#ascultarea

V4.64 Luisa se simte ca un copilaș care are nevoie de Isus. Gloria umanității înviate a lui Isus, i-a fost dată de ascultarea Sa desăvârșită. Aceasta formează învierea sufletului în virtuți (7 aprilie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

            Pe măsură ce adorabilul meu Isus continuă să mă lipsească de prezența Sa, simt o amărăciune ca un cuțit înfipt în inima mea, care îmi dă o durere atât de mare încât mă face să plâng și să strig ca un copil. Ah, chiar îmi pare că am devenit cu adevărat ca un copil, căci dacă mama se îndepărtează pentru puțin, plânge și strigă atât de tare încât întoarce toată casa cu susul în jos și nu există nicio soluție pentru a-l opri din plâns până când nu se vede din nou în brațele Mamei. Așa sunt eu, adevărată copilă în virtute, pentru că, dacă ar fi posibil, aș întoarce cerul și pământul cu susul în jos pentru a-L găsi pe veșnicul și unicul meu Bine, și atunci mă liniștesc când sunt în posesia lui Isus. Biată fetiță ce sunt, încă simt feșele copilăriei care mă strâng, nu știu să merg singură, sunt foarte slăbită, nu am capacitatea adulților care se lasă călăuziți de rațiune; și iată marea necesitate de a sta cu Isus, orice ar fi, nu vreau să știu nimic altceva, decât că îl vreau pe Isus. Sper că Domnul vrea să o ierte pe această sărmană fetiță, care uneori spune absurdități.1

            Prin urmare, aflându-mă în această situație, L-am văzut pentru puțin timp pe adorabilul meu Isus în momentul Învierii Sale, cu Fața atât de strălucitoare2, încât nu se compară cu nicio altă splendoare și îmi părea că Preasfânta Umanitate a Domnului nostru, deși era trup viu, era strălucitoare și transparentă, încât se vedea cu claritate Divinitatea unită cu Umanitatea.3

            Deci, în timp ce Îl vedeam atât de glorios, o lumină care venea de la El părea că mi-ar spune: „Umanitatea Mea a avut multă glorie prin intermediul ascultării perfecte, care, distrugând cu totul natura de odinioară, mi-a redat noua natură glorioasă și nemuritoare. Tot astfel, sufletul, prin intermediul ascultării, poate forma în sine învierea perfectă în virtuți; de exemplu: dacă sufletul este trist, ascultarea îl va face să învie în bucurie; dacă este agitat, ascultarea îl va face să învie în pace; dacă e încercat, ascultarea îi va administra lanțul mai puternic pentru a lega inamicul și îl va face să învie victorios din capcanele diabolice; dacă este asediat de imoralități și vicii, ascultarea, ucigându-le pe acestea, îl va face să învie în virtuți. Făcând toate acestea în suflet, va forma chiar și învierea trupului, la timpul oportun”.

            După aceea, lumina s-a retras, Isus a dispărut și eu am rămas cu o mare durere văzându-mă din nou fără El, încât simt de parcă aș avea o febră arzătoare, care mă înnebunește și mă face să delirez. Ah, Doamne, dă-mi puterea să suport aceste întârzieri ale Tale, pentru că nu mai rezist.

  1. Matei 18,2-5: Chemând la sine un copil, l-a pus să stea în mijlocul lor şi le-a spus: „Adevăr vă spun, dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi deveni asemenea copiilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Aşadar, cine se va umili asemenea acestui copil, acela va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor. Şi oricine primeşte un copil în numele meu, pe mine mă primeşte. ↩︎
  2. Ioan 8,12: Isus le-a vorbit din nou: „Eu sunt lumina lumii. Cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieţii”.  ↩︎
  3. 1Ioan 1,5: Şi aceasta este vestea pe care am auzit-o de la el şi v-o vestim: Dumnezeu este lumină şi nu este întuneric în el.  ↩︎

V4.45 Ascultarea constituie însăși natura umană a lui Isus. Pentru prima dată, Luisa adoră mâinile, picioarele și Inima lui Isus, Îl laudă și repară pentru cei care Îl ofensează. După o pedeapsă viitoare, Papa va ieși să consoleze oamenii (5 ianuarie 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

Aflându-mă în afara mea, îl vedeam pe Confesor care avea intenția ca eu să fiu răstignită. Mi-a fost frică să mă supun, dar Isus mi-a spus: „Ce dorești de la Mine? Nu pot să fac altceva decât să Mă supun, pentru că Umanitatea Mea a fost făcută anume pentru a asculta și a distruge neascultarea, iar această virtute era atât de unită cu Mine, încât în Mine se poate spune că ascultarea este natura și particularitatea cea mai dragă și mai glorioasă pentru Mine. Dacă Umanitatea Mea nu avea aceasta de la sine, aș fi detestat-o și nu m-aș fi unit niciodată cu Ea. Apoi, tu nu vrei să asculți? O poți face, dar o vei face tu, nu Eu”.

