Sufletul către Mama lui în suferință: Draga mea Mamă îndurerată, astăzi mai mult ca niciodată simt nevoia irezistibilă să stau aproape de Tine. Nu, nu mă voi îndepărta de tine, pentru că vreau să fiu spectatoarea crudelor tale dureri și ca fiică, să-ți cer harul să așezi în mine durerile tale și pe cele ale Fiului tău Isus, chiar și însăși moartea Sa, pentru ca moartea Sa și durerile tale să-mi ofere harul să dau moarte în mod continuu voinței mele și în locul ei să faci să apară viața Voinței Divine.
Lecția Reginei durerilor:Preaiubită fiică a mea, nu îmi refuza compania ta în marea mea amărăciune. Divinitatea a decretat deja ultima zi a Fiului meu, aici, pe pământ. Un Apostol tocmai L-a trădat, dându-L în mâinile iudeilor pentru a-L condamna la moarte. Dragul meu Fiu, în prea marea Lui iubire, nevrând să-i lase pe fiii Săi, pe care a venit să-i caute pe pământ cu atât de multă iubire, se abandonează în Sacramentul Euharistiei, pentru ca oricine Îl dorește, să-L poată avea. Prin urmare, viața Fiului meu este pe sfârșite și apoi își ia zborul spre Patria Cerească. Ah, dragă fiică, FIATUL Divin mi L-a dat; Eu în FIATUL Divin L-am primit și acum în același FIAT Îl încredințez. Mi se rupe Inima și mări de dureri imense mă inundă, simt că viața mă părăsește din cauza cumplitelor dureri. Dar nu puteam refuza nimic FIATULUI Divin, ba chiar mă simțeam gata să o sacrific cu propriile-mi mâini dacă ar fi vrut-o. Forța Vrerii Divine este atotputernică, iar Eu simțeam o asemenea putere prin virtutea Ei, încât mai degrabă aș fi fost mulțumită să mor, decât să-i refuz ceva.
Așadar, fiica mea, ascultă-mă: Inima mea maternă este cufundată în dureri. Numai gândul că trebuie să-mi moară Fiul, Dumnezeul meu, Viața mea, oh, aceasta este mai mult decât moartea pentru Mama ta; și totuși știu că trebuie să trăiesc. Cât chin! Câte despicături profunde se formează în Inima mea, ca și cum lănci tăioase îmi trec dintr-o parte într-alta! Și totuși, fiica mea, îmi pare rău să spun, dar trebuie să-ți spun: în aceste dureri și despicături profunde și în durerile iubitului meu Fiu era sufletul tău, voința ta umană, care nelăsându-se dominată de Cea a lui Dumnezeu, noi am acoperit-o cu dureri, am îmbălsămat-o, am întărit-o cu durerile noastre, ca să fie pregătită să primească viața Voinței Divine.
Ah, dacă FIATUL Divin nu m-ar fi susținut și nu ar fi continuat cursul său, al infinitelor mări de lumină, bucurie și fericire alături de mările durerilor mele îngrozitoare, Eu aș fi murit pentru fiecare durere, pe care a suferit-o dragul meu Fiu. Oh, cât de sfâșiată m-am simțit când L-am văzut ultima oară palid, cu o tristețe de moarte pe față și cu vocea tremurândă, ca și cum ar fi vrut să izbucnească în plâns și mi-a spus: „Mamă, adio! Binecuvântează-L pe Fiul tău și dă-mi ascultarea de a muri. Al meu și al tău FIAT Divin M-a determinat să Mă întrupez, al meu și al tău FIAT Divin trebuie să Mă determine să mor. Îndată, o, Mamă dragă pronunță al tău FIAT și spune-mi: Te binecuvântez și Îți dau ascultarea de a muri răstignit; așa dorește Vrerea veșnică, așa vreau și Eu”.
Fiica mea, ce prăbușire a provocat Inimii mele străpunse! Și totuși a trebuit să-ți spun, pentru că în noi nu existau dureri forțate, ci toate voluntare. Deci, de ambele părți ne-am binecuvântat și dându-ne acea privire care nu știe să se mai dezlipească de persoana iubită, dragul meu Fiu, Viața mea dulce, a pornit, iar Eu, Mama ta suferindă, am rămas, însă ochiul sufletului meu nu L-a pierdut niciodată din vedere. L-am urmat în grădina (măslinilor), în agonia Sa îngrozitoare și oh, cum mi-a sângerat Inima văzându-L abandonat de toți, până și de cei mai credincioși și dragi Apostoli!
