Sufletul către Mama Regină: Mama mea preadulce, iată-mă din nou pe genunchii tăi. Mama mea, această fiică a ta nu mai poate să stea fără tine. Dulcea încântare a cerescului Copilaș, pe care acum Îl strângi în brațele tale și, îngenunchiată, Îl adori și Îl iubești, totul mă emoționează și mă gândesc că soarta ta fericită și însuși micul Rege Isus, nu sunt altceva decât roadele dulci și prețioasele garanții ale acelui FIAT, care a extins în tine împărăția Sa. Oh, o, Mamă, dă-mi cuvântul că îți vei folosi puterea ta ca să formezi în mine împărăția Voinței Divine.

Lecția Mamei mele Cerești: Preaiubita mea fiică, cât sunt de mulțumită să te am aproape și să te învăț cum se poate răspândi împărăția Voinței Divine în toate lucrurile. Toate crucile, durerile, umilințele, învăluite de viața FIATULUI Divin, sunt ca materia primă în mâinile Sale, pentru a alimenta împărăția Sa și pentru a o răspândi tot mai mult. Deci, dă-mi atenție și ascultă de Mama ta! Eu continuam să locuiesc în peștera din Betleem, cu Isus și dragul Sfânt Iosif. Cât eram de fericiți! Pruncușorul Isus și Voința Divină activă în Noi, au schimbat acea peșteră în paradis. Este adevărat că dureri și lacrimi nu ne lipseau, dar în comparație cu mările imense de bucurie, de fericire, de lumină, pe care FIATUL Divin le înlesnea să apară în fiecare act de-al nostru, erau abia picături aruncate în aceste mări. Și apoi, prezența iubitoare și blândă a dragului meu Fiu, era una dintre cele mai mari fericiri.

Deci, dragă fiică, trebuie să știi că era a opta zi de când cerescul Copilaș, a ieșit la lumina zilei, iar FIATUL Divin a vestit momentul durerii, poruncindu-ne să-L circumcidem pe drăguțul Copilaș. Era o tăietură foarte dureroasă la care trebuia să se supună micul Isus. În acele timpuri, era legea conform căreia toți primii născuți trebuiau să se supună la această incizie dureroasă. Se poate numi legea păcatului, dar Fiul meu era inocent, iar legea Sa era legea iubirii, cu toate acestea, din moment ce El a venit să-l găsească nu pe omul rege, ci pe omul decăzut, să se înfrățească cu el și să-l înalțe, a vrut să se umilească și deci s-a supus legii.

Fiica mea, Sfântul Iosif și cu mine, am simțit un fior de durere, dar neînfricați și fără a ezita, am chemat preotul și s-a făcut circumcizia cu o tăietură foarte dureroasă. La durerea atroce, copilașul Isus plângea și se zbătea în brațele mele, cerându-mi ajutor. Eu și Sfântul Iosif, am amestecat lacrimile noastre cu ale Sale; a fost adunat primul Sânge vărsat de Isus din iubire pentru făpturi, i s-a pus numele de Isus, nume puternic, care trebuia să facă să tremure Cerul, pământul și însuși iadul, nume care trebuia să fie balsamul, apărarea, ajutorul pentru fiecare inimă. Dar, fiica mea, această tăietură era imaginea crudei tăieturi pe care omul și-a provocat-o în suflet, făcând voința sa, iar dragul meu Fiu a vrut să i se facă această incizie, pentru a vindeca dura tăietură a voințelor umane și pentru a însănătoși cu Sângele Său, rănile atâtor păcate pe care veninul voinței umane l-a produs în făpturi. Așadar, fiecare act al voinței umane, este o tăietură care se produce și o rană care se deschide, iar cerescul Copilaș, cu tăietura Sa dureroasă, pregătea remediul pentru toate rănile umane.

Și acum, fiica mea, o altă surpriză: o stea nouă strălucește pe bolta cerului și cu lumina ei merge să caute adoratori, pe care îi conduce spre iesle, unde să recunoască și să-L adore pe Copilașul Isus.

   Trei personaje departe unele de altele, sunt copleșite și învăluite de lumina supremă și urmăresc steaua care le însoțește spre peștera din Betleem, la picioarele Copilului Isus. Dar mare a fost mirarea acestor regi Magi, când au recunoscut în acel Pruncușor divin pe Regele Cerului și al pământului, Cel care venea să-i iubească și să-i mântuiască pe toți! Pentru că, în acel moment în care Magii Îl adorau, uimiți de acea frumusețe cerească, Copilul născut și-a arătat Divinitatea Sa, prin Umanitatea Sa mică; și peștera s-a preschimbat în paradis, încât nu mai puteau să se desprindă de lângă picioarele Pruncușorului divin și [s-au desprins] doar atunci când El Și-a retras lumina Divinități Sale în Umanitatea Sa, iar Eu, punând în practică misiunea de Mamă, le-am vorbit îndelung despre coborârea Cuvântului și i-am întărit în credință, speranță și iubire, simbolul darurilor lor oferite lui Isus; iar ei, plini de bucurie, s-au retras în ținuturile lor, pentru a fi primii vestitori.