Eu, total confuză, văzând un Dumnezeu atât de ascultător, am spus: „Și eu vreau să ascult”. Și m-am supus, iar Isus mi-a împărtășit durerile crucii”.

După aceea m-a purtat cu duhul; Binecuvântatul Isus mi-a dat un sărut, și în timp ce făcea acest lucru, avea respirația amară și își dorea să toarne amărăciunile Sale, dar nu a făcut-o, pentru că a vrut să-i spun eu să o facă. Eu am spus imediat: „Vrei câteva reparări? Să le facem împreună; în acest fel, reparările mele unite cu ale Tale vor avea efectele lor, fiindcă eu cred, că făcute numai de mine, Te vor dezgusta mai mult”.

Așadar, i-am luat mâna picurândă de sânge și sărutându-i-o, am recitat „Laudate Dominum” și „Slavă Tatălui”: o parte Isus și eu, cealaltă, pe de o parte pentru a repara multele lucrări rele care se comit și pe de altă parte cu intenția de a-L lăuda de multe ori pentru câte ofense primește din cauza faptelor rele [ale oamenilor].

Cât de emoționant a fost să-L văd pe Isus rugându-se! Apoi am continuat să fac același lucru la cealaltă mână, punând intenția să-L laud de multe ori, pentru câte ofense primește din cauza păcatelor cauzate. Apoi, am avut intenția de a-L lăuda tot de multe ori pentru picioarele Sale și pentru [câți pași răi sunt [făcuți de oameni] și pentru multele cărări greșite, chiar și sub aspectul evlaviei și sfințeniei. Ultima, intenție am avut-o s-o dau inimii Sale, pentru a-L lăuda de câte ori inima omului nu bate, nu iubește, nu-L dorește pe Dumnezeu.

Iubitul meu Isus, părea complet alinat cu aceste reparări făcute împreună cu El, dar tot nemulțumit, părea că vrea să toarne [amărăciuni] și am spus: „Doamne, dacă vrei să torni, te rog, fă-o”. El și-a revărsat amărăciunile Sale și după aceea a adăugat:

„Fiica Mea, cât de mult Mă ofensează oamenii! Dar va veni timpul când îi voi pedepsi, încât să iasă atât de mulți viermi care să producă nori de musculițe și să-i deprime. Atunci va ieși Papa”.

Și eu: „Și de ce va ieși Papa?” Și El: „El va ieși să consoleze popoarele, pentru că deprimate, obosite, descurajate, trădate de atâtea falsități, vor căuta ele însele refugiul în adevăr și toate, umilite, vor cere Sfântului Părinte să vină printre ele pentru a le elibera de atâtea rele și să le ducă în refugiul mântuirii”.

Și eu: „Doamne, aceasta se va întâmpla poate după războaiele pe care le-ai spus alteori?” Și El: „Da”. Și eu: „Cât de mult aș vrea să vin înainte ca aceste lucruri să se întâmple!” Și El: „Și Eu unde voi merge atunci să stau?” Și eu: „Ah, Doamne, sunt atât de multe suflete bune în care poți să locuiești, încât eu, analizându-mă, oh, ce rea mă văd!”

Dar Isus, fără să-mi acorde atenție, a dispărut, iar eu m-am întors în mine.

