Adorabilul meu Isus continua să se arate. În această dimineață, după ce m-am Împărtășit, Îl vedeam în interiorul meu, atât pe El cât și cele două inimi atât de unite, încât păreau una singură. Preadulcele meu Isus mi-a spus: „Astăzi am decis să Mă așez pe Mine însumi în locul inimii tale”.
În acest timp, am văzut că Isus s-a așezat în acel loc în care stă inima și din interiorul lui Isus primeam respirația și simțeam bătăile inimii [mele din Inima lui Isus]. Ce fericită mă simțeam trăind în această stare! După aceea, a adăugat: „Luând Eu locul inimii, ar fi bine să ai întotdeauna hrana pregătită ca să Mă hrănești. Hrana va fi Vrerea Mea[1], și în tot ce te vei mortifica, te vei priva din iubire pentru Mine”.
Dar cine poate spune tot ce s-a petrecut în interiorul meu între mine și Isus? Cred că e mai bine să tac, altfel simt că aș zădărnici [totul], nefiind limba mea bine instruită[2] capabilă să vorbească despre haruri atât de mari, pe care Domnul le-a dăruit sufletului meu; nu mi-a mai rămas altceva decât să-i mulțumesc Domnului că se îngrijește de un suflet atât de mizerabil și păcătos.
[1] „Hrana mea este voința celui care M-a trimis și să împlinesc lucrarea lui”. (Ioan 4,34)
[2] Adică, perfecționată bine, blândă, să devină mai puțin dură.
Aflându-mă în afara mea, adorabilul meu Isus continua să-mi arate inima mea într-a Sa, dar atât de transformată încât nu mai recunosc care este a mea și care este cea a lui Isus[1]. El a conformat-o perfect la a Lui și i-a imprimat (inimii) toate semnele Patimii, făcându-mă să înțeleg că Inima Sa, de când a fost concepută cu aceste însemne ale Pătimirii, a fost o revărsare pentru ceea ce a suferit în mod continuu Inima Sa în ultima zi a vieții Sale. Părea că văd, că așa cum e una, așa este și cealaltă. Părea că-L văd pe iubitul meu Isus ocupat să pregătească locul în care urma să pună inima, parfumându-l, decorându-l, cu multe flori diferite. Și în timp ce făcea aceasta, mi-a spus: „Preaiubita Mea, fiindcă trebuie să trăiești din Inima Mea, este mai bine să începi să te adaptezi la un mod de viață perfect. Așadar vreau de la tine [următoarele]:
1.Uniformitateperfectă cu Voința Mea, pentru că nu vei putea niciodată să Mă iubești perfect, decât iubindu-Mă cu propria Mea Voință; într-adevăr îți spun că, iubindu-Mă cu propria Mea Voință, vei ajunge să Mă iubești pe Mine și pe aproapele cu propriul Meu mod de a iubi.
2.Umilință profundă, așezându-te în fața Mea și a creaturilor, ca ultima dintre toate.
3.Puritate în toate, pentru că orice mică lipsă de puritate, atât în a iubi cât și în a lucra, totul se reflectă în inimă și rămâne pătată. De aceea, vreau ca puritatea să fie ca roua pe flori la răsăritul soarelui, care prin reflexia razelor transformă acele picături mici în multe perle prețioase pentru a încânta oamenii. Tot așa, toate lucrările tale, gândurile și cuvintele, bătăile inimii și afecțiunile, dorințele și înclinațiile, dacă vor fi împodobite cu roua cerească a purității, vor țese o dulce încântare, nu numai pentru ochiul uman, dar și pentru întregul Cer.
4.Ascultarea trebuie să fie legată de Voința Mea, pentru că, dacă această virtute îi privește pe superiorii pe care ți i-am dat pe pământ, [prin urmare] Voința Mea este ascultarea ce Mă privește pe Mine în mod direct, încât se poate spune atât despre una cât și despre cealaltă că amândouă sunt virtuți ale ascultării, cu această singură diferență, că una îl privește pe Dumnezeu, iar cealaltă îi privește pe oameni; ambele au aceeași valoare și nu poate fi una fără cealaltă, așadar trebuie să le iubești pe amândouă în același mod”.
