În această dimineață, după ce m-am frământat foarte mult, a venit adorabilul meu Isus și de îndată ce L-am văzut, i-am spus: „Iubitul meu Bine, nu mai suport, ia-mă odată pentru totdeauna cu Tine în Cer, sau rămâi mereu cu mine pe acest pământ”.
Și El: „Lasă-mă să constat puțin unde a ajuns febra iubirii tale, care la fel ca febra naturală când atinge un grad înalt, are virtutea de a consuma trupul și de a-l face să moară, la fel și febra iubirii, dacă atinge un grad atât de înalt, are virtutea de a descompune trupul și de a face ca sufletul să-și ia zborul de-a dreptul spre Cer”.
Și în timp ce spunea acest lucru, mi-a luat inima în mâinile Sale, ca și când ar fi vrut s-o cerceteze, și a continuat să-mi spună: „Fiica Mea, puterea febrei iubirii nu a atins punctul [dorit]; este nevoie de încă puțin”.
Apoi a avut intenția de a turna[1], dar eu nu i-am spus nimic și El, aproape reproșându-mi cu dulceață, a adăugat: „Nu îți cunoști datoria, că primul lucru pe care ar trebui să-l faci când Mă vezi, este să vezi dacă există în Mine ceva care Mă chinuie și Mă amărăște și să Mă rogi să-l revărs peste tine. Aceasta este iubirea adevărată, să suferi durerile persoanei iubite, pentru a putea vedea mulțumită persoana iubită”.
Eu, rușinându-mă de asta, am spus: „Doamne, toarnă”, iar El a turnat și a dispărut.
„Nu îți cunoști datoria, că primul lucru pe care ar trebui să-l faci când Mă vezi, este să vezi dacă există în Mine ceva care Mă chinuie și Mă amărăște și să Mă rogi să-l revărs peste tine. Aceasta este iubirea adevărată, să suferi durerile persoanei iubite, pentru a putea vedea mulțumită persoana iubită”.
Isus către servitoarea lui Dumnezeu, Luisa Piccarreta
După ce am primit Împărtășania, adorabilul meu Isus m-a purtat cu duhul, arătându-se extrem de îndurerat și mâhnit. Așadar, L-am implorat să-și verse în mine amărăciunile Sale, însă Isus nu mă asculta, dar eu insistând, după mult timp, i-a făcut plăcere să reverse. Așadar, după ce a revărsat puțină amărăciune, am întrebat: „Doamne, nu te simți mai bine acum?”
Iar El: „Da, dar nu era aceea care mi-a dat atât de multă durere, ci o hrană dezgustătoare și insipidă, care nu Mă lasă să Mă odihnesc”.
Și eu: „Revarsă puțin în mine, ca să te alin puțin”.
Și El: „Dacă nu pot s-o asimilez și s-o suport Eu, cum ai putea tu?”
Iar eu: „Știu că slăbiciunea mea este mare, dar Tu îmi vei da har și putere, și așa o voi putea conține în mine”.
Dar înțelegeam că hrana dezgustătoare reprezenta impuritățile, hrana fără gust reprezenta faptele bune făcute prost, toate irosite, încât Domnului nostru îi sunt mai degrabă supărătoare și împovărătoare, pe care aproape că disprețuiește să le primească, pe care, nu le suportă și vrea să le reverse din gura Sa. Cine știe câte dintre ale mele sunt acolo împreună! Prin urmare, forțat de mine, a revărsat și puțin din acea hrană. Câtă dreptate avea Isus, că acea amărăciune era mai tolerabilă decât acea hrană dezgustătoare și insipidă! Dacă nu era din iubire pentru El, nu aș fi acceptat-o cu niciun preț.
După aceea, binecuvântatul Isus și-a pus brațul în jurul gâtului meu și sprijinindu-și capul pe umărul meu, a vrut să se odihnească. În timp ce se odihnea, m-am trezit într-un loc în care erau multe pavaje mobile și dedesubt, abisul.
