V4.105 Amărăciunea lui Isus pentru putregaiul omului. Legea divorțului (3 februarie 1902)

         Aflându-mă în starea mea obișnuită, m-am trezit în afara mea [împreună] cu adorabilul meu Prunc Isus în brațe. Mai întâi a turnat puțin din ceea ce Îl amăra și apoi a făcut un gest că ar vrea să plece, iar eu, strângându-L în brațe, i-am spus: „Dragul meu și viața vieții mele, ce faci, vrei să pleci? Și eu ce fac? Nu vezi că atunci când sunt fără Tine, pentru mine este o moarte continuă? Și apoi, Inima Ta, care are aceeași bunătate, nu va avea curajul să o facă și eu nu Te voi lăsa să pleci niciodată”. Și strângându-L puternic, de parcă brațele mele ar fi devenit lanțuri, [El] neputând să se elibereze, a rămas cu mine, taciturn, și eu, văzând pervertirea și mai mare a relelor societății, i-am spus: „Dulcele meu Bine, spune-mi, ce o să fie cu acest divorț de care ei spun? Vor ajunge sau nu să facă această lege păcătoasă?”

Și El mi-a spus: „Fiica Mea, interiorul omului conține o tumoare cangrenoasă, e plin de putregai, de parcă ar fi ajuns la supurație și nemaiputând s-o mai conțină în interior, vor să taie această tumoare, dar nu pentru a vindeca, ci pentru a face în așa fel ca, ieșind afară, parte din acest putregai, să contamineze și să infecteze întreaga societate. Dar Soarele Divin, plutind în mijlocul societății, strigă continuu spunând: O, omule, nu-ți amintești din ce izvor de puritate ai ieșit și ce aură de lumină îți lumina calea? Tu, nu doar te-ai contaminat, dar vrei să acționezi și împotriva naturii, dorind să dai o altă formă, diferită decât cea pe care ți-am dat-o și de felul stabilit de Mine.”

            Apoi a spus atâtea alte lucruri pe care nu știu să le relatez, și spunea aceasta cu atât de multă amărăciune, încât eu, fiind incapabilă să rezist să-L văd așa, am spus: „Doamne, să ne retragem, nu vezi cum Te amărăsc oamenii și aproape că nu-ți dau pace?” Astfel ne-am retras[1] în pat și, vrând să-L mângâi pe bunul meu Isus, i-am spus: „Dacă atât de mult Te îndurerează ce fac oamenii, eu îți ofer viața mea, să sufere orice durere, să nu se ajungă la această [acțiune], și să nu fie respinsă[2] în niciun fel, o unesc cu Jertfa Ta, pentru a putea obține cu certitudine o decizie a harului”.

            În timp ce spuneam aceasta, părea că Domnul ar scrie oferta mea pentru a o prezenta Justiției divine. El a dispărut și m-am regăsit în mine.

            Se pare că oamenii, cu orice preț, vor să confirme cel puțin un articol din această lege, neputând obține confirmarea totală după cum le place și doresc.


[1] Luisa spune: „ne-am retras în pat…”; Aceste cuvinte le folosește în sens spiritual, când Luisa se retrage în trupul ei după ce Isus a purtat-o în afara trupului ei, să facă anumite plimbări în toate situațiile și locurile posibile, pentru a-i aduce lui Isus iubire, glorie, adorație, mulțumire în locul tuturor creaturilor. „Ne-am retras în pat…” reprezintă faptul că Isus este Dumnezeu aflat în interiorul Luisei, așa cum se află și în interiorul nostru, după cum spune chiar și Sfântul Apostol Paul: că trupul nostru este templul lui Dumnezeu, așadar, să îndepărtăm imaginația lumească nelegiuită care ne duce în iad. Când Isus și Luisa își dau sărutări și mângâieri, toate acestea trebuie văzute doar ca alinări spirituale divine, pe care Isus le așteaptă de la noi toți.

[2] Adică, respinsă oferta mea.