Apoi a adăugat: „Să știi că de acum înainte vei trăi cu Inima Mea și trebuie să o înțelegi așa cum este Inima Mea, ca să-Mi găsesc complăcerile Mele în tine. Prin urmare, îți recomand să nu mai fie inima ta, ci doar Inima Mea”.
[1] Cu unsprezece ani înainte, reînnoind „căsătoria mistică” (pe 7 septembrie 1889), Domnul i-a dat în dar Vrerea Sa (cfr. Vol. 13, 5.12.1921). După alți 11 ani (Vol. 10, noiembrie 1911), îi reînnoiește ceea ce îi arată acum: prin simbolul inimii este indicată voința, izvorul vieții și al iubirii. Iar încă după alți unsprezece ani [îi reînnoiește] pentru a treia oară (Vol. 13 și 14) pentru a completa formarea Luisei ca „o altă” Umanitate a Domnului nostru, pentru ca Luisa să acționeze asemenea Lui în Voința Sa Divină.
Matei 11,28-29:Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă! Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi umil cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre! Căci jugul meu este plăcut, iar povara mea este uşoară”.
În această dimineață, după ce am primit Împărtășania, adorabilul meu Isus mi-a arătat interiorul meu, presărat cu flori, în formă de cabană, și El stătea înăuntru, recreându-se și încântându-se în totalitate. Văzându-L în acea atitudine, i-am spus: „Preadulcele meu Isus, când vei lua această inimă a mea pentru a o conforma complet cu a Ta, încât să pot trăi doar din viața Inimii Tale?”
În timp ce spuneam acest lucru, supremul și singurul meu Bine a luat o suliță și m-a deschis pe latura care corespunde inimii, a scos-o afară cu mâinile pentru a vedea dacă ar fi complet dezgolită și dacă ar avea acele calități pentru a putea rămâne în Inima Sa Preasfântă. Și eu m-am uitat la ea, dar spre surprinderea mea, am văzut crucea, buretele și coroana de spini imprimate într-o parte; dar doream s-o văd și din cealaltă parte și din interior, unde părea umflată, ca și cum s-ar fi putut deschide. Iubitul meu Isus m-a împiedicat, spunându-mi: „Vreau să te mortific fără a te lăsa să vezi tot ce am revărsat în această inimă. Ah, da, aici, în interiorul acestei inimi există toate comorile harurilor Mele, pe care natura umană le poate conține”.
În acest timp, a închis inima mea în inima Sa Preasfântă, adăugând: „Inima ta a pus stăpânire pe Inima Mea, iar Eu, îți dau iubirea Mea, ca inimă, care îți va da viață”. Și apropiindu-se de acea parte, a trimis trei respirații care conțineau lumină și care au luat locul inimii, apoi a închis rana spunându-mi:
„Acum mai mult ca oricând, este mai bine pentru tine să te fixezi în centrul Vrerii Mele, având ca inimă numai Iubirea Mea. Nici măcar pentru o singură clipă nu trebuie să ieși din Ea, și numai Iubirea Mea își va găsi adevărata hrană în tine și dacă își găsește Voința Mea în tine în toate și pentru toate, în aceea își va găsi mulțumirea Sa și adevărata corespondență”.
Apoi, apropiindu-se de gura mea, mi-a mai trimis încă trei respirații și în același timp a turnat o licoare foarte dulce, care mă îmbăta complet. Deci, plin de entuziasm, El a spus: „Vezi, inima ta este într-a Mea, de aceea nu mai este a ta”. Și m-a tot sărutat continuu, arătându-mi iubirea cu toată finețea Lui; dar cine le poate spune toate? Îmi pare imposibil să le manifest. Cine poate spune ce simțeam când am revenit în mine?
