#virtuti

V4.40 Nu este nimic mai mare decât Isus și Sfânta Sa Vrere. Ce trebuie făcut pentru a fi ușor și plăcut să trăiești în Ea (23 decembrie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

După zile lungi de tăcere între mine și binecuvântatul Isus, simțeam un gol în interiorul meu; în această dimineață când a venit, mi-a spus: „Iubita Mea, ce vrei să-Mi spui, că tânjești atât de mult să vorbești cu Mine?”

Și eu, rușinându-mă toată, am spus: „Dulcele meu Isus, vreau să-ți spun că tânjesc cu înflăcărare să Te am pe Tine și Sfânta Ta Vrere și dacă îmi acorzi acestea, mă vei face pe deplin mulțumită și fericită”.

Și El a adăugat: „Într-un cuvânt ai luat totul, cerându-Mi ceea ce este mai mare în Cer și pe pământ; și Eu tânjesc și vreau să te conformez mai mult în această Sfântă Vrere. Și ca să-ți fie mai dulce și mai plăcută Vrerea Mea, așază-te în cercul Voinței Mele și privește diferitele merite, oprindu-te fie în sfințenia Vrerii Mele, fie în bunătate, în smerenie, în frumusețe, fie în șederea pașnică pe care o produce Vrerea Mea, și în aceste opriri pe care le vei face, vei dobândi din ce în ce mai multe și nemaiauzite noutăți despre Sfânta Mea Vrere și vei rămâne atât de legată și îndrăgostită, încât nu vei mai ieși niciodată.

Acest lucru îți va aduce un mare avantaj, fiindcă stând în Voința Mea, nu vei avea nevoie să lupți cu viciile tale și să fii mereu în alertă cu ele, pentru că în timp ce pare că ele mor, renasc de fapt mai puternice și mai vii; dar fără luptă, fără zgomot, ele mor în mod dulce, pentru că înaintea Sfintei Mele Voințe, viciile nu îndrăznesc să se prezinte și singure își pierd viața.

Și dacă sufletul simte mișcările viciilor lui, este un semn că nu locuiește continuu în limitele Vrerii Mele; are ieșiri, evadări în propria lui vrere și este obligat să simtă mirosul naturii corupte. În timp ce, dacă rămâi fixată în Voința Mea, vei face tot ce poți, iar singura ta ocupație va fi să Mă iubești și să fii iubită de Mine”.

După aceea, privindu-L pe binecuvântatul Isus, care avea coroana de spini, mi-am pus-o pe cap încet-încetișor. El mi-a așezat-o [coroana] și a dispărut, iar eu m-am regăsit în mine, cu o dorință arzătoare de a rămâne în Preasfânta Sa Voință.

V3.71 Pentru a merge în Cer trebuie să ne umplem de Isus și de toate virtuțile, încât ele să se reverse (18 mai 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Aflându-mă în continuare lipsită de adorabilul meu Isus, [s-a arătat] cel mult ca o umbră – oh, cât amar am, câte lacrimi ar trebui să vărs! – În această dimineață, după ce am așteptat și l-am căutat, l-am găsit în propriul meu pat, complet îndurerat, cu coroana de spini care îi străpungea capul; i-am luat-o încet-încetișor și am pus-o pe [capul] meu. Oh, cât de rea mă vedeam înaintea prezenței Sale! Nu aveam puterea să spun niciun singur cuvânt. Isus, având milă de mine, mi-a spus:

            „Fă-ți curaj, nu-ți fie teamă, încearcă să-ți umpli interiorul cu Mine și să-l îmbogățești cu toate virtuțile, până când acestea se revarsă, iar când vei ajunge să fi plină de ele și să se reverse, atunci te voi duce în Cer și astfel se vor termina toate absențele Mele”.

            După aceea, a adăugat cu un aer trist: „Fiica Mea, roagă-te, pentru că sunt pregătite trei zile distincte, – una departe de cealaltă -, de furtuni, grindină, fulgere, inundații, care vor face mari pagube oamenilor și plantelor”.