V4.20 Luisa, este cauza unei lupte acerbe între Isus care o vrea răstignită și ascultarea care se opune răstignirii și chiar o împiedică să moară (15 octombrie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

         După ce am primit Împărtășania, în această dimineață i-am auzit vocea binecuvântatului Isus care spunea: „Fiica Mea, în această dimineață simt mare nevoie să fiu alinat. Oh, ia-Mi puțin durerile asupra ta și lasă-Mă să Mă odihnesc în inima ta”. Și eu: „Da, Binele meu, fă-mă să simt durerile Tale și, în timp ce sufăr în locul Tău, vei avea tot confortul să Te poți alina și să ai o dulce odihnă; doar Te rog să mai întârzii puțin până când sunt singură, ca nimeni să nu mă poată vedea suferind, deoarece pare că este încă prezent Confesorul”. Și El: „Ce contează că părintele este prezent? Nu ar fi mai bine ca în loc să am una care să Mă aline, să am două [persoane], adică, tu în suferință, și cel care coopereză cu Mine, chiar cu intenția Mea?”

            În acest timp l-am văzut pe Confesor, care avea intenția să fiu răstignită, iar Domnul, imediat, fără nici cea mai mică întârziere, mi-a împărtășit durerile crucii. Deci, după ce am fost o vreme în acele suferințe, Confesorul m-a chemat la ascultare, Isus s-a retras și eu încercam să mă supun celui care îmi poruncea. Când, dulcele meu Isus a venit din nou, în acea clipă voia să mă supună pentru a doua oară durerilor răstignirii, părintele nu voia; deci, când eram de acord cu Isus, adică să sufăr, Isus venea; dar când Confesorul vedea că încep să sufăr, oprea suferința cu ascultarea și Isus se retrăgea. Sufeream o mare durere când îl vedeam retrăgându-se, dar făceam cât de mult puteam ca să ascult și, uneori, pentru că îl vedeam și pe Confesor prezent, îi lăsam pe ei să decidă, așteptând să văd cine trebuia să câștige: ascultarea sau Domnul nostru. Ah, îmi părea că văd ascultarea și pe Isus luptându-se, amândoi puternici, capabili să înfrunte o luptă.

            După ce s-au luptat bine-bine, pentru a vedea cine câștigă, a venit Regina Mamă și apropiindu-se de părinte, i-a spus: „Fiul meu, în această dimineață lasă-L să acționeze (fiindcă vrea El însuși să sufere), altfel nu veți fi cruțați nici măcar în parte de pedepse”.

            În acel moment părintele s-ar fi distras de la susținerea luptei, iar Isus m-a supus victorios din nou durerilor, dar cu atâta vehemență și spasme amare, încât eu însămi nu știu cum am rămas în viață. Când credeam că o să mor, ascultarea m-a chemat din nou și pentru puțin [timp] m-am regăsit în mine, iar binecuvântatul Isus s-a retras; dar s-a întors tot nemulțumit și voia să repete a treia oară, dar ascultarea, înarmându-se cu putere, de data aceasta a devenit câștigătoare, pierzând iubitul meu Isus. Cu toate acestea, din când în când El căuta să câștige El din nou, încât nu-mi dădea odihnă, și a trebuit să spun: „Așadar, Domnul Meu, stai puțin liniștit și lasă-mă în pace; nu vezi că ascultarea a luat armele și nu vrea să-ți cedeze? De aceea, ai răbdare și, dacă vrei să repeți a treia oară, promite-mi că mă faci să mor”. Și Isus: „Da, vino”.

            I-am spus Părintelui [de ceea ce voia Isus], dar chiar și așa, ascultarea a devenit nemiloasă, în ciuda faptului că dulcele meu Bine mă chema spunându-mi: „Luisa, vino”.

            Am spus că [Isus] mă chema, dar [ascultarea] mi-a răspuns cu un „nu” categoric. Ce ascultare frumoasă este aceasta! Din moment ce vrea să facă pe doamna în toate și, mai presus de toate vrea să profite de ceva care nu îi aparține, care este moartea. Și apoi, este un lucru frumos să expui o sărmană nefericită la pericolele morții, să o faci să atingă cu mâna refugiul fericirii eterne și apoi, pentru a arăta că știe să facă pe doamna în toate, prin forța pe care o posedă, o reține și o face să stea în temnița mizerabilă a trupului; iar dacă se întreabă de ce se întâmplă toate acestea, mai întâi nu îți răspunde, iar apoi, în limbajul ei „mut” [tăcut], îți transmite: „De ce? Pentru că sunt o Doamnă și am stăpânire peste toate”. Pare că, dacă se vrea să stea în pace cu această binecuvântată ascultare, este nevoie de o răbdare nu numai de sfânt, ci de cea a Domnului nostru, altfel creatura va fi mereu în opoziție cu ascultarea, pentru că este vorba de dorința ascultării să stăpânească voința umană.