Pot să spun doar că mă simțeam de parcă nu aș mai fi fost eu: fără vicii, fără înclinații, fără dorințe[1] și total cufundată în Dumnezeu; dinspre partea inimii simțeam o înfrigurare sensibilă, în comparație cu celelalte părți.
[1]Chiar și pe tine alegându-te pentru doritul „Fiat” (…), trebuia să-ți dau multe haruri pentru a nu așeza într-un suflet și trup corupt, atât doar cunoașterile care aparțin Voinței Mele, cât și propria Sa Viață pe care trebuia să o formeze și să o îndeplinească în tine. Așadar, folosind puterea Sa, chiar dacă nu te-a scutit de pata originară, totuși a înăbușit și a ținut cu fermitate înclinațiile spre vicii, ca să nu producă efectele ei corupte. Era corect și necesar acest fapt pentru noblețea, distincția și sfințenia Voinței Supreme. Dacă în tine nu ar fi fost efecte bune, Voința Mea ar fi găsit umbre, ceață și nu ar fi putut răspândi razele Sale de adevăr.” (Vol. 19, 19.03.1926) (cfr. 16.04.1926).
Cântarea Cântărilor 1,1-4:Cântarea Cântărilor, care este a lui Solomón. Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Căci dezmierdările tale sunt mai bune decât vinul, miresmele tale sunt plăcute pentru miros, mireasmă revărsată, numele tău: de aceea te iubesc tinerele. Trage-mă după tine şi să fugim! Să mă ducă regele în camerele sale! Ne vom bucura şi ne vom veseli cu tine, ne vom aminti de dezmierdările tale mai mult decât de vin! Pe bună dreptate ele te iubesc! (Sufletul se simte foarte atras de Dumnezeu, mireasa trebuie sa fie sufletul in timp ce Mirele este Cristos. Domnul vrea ca fiecare suflet sa il iubeasca asa cum mireasa isi iubeste mirele)
În această dimineață, adorabilul meu Isus nu venea, așadar după o lungă așteptare, când sărmana mea inimă nu mai suporta, s-a arătat din interiorul meu și mi-a spus: „Fiica Mea, nu te întrista că nu Mă vezi, pentru că sunt în interiorul tău și de aici, prin tine, privesc lumea”.
După aceea a continuat să se arate din când în când, fără să-mi mai spună nimic.
În această dimineață, aflându-mă extrem de îndurerată de privarea iubitului meu Isus, și de îndată ce L-am văzut, mi-a spus: „Fiica Mea, câte măști vor fi îndepărtate în aceste vremuri de pedepse! Pentru că aceste pedepse prezente nu sunt altceva decât o predispoziție la toate pedepsele pe care le-am manifestat pe parcursul anului trecut”.
În timp ce spunea acestea, în interiorul meu spuneam: „Dacă Domnul continuă să facă la fel cum a făcut până acum, adică trimițând pedepse și nu vine, atunci nu-mi împărtășește durerile Sale, ci mă tratează în moduri neobișnuite; cine va putea rezista? Cine îmi va da putere să rămân în această stare?”
Iar Isus, răspunzând gândului meu, a adăugat într-un moment de compasiune: „Și atunci vrei să-ți suspend pentru o vreme statutul de victimă și apoi să ți-l dau din nou?”
În timp ce spunea acestea, am simțit o asemenea confuzie și amărăciune văzând cum Domnul, cu acea propunere, m-ar îndepărta de Sine, încât nu am putut spune nici da, nici nu, nici să aud ce decide ascultarea. Fără a aștepta spusele mele, a dispărut, lăsându-mi în inima mea un cui înfipt, gândind că Isus m-ar fi respins de la Sine. Durerea era atât de mare, încât nu am făcut altceva decât să plâng cu lacrimi amare.