De teamă să nu cad, L-am trezit, invocând ajutorul Său și El mi-a spus: „Nu-ți fie teamă, aceasta este calea pe care toți o parcurg. Este nevoie doar de toată atenția și, întrucât majoritatea merg nepăsători, acesta este motivul pentru care mulți cad în abis și puțini sunt cei care ajung în portul mântuirii”.
După aceea a dispărut și m-am regăsit în mine.
Nihil obstat.
Can. Hannibal Maria De Francia, Cens. Ecl.
––––––––––––––––––-
Job 23,10-11:Căci el ştie calea mea; dacă m-ar încerca, aş ieşi ca aurul. Pe urma lui s-a ţinut piciorul meu, calea lui am urmărit-o şi nu m-am abătut.
Ioan 14,6:Isus i-a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine.
Marcu 1,2-3:Aşa cum este scris în profetul Isaía: „Iată, eu îl trimit pe îngerul meu înaintea feţei tale; el va pregăti calea ta. Glasul celui care strigă în pustiu: «Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui!»”.
Matei 7,13-14:Intraţi pe poarta strâmtă, pentru că largă este poarta şi lată calea ce duce spre pieire şi mulţi sunt cei care intră pe ea! Dar cât de strâmtă este poarta şi cât de îngustă calea care duce la viaţă! Şi puţini sunt cei care o găsesc.
Continuând să nu vină, spuneam: „Bunul Meu Isus, vino, nu mă face să te aștept foarte mult; în această dimineață nu vreau să mă neliniștesc și să Te caut atât de mult încât să mă obosesc. Vino o dată, imediat, imediat, dar cu bunăvoință”. Și văzând că nu venea, continuam să spun: „Se vede că vrei să mă obosesc și trebuie să mă neliniștesc, altfel nu vii”.
În timp ce spuneam acestea și alte absurdități, a venit și mi-a spus: „Mi-ai putea spune ce menține corespondența dintre suflet și Dumnezeu?” Și eu am spus, mereu cu o lumină ce-mi venea de la El: „Rugăciunea”.
Iar Isus, aprobând cuvântul meu, a adăugat: „Dar cine îl atrage pe Dumnezeu să aibă o conversație familiară cu sufletul?” Și neștiind să răspund, imediat lumina s-a mișcat în intelectul meu și am spus: „Dacă rugăciunea vocală servește la menţinerea corespondenței, desigur, meditația interioară trebuie să servească drept hrană pentru a menține conversația dintre Dumnezeu și suflet”.
El, mulțumit de aceasta, a răspuns: „Acum, ai putea să-mi spui cine frânge disputele dulci, cine îndepărtează resentimentele iubitoare care se pot naște între Dumnezeu și suflet?” Și nerăspunzând, El Însuși a zis: „Fiica Mea, numai ascultarea are această misiune, pentru că ea singură hotărăște lucrurile cuvenite Mie și sufletului, și apărând dispute, sau având uneori resentimente, pentru a-și mortificasufletul, arătându-se ascultarea, ea frânge disputele, înlătură resentimentele și aduce pace între Dumnezeu și suflet”.
Iar eu: „Ah, Doamne, de multe ori îmi pare că nici măcar ascultarea nu dorește să se grăbească și este indiferentă, iar bietul suflet este nevoit să rămână în acea stare de furie și dispute”.
Și Isus: „Aceasta o face pentru un anumit timp, vrând și ea să asiste cu plăcere la acele dispute plăcute, dar apoi își ia rolul în primire și se liniștește cu totul. Deci ascultarea dă pace sufletului și lui Dumnezeu”.
Aflându-mă în starea mea obișnuită și văzând că adorabilul meu Isus nu vine, eram complet tristă și puțin îngrijorată din ce cauză nu vine. Apoi, după foarte multă așteptare a venit și văzând că din mâini îi țâșnea sânge, L-am rugat ca din mâna stângă să-și reverse sângele asupra lumii, spre folosul păcătoșilor care erau pe cale să moară și în primejdie de a se pierde și din mâna dreaptă să-și reverse sângele Său peste Purgatoriu. Iar El, ascultându-mă cu bunăvoință, s-a cutremurat și a vărsat sânge peste o parte și peste cealaltă.