            Așadar, văzând că nu putea să câștige nimic, binecuvântatul Domn s-a liniștit în fața ascultării și m-a lăsat în pace, a atenuat durerile pe care le-am suferit, și mi-a spus: „Preaiubita Mea, în durerile pe care le-ai suferit, am dorit să simți furia dreptății Mele, revărsând-o puțin peste tine. Dacă ai putea să vezi cu claritate momentul în care oamenii au determinat Dreptatea [să se înfurie] și cum s-a înarmat furia dreptății Mele împotriva lor, ai tremura ca o vargă și nu ai face altceva decât să Mă rogi ca durerile să cadă peste tine ca ploaia”.

            Părea că mă susține în suferințele mele și pentru a mă înveseli mi-a spus: „Eu Mă simt mai bine, dar tu?” Și eu: „Ah, Doamne, cine îți poate spune ce simt! Pare că eram zdrobită în interiorul unei mașini. Simt o epuizare de forțe atât de puternică, încât, dacă Tu nu-mi insufli forță, nu-mi pot reveni”.

            Și El: „Iubita Mea, este necesar ca măcar din când în când să simți intens durerile. Mai întâi pentru tine, pentru că oricât de bun ar fi un fier, dacă se lasă mult timp fără să fie pus pe foc, acesta, cu timpul, va rugini puțin. Apoi în ce Mă privește, dacă nu M-aș mai sprijini pe tine multă vreme, furia Mea s-ar aprinde, încât nu aș avea nicio grijă și nici nu aș folosi nicio moderație, iar dacă tu nu Mi-ai lua durerile asupra ta, cum aș putea să-mi păstrez cuvântul față de tine, pentru a scuti o parte din lume de pedepse?”

            După aceasta, a venit Confesorul să mă cheme la ascultare și așa am revenit în mine.

V4.10 Ascultarea o împiedică pe Luisa să moară și o eliberează de suferințele ei de moarte (20 septembrie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

          În timp ce continuam să sufăr, simțeam mai mult ca oricând un resentiment în interiorul meu, pentru că mi s-a interzis să mor. Prin urmare, venind adorabilul meu Isus, mi-a reproșat de întârzierea față de ascultare, căci până în acel moment părea că m-a tolerat. În acest timp, l-am văzut pe Confesor și, întorcându-se spre el, l-a prins de mână și i-a spus: „Când vei veni, însemneaz-o în partea dureroasă [a trupului], căci o voi face să asculte”, și a dispărut. Prin urmare, rămânând singură, îmi simțeam durerea mai intensă.

            Apoi a venit Confesorul și, găsindu-mă suferind, chiar și el m-a mustrat pentru că nu am ascultat și, spunându-i ceea ce am văzut și ceea ce Domnul nostru îi spusese lui, el, ascultându-mă, mi-a însemnat [cu semnul crucii] partea unde sufeream și în două minute am putut să respir și să mă mișc, în timp ce mai înainte nu puteam să o fac fără să simt spasme groaznice; îmi pare că ascultarea și acele semne în formă de cruce mi-au legat durerea ca să nu mai sufăr, și iată că am rămas dezamăgită în planurile mele, pentru că această doamnă ascultare are o putere atât de mare asupra mea, încât nu-mi permite să fac ceea ce vreau. Chiar și în propria suferință, ea vrea să domine și trebuie să stau sub influența autorității ei, în toate și pentru toate.

V4.9 Ascultarea îi impune Luisei faptul că nu trebuie să moară, prin urmare, trebuie să ceară să fie alinată în suferință. Nimeni nu va putea să-L iubească și să-L dorească pe Isus mai mult ca ea (19 septembrie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

          Pe măsură ce spasmul durerii se dubla din ce în ce mai mult, mi-aș fi dorit să îl ascund și să fac în așa fel ca nimeni să nu-și dea seama și mi-aș fi dorit să păstrez secretul fără să mă deschid Confesorului despre ceea ce am spus mai sus; dar spasmul era atât de puternic, încât mi–a fost imposibil, iar Confesorul, folosindu-se de arma lui obișnuită care este ascultarea, mi-a poruncit să-i spun totul; așa că, după ce am expus fiecare lucru, mi-a spus, că pentru a asculta, trebuie să mă rog Domnului să mă elibereze, altfel aș fi păcătuit. Ce fel de ascultare mai este și aceasta; întotdeauna este ea cea care trece peste planurile mele! Prin urmare, am acceptat fără să vreau, această nouă ascultare și cu toate acestea, nu am avut în inimă rugămintea ca Domnul să mă elibereze de un prieten atât de drag, care este durerea; speram chiar să ies din exilul acestei vieți.