Title: Some people are so engrossed in their own interests that it is only when an apparent disaster tears a jagged hole in their hearts or in the fabric of their lives that they look up, yearning for help – and allow the Holy Spirit, unceasingly ready to help, to bring light, truth and consolation into their lives.
Binecuvântatul Isus continuă să nu vină. Oh, Dumnezeule ce durere nespusă este absența Sa! Încercam pe cât posibil să rămân în pace și total abandonată în El, dar ce! Biata mea inimă nu mai putea să suporte, am făcut tot posibilul pentru a o liniști și-am spus: „Inima mea, să mai așteptăm puțin, cine știe poate va veni, să folosim niște stratageme pentru a-L convinge să vină”. Deci, adresându-mă Lui, îi spuneam: „Doamne, vino, ora este târzie și încă nu vii? În această dimineață încerc pe cât posibil să pot sta liniștită, dar totuși nu Te arăți? Doamne, îți ofer martiriul privațiunii Tale ca atestat de iubire, pentru a-Ți face un cadou, ca să Te stimulez să vii. Este adevărat că nu sunt demnă, dar nu Te caut pentru că sunt demnă, ci din iubire și pentru că fără Tine simt că viața îmi lipsește”.
Și întrucât nu venea, îi spuneam: „Doamne, vino sau te voi obosi cu spusele mele, și când vei obosi, poate că măcar atunci ai vrea să vii?”
Dar cine poate spune toate absurditățile mele? I-am spus atât de multe, încât m-aș lungi prea mult ca să spun totul.
După aceea, pentru scurt timp L-am văzut pe dulcele meu Isus mișcându-se în interiorul meu, de parcă s-ar fi trezit dintr-un somn, apoi s-a arătat mai clar și m-a purtat cu duhul, mi-a spus: „Așa cum pasărea dă din aripi pentru a zbura, tot așa sufletul, în zboruldorințelor, dă din aripile umilinței și în acele bătăi, trimite un magnet care Mă atrage, încât în timp ce el își ia zborul să vină la Mine, Eu îl iau pe al Meu să vin la el”.
Ah, Doamne, se vede că îmi lipsește magnetul umilinței! Dacă eu, în drumul meu, aș răspândi magnetul umilinței peste tot, nu aș lupta atât de mult să aștept și să tot aștept venirea Ta!
După ce l-am tot așteptat, dulcele meu Isus s-a arătat în interiorul inimii mele. Părea că văd un soare care răspândea raze și, privind în centrul acestui soare, vedeam fața Domnului nostru; dar ce m-a uimit cel mai mult este faptul că am văzut în inima mea foarte multe fecioare îmbrăcate în alb, cu o coroană pe cap, care înconjurau acest Soare divin, hrănindu-se cu acele raze pe care le răspândea acest Soare.
Oh, cât erau de frumoase, modeste, umile și erau toate implicate, bucurându-se în Isus! Prin urmare, neștiind semnificația acestui lucru, L-am întrebat pe Isus cu puțină teamă, cine ar fi acele fecioare și Isus mi-a spus: „Aceste fecioare erau viciile tale, pe care acum, cu harul Meu, le-am schimbat în multe virtuți care Mă înconjoară cu acel nobil alai, fiind toate la dispoziția Mea, iar ca răsplată, le hrănesc cu harul Meu continuu”.
Ah, Doamne, totuși mă simt atât de rea, încât îmi este rușine de mine însămi!
Parabola despre cele zece fecioare(Matei 25,1-13)
1 Atunci împărăţia cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui.
2 Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci, înţelepte.
3 Cele nechibzuite şi-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn,
4 însă cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor.
5 Întrucât mirele întârzia, au aţipit toate şi au adormit.
6 Iar la miezul nopţii s-a auzit un strigăt: «Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!».
7 Atunci s-au ridicat toate acele fecioare şi şi-au pregătit candelele.
8 Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: «Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci candelele noastre se sting!».
9 Dar cele înţelepte au răspuns, zicând: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Mergeţi mai bine la cei care vând şi cumpăraţi-vă!».