După aceea mi-a spus: „Fiica Mea, în sufletele [care trăiesc o viață] interioară nu pot exista tulburări, iar dacă intră [tulburarea] este pentru că ies din ele însele. Procedând astfel, sufletul devine propriul lui călău, pentru că ieșind din sine, se lipește de atâtea lucruri care nu-L privesc și care nu sunt de la Dumnezeu și, uneori și de lucrurile care privesc adevăratul bine al sufletului; deci, întorcându-se în sine și purtând lucruri care îi sunt străine, el se sfâșie de unul singur și, cu aceasta, ajunge să se îmbolnăvească atât pe sine cât și Harul. Prin urmare, să rămâi mereu în tine și vei fi întotdeauna calmă”.
Cine poate spune cât de clar înțelegeam și cât adevăr găseam în aceste cuvinte ale lui Isus? Ah, Doamne, dacă binevoiești să mă înveți, dă-mi harul să mă folosesc de sfintele Tale învățături, altfel totul va fi pentru osânda mea.
După ce au trecut câteva zile de lipsuri și amărăciuni, L-am văzut uneori cel mult ca pe o umbră şi fulger. În această dimineață, nu doar că mă aflam în culmea amărăciunii, dar mai ales că mi-am pierdut speranța de a-L mai revedea. După ce am primit Împărtășania, Confesorul părea că voia să reînnoiască intenţia ca eu să fiu răstignită. Apoi, binecuvântatul Isus, pentru a mă face să ascult, s-a arătat și mi-a împărtășit durerile Sale. Între timp am văzut-o pe Regina Mamă, care luându-mă, mă oferea Lui, ca să se liniștească. Și Isus, ținând seamă de Mama Sa a acceptat oferta și părea să se calmeze puțin.
După aceea, Regina Mamă mi-a spus: „Vrei să vii în Purgatoriu pentru a-l ușura pe rege de suferințele oribile în care se află?” Și eu: „Mama mea, cum vrea El”. Într-o clipă m-a luat și m-a purtat într-un loc de torturi atroce, toate mortale, și acolo era acel biet om, care trecea dintr-un chin în celălalt. Părea că pentru câte suflete se pierduseră din cauza lui, tot atâtea morți trebuia să sufere. Prin urmare, după ce am trecut prin mai multe dintre acele torturi, el a rămas puțin mai ușurat. Apoi, Ea m-a luat din acel loc de durere și m-am regăsit în mine.
După ce am petrecut o zi agitată, mă simțeam copleșită de ispite și păcate. O, Dumnezeule, ce durere chinuitoare este să te ofensez! Făceam tot posibilul să rămân în Dumnezeu, să mă resemnez Sfântei Sale Vreri, să-i ofer aceeași stare de neliniște din iubire față de El, să nu ascult de vrăjmaș, arătându-mă cu cea mai mare indiferență, astfel încât eu însămi să nu-l fi îndemnat să mă ispitească mai mult, dar cu toate acestea nu puteam să nu aud șoapta pe care vrăjmașul o stârnea în jurul [meu].
Prin urmare, fiind în starea mea obișnuită, nu îndrăzneam să-L doresc pe iubitul meu Isus, încât mă vedeam foarte urâtă și mizerabilă. Dar El, întotdeauna binevoitor cu această păcătoasă, fără să-i cer, a venit de parcă ar fi vrut să mă compătimească și mi-a spus:
„Fiica Mea, curaj, nu te teme. Nu știi că anumite ape reci și năvalnice sunt mai puternice pentru purificarea celor mai mici pete, decât însuși focul? Și apoi, totul se transformă în bine pentru cei care Mă iubesc cu adevărat”.