Fiica mea, abandonul persoanelor dragi este una dintre durerile cele mai mari pentru o inimă umană în orele furtunoase ale vieții, mai ales pentru Fiul meu, care atât de mult i-a iubit și le-a oferit atâtea binefaceri, iar acum era în momentul de a-și da viața pentru cei care deja L-au abandonat în orele cele mai grele ale vieții Sale, ba chiar au fugit. Câtă durere, câtă durere! Iar Eu, văzându-L agonizând, transpirând sânge, agonizam împreună cu El și Îl susțineam în brațele mele materne. Eu eram inseparabilă de Fiul meu, durerile Sale se reflectau în Inima mea topită de durere și de iubire, iar Eu le simțeam mai mult decât ar fi fost ale mele. Așa L-am urmat toată noaptea. Nu a fost durere și nicio acuză pe care i-au adus-o și care să nu fi răsunat în Inima mea. Dar în zorile dimineții, nemaiputând [să îndur], însoțită de discipolul Ioan, de Magdalena și de alte femei evlavioase, am vrut să-L urmez pas cu pas, de la un tribunal la altul, chiar și fizic.
Fiica mea preaiubită, Eu auzeam ca o furtună, bătăile care curgeau peste trupul gol al Fiului meu, auzeam batjocurile, râsetele satanice și loviturile pe care i le dădeau peste cap în momentul încoronării cu spini. L-am văzut când Pilat L-a arătat poporului desfigurat și de nerecunoscut, am auzit, acel „răstignește-L, răstignește-L”, care îmi asurzea urechile. L-am văzut punându-și crucea pe umeri, istovit, fără suflare; iar Eu, nemaiputând suporta, am grăbit pasul pentru a-i da ultima îmbrățișare și a-i șterge fața udată de sânge. Dar ce! Pentru noi nu era milă; iar cruzii soldați L-au tras cu funiile și L-au făcut să cadă. Dragă fiică, ce durere sfâșietoare să nu-L pot ajuta pe Fiul meu drag în atât de multe dureri!
Așadar, fiecare durere deschidea o mare de dureri în străpunsa mea Inimă. În sfârșit L-am urmat până pe Calvar, unde, în mijlocul durerilor de neimaginat și desfigurare teribilă, a fost răstignit și înălțat pe cruce și doar atunci mi-a fost îngăduit să stau la picioarele crucii, pentru a primi de pe buzele Sale muribunde darul tuturor fiilor mei, dreptul și sigilarea maternității mele peste toate făpturile. Și puțin după aceea, în chinuri nemaiauzite, și-a dat ultima suflare. Toată natura s-a înveșmântat în tristețe și a plâns moartea Creatorului Său. A plâns soarele, întunecându-se și retrăgându-se înspăimântat de pe fața pământului. A plâns pământul cu un puternic cutremur, deschizându-se în diferite locuri, din cauza durerii morții Creatorului Său. Toți au plâns, mormintele s-au deschis, morții au înviat, de asemenea și vălul Templului a plâns de durere, despicându-se. Toți au pierdut însuflețirea și au simțit teroare și spaimă. Fiica mea, și Mama ta stătea împietrită de durere, așteptându-L în brațele Ei pentru a-L închide în mormânt.
Și acum ascultă-mă: în intensa mea durere și cu durerile Fiului meu vreau să-ți vorbesc despre relele grave ale voinței tale umane. Privește-L în brațele mele suferinde, cât este de desfigurat: este adevăratul portret al relelor pe care vrerea umană îl face sărmanelor făpturi, iar Fiul meu drag, vrea să sufere aceste multe dureri pentru a ridica voința căzută în adâncul tuturor mizeriilor. Iar fiecare durere a lui Isus și fiecare durere a mea o chemau să învie în Voința Divină. A fost atât de mare iubirea noastră, încât pentru a pune în siguranță această voință umană, am umplut-o cu durerile noastre, aproape să o înecăm și apoi să o închidem înăuntrul mărilor imense ale durerilor mele și în acelea ale iubitului meu Fiu. Așadar, în această zi de dureri Mama ta suferindă este în întregime pentru tine. De aceea, dă-mi în schimb, voința ta în mâinile mele, ca să o închid în rănile sângerânde ale lui Isus, ca cea mai frumoasă victorie a pătimirii și morții Sale și ca triumf al durerilor mele cumplite.
Sufletul: Mamă suferindă, cuvintele tale îmi rănesc inima și simt că mor auzind că voința mea rebelă v-a făcut să suferiți atât de mult. De aceea, te rog să o închizi în rănile lui Isus, pentru a trăi din durerile Sale și din durerile tale cumplite.
Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei săruta rănile lui Isus spunând cinci acte de iubire, rugându-mă ca durerile mele să sigileze voința ta în deschizătura sfântă a coastei Sale.
Iaculatorie: Rănile lui Isus și durerile Mamei mele, să-mi dea harul ca voința mea să învie în Voința lui Dumnezeu!