10 Dar, plecând ele ca să cumpere, a venit mirele. Cele care erau pregătite au intrat cu el în [sala] de nuntă şi uşa s-a închis.
11 Mai târziu au venit şi celelalte fecioare şi au zis: «Stăpâne, stăpâne, deschide‑ne!».
12 Dar el, răspunzând, le-a zis: «Adevăr vă spun: nu vă cunosc».
13 Vegheaţi, aşadar, pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul!
În această dimineață, după ce am primit Sfânta Împărtășanie, îl vedeam pe dragul meu Isus, ca un Copil, cu o lance în mână, în momentul în care voia să-mi străpungă inima și cum îi spusesem ceva Confesorului, Isus, vrând să-mi reproșeze, mi-a spus: „Vrei să eviți suferința, iar Eu vreau să începi o nouă viață de suferințe și ascultare”.
Și în timp ce spunea aceasta, mi-a străpuns inima cu lancea și apoi a adăugat: „Pe măsură ce focul arde în funcție de câte lemne sunt puse în el, tot așa are o mai mare activitate în arderea și consumarea obiectelor aruncate în el, și cu cât focul este mai mare, cu atât este mai mare căldura și lumina care îl conțin. Tot astfel, cu cât suferința și ascultarea sunt mai mari, la fel sufletul este capabil să distrugă ceea ce este material, iar ascultarea, ca o ceară maleabilă, îi conferă forma pe care o dorește”.
În această dimineață, după ce am luat Împărtășania, L-am văzut pe adorabilul meu Isus, dar cu înfățișarea total schimbată. Îmi părea serios, cu totul reținut, pregătit să-mi reproșeze. Ce schimbare sfâșietoare! Biata mea inimă, în loc să fie alinată, o simțeam mai deprimată, mai străpunsă în prezența atât de neobișnuită a lui Isus. Cu toate acestea, simțeam mare nevoie de alinarea durerilor suferite în ultimele zile din cauza privării de El, pe care credeam că le trăiesc, dar în agonie și în continuă vehemență.
Dar binecuvântatul Isus, voind să-mi reproșeze că eu caut alinare în prezența Sa, în timp ce nu trebuia să caut altceva decât să sufăr, mi-a spus: „Așa cum varul, are virtutea de a consuma obiectele care sunt puse în el, tot așa și mortificarea are virtutea consumării tuturor imperfecțiunilor și defectelor care se găsesc în suflet, și ajunge atât de departe încât spiritualizează și trupul, se așează în jurul lui și sigilează toate virtuțile ca într-o circumferință. Atâta timp cât mortificarea nu îți mistuie bine de tot sufletul și trupul, până la a-l anula, nu voi putea sigila perfect în tine pecetluirea răstignirii Mele”.
După aceea, nu știu bine să spun cine ar fi fost, dar îmi părea că ar fi fost un înger, care mi-a străpuns mâinile și picioarele, iar Isus, cu o lance care a ieșit din inima Sa, mi-a străpuns-o pe a mea cu dureri extreme și a dispărut, lăsându-mă și mai îndurerată decât înainte. Oh, cât de bine înțelegeam nevoia de mortificare, inseparabila mea prietenă, deci în mine nu exista nici măcar umbra prieteniei cu mortificarea! Ah, Doamne, înlănțuiește-mă Tu cu această indisolubilă prietenie a acestei bune prietene, pentru că nu știu să mă arăt decât neșlefuită, iar aceea, nevăzându-se pe sine întâmpinată de mine în mod plăcut, îmi acordă respect, mă cruță mereu, temându-se că o să-i întorc complet spatele și astfel nu va realiza niciodată lucrarea ei frumoasă și maiestuoasă, pentru că, din moment ce suntem puțin îndepărtate, mâinile ei miraculoase ajung până la mine, ca să pot lucra cu mine însămi și să mă prezint Ție ca o lucrare demnă de mâinile ei sfinte [este vorba de mortificare].