            Spunând acestea, a dispărut, lăsându-mă puțin mai alinată în starea în care mă aflu, dar gândind: cine știe când voi împlini această revărsare? Și dacă nu o fac niciodată, va fi mai bine pentru mine să stau mereu departe de El?

V3.35 Cunoașterea propriului nimic trebuie să fie unită cu încrederea (5 februarie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Continuând în aceeași stare, cu puțin mai mult curaj, dar nu liberă în totalitate, venind preadragul meu Isus, mi-a spus: „Fiica Mea, uneori sufletul simte un obstacol în unele virtuți și sufletul forțându-se, depășește acel obstacol. Atunci virtutea rămâne mai strălucitoare și mai înrădăcinată în suflet. Dar sufletul trebuie să fie atent pentru a evita ca el însuși să nu-și ofere coarda pentru a fi legat de neîncredere și acest lucru va face [ca sufletul] să se micșoreze mereu, fără a părăsi vreodată cercul adevărului”.

V3.32 Luisa primește în interiorul ei amărăciunile lui Isus. Ce face mortificarea (28 ianuarie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Persista aceeași stare. În această dimineață, Isus m-a purtat cu duhul. După mult timp pare că L-am văzut clar, dar m-am văzut atât de rea încât nu am îndrăznit să spun niciun cuvânt. Ne-am privit, dar în tăcere. În acele priviri reciproce înțelegeam că bunul meu Isus era plin de amărăciune, dar nu am îndrăznit să spun „toarn-o în mine”. El însuși s-a apropiat de mine și a început să o toarne, iar eu, neputând să o conțin, așa cum am primit-o, am turnat-o pe pământ.

El mi-a spus: „Ce faci? Nu mai vrei să participi la amărăciunile Mele? Nu vrei să-mi mai dai alinare în durerile Mele?” Și eu: „Doamne, nu este voia mea, eu însămi nu știu ce mi s-a întâmplat; mă simt atât de plină, încât nu am unde să le conțin. Doar o minune de-a Ta îmi poate lărgi mai mult interiorul și așa voi putea primi amărăciunile Tale”.

            Apoi Isus m-a pecetluit cu un mare semn al crucii și a turnat din nou. Astfel, pare că am putut să le conțin și apoi a adăugat: „Fiica Mea, mortificarea este ca focul, care atrofiază toate stările de spirit; astfel, mortificarea atrofiază toate stările rele care se află în suflet și îl inundă cu o dispoziție sfințitoare, ca să facă să germineze cele mai frumoase virtuți”.

V3.31 Toate virtuțile trebuie ordonate în suflet, fiecare în încăperea ei (27 ianuarie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Continui să fiu lipsită de dulcele meu Isus. Viața mea nu mai rezistă din cauza durerilor; simt o monotonie, o plictiseală, o oboseală a vieții. Ziceam în sinea mea: „Oh, cum s-a prelungit exilul meu! Oh, ce fericire aș avea, dacă aș putea dezlega legăturile acestui trup și așa, sufletul meu ar zbura liber spre supremul meu Bine!” Un gând mi-a spus: Și dacă te duci în iad? Și eu, pentru a nu chema demonul să mă combată, m-am grăbit să spun: „Ei bine, chiar din iad voi trimite suspinele mele dulcelui meu Isus, chiar și acolo vreau să-L iubesc”.

            În timp ce aveam aceste gânduri dar și altele, încât ar fi prea lungă povestea să le redau pe toate, iubitorul Isus s-a arătat pentru scurt timp, dar cu un aspect serios și mi-a spus: „Nu a sosit încă timpul tău”.            

