Cred că spun multe absurdități, de aceea pun punct.
[1]„Căci, voi ați murit, și viața voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu” (Coloseni 3,3).
Efeseni 3,14-19:Din această cauză, îmi plec genunchii înaintea Tatălui, de la care îşi trage numele orice familie în cer şi pe pământ, ca să vă dea puterea, după bogăţia gloriei sale, de a fi întăriţi prin Duhul lui în omul lăuntric, aşa încât Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă. Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire, să fiţi în stare să înţelegeţi împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea, înălţimea şi profunzimea şi să cunoaşteţi iubirea infinită a lui Cristos ca să fiţi plini în toate de plinătatea lui Dumnezeu.
În această dimineață adorabilul meu Isus a venit glorios, cu rănile strălucind mai mult decât soarele și cu o cruce în mână. În acest timp, vedeam și o roată din care ieșeau patru unghiuri. Părea că într-un unghi lumina fugise rămânând în întuneric; în acest întuneric oamenii rămâneau abandonați de Dumnezeu și aveau loc războaie sângeroase împotriva Bisericii și împotriva lor. Ah, părea că lucrurile spuse până acum de binecuvântatul Isus, s-ar apropia cu pași rapizi.
Deci, Domnul nostru, văzând toate acestea, s-a umplut de compasiune, s-a apropiat de partea întunecată și a aruncat asupra [acelei părți] crucea pe care o ținea în mână, spunând cu un glas sonor:
„Slavă Crucii!” și părea că acea cruce rechema lumina, și popoarele cutremurându-se, implorau ajutor și salvare. Și Isus a repetat: „Tot triumful și gloria vor fi ale Crucii, în caz contrar soluțiile vor agrava chiar acele rele; așadar Crucea, Crucea”.
Cine poate spune cât de întristată și îngândurată am rămas, pentru ceea ce se va putea întâmpla?
După ce am petrecut diferite zile de absențe [ale lui Isus], în această zi, în timp ce mă pregăteam să meditez, mintea mea a fost distrasă de altceva și, prin intermediul luminii, am înțeles că sufletul, ieșind din trup, intră în Dumnezeu și, din moment ce Dumnezeu este Iubire foarte pură, atunci intră sufletul în Dumnezeu când este un complex de iubire, pentru că Dumnezeu nu primește pe nimeni în Sine dacă nu este complet asemănător Lui, și găsindu-l, îl primește și îl face părtaș la toate darurile Sale. Deci, vom rămâne în Dumnezeu dincolo de Cer, așa cum stăm aici în propria noastră încăpere. Așadar, acestea, par că s-ar putea face chiar și pe parcursul vieții noastre, pentru a evita oboseala focului purgatorului și durerea și astfel să fim introduși imediat, fără nicio întrerupere, în Supremul nostru Bine Dumnezeu.
Deci îmi părea că hrana focului este lemnul și suntem siguri că acel lemn se mistuie în foc când se vede că nu mai produce fum. Prin urmare, începutul și sfârșitul tuturor acțiunilor noastre trebuie să reprezinte focul iubirii lui Dumnezeu; lemnul care trebuie să alimenteze acest foc este reprezentat prin: cruci și mortificări; iar fumul care se ridică din mijlocul lemnelor și al focului îl reprezintă viciile și înclinațiile, care deseori sunt pe primul loc. Deci, când totul din noi a fost consumat în foc este semn că viciile noastre stau la locul lor și nu mai simțim înclinații către nimic care să nu se refere la Dumnezeu. Se pare că în acest fel vom fi liberi, fără niciun obstacol, pentru a locui în Dumnezeul nostru și vom ajunge chiar și aici [pe pământ] să ne bucurăm anticipat de Paradis.
Continui să fac ceea ce binecuvântat Isus m-a învățat să fac în ziua a 4-a a acestei luni, deși uneori mă distrag; iar, în timp ce uneori uit, pare că în interiorul meu Isus stă de pază și suplinește El pentru mine. Deci, văzând acest lucru, mă înroșesc și mă unesc imediat [cu El] și prezint oferta pe care o fac acum, chiar dacă aceasta ar fi și o privire, un cuvânt și spun: „Doamne, toată acea glorie pe care creaturile ar trebui să Ți-o ofere cu gura și ei nu Ți-o oferă, intenționez să Ți-o dăruiesc cu a mea și implor pentru ei să folosească bine și cu sfințenie gura, unindu-mă mereu cu însăși gura lui Isus”.