            Binecuvântatul Isus mă tolera și venind, mi-a spus: „Suferi mult; vrei să te eliberez?” Și eu, uitând un moment de ascultare, am spus: „Nu, Doamne, nu, nu mă elibera, vreau să vin; și apoi, Tu știi că nu știu să Te iubesc, sunt rece, nu fac lucruri mari pentru Tine; cel puțin îți ofer această suferință pentru a satisface ceea ce nu știu să fac de dragul Tău”. Și El: „Și Eu, fiica Mea, voi insufla în tine atât de multă iubire și har, încât nimeni să nu Mă poată iubi și dori ca tine; ești mulțumită?” [Și ea]: „Da, dar vreau să vin”.

            Isus a dispărut, și eu, revenind în mine, mi-am amintit de ascultarea primită și a trebuit să mă spovedesc Confesorului, care mi-a poruncit în mod categoric să nu mă duc [să mor], deoarece el nu voia și nu dorea ca Domnul să mă elibereze. Ce durere simțeam când am primit această ascultare! Îmi pare că vrea cu adevărat să atingă extremele răbdării mele.

V3.69 Durerea Luisei, simțindu-se abandonată de Domnul (13 mai 1900)

vointadivina3Un comentariu

            Continuă aceeași stare și poate chiar mai rău, deși fac ce pot ca să fiu liniștită fără să mă tulbur, pentru că așa dorește ascultarea, dar cu toate acestea nu mă opresc din a simți greutatea abandonului1 care mă apasă și mă zdrobește. O, Dumnezeule, ce stare este aceasta? Spune-mi cel puțin cu ce te-am ofensat? Care este cauza? Ah, Doamne, dacă vrei să continui astfel, cred că nu voi mai putea rezista!

            Atunci, s-a arătat pentru puțin timp și, punându-și mâna sub bărbia mea ca să mă compătimească, mi-a spus: „Biata fiică, cât de rău ai ajuns!” Și împărtășindu-mi durerile Sale, a dispărut ca un fulger, lăsându-mă mai îndurerată decât înainte, ca și cum nu ar fi venit; într-adevăr, mă simt ca și cum nu ar fi venit de mult timp și simt o mare suferință pe care o trăiesc, iar trăirea mea este o continuă agonie. Ah, Doamne, dă-mi ajutor și nu mă abandona, chiar dacă merit.

  1. Matei 27,46: Iar pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas puternic: „Elí, Elí, lemá sabactáni?”, care înseamnă „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”. ↩︎

V3.8 Contradictoriul dintre durerea și Iubirea lui Isus și dintre Dreptatea și Milostivirea Sa. Luisa trebuie să-L calmeze, fără să se conformeze dreptății (13 noiembrie 1899)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață adorabilul meu Isus părea neliniștit. Nu făcea altceva decât pleca și venea; fie stătea cu mine, fie, atras de iubirea Sa arzătoare față de creaturi, mergea să vadă ce fac ele, și se îndurera de ceea ce sufereau, ca și cum El însuși și nu ele, ar fi fost cuprins de acele suferințe. De multe ori am văzut Confesorul, care cu autoritatea lui sacerdotală Îl constrângea pe Isus să mă facă să sufăr durerile Sale pentru a-L putea calma, în timp ce El părea că nu voia să fie calmat, apoi, se arăta recunoscător, mulțumea din inimă celui care se preocupa să-i oprească brațul Său ofensat și apoi îmi împărtășea, când o suferință, când alta. Oh, cât era de duios și mișcător să-L văd în această stare! Ți se rupea inima de compasiune.

            De mai multe ori mi-a spus: „Conformează-te dreptății Mele, că nu mai pot. Ah, omul este prea nerecunoscător și aproape mă constrânge din toate părțile să-l pedepsesc; el însuși îmi smulge din mâini pedepsele. Dacă ai ști cât sufăr când Îmi folosesc dreptatea, pentru că este chiar omul cel care Mă silește! Oh, omul ar fi trebuit să-Mi fie recunoscător pentru că nu am făcut altceva decât să-i cumpăr libertatea cu prețul sângelui Meu; însă el, pentru a-Mi face și mai mult rău, inventează modalități noi pentru a-Mi face inutilă răsplata”.