Apoi, cu o lumină spirituală, m-a făcut să înțeleg că totul trebuie să fie ordonat în suflet. Sufletul posedă multe încăperi mici, unde fiecare virtute își ia locul ei; se poate spune că o singură virtute conține în sine pe toate celelalte, iar sufletul, posedând doar una, ajunge să fie însoțit de toate celelalte virtuți; dar toate sunt distincte între ele, încât fiecare deține locul ei în suflet și iată că toate virtuțile își au originea din misterul Sfintei Treimi, pentru că, în timp ce este una, ele sunt trei în mod distinct și în timp ce sunt trei sunt una. Înțelegeam de asemenea, că aceste încăperi din suflet, fie sunt pline cu virtuți, fie cu viciul opus acelei virtuți și, dacă nu există nici virtute, nici viciu, ele rămân goale. Îmi părea [sufletul meu] o casă care conține multe încăperi, toate goale; sau, dintre acestea, una plină cu șerpi, alta cu noroi, alta plină cu mobilă prăfuită, alta întunecoasă. Ah, Doamne, numai Tu poți pune bietul meu suflet în ordine!

V3.27 Ce erori există în scrierile Luisei, în care Isus însuși îi călăuzește mâna? Fermitate și stabilitate în a acționa (8 ianuarie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Gândeam în sinea mea: „Cine știe câte absurdități, câte erori conțin aceste lucruri pe care le scriu!” În timp ce gândeam astfel, mi-am pierdut simțurile, a venit binecuvântatul Isus și mi-a spus:

„Fiica Mea, chiar și greșelile vor ajuta să se cunoască faptul că nu este nicio stratagemă din partea ta și nici că ești vreun doctor [în teologie], că dacă așa ar fi, tu însăți ai fi simțit unde te-ai fi aflat și aceasta va face, de asemenea, să strălucească și mai mult faptul că Eu sunt Cel care îți vorbește, văzând simplu lucrurile; dar te asigur că nu vor găsi nici umbra vreunui viciu sau ceva care să nu vorbească despre virtute, pentru că în timp ce tu scrii, Eu însumi îți ghidez mâna; cel mult vor putea găsi unele erori la prima vedere, dar dacă se vor uita cu atenție, vor găsi adevărul”.

            După ce a spus aceasta a dispărut, dar după un timp s-a reîntors și eu mă simțeam în totalitate ezitantă și gânditoare la cuvintele pe care mi le spusese, și El a adăugat: „Moștenirea Mea spirituală este fermitatea și stabilitatea; nu sunt supus la nicio schimbare și sufletul, cu cât se apropie mai mult de Mine și avansează pe calea virtuților, cu atât mai mult se simte mai hotărât și stabil în a face binele, dar cu cât stă mai departe de Mine, cu atât mai mult va fi mai supus schimbării și clătinărilor, când în bine, când în rău”.

V2.89 A se despuia complet pentru a se îmbrăca cu Isus și pentru a putea trăi liber unul în celălalt. Când sufletul este dezbrăcat complet, atunci Isus intră și împreună cu voința sufletului începe construcția casei Sale (29 octombrie 1899)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Adorabilul meu Isus continua să vină, iar în această dimineață, de îndată ce a venit, m-a luat în brațele Sale și m-a purtat cu duhul; iar eu, aflându-mă în acele brațe, înțelegeam multe lucruri și mai ales, pentru a putea sta în mod liber în brațele Domnului nostru și, de asemenea, pentru a sta comod în Inima Sa și a ieși din ea cum îi place mai mult sufletului, și pentru a nu fi o povară și supărare pentru binecuvântatul Isus, era absolut necesară o despuiere totală [de sine]. Așadar, din toată inima, i-am spus: „Dragul și unicul meu Bine, ceea ce îți cer pentru mine, este să mă dezbraci de tot [ce este lumesc]; pentru că văd bine că pentru a fi înveșmântată cu [tot ce este în] Tine și să trăiesc în Tine, iar Tu să retrăiești în mine, este necesar ca nici măcar o umbră să nu existe în mine care să nu-Ți aparțină”.