Fiica mea dragă, nu te îndepărta de lângă mine, urmează-mă peste tot. Deja se împlinesc patruzeci de zile de la nașterea micului Rege Isus, iar FIATUL Divin ne cheamă pentru a împlini legea prezentării Fiului meu la Templu. Deci, mergem la Templu; era prima oară când ieșeam cu dulcele meu Copil. Un val de durere mi-a străbătut Inima mea: mergeam să-L ofer ca victimă pentru mântuirea tuturor. Așadar, intrăm în Templu. Mai întâi am adorat Maiestatea Divină; apoi am chemat preotul și punându-i-L în brațe, el L-a oferit pe cerescul Copil Veșnicului Tată, dăruindu-L ca sacrificiu pentru mântuirea tuturor.

Preotul era Simion și de îndată ce L-am așezat în brațele lui, el a recunoscut că Pruncul era Cuvântul Divin și a tresăltat de o imensă bucurie, iar după oferire, el fiind profet, a prezis toate durerile mele. Oh, FIATUL Suprem, răspândindu-se asupra Inimii mele materne, a anunțat cu sunet vibrant, trista tragedie a tuturor durerilor Fiului meu Copil! Dar, ce m-au străpuns mai mult, au fost cuvintele pe care mi le-a spus sfântul profet, adică: „Acest drag Copil va fi salvarea și ruinarea multora și va fi ținta contradicțiilor”. Dacă Vrerea Divină nu m-ar fi susținut, aș fi murit în acea clipă de durere cumplită. În schimb, Ea mi-a dat viață și a vrut să formeze în mine împărăția durerilor, în aceeași împărăție a Voinței Sale. Așa că, pe lângă dreptul de Mamă pe care-l aveam asupra tuturor, am dobândit și dreptul de Mamă și Regină a tuturor durerilor. Ah, da, prin durerile mele am dobândit „bănuțul” cu care să plătesc datoriile fiilor mei și mai ales ale fiilor nerecunoscători.

Dar, fiica mea, trebuie să știi că în lumina Voinței Divine Eu știam deja toate durerile pe care trebuia să le suport și chiar mai mult decât ce mi-a prezis sfântul profet, dar în acel act atât de solemn de a-L oferi pe Fiul meu și, auzind că se repetă (profeția), m-am simțit atât de străpunsă, încât mi-a sângerat Inima, și s-au deschis profunde despicături în sufletul meu.

Așadar, ascultă de Mama ta: în durerile tale, în situațiile dureroase care nu o să-ți lipsească, nu te descuraja niciodată, ci cu o iubire eroică fă ca Vrerea Divină să-și ocupe locul Său regal în durerile tale, ca să le transforme în bănuți de o infinită valoare, prin care vei putea plăti datoriile fraților tăi, pentru a-i răscumpăra din sclavia voinței umane, pentru a-i determina să intre din nou ca fii liberi, în împărăția FIATULUI Divin.

Sufletul: Mamă sfântă, în Inima ta străpunsă, așez toate durerile mele și tu știi cât îmi străpung [și mie] inima. Oh, fii pentru mine Mama mea și revarsă în mine balsamul durerilor tale, ca să suport soarta ta și să mă folosesc de durerile mele ca bănuți pentru dobândirea împărăției Voinței Divine.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei veni în brațele mele ca să revărs în tine primul sânge pe care l-a vărsat cerescul Copil, să-ți însănătoșesc rănile pe care ți le-a făcut voința ta umană și vei recita trei acte de iubire pentru a calma suferința rănii Copilului Isus.

Iaculatorie: Mama mea, revarsă durerea ta în sufletul meu și schimbă toate durerile mele în Voința lui Dumnezeu.

Sufletul către Mama Cerească: Mamă sfântă, mai mult ca niciodată, astăzi simt nevoia să stau strâns în brațele Mamei mele, astfel ca acea Vrere Divină care domnește în tine să formeze dulcea încântare a voinței mele și să o țină umilită pentru ca să nu îndrăznească să facă ceva care să nu fie Voința lui Dumnezeu. Lecțiile tale de ieri m-au făcut să înțeleg că voința umană aruncă sărmana făptură în închisoare pe viață, iar eu mă tem atât de mult că o să scape și că o să ia din nou locul său în mine. De aceea, mă încred în Mama mea, îi cer să mă supravegheze și mai mult, pentru ca eu să fiu sigură că voi trăi mereu din Voința Divină.