Deci, în timp ce făceam astfel în toate lucrurile mele, a venit și mi-a spus: „Iată continuarea vieții Mele, care era slava Tatălui și pentru binele sufletelor. Dacă vei persevera în asta, tu vei forma viața Mea și Eu pe a ta, tu vei fi respirația Mea și Eu a ta”.
După aceea, Isus s-a așezat să se odihnească pe inima mea și eu pe Inima Sa și părea că Isus își procura respirația de la mine și eu o luam de la Isus. Ce fericire, ce bucurie, ce viață cerească am experimentat în acea stare! Domnul să fie întotdeauna mulțumit și binecuvântat, care folosește atâtea îndurări cu această păcătoasă.
În această dimineață adorabilul meu Isus nu venea. Așadar, în timp ce mintea mea era ocupată meditând misterul încoronării cu spini, mi-am amintit că am fost și alte dăți absorbită în acest mister, Domnul a fost încântat să-și ia coroana de spini de pe capul Lui și s-o așeze pe capul meu și mi-am spus în interiorul meu: „Ah, Doamne, nu mai sunt demnă să sufăr [durerea] spinilor Tăi”.
Și El, de îndată ce a venit, mi-a spus: „Fiica Mea, când tu suferi [din cauza durerilor] propriilor Mei spini, mă alini și, suferindu-le tu, Mă simt destul de eliberat de acele dureri; când te umilești și te crezi nevrednică să le suferi, atunci Îmi [oferi] reparări pentru păcatele mândriei care se săvârșesc în lume”.
Și eu am adăugat: „Ah, Doamne, pentru câte lacrimi ai vărsat, cât ai suferit din cauza spinilor, și a rănilor, tot atât de multă glorie intenționez să-ți dau pentru câtă glorie ar trebui să-ți ofere toate creaturile, dacă nu ar fi fost păcatul mândriei, și intenționez să-ți cer atât de multe haruri pentru toate creaturile, pentru a face ca acest păcat să fie distrus”.
În timp ce spuneam aceasta, am văzut că Isus cuprindea întreaga lume în sine, așa cum o mașină conține în ea obiectele. Toate creaturile s-au mișcat în El și Isus s-a îndreptat spre ele și părea că Isus ar avea gloria intenției mele și creaturile s-ar fi întors la El pentru a primi binele ce-l implorasem pentru ei. Am rămas uimită și El, văzând uimirea mea, a spus:
„Toate acestea par surprinzătoare, nu-i adevărat? Pare un lucru banal ceea ce ai făcut, totuși nu este așa; cât de bine s-ar putea face cu replicarea acestei intenții și nu se face?”
Reîntorcându-se iubitul meu Isus, simțeam o teamă că nu voi corespunde harurilor pe care Domnul mi le dă, lăsându-mi întipărit cuvântul pe care mi l-a spus mai înainte: „Cel puțin fii recunoscătoare”.
Și El, văzându-mă cu această teamă, mi-a spus: „Fiica Mea, curaj, nu te teme; iubirea va compensa totul. Apoi, având voința de a face cu adevărat ceea ce Eu vreau, chiar dacă uneori ai omite, voi compensa Eu în locul tău; deci nu-ți fie frică. Dar să știi că iubirea adevărată este ingenioasă și adevărata ingeniozitate ajunge la toate.
Mai mult de atât, când în suflet există o iubire afectuoasă, o iubire care se îndurerează din cauza suferințelor persoanei iubite ca și cum ar fi personale și o iubire care ajunge să ia asupra ei ceea ce ar trebui să sufere persoana iubită, care este cea mai eroică iubire și care seamănă cu iubirea Mea, e foarte greu de găsit cineva care să-și sacrifice propria piele.