Spunând acestea, a dispărut, lăsându-mă încurajată, da, dar slăbită, de parcă aș fi suferit de febră.
În această dimineață, adorabilul meu Isus nu venea, așadar după o lungă așteptare, când sărmana mea inimă nu mai suporta, s-a arătat din interiorul meu și mi-a spus: „Fiica Mea, nu te întrista că nu Mă vezi, pentru că sunt în interiorul tău și de aici, prin tine, privesc lumea”.
După aceea a continuat să se arate din când în când, fără să-mi mai spună nimic.
În această dimineață, după ce am primit Împărtășania, iubitul meu Isus s-a arătat dornic să mă învețe și, dându-mi un exemplu, mi-a spus: „Fiica Mea, dacă un tânăr și-ar lua o soție și aceasta, fiind îndrăgostită de el, și-ar dori să fie mereu împreună, fără să se detașeze o clipă, fără să se preocupe de datoriile unei soții pentru a-l face fericit pe acest tânăr, ce ar spune acesta? Ar aprecia iubirea acesteia, dar desigur, nu ar fi mulțumit de conduita ei, pentru că acest mod de a iubi n-ar fi altceva decât o iubire sterilă, fără rod, care ar provoca daune bietului tânăr în loc de roade și, încetul cu încetul, această iubire ciudată l-ar plictisi mai degrabă decât i-ar face plăcere, pentru că toată satisfacția acestei iubiri ar aparține tinerei.
Și pentru că iubirea sterilă nu are lemne care să alimenteze focul, în curând s-ar face scrum, pentru că numai iubirea operantă este trainică, -alte iubiri ca fumul zboară în vânt- și apoi se înfurie, și ajunge să nu-i pese și poate să disprețuiască ceea ce atât de mult iubea. Astfel este purtarea acelor suflete care au grijă numai de ele însele, adică spre satisfacția lor, spre entuziasmul lor şi tot ceea ce le mulţumeşte, spunând că aceasta reprezintă iubirea lor pentru Mine, de fapt este toată satisfacţia lor,pentru că se vede prin fapte că nu se îngrijesc de interesele Mele şi de lucrurile care Îmi aparțin și dacă cumva le lipsește ceea ce le satisface, nu le pasă deloc de Mine și ajung chiar să Mă ofenseze. Ah, fiică, numai iubirea activă este cea care îi deosebește pe iubitorii adevărați de cei falși, încât tot restul este fum”.
În timp ce spunea aceasta, vedeam persoane și parcă aș fi vrut să am grijă de ele, dar Isus m-a distras de la aceasta spunându-mi: „Nu te implica în faptele altora, să-i lăsăm în pace, pentru că orice lucru are timpul lui. Când va fi timpul judecății, atunci va fi timpul să se discearnă toate lucrurile, care cernându-se foarte bine, vor fi cunoscute: grâul, paiele și sămânța sterilă și dăunătoare. Oh, câte lucruri care par ca grâul vor fi descoperite în ziua aceea ca fiind paie și semințe sterile, demne doar să fie aruncate în foc!”.
Matei 7,16-20: După roadele lor îi veţi recunoaşte. Oare se culeg struguri din mărăcini sau smochine din ciulini? La fel, tot pomul bun face fructe bune, iar pomul rău face fructe rele. Un pom bun nu poate să facă fructe rele, nici un pom rău să facă fructe bune. Orice pom care nu face fructe bune este tăiat şi aruncat în foc. Aşadar, după roadele lor îi veţi recunoaşte.
Matei 7,21:Nu oricine îmi zice «Doamne! Doamne!» va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa Tatălui meu, care este în ceruri.