Lecția Reginei Cerului: Sus, fiica mea, să ai curaj și încredere în Mama ta și intenție neclintită în a nu mai da niciodată viață voinței tale. Oh, cât aș vrea să aud de pe buzele tale: „ Mama mea, voința mea s-a terminat, iar în mine toată stăpânirea o are FIATUL Divin”. Acestea sunt armele care o determină să moară continuu și cuceresc Inima Mamei tale, folosind toate alintările pline de iubire, iubirea de Mamă, pentru ca fiica ei să trăiască în împărăția Mamei ei. Pentru tine va fi o moarte dulce care îți va da o Viață adevărată, iar pentru mine o să fie cea mai frumoasă dintre victorii, pe care o voi avea în împărăția Voinței Divine. De aceea, să ai curaj și încredere în mine. Neîncrederea este a celor lași și a celor care nu sunt într-adevăr deciși să obțină victoria și prin urmare, sunt mereu fără arme, iar fără arme, nu se câștigă și ei sunt mereu oscilanți și nestatornici în a împlini binele.

Și acum, fiica mea, ascultă-mă. Eu îmi continuam viața în Templu și ieșirile mele acolo sus în Patria mea Cerească. Aveam drepturile mele de fiică să vizitez Familia mea Divină, care era pentru mine mai mult decât un tată. Ce surpriză am putut să am într-una din aceste vizite, când mi-au adus la cunoștință că era Voința Lor să ies din Templu, să mă unesc mai întâi printr-o legătură de căsătorie, așa cum era obiceiul din acele timpuri, [în afara Templului] cu un om sfânt numit Iosif și să mă retrag împreună cu el, să trăiesc în casa din Nazaret!

Fiica mea, în acest pas din viața mea, părea că Dumnezeu voia să mă pună la o încercare dură. Eu nu am iubit niciodată pe nimeni pe lume, și din moment ce Voința Divină se extindea în toată ființa mea, voința mea umană nu a avut niciodată viață, deci lipsea în mine germenul iubirii umane. Cum puteam să iubesc un om, oricât de mare sfânt ar fi fost, din rasa umană? Este adevărat că Eu îi iubeam pe toți și era atât de mare iubirea față toți, încât iubirea mea de Mamă i-a înscris cu caractere de foc de neșters, unul câte unul, în Inima mea maternă, dar asta era după iubirea divină, pentru că iubirea umană în comparație cu cea divină se poate numi umbră, lipsită de efect, [doar] atomi de iubire.

Și totuși, dragă fiică, din ceea ce părea în aparență o încercare dură și [părea] ciudat sfințeniei vieții mele, Dumnezeu s-a folosit admirabil de împlinirea planurilor Sale și mi-a dat harul pe care Eu l-am dorit atât de mult, adică să coboare Cuvântul pe pământ. Dumnezeu îmi dădea protecția, apărarea, ajutorul, ca nimeni să nu poată vorbi pe seama mea, despre onestitatea mea. Sfântul Iosif trebuia să fie cooperantul, purtătorul de grijă, care să se intereseze de acele mici necesități de care era nevoie și să fie umbra Paternității Cerești, în care să se formeze mica noastră familie cerească pe pământ.

   Așadar, în ciuda surprinderi mele, am spus imediat FIAT, știind că Voința Divină nu mi-ar fi făcut rău, nici nu mi-ar fi compromis sfințenia mea. Oh, dacă aș fi vrut să am un act din voința mea umană chiar și sub aspectul de a nu vrea să cunosc omul, aș fi distrus planurile venirii Cuvântului pe pământ! Deci, nu diferența stărilor [de viață] este cea care compromite sfințenia, ci lipsa Voinței Divine și neîmplinirea propriilor obligații în starea la care Dumnezeu cheamă creatura. Toate stările sunt sfinte, la fel este și căsătoria, atâta timp cât există în interior Voința Divină și sacrificiul exact al propriilor îndatoriri, dar majoritatea oamenilor sunt indolenți și leneși și, nu numai că nu se sfințesc, dar formează din starea lor, fie un purgator, fie un iad.

Așadar, când am aflat că trebuia să ies din Templu, Eu nu am spus nimănui nimic, așteptând ca Dumnezeu însuși să dispună de circumstanțe externe pentru a mă determina să împlinesc adorabila Sa Voință, cum de fapt s-a și întâmplat. Superiorii Templului m-au chemat și mi-au spus că era voința lor și obișnuința acelor timpuri, ca Eu să mă pregătesc pentru căsătorie; Eu am acceptat. În mod miraculos, dintre atât de mulți, alegerea cade pe Sfântul Iosif; așa s-a format căsătoria și am ieșit din Templu. De aceea, te rog, fiica Inimii mele, în toate lucrurile să ai în inimă doar Voința Divină, dacă vrei ca planurile divine să se împlinească în tine.

Sufletul: Cerească Regină, fiica ta ți se încredințează. Cu încrederea mea vreau să-ți copleșesc Inima și această rană să spună mereu în Inima ta maternă: „FIAT! FIAT!FIAT!”;asta îți cere mereu fiica ta cea mică.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei veni pe genunchii mei și vei recita 15 Slavă Tatălui pentru a mulțumi Domnului pentru toate harurile pe care mi le-a dat până în al cincisprezece-lea an din viața mea, dar mai ales pentru că mi-a dat ca însoțitor pe Sfântul Iosif, un om atât de sfânt.

Iaculatorie: Regină puternică, dă-mi armele pentru a lupta și pentru a cuceri Voința lui Dumnezeu!