            Și în timp ce spunea acestea, plângea amarnic. Iar eu, pentru a-L consola, i-am spus: „Dulcele meu Bine, nu Te întrista; văd că întristarea Ta este mai mare, pentru că Te simți constrâns să pedepsești oamenii. Ah, nu, [aceasta] nu va fi niciodată! Dacă Tu ești în întregime pentru mine și eu vreau să fiu în întregime pentru Tine, vei trimite asupra mea dezastrele. Ai aici victima mereu gata și la dispoziția Ta; poți să mă faci să sufăr ce dorești, și astfel dreptatea Ta va rămâne calmată în oarecare măsură, iar Tu vei fi alinat în suferința pe care o ai când vezi că făpturile suferă. Aceasta a fost întotdeauna intenția mea, de a nu mă conforma dreptății, pentru că Tu vei suferi mult mai mult decât omul care suferă”.

            În timp ce spuneam acestea, a venit Regina Mamă și mi-am amintit că, cerând Confesorului ascultarea de a mă conforma Dreptății, mi-a spus s-o întreb pe Preasfânta Fecioară dacă dorește să mă conformez[1]. Am întrebat-o și Ea mi-a răspuns: „Nu, nu, dar roagă-te, fiica mea, și în aceste zile încearcă în măsura în care poți, să-L Ții aproape de tine și să-L calmezi, pentru că sunt pregătite multe pedepse”.

[1] Adică, doar din ascultare Luisa ar fi făcut-o. Este necesar să înțelegem bine raportul Luisei cu Milostivirea (pentru a o obține din motivul misiunii sale ca victimă) și cu Dreptatea (pentru cealaltă misiune care, după mai mulți ani, Isus îi explică: faptul că este prima care a primit Voința Divină ca viață, adică, „Împărăția lui Dumnezeu și Dreptatea Sa” sau mai exact Sfințenia. „… Apoi m-am uitat la stânga și am găsit-o pe Fiica cea mică a Vrerii Mele; te-am găsit pe tine ca fiind prima, cu celelalte fiice ale Voinței Mele care vor urma, pentru că pe Mama Mea am vrut-o cu Mine ca primul inel al milostivirii, prin care trebuia să deschidem porțile tuturor creaturilor, de aceea am vrut să sprijin [brațul] drept. Pe tine te-am vrut ca primul inel al dreptății, pentru a împiedica să se elibereze peste toate creaturile așa cum merită: de aceea am vrut să-Mi sprijin [brațul] stâng, astfel încât să o susții împreună cu Mine” (Volumul 13, 19.11.1921).

V3.8 Contradictoriul dintre durerea și Iubirea lui Isus și dintre Dreptatea și Milostivirea Sa. Luisa trebuie să-L calmeze, fără să se conformeze dreptății (13 noiembrie 1899)

V3.6 Luisa, din ascultare, nu se conformează Dreptății Divine (cum fac în schimb un preot sfânt și o fecioară din Peru), ci trebuie, ca victimă, să o contrazică (11 noiembrie 1899)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Aflându-mă în starea mea obișnuită, m-am trezit în afara mea și îmi părea că înconjuram pământul. Oh, cât era de inundat de tot felul de nelegiuiri, îți face oroare să te gândești la aceasta! Deci, în timp ce înconjuram, am ajuns într-un loc unde am găsit un preot care trăia o viață sfântă, și într-un alt loc, o fecioară cu o viață aspră și sfântă. Ne-am unit toți trei și am început să vorbim despre multele pedepse pe care Domnul le dă și de multe altele pe care le ține pregătite.