În această dimineață, adorabilul meu Isus nu venea, așadar, am așteptat mult și de îndată ce s-a arătat, mi-a spus: „Un instrument muzical sună plăcut la urechea celui care ascultă, la fel și dorințele tale, așteptările, suspinele, lacrimile tale, sună ca o muzică dintre cele mai plăcute pentru auzul Meu. Dar ca originea ei să fie mai dulce și mai încântătoare, vreau să te învăț un alt mod, adică, să Mă dorești nu cu dorința ta, ci cu dorința Mea, pentru că iubesc foarte mult să Mă manifest ție. Pe scurt, tot ce vrei și dorești, [înseamnă] să vrei și să dorești pentru că o vreau Eu, adică, s-o iei din interiorul Meu și s-o faci a ta. Astfel va fi mai încântătoare muzica ta pentru auzul Meu, pentru că este o muzică ieșită din Mine însumi”.
Apoi a adăugat: „Tot ce iese din Mine intră în Mine. De aceea oamenii se plâng că nu primesc atât de ușor ceea ce Îmi cer, pentru că nu sunt lucruri care ies din Mine și, nefiind lucruri care ies din Mine, nu pot intra atât de ușor în Mine și apoi să iasă pentru a se dărui lor, pentru că tot ce este sfânt, pur și ceresc iese din Mine și intră în Mine. Deci, cum se pot mira dacă nu sunt ascultați, dacă ceea ce ei cer nu este pe măsura [Cerului]? De aceea, ia bine aminte că tot ceea ce iese din Dumnezeu intră în Dumnezeu”.
Cine poate spune ce înțelegeam despre aceste cuvinte? Dar nu am cuvinte pentru a mă exprima. Ah, Doamne, dă-mi harul să pot cere tot ceea ce este sfânt și să fie dorința și voința ta, astfel încât să poți comunica mai mult cu mine în mod intens.
Aflându-mă în starea mea obișnuită, tânjeam și îl căutam pe iubitul meu Isus. Aşadar, după ce l-am aşteptat îndelung, a venit şi mi-a spus: „Fiica Mea, de ce Mă cauți în afara ta, în timp ce ai putea să Mă găsești mai ușor înăuntrul tău?1 Când vrei să Mă găsești, intră în tine, caută în nimicul tău și acolo, fără tine, în scurta rotire a neantului tău, vei vedea temeliile care s-au format în tine și construcțiile pe care Ființa Divină le-a ridicat în tine. Privește și vezi”.
M-am uitat și am văzut temeliile solide și zidurile foarte înalte, care ajungeau până la cer, dar ceea ce m-a uimit a fost că vedeam că Domnul făcuse această lucrare frumoasă pe nimicul meu și pereții erau zidiți, fără nicio deschidere. O deschidere se vedea doar în boltă, care corespundea doar cu Cerul, și în această deschidere locuia Domnul nostru, pe o coloană stabilă, care ieşea din temeliile formate pe nimic.
Deci, în timp ce priveam uimită, binecuvântatul Isus a adăugat: „Temeliile (Apocalips 21,19) formate pe nimic înseamnă că mâna divină lucrează acolo unde nu există nimic și nu amestecă niciodată lucrările Sale cu lucrări materiale. Pereții fără deschidere în jur înseamnă că sufletul nu trebuie să aibă nicio corespondență cu lucrurile pământești, ca să nu existe niciun pericol să intre în el, nici măcar puțin praf, pentru că este foarte bine zidit. Singura corespondență pe care o au acești pereți este pentru Cer, adică de la nimic la Cer, de la Cer la nimic, și iată semnificația deschiderii făcute în boltă. Stabilitatea coloanei înseamnă că sufletul este atât de stabil în bine, încât nu există vânt contrar care să-l poată mișca, și că Eu locuiesc pe ea [coloană] este semnul sigur că opera făcută este în întregime divină”.
Cine poate spune ceea ce înțelegeam despre aceasta? Dar mintea mea se pierde și nu poate spune nimic. Binecuvântat să fie mereu Domnul și totul să fie spre slava și onoarea Sa.
–––––––––––––––––––
Psalmul 46,2:Dumnezeu este pentru noi loc de refugiu şi putere, ajutor uşor de găsit în timp de strâmtorare.