            Și El, plin de bunăvoință, mi-a spus: „Fiica Mea, lucrul principal ca să pot intra într-un suflet și să-Mi formez locuința Mea, înseamnă detașarea totală de orice. Fără aceasta, nu numai că nu pot locui în el, dar nici măcar o virtute nu se poate așeza în suflet. După ce sufletul a făcut să iasă totul din sine, atunci intru Eu și, unit cu voința sufletului, construim o casă. Temeliile acesteia se bazează pe umilință și cu cât sunt mai adânci, cu atât mai mult zidurile vor fi mai puternice și mai înalte. Astfel de ziduri vor fi construite de către pietrele mortificării, care sunt cimentate cu aurul foarte pur al carității. După ce zidurile au fost ridicate, Eu, ca un pictor expert, nu prin mortar și apă, ci prin meritele Pătimirii Mele având semnificația mortarului, și prin culorile sângelui Meu, având semnificația apei, le tencuiesc și formez cele mai excelente picturi și aceasta servește drept protecție împotriva ploii, a zăpezii și a oricărui șoc. Apoi sunt ușile. Pentru ca acestea să fie solide ca și lemnul și păstrate împotriva carilor [lemnului], este necesară tăcerea care formează moartea simțurilor exterioare. Pentru a îngriji această casă, este nevoie de un paznic care veghează peste tot, în interior și în exterior; și aceasta înseamnă frica sfântă de Dumnezeu care îl apără de orice inconvenient, vânt sau altceva care îl poate copleși. Această teamă va fi păzitorul acestei case, determinând [sufletul] să acționeze, nu de teama să nu fie pedepsit, dar de teama să nu-l ofenseze pe stăpânul acestei case. Această teamă sfântă nu trebuie să facă altceva decât să-i facă în toate pe plac lui Dumnezeu fără nicio altă intenție. După aceea, această casă trebuie să fie decorată și umplută cu comori.

            Aceste comori nu trebuie să fie altceva decât dorințe sfinte și nu lacrimi. Acestea au fost comorile Vechiului Testament și în ele și-au găsit mântuirea, consolarea, tăria în suferințe, împlinind jurămintele lor. Pe scurt, își puneau tot destinul lor în dorința [de a-l vedea pe] Răscumpărătorul [care va veni] și această dorință i-a făcut activi [de a lucra]. Sufletul fără dorință lucrează aproape ca mort; chiar și în virtuți totul este plictiseală, supărare, resentimente; nu-i place nimic, aproape că se târăște mergând pe calea binelui. Pentru sufletul plin de dorințe, este exact opusul: niciun lucru nu-l îngreunează, totul este veselie; zboară; în dureri își găsește plăcerile, și aceasta pentru că a avut o dorință anticipată, iar lucrurile care se doresc dinainte, mai apoi sunt iubite [durerile] și iubindu-le, el își găsește cele mai mari plăceri. De aceea, această dorință trebuie să fie însoțită mai înainte de a fi construită această casă. Decorurile acestei case vor fi pietrele cele mai prețioase, mărgăritarele cele mai scumpe din această viață, care este bazată mereu pe suferință, chiar o suferință pură. Întrucât Cel care locuiește în ea este dătătorul oricărui bine, o decorează cu toate virtuțile, o parfumează cu cele mai suave mirosuri, răspândește parfumul celor mai grațioase flori, face să răsune o melodie cerească dintre cele mai plăcute, face să respire un aer de Paradis”.

            Am uitat să spun că trebuie să ne asigurăm dacă există pacea interioară și aceasta nu trebuie să fie altceva decât reculegerea și tăcerea interioară a simțurilor.

            După aceasta, continuam să rămân în brațele Domnului nostru și m-am văzut în întregime despuiată și în același moment îi vedeam prezența Confesorului. Isus mi-a spus, – dar îmi părea că voia să glumească, să vadă ce aș fi spus: „Fiica Mea, te-ai despuiat de tot [ce-i lumesc] și știi că atunci când un [suflet] se despoaie de tot ce-i lumesc, este nevoie de un altul care se gândește să-l îmbrace, să-l hrănească și să-i ofere un loc unde să locuiască. Tu unde vrei să stai, în brațele Confesorului sau în ale Mele?”

            Și în timp ce spunea astfel, voia să mă așeze în brațele Confesorului. Am început să insist pentru că nu voiam să merg, în schimb El voia. După o scurtă discuție mi-a spus: „Nu te teme, te țin în brațele Mele”.Și așa am rămas în pace.