Prin urmare, dacă în tine nu va fi altceva decât iubire, dacă nu-Mi vei face plăcere într-un fel, o vei face în altul. Într-adevăr, dacă vei fi în posesia acestor trei iubiri, Mi se va întâmpla ca aceluia care este insultat, ofensat de toți cu tot felul de jigniri, dar dintre atâția, există unul care îl iubește, îl compătimește, îl răsplătește în numele tuturor; iar acela ce face? Își fixează privirea în persoana iubită și, găsind răsplata Sa, uită de toate ultrajele și oferă favoruri și haruri celor care l-au insultat.”
Ioan 15,13-15:Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. Nu vă mai numesc servitori, pentru că servitorul nu ştie ce face stăpânul lui. Însă v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute.
Adorabilul meu Isus continua să vină, iar în această dimineață, imediat ce L-am văzut, m-am simțit nerăbdătoare să-l întreb dacă mi-a iertat toate păcatele; prin urmare i-am spus: „Iubirea mea dulce, cât de mult îmi doresc să aud din gura Ta dacă mi-ai iertat multele mele păcate”. Isus s-a apropiat de urechea mea și cu privirea Sa părea să-mi cerceteze întregul interior și mi-a spus: „Totul este iertat și te iert, nu-ți rămâne decât vreun defect trecător, pe care nu l-ai observat, și totuși te iert”.
După aceea, părea că Isus s-ar fi așezat în spatele meu și atingându-mi rinichii cu mâna Sa, mi-i întărea. Cine poate spune ce am simțit la acea atingere? Știu să spun doar că am simțit un foc răcoritor, o puritate unită cu o tărie. Așadar, după ce mi-a atins rinichii, l-am rugat să-i facă la fel inimii și Isus a fost de acord pentru a mă mulțumi.
După aceea, îmi părea că binecuvântatul Isus a fost obosit din cauza mea și i-am spus:„Dulcea mea Viață, ești obosit din cauza mea, nu-i adevărat?” Și El: „Da, cel puțin fii recunoscătoare pentru harurile pe care ți le dau, pentru că recunoștința este cheia pentru a deschide după bunul plac comorile pe care le conține Dumnezeu; dar să știi că ceea ce am făcut îți va servi pentru a te feri de corupție, pentru a te întări și pentru a-ți pregăti sufletul și trupul pentru gloria eternă”.
După aceea, părea că mă poartă cu duhul și îmi arăta o multitudine de oameni, binele pe care îl puteau face și nu-l fac și, prin urmare, slava pe care Dumnezeu ar trebui să o primească și nu o primește. Iar Isus, suferind complet, a adăugat: „Iubita Mea, inima Mea arde pentru onoarea slavei Mele și pentru binele sufletelor. Pentru tot binele pe care ei îl omit, gloria Mea primește multe goluri; și sufletele lor, chiar dacă nu ar face răul, nefăcând binele pe care l-ar putea împlini, sunt ca acele camere goale care, deși frumoase, nu au nimic care să fie de admirat, care să impresioneze privirea și, prin urmare, stăpânul nu primește nicio glorie. Și dacă se face un bine și celălalt este neglijat, ele sunt ca acele camere total depopulate, unde abia se întrezărește câte un obiect în dezordine.
Preaiubita Mea, intră în această parte a durerilor, a ardorilor pe care le simte Inima Mea pentru gloria Maiestății Divine și pentru binele sufletelor, și caută să umpli aceste goluri ale gloriei Mele. Vei putea s-o faci nelăsând să treacă niciun moment din viața ta care să nu fie unit cu a Mea, adică, în toate acțiunile tale, fie că este rugăciune sau suferință, odihnă sau muncă, tăcere sau conversație, tristețe sau bucurie, chiar și în mâncarea pe care o vei lua, pe scurt, în toate câte ți se pot întâmpla, vei avea intenția de a-Mi da toată gloria care în astfel de acțiuni ar trebui să Mi se dea și să compensezi binele pe care ar trebui să-l facă și nu-l fac, cu scopul de a reproduce intenția pentru câtă glorie nu primesc și pentru cât bine omit [oamenii]. Dacă vei face aceasta, vei umple într-un fel golul pentru slava pe care trebuie să o primesc de la creaturi, și Inima Mea va simți o răcorire pentru înflăcărările Mele și din această răcorire vor curge revărsări de haruri favorabile muritorilor, care vor insufla o mai mare tărie pentru a face bine”. După aceea, m-am regăsit în mine.