Psalmul 91,1:Cel care locuieşte la adăpostul Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic, îi spune Domnului: „Tu eşti [locul] meu de refugiu şi fortăreaţa mea, Dumnezeul meu în care îmi pun încrederea”.
Daniel 11,38-39:În locul lor îl va cinsti pe dumnezeul fortăreţei, pe dumnezeul pe care nu l-au cunoscut părinţii săi: îl va cinsti cu aur, cu argint, cu pietre preţioase şi cu lucruri plăcute. Va face fortăreţe mari cu un dumnezeu străin. Pe cel care îl va cinsti, îl va face să fie mare în onoare, îl va pune să stăpânească peste mulţi şi îi va împărţi pământul ca răsplată.
Apocalips 21,9-27:Şi a venit unul dintre cei şapte îngeri care aveau cele şapte cupe pline cu cele şapte plăgi de pe urmă şi a vorbit cu mine, spunându-mi: „Vino şi-ţi voi arăta Mireasa, soţia Mielului!”. 10 Şi m-a luat în duh pe un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalímul, care cobora din cer, de la Dumnezeu. 11Ea avea gloria lui Dumnezeu. Splendoarea ei era ca a unei pietre de mare preţ, ca a unei pietre de iaspis cristalin. 12 Ea avea un zid mare şi înalt, cu douăsprezece porţi, iar deasupra porţilor erau doisprezece îngeri şi numele înscrise, care sunt numele celor douăsprezece triburi ale fiilor lui Israél: 13 la răsărit, trei porţi; la miazănoapte, trei porţi; la miazăzi, trei porţi şi la apus, trei porţi. 14 Iar zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.
15 Iar cel care vorbea cu mine avea ca măsură o trestie de aur ca să măsoare cetatea, porţile ei şi zidul ei. 16Cetatea este aşezată sub formă de pătrat: lungimea, lăţimea şi înălţimea sunt aceleaşi. El a măsurat cetatea cu trestia: [are] douăsprezece mii de stádii. Lungimea, lăţimea şi înălţimea sunt aceleaşi. 17 Apoi a măsurat zidul ei: are o sută patruzeci şi patru de cóţi, după măsura oamenilor, care este şi a îngerului. 18 Înfrumuseţarea zidului ei era [făcută] cu iaspis, iar cetatea era din aur curat, asemenea cristalului curat. 19 Temeliile zidului cetăţii sunt alcătuite în întregime din tot felul de pietre preţioase: prima temelie din iaspis; a doua, din safir; a treia, din calcedoniu; a patra, din smarald; 20 a cincea, din sardonix; a şasea, din cornalină; a şaptea, din crisolit; a opta, din beril; a noua, din topaz; a zecea, din crisopaz; a unsprezecea, din iacint; a douăsprezecea, din ametist. 21 Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare, fiecare poartă era [făcută] dintr-un singur mărgăritar. Iar piaţa cetăţii era din aur curat, transparent precum cristalul.
22 Nu am văzut în ea niciun templu, pentru că Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic este templul ei şi Mielul. 23Cetatea nu are nevoie de soare şi nici de lună ca s-o lumineze, căci gloria lui Dumnezeu o luminează, iar făclia ei este Mielul.24 Neamurile vor umbla în lumina ei, iar regii pământului îi vor aduce gloria lor. 25 Porţile ei nu se vor închide ziua, pentru că acolo nu va mai fi noapte. 26 Şi vor aduce în ea gloria şi cinstea neamurilor. 27Nu va intra în ea nimic impur, nici cel care săvârşeşte lucruri abominabile şi nici cel mincinos, ci numai cei care sunt scrişi în cartea vieţii Mielului.
Luca 17,20:Întrebat de farisei când vine împărăţia lui Dumnezeu, [Isus], răspunzând, le-a zis: „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în mod vizibil. Nici nu poţi spune: «Iat-o aici!» sau: «Iat-o acolo!», căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru!”↩︎