V3.26 Contopirea între Copilul Isus și Mama Sa. Oferta Luisei către Isus, imitând darurile Sfinților Magi. Încrederea (6 ianuarie 1900)

            În această dimineață am primit Împărtășania și fiind împreună cu Isus, acolo era și Regina Mamă și, oh, minune, mă uitam la Mama și vedeam că Inima Ei s-a transformat în Pruncul Isus, mă uitam la Fiul și vedeam în Inima Copilului pe Mama Sa. Între timp, mi-am amintit că astăzi este Boboteaza și eu, luând exemplul sfinților Magi, trebuia să ofer ceva Copilului Isus, dar vedeam că nu aveam ce să-i dau. Atunci, văzându-mi mizeria, mi-a trecut prin gând să-mi ofer trupul în loc de smirnă, cu toate suferințele celor doisprezece ani pe care i-am stat la pat[1], pregătită să sufăr și să rămân alt timp cât i-ar fi plăcut Lui; în loc de aur, durerea pe care o simt când mă privează de prezența Sa, care este cel mai dureros și chinuitor lucru pentru mine; în loc de tămâie, bietele mele rugăciuni, unite cu cele ale Reginei Mamă, ca să fie mai acceptabile Pruncului Isus. Așadar am făcut oferta cu toată încrederea că Pruncul ar fi acceptat totul. Isus părea să accepte ofertele mele sărace cu multă plăcere, dar ceea ce-i plăcea cel mai mult era încrederea cu care i le oferisem.

            Așadar mi-a spus: „Încrederea are două brațe, cu unul îmbrățișează Umanitatea Mea și o folosește ca pe o scară pentru a urca spre Divinitatea Mea, cu celălalt îmbrățișează Divinitatea și atrage din Ea în torente, haruri cerești, ca sufletul să rămână complet inundat în Ființa Divină. Când sufletul este încrezător, este sigur că obține ceea ce cere. Eu las ca brațele să-mi fie legate, îl las să facă ceea ce vrea, îl las să pătrundă până în interiorul Inimii Mele și îl las ca el însuși să ia ceea ce mi-a cerut. Dacă nu aș face acest lucru, m-aș simți într-o stare de constrângere”.

            În timp ce spunea aceasta, din sânul Copilului și din cel al Mamei ieșeau fluxuri de licoare (dar practic nu știu cum se numea, ceea ce spun că era licoare), care mi-a inundat tot sufletul. Regina Mamă a dispărut.

            După aceea, împreună cu Pruncul am ieșit pe bolta cerului și îi vedeam grațiosul chip trist și mi-am spus: „Poate vrea lapte, de aceea este trist”.

            Așadar, i-am spus: „Vrei să sorbi de la mine, din moment ce Regina Mamă nu mai este?”[2] Dar înainte de a face acest lucru, mi-a fost frică să nu fie diavolul, deci, m-am asigurat făcându-i de mai multe ori semnul crucii și i-am spus: „Ești Tu cu adevărat Isus Nazarineanul, a doua persoană a Preasfintei Treimi, Fiul Fecioarei Maria, Născătoare de Dumnezeu?”1

            Pruncul m-a asigurat că da. Deci fiind sigură, L-am lăsat să soarbă. Copilul părea să-și revină, luând un aspect vesel, și vedeam că sorbea o parte din acele fluxuri cu care El Însuși mă inundase. Și în timp ce făcea aceasta, îmi simțeam inima atrasă, pentru că părea că acel lapte pe care Isus îl sorbea de la mine, îmi venea de la El. Cine poate spune ce s-a petrecut între mine și Pruncul Isus? Nu am limbajul pentru a ști cum să spun, nici cuvinte pentru a putea descrie.


[1] Adică din luna noiembrie 1887. Cfr. Vol. 1, pag 98 [așadar cu acest fragment confirmă că Primul Volum a fost scris în același timp cu al Doilea]; Vol. 8 [8.4.1908], Vol. 9 [14.10.1909], etc.

[2] În mod evident, este un limbaj mistic și spiritual. Sub simbolul laptelui sau acelei „licori” pe care a amintit-o puțin mai înainte, indică iubirea și viața. Isus a spus: „Cine este Mama Mea și cine sunt frații Mei?”… (Cfr. Vol. 2, 9.06.1899).

  1. Iubiților, să nu dați crezare oricărui duh, ci discerneți duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, căci mulți profeți falși au apărut în lume! Prin aceasta îl cunoașteți pe Duhul lui Dumnezeu: orice duh care îl mărturisește pe Isus Cristos venit în trup este de la Dumnezeu. (1Ioan 4,1-2) ↩︎