            Eu le-am spus: „Și voi ce faceți? V-ați conformat oare Justiției divine?” Și aceia: „Văzând necesitatea critică a acestor vremuri triste, [văzând] că omul nu s-ar supune nici măcar dacă ar apărea un Apostol, nici dacă Domnul ar trimite un alt sfânt Vincent Ferrer, care cu minuni și semne miraculoase l-ar putea duce la convertire, văzând omul ajuns la o asemenea încăpățânare și la un fel de nebunie, încât chiar prin puterea acelor miracole l-ar face și mai neîncrezător, tot așa și noi ne-am conformat dreptății, fiind învăluiți de această necesitate critică, pentru binele oamenilor și pentru a opri această mare putreziciune care inundă fața pământului și pentru gloria Dumnezeului nostru atât de insultat. Doar ne rugăm și ne oferim ca victime, pentru ca aceste pedepse să reușească la convertirea popoarelor. Și tu, ce faci? Nu te-ai conformat cu noi?”

            Și eu: „Ah, nu, nu pot, pentru că ascultarea nu vrea, deși Isus vrea să mă conformez, dar din moment ce ascultarea nu vrea, trebuie să învingă peste toate, prefer să mă contrazic cu binecuvântatul Isus, ceea ce mă îndurerează foarte mult”. Și aceia: „Când este ascultarea, desigur că nu este nevoie să fii de acord”.

            După aceasta, aflându-mă în mine, imediat L-am văzut pe preaiubitul Isus și, pentru că voiam să știu din ce parte [a lumii] ar fi acel preot și acea fecioară, El mi-a spus că erau din Peru.

V2.75 Ce sunt aceste scrieri. Ascultarea. Este necesar ca împreună cu încântările să existe și amărăciunile. Isus însuși stimulează dificultăți în Luisa, pentru a o putea instrui (22 septembrie 1899)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Prin cuvintele pe care mi le-a spus ieri dulcele Isus, am simțit că un cui mi-a străpuns inima. Fiind El mereu binevoitor cu această sărmană păcătoasă, pentru a-mi alina durerile, a venit și compătimindu-mă, mi-a spus:

„Fiica Mea, nu te mai întrista. Să știi că tot ce te pun să scrii fie despre virtuți fie despre oarecare asemănare [cu virtuțile] nu este altceva decât să te determin să te descrii pe tine însăți și [cum] am făcut ca sufletul tău să ajungă la acea perfecțiune”.

            O, Dumnezeule, cât de mare respingere simt pentru a scrie aceste cuvinte, deoarece nu pare adevărat ceea ce spune. Simt că încă nu înțeleg ce înseamnă virtutea și perfecțiunea, dar Ascultarea așa vrea și este mai bine să crăp decât să am de-a face cu ea; mai mult de atât că are două fețe: dacă faci cum spune ea, ia aspect de doamnă și te mângâie ca o prietenă foarte fidelă, și în plus îți promite toate bunurile care sunt în Cer și pe pământ; apoi, de îndată ce vede o umbră de dificultate care este contrar cu dorința ei, fără să se facă anunțată, se uită [în jur] și imediat devine o războinică, pregătindu-și armele pentru a te răni și a te distruge.

            O, Isuse al meu, ce fel de virtute este această ascultare, dacă te face să tremuri doar gândindu-te la ea? Deci, în timp ce Isus îmi spunea acele cuvinte [de mai sus], eu i-am spus: „Bunul meu Isus, la ce bun pentru sufletul meu să aibă atâtea haruri, în timp ce îmi amărăsc toată viața, mai ales din cauza orelor lipsei Tale? Este un continuu martiriu pentru mine să înțeleg cine ești Tu și de Cine sunt lipsită; deci nu-mi servesc la altceva decât să mă facă să trăiesc continuu în amărăciune”.

            Și El a adăugat: „Când o persoană a gustat un fel de mâncare dulce și apoi este forțată să guste unul amar, trebuie să-și dubleze dorința de a gusta dulcele pentru a îndepărta acea amărăciune, și acestei persoane îi place mult acest schimb de gusturi, pentru că, dacă ar gusta mereu dulce fără să guste niciodată amărăciunea, nu ar ține cont atât de mult de dulce; dacă ar gusta mereu amărăciunea necunoscând dulcele, nici măcar nu l-ar dori, așadar, unul și celălalt se bucură și astfel te bucură și pe tine”.

            Iar eu: „Prearăbdătorul meu Isus, iartă-mă că trebuie să suporți un suflet atât de sărman și nerecunoscător, iartă-mă, îmi pare că de data aceasta am vrut prea mult să cercetez”.             Și Isus: „Nu te tulbura; sunt chiar Eu cel care stimulează în interiorul tău dificultățile, ca să am ocazia să conversez cu tine și împreună să te instruiesc în toate”.