V4.86 Compensând golurile care sunt făcute de creaturi față de gloria lui Dumnezeu și pledând pentru binele sufletelor, prin oferta continuă care se face și perseverând în aceasta, se formează în noi Viața lui Isus (10 septembrie 1901)

            Continui să fac ceea ce binecuvântat Isus m-a învățat să fac în ziua a 4-a a acestei luni, deși uneori mă distrag; iar, în timp ce uneori uit, pare că în interiorul meu Isus stă de pază și suplinește El pentru mine. Deci, văzând acest lucru, mă înroșesc și mă unesc imediat [cu El] și prezint oferta pe care o fac acum, chiar dacă aceasta ar fi și o privire, un cuvânt și spun: „Doamne, toată acea glorie pe care creaturile ar trebui să Ți-o ofere cu gura și ei nu Ți-o oferă, intenționez să Ți-o dăruiesc cu a mea și implor pentru ei să folosească bine și cu sfințenie gura, unindu-mă mereu cu însăși gura lui Isus”.

Deci, în timp ce făceam astfel în toate lucrurile mele, a venit și mi-a spus: „Iată continuarea vieții Mele, care era slava Tatălui și pentru binele sufletelor. Dacă vei persevera în asta, tu vei forma viața Mea și Eu pe a ta, tu vei fi respirația Mea și Eu a ta”.

            După aceea, Isus s-a așezat să se odihnească pe inima mea și eu pe Inima Sa și părea că Isus își procura respirația de la mine și eu o luam de la Isus. Ce fericire, ce bucurie, ce viață cerească am experimentat în acea stare! Domnul să fie întotdeauna mulțumit și binecuvântat, care folosește atâtea îndurări cu această păcătoasă.


Descoperă mai multe la Voința Divină

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns