Fără categorie

Ziua a XXVII-a – Regina durerilor în împărăția Voinței Divine. Sună ora durerii: Pătimirea, uciderea lui Dumnezeu. Plânsul întregii naturi

Vointa DivinaLasă un comentariu

Sufletul către Mama lui în suferință: Draga mea Mamă îndurerată, astăzi mai mult ca niciodată simt nevoia irezistibilă să stau aproape de Tine. Nu, nu mă voi îndepărta de tine, pentru că vreau să fiu spectatoarea crudelor tale dureri și ca fiică, să-ți cer harul să așezi în mine durerile tale și pe cele ale Fiului tău Isus, chiar și însăși moartea Sa, pentru ca moartea Sa și durerile tale să-mi ofere harul să dau moarte în mod continuu voinței mele și în locul ei să faci să apară viața Voinței Divine.

Lecția Reginei durerilor:Preaiubită fiică a mea, nu îmi refuza compania ta în marea mea amărăciune. Divinitatea a decretat deja ultima zi a Fiului meu, aici, pe pământ. Un Apostol tocmai L-a trădat, dându-L în mâinile iudeilor pentru a-L condamna la moarte. Dragul meu Fiu, în prea marea Lui iubire, nevrând să-i lase pe fiii Săi, pe care a venit să-i caute pe pământ cu atât de multă iubire, se abandonează în Sacramentul Euharistiei, pentru ca oricine Îl dorește, să-L poată avea. Prin urmare, viața Fiului meu este pe sfârșite și apoi își ia zborul spre Patria Cerească. Ah, dragă fiică, FIATUL Divin mi L-a dat; Eu în FIATUL Divin L-am primit și acum în același FIAT Îl încredințez. Mi se rupe Inima și mări de dureri imense mă inundă, simt că viața mă părăsește din cauza cumplitelor dureri. Dar nu puteam refuza nimic FIATULUI Divin, ba chiar mă simțeam gata să o sacrific cu propriile-mi mâini dacă ar fi vrut-o. Forța Vrerii Divine este atotputernică, iar Eu simțeam o asemenea putere prin virtutea Ei, încât mai degrabă aș fi fost mulțumită să mor, decât să-i refuz ceva.

Așadar, fiica mea, ascultă-mă: Inima mea maternă este cufundată în dureri. Numai gândul că trebuie să-mi moară Fiul, Dumnezeul meu, Viața mea, oh, aceasta este mai mult decât moartea pentru Mama ta; și totuși știu că trebuie să trăiesc. Cât chin! Câte despicături profunde se formează în Inima mea, ca și cum lănci tăioase îmi trec dintr-o parte într-alta! Și totuși, fiica mea, îmi pare rău să spun, dar trebuie să-ți spun: în aceste dureri și despicături profunde și în durerile iubitului meu Fiu era sufletul tău, voința ta umană, care nelăsându-se dominată de Cea a lui Dumnezeu, noi am acoperit-o cu dureri, am îmbălsămat-o, am întărit-o cu durerile noastre, ca să fie pregătită să primească viața Voinței Divine.

Ah, dacă FIATUL Divin nu m-ar fi susținut și nu ar fi continuat cursul său, al infinitelor mări de lumină, bucurie și fericire alături de mările durerilor mele îngrozitoare, Eu aș fi murit pentru fiecare durere, pe care a suferit-o dragul meu Fiu. Oh, cât de sfâșiată m-am simțit când L-am văzut ultima oară palid, cu o tristețe de moarte pe față și cu vocea tremurândă, ca și cum ar fi vrut să izbucnească în plâns și mi-a spus: „Mamă, adio! Binecuvântează-L pe Fiul tău și dă-mi ascultarea de a muri. Al meu și al tău FIAT Divin M-a determinat să Mă întrupez, al meu și al tău FIAT Divin trebuie să Mă determine să mor. Îndată, o, Mamă dragă pronunță al tău FIAT și spune-mi: Te binecuvântez și Îți dau ascultarea de a muri răstignit; așa dorește Vrerea veșnică, așa vreau și Eu”.

Fiica mea, ce prăbușire a provocat Inimii mele străpunse! Și totuși a trebuit să-ți spun, pentru că în noi nu existau dureri forțate, ci toate voluntare. Deci, de ambele părți ne-am binecuvântat și dându-ne acea privire care nu știe să se mai dezlipească de persoana iubită, dragul meu Fiu, Viața mea dulce, a pornit, iar Eu, Mama ta suferindă, am rămas, însă ochiul sufletului meu nu L-a pierdut niciodată din vedere. L-am urmat în grădina (măslinilor), în agonia Sa îngrozitoare și oh, cum mi-a sângerat Inima văzându-L abandonat de toți, până și de cei mai credincioși și dragi Apostoli!

Fiica mea, abandonul persoanelor dragi este una dintre durerile cele mai mari pentru o inimă umană în orele furtunoase ale vieții, mai ales pentru Fiul meu, care atât de mult i-a iubit și le-a oferit atâtea binefaceri, iar acum era în momentul de a-și da viața pentru cei care deja L-au abandonat în orele cele mai grele ale vieții Sale, ba chiar au fugit. Câtă durere, câtă durere! Iar Eu, văzându-L agonizând, transpirând sânge, agonizam împreună cu El și Îl susțineam în brațele mele materne. Eu eram inseparabilă de Fiul meu, durerile Sale se reflectau în Inima mea topită de durere și de iubire, iar Eu le simțeam mai mult decât ar fi fost ale mele. Așa L-am urmat toată noaptea. Nu a fost durere și nicio acuză pe care i-au adus-o și care să nu fi răsunat în Inima mea. Dar în zorile dimineții, nemaiputând [să îndur], însoțită de discipolul Ioan, de Magdalena și de alte femei evlavioase, am vrut să-L urmez pas cu pas, de la un tribunal la altul, chiar și fizic.

Fiica mea preaiubită, Eu auzeam ca o furtună, bătăile care curgeau peste trupul gol al Fiului meu, auzeam batjocurile, râsetele satanice și loviturile pe care i le dădeau peste cap în momentul încoronării cu spini. L-am văzut când Pilat L-a arătat poporului desfigurat și de nerecunoscut, am auzit, acel „răstignește-L, răstignește-L”, care îmi asurzea urechile. L-am văzut punându-și crucea pe umeri, istovit, fără suflare; iar Eu, nemaiputând suporta, am grăbit pasul pentru a-i da ultima îmbrățișare și a-i șterge fața udată de sânge. Dar ce! Pentru noi nu era milă; iar cruzii soldați L-au tras cu funiile și L-au făcut să cadă. Dragă fiică, ce durere sfâșietoare să nu-L pot ajuta pe Fiul meu drag în atât de multe dureri!

   Așadar, fiecare durere deschidea o mare de dureri în străpunsa mea Inimă. În sfârșit L-am urmat până pe Calvar, unde, în mijlocul durerilor de neimaginat și desfigurare teribilă, a fost răstignit și înălțat pe cruce și doar atunci mi-a fost îngăduit să stau la picioarele crucii, pentru a primi de pe buzele Sale muribunde darul tuturor fiilor mei, dreptul și sigilarea maternității mele peste toate făpturile. Și puțin după aceea, în chinuri nemaiauzite, și-a dat ultima suflare. Toată natura s-a înveșmântat în tristețe și a plâns moartea Creatorului Său. A plâns soarele, întunecându-se și retrăgându-se înspăimântat de pe fața pământului. A plâns pământul cu un puternic cutremur, deschizându-se în diferite locuri, din cauza durerii morții Creatorului Său. Toți au plâns, mormintele s-au deschis, morții au înviat, de asemenea și vălul Templului a plâns de durere, despicându-se. Toți au pierdut însuflețirea și au simțit teroare și spaimă. Fiica mea, și Mama ta stătea împietrită de durere, așteptându-L în brațele Ei pentru a-L închide în mormânt.

Și acum ascultă-mă: în intensa mea durere și cu durerile Fiului meu vreau să-ți vorbesc despre relele grave ale voinței tale umane. Privește-L în brațele mele suferinde, cât este de desfigurat: este adevăratul portret al relelor pe care vrerea umană îl face sărmanelor făpturi, iar Fiul meu drag, vrea să sufere aceste multe dureri pentru a ridica voința căzută în adâncul tuturor mizeriilor. Iar fiecare durere a lui Isus și fiecare durere a mea o chemau să învie în Voința Divină. A fost atât de mare iubirea noastră, încât pentru a pune în siguranță această voință umană, am umplut-o cu durerile noastre, aproape să o înecăm și apoi să o închidem înăuntrul mărilor imense ale durerilor mele și în acelea ale iubitului meu Fiu. Așadar, în această zi de dureri Mama ta suferindă este în întregime pentru tine. De aceea, dă-mi în schimb, voința ta în mâinile mele, ca să o închid în rănile sângerânde ale lui Isus, ca cea mai frumoasă victorie a pătimirii și morții Sale și ca triumf al durerilor mele cumplite.

Sufletul: Mamă suferindă, cuvintele tale îmi rănesc inima și simt că mor auzind că voința mea rebelă v-a făcut să suferiți atât de mult. De aceea, te rog să o închizi în rănile lui Isus, pentru a trăi din durerile Sale și din durerile tale cumplite.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei săruta rănile lui Isus spunând cinci acte de iubire, rugându-mă ca durerile mele să sigileze voința ta în deschizătura sfântă a coastei Sale.

Iaculatorie: Rănile lui Isus și durerile Mamei mele, să-mi dea harul ca voința mea să învie în Voința lui Dumnezeu!

Ziua a XXVII-a – Regina durerilor în împărăția Voinței Divine. Sună ora durerii: Pătimirea, uciderea lui Dumnezeu. Plânsul întregii naturi

Ziua a XIII-a – Regina Cerului în împărăția Voinței Divine pleacă spre Templu și oferă un exemplu de triumf total al sacrificiului Ei

Vointa DivinaLasă un comentariu

Sufletul către Regina triumfătoare: Mamă Cerească, astăzi vin să mă prostern înaintea ta, ca să-ți cer puterea ta invincibilă în toate durerile mele. Știi cât se simte de plină și înecată în dureri inima mea? Oh, dacă tu iubești atât de mult să-mi fii Mamă, ia inima mea în mâinile tale și toarnă în ea iubirea, harul, puterea de a fi triumfătoare în durerile mele și de a le înlocui pe toate în Voința Divină.

Lecția Reginei triumfătoare: Fiica mea, curaj, nu te teme, Mama ta îți aparține cu totul și astăzi te așteptam, pentru ca sacrificiul eroismului și triumfului meu să-ți insufle tărie și curaj, ca (Eu) să o pot vedea pe fiica mea triumfătoare în durerile sale, pe care să le suporte cu eroism și cu iubire pentru a împlini Voința Divină.

Și acum, fiica mea, ascultă-mă. Eu aveam abia trei ani împliniți și părinții mei mi-au spus că voiau să mă consacre Domnului în Templu. Inima mea s-a bucurat cunoscând aceasta, adică (dorința) de a mă consacra și de a petrece anii mei în casa lui Dumnezeu. Dar în adâncul bucuriei mele era o durere, dată de absența celor mai dragi ființe pe care le poți avea pe pământ, adică dragii mei părinți. Eram micuță, aveam nevoie de îngrijirile lor părintești, dar mă lipseam de prezența celor doi mari sfinți, [părinții mei] și apoi am văzut că pe măsură ce se apropia ziua când trebuiau să renunțe la mine care le umpleam viața cu bucurie și fericire, aveau o asemenea amărăciune încât simțeau că mor; dar în timp ce sufereau, erau dispuși să împlinească actul eroic de a mă însoți la Domnul.

Părinții mei mă iubeau în orânduirea lui Dumnezeu și mă țineau ca pe un mare dar oferit lor de Domnul și aceasta le-a dat puterea de a împlini durerosul sacrificiu. De aceea, fiica mea, dacă vrei să ai putere invincibilă de a suferi durerile cele mai dure, fă ca toate lucrurile tale să se afle în orânduiala lui Dumnezeu și păstrează-le ca daruri prețioase oferite de Domnul.

Dar trebuie să știi că Eu, m-am pregătit cu mult curaj să merg la Templu, astfel că, încredințând voința mea Ființei Divine, iar FIATULSuprem luând în posesie toată ființa mea, Eu am dobândit toate virtuțile naturale. Eu eram stăpână pe mine însămi: toate virtuțile erau în mine ca niște prințese nobile, care în conformitate cu circumstanțele vieții mele au reușit să-și împlinească misiunea cu promptitudine, fără nicio rezistență. În zadar m-ar fi numit Regină, dacă nu aș fi avut virtutea să fiu Regină asupra mea însămi. Astfel, Eu am avut în stăpânirea mea caritate perfectă, răbdare invincibilă, blândețe răpitoare, umilință profundă și toată zestrea celorlalte virtuți.

   Voința Divină a format micul pământ al umanității mele fericite, mereu înflorit și fără spinii viciilor. Așadar vezi, dragă fiică, ce înseamnă să trăiești din Voința Divină? Lumina Sa, sfințenia Sa și puterea Sa, dau viață tuturor virtuțile; nu se coboară să domnească într-un suflet unde există o natură răzvrătită, nu, nu. Ea este sfințenie și unde vrea să domnească dorește să găsească viață ordonată și sfântă. Deci, odată cu sacrificiul plecării mele spre Templu, erau cuceriri pe care Eu le făceam și peste acest sacrificiu se forma în mine triumful unei Voințe Divine; și aceste triumfuri aduceau în mine noi mări de haruri, de sfințenie și de lumină ca să mă simt fericită în durerile mele și gata să pot dobândi noi triumfuri.

În acest moment, fiica mea, pune mâna pe inima ta și spune-i Mamei tale: Simți natura ta schimbată în virtute sau simți spinii nerăbdării, ierburile nocive ale agitațiilor, dispozițiile proaste ale afecțiunilor care nu sunt sfinte? Ascultă, lasă totul în grija Mamei tale, pune voința ta în mâinile mele, hotărâtă să nu o mai vrei, iar Eu te voi învăța să fii stăpânită de Voința Divină care va alunga totul de la tine și ceea ce nu ai făcut în atât de mulți ani vei face într-o singură zi și acesta va fi începutul adevăratei vieți de fericire și adevărată sfințenie.

Sufletul: Mamă sfântă, ajut-o pe fiica ta, fă o vizită sufletului meu și tot ce găsești că nu este Voința lui Dumnezeu, îndepărtează-le cu mâinile tale materne de la mine, arde-mi spinii, ierburile nocive și tu însăți cheamă Voința Divină să domnească în sufletul meu.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, mă vei chema să vizitez de trei ori sufletul tău și îmi vei da toată libertatea să fac ce vreau din tine.

Iaculatorie: Suverană Regină, ia în mâinile tale sufletul meu și transformă-l total în Voința lui Dumnezeu!

Ziua a XIII-a – Regina Cerului în împărăția Voinței Divine pleacă spre Templu și oferă un exemplu de triumf total al sacrificiului Ei

Ziua a XII-a – Regina Cerului, în împărăția Voinței Divine, iese din leagăn și face primii pași. Cu actele sale copilărești Îl cheamă pe Dumnezeu să coboare pe pământ și cheamă creaturile să trăiască în Voința Divină

Vointa DivinaLasă un comentariu

Sufletul către Regina Cerească: Iată-mă din nou la tine, draga mea copiliță, în casa din Nazaret: Vreau să fiu spectatoarea copilăriei tale, vreau să-ți dau mâna în timp ce faci primii pași și vorbești cu mama ta sfântă și cu tatăl tău Ioachim. Micuță cum ești, după ce ai mai crescut și ai început să mergi, o ajuți pe Sfânta Ana în micile treburi. Mămica mea, cât îmi ești de dragă și cât de grațioasă ești! Dă-mi lecțiile tale, ca să urmez copilăria ta și să învăț de la tine să trăiesc chiar și în micile acțiuni umane, în împărăția Voinței Divine.

Lecția micii Regine a Cerurilor: Draga mea fiică, unica mea dorință este să o țin aproape pe fiica mea. Fără tine mă simt singură și nu am cui să încredințez secretele mele. Prin urmare, acestea sunt grijile mele materne, care caută să o aibă cât mai aproape pe fiica mea și pe care o țin în Inimă, pentru a-i da lecțiile mele și așa să o fac să înțeleagă cum se trăiește în împărăția Voinței Divine. Dar în ea nu intră vrerea umană: aceasta rămâne strivită în actul de a suporta o moarte permanentă în fața luminii, a sfințeniei și a puterii Voinței Divine. Dar tu crezi că vrerea umană rămâne tristă pentru că Vrerea Divină o ține în actul de a muri continuu? Ah, nicidecum; mai degrabă se simte fericită, fiindcă peste voința sa muritoare renaște și răsare victorioasă și triumfătoare Voința Divină care îi aduce bucurie și fericire fără sfârșit. Este suficient să se înțeleagă, dragă fiică, ce înseamnă să fii încercată și dominată de Ea [Voința Divină] ca făptura să-și deteste atât de mult propria voință, încât, mai degrabă să se rupă bucăți decât să iasă din Voința Divină!

Și acum, ascultă-mă, eu am plecat din Cer doar ca să împlinesc Voința Veșnicului [Dumnezeu] și deși aveam în mine Cerul meu, care era Voința Divină și eram nedespărțită de Creatorul meu, totuși îmi plăcea să stau în Patria Cerească; și mai mult de atât, având Voința Divină în mine, Eu aveam drepturile de fiică, de a sta cu Ei și de a fi legănată ca o copiliță în brațele Lor paterne și de a participa la toate bucuriile, fericirile, bogățiile și sfințenia, pe care cele trei Persoane Divine le dețineau și pe care aș fi putut să le iau și să mă umplu de ele atât de mult încât să nu le mai pot conține.

Ființa Supremă se bucura să mă vadă că mă umpleam de bunurile Lor fără teamă, ba chiar cu mare iubire; Eu nu eram uimită că mă lăsau să iau ce voiam. Eram fiica lor, ne însuflețea aceeași voință: ceea ce voiau Ei, voiam și Eu. Așadar, simțeam că proprietățile Tatălui meu Ceresc erau ale mele. Singura diferență era că Eu eram mică și nu puteam nici să îmbrățișez, nici să iau toate bunurile Lor; și câte luam, rămâneau atât de multe, încât nu aveam capacitatea să le cuprind, pentru că eram mereu o creatură; în schimb Divinitatea era mare, imensă și într-un singur act îmbrățișa totul.

   Prin urmare, în ciuda acestui fapt, de îndată ce mă făceau să înțeleg că trebuia să mă lipsesc de bucuriile Lor cerești și de îmbrățișările inocente pe care ni le dădeam, Eu plecam din Cer fără întârziere și mă întorceam în mijlocul părinților mei dragi. Ei mă iubeau mult. Eu eram foarte drăgălașă, atrăgătoare, veselă, liniștită și plină de grație copilărească, încât le captam afecțiunea. Toți erau concentrați asupra mea, eram bijuteria lor, când mă luau în brațe simțeau lucruri neobișnuite și o Viață divină care palpita în mine.

Dar, fiica Inimii mele, trebuie să știi cum a început viața mea aici jos: Voința Divină își întindea împărăția Sa în toate actele mele, iar rugăciunile mele, cuvintele, pașii, hrana, când dormeam, când o ajutam pe mama mea în micile treburi, totul era însuflețit de Voința Divină. Și din moment ce te-am purtat mereu în Inima mea, te-am numit fiica mea. În toate actele mele le chemam pe ale tale, astfel ca în actele tale, chiar și în cele nesemnificative, să se extindă împărăția Vrerii Divine. Ascultă cât te-am iubit: dacă mă rugam, chemam rugăciunea ta în a mea, astfel ca a ta și a mea să fie confirmate de o singură valoare și putere, care era valoarea și puterea Voinței Divine; dacă vorbeam, chemam cuvântul tău; dacă mergeam, chemam pașii tăi și când făceam micile acțiuni omenești indispensabile naturii umane, cum ar fi: să aduc apă, să mătur, să ajut, să-i dau lemne mamei mele pentru a aprinde focul și multe alte lucruri asemănătoare, chemam aceste acte ale tale, ca să fie confirmate de o Voință Divină, iar în ale mele și în actele tale să se extindă împărăția Sa.

   Iar în timp ce te chemam pe tine în fiecare act de-al meu, tot așa chemam Cuvântul Divin să coboare pe pământ. Oh, cât te-am iubit fiica mea! Voiam actele tale în ale mele, ca tu să fii fericită și pentru a te determina să domnești împreună cu mine. Și oh! de câte ori te chemam pe tine și actele tale, dar cu cea mai mare durere a mea, ale mele rămâneau izolate, iar pe ale tale le vedeam ca fiind pierdute în voința ta umană. Ce lucru îngrozitor este să spui că, ele formau o împărăție, nu divină, ci umană: împărăția viciilor și împărăția păcatului, a nefericirii și a nenorocirii. Mama ta plângea din cauza nenorocirii tale și din cauza fiecărui act de voință umană pe care tu îl faci, cunoscând regatul nefericit unde te duc ele. Lacrimile mele încă se varsă pentru ca tu să înțelegi marele rău pe care îl faci. De aceea, ascultă de Mama ta; dacă tu vei împlini Voința Divină, pe dreptate îți vor fi date bucuria și fericirea; totul va fi în comun cu Creatorul tău; slăbiciunile, mizeriile vor dispărea de la tine și apoi vei fi cea mai dragă dintre fiicele mele; te voi ține în propria mea împărăție, ca să trăiești mereu în Voința Divină.

Sufletul: Mamă sfântă, cine poate să suporte să te vadă plângând și să nu asculte lecțiile tale sfinte? Eu promit din toată inima, mă oblig să nu mai fac niciodată, [dar] niciodată și deloc voința mea; dar tu, Mamă Divină, nu mă lăsa niciodată singură, ca imperioasa ta prezență să o strivească pe mea, pentru a mă determina să domnesc mereu, mereu în Voința lui Dumnezeu.

Propunere: Astăzi, ca să mă onorezi, îmi vei da toate actele tale pentru a mă însoți în copilăria mea, spunându-mi trei acte de iubire în memoria celor trei ani pe care Eu i-am trăit cu mama mea, Sfânta Ana.Iaculatorie: Regină puternică, răpește inima mea pentru a o închide în Voința lui Dumnezeu!

Ziua a XII-a – Regina Cerului, în împărăția Voinței Divine, iese din leagăn și face primii pași. Cu actele sale copilărești Îl cheamă pe Dumnezeu să coboare pe pământ și cheamă creaturile să trăiască în Voința Divină

Ziua a X-a – Regina păcii în împărăția Voinței Divine. Zorile răsar pentru a pune pe fugă noaptea vrerii umane. Nașterea sa glorioasă

Vointa DivinaLasă un comentariu

Sufletul către Regina Cerului: Iată-mă, o Mamă sfântă, lângă pătuțul tău pentru a fi spectatoarea nașterii tale minunate. Cerurile se minunează, soarele te fixează cu lumina lui, pământul tresaltă de bucurie și se simte onorat pentru că este locuit de micuța Regină nou-născută. Îngerii se întrec să înconjoare pătuțul tău pentru a te onora și a fi gata la indicațiile tale, încât toți te onorează și vor să sărbătorească nașterea ta. Și eu mă unesc cu toți și, prosternată înaintea pătuțului tău, unde îi văd captivați pe mama ta Ana și pe tatăl tău Ioachim, vreau să-ți spun primul meu cuvânt, vreau să-ți încredințez primul meu secret, vreau să golesc inima mea în a ta și să-ți spun: „Mama mea, tu care ești răsăritul zorilor FIATULUI Divin pe pământ, oh, pune pe fugă întunecata noapte a vrerii umane din sufletul meu și din lumea întreagă. Ah, da, nașterea ta să fie speranța noastră, ca o nouă auroră a Harului și să ne regenereze în împărăția Voinței Divine.

Lecția Reginei nou-născute: Fiica Inimii mele, nașterea mea a fost miraculoasă; nu se poate spune că o altă naștere este asemănătoare cu a mea. Eu conțineam Cerul, Soarele Voinței Divine, chiar și pământul umanității mele, dar care era pământ binecuvântat și sfânt, care conținea cele mai frumoase înfloriri și, deși abia născută, conțineam minunea celor mai mari minuni: Vrerea Divină domnea și conținea în mine un Cer mai frumos, un Soare mai strălucitor decât cel al Creației, deoarece eram și Regină, incluzând și o mulțime de haruri fără sfârșit, care murmurau mereu iubire, iubire, către Creatorul meu. De aceea, nașterea mea a fost adevăratul răsărit care pune pe fugă noaptea vrerii omenești și când creșteam, formam aurora și chemam ziua splendidă pentru a face să răsară Soarele Cuvântului Veșnic pe pământ.

Fiica mea, vino în pătuțul meu să o asculți pe micuța ta Mămică. De îndată ce m-am născut, am deschis ochii pentru a vedea această lume de jos și a pleca în căutarea tuturor fiilor mei, pentru a-i închide în Inima mea ca să le dau iubirea mea maternă; regenerându-i în felul acesta la o viață nouă de iubire și har și să le permit să intre în împărăția FIATULUI Divin, pe care Îl dețineam. Am vrut să fiu Regină și Mamă, închizându-i pe toți în Inima mea pentru a-i pune pe toți în siguranță și a le da lor marele dar al Împărăției divine. În Inima mea aveam loc pentru toți, așadar, pentru cine deține Voința Divină nu există restricții, ci posibilități infinite; deci, te-am privit și pe tine fiica mea, pe nimeni nu am neglijat, iar în acea zi toți sărbătoreau nașterea mea și chiar și pentru mine a fost sărbătoare. Dar, deschizându-mi ochii la lumină, am avut durerea să văd creaturile în noaptea densă a vrerii omenești. Oh, în ce abis de întuneric se găsește învăluită creatura care se face dominată de voința sa! Ea este adevărata noapte, dar noapte fără stele, cel mult câte un fulger fugitiv, fulgere care cu ușurință erau urmate de tunete, care cu zgomotul lor făceau întunericul și mai dens și descărcau tulburări: asupra sărmanei creaturi, tulburare de frică, de slăbiciuni, de pericole și de căderi în rău. Inima mea mică a rămas străpunsă văzându-i pe fiii mei sub această oribilă tulburare, în care noaptea vrerii omenești îi copleșise.

    Dar, ascultă de Mama ta: sunt încă în pătuț, sunt micuță, uite-te la lacrimile mele pe care le vărs pentru tine. Ori de câte ori faci voința ta este o noapte, pe care o formezi pentru tine și dacă ai ști cât de rău îți face această noapte, ai plânge cu mine. Te face să pierzi lumina zilei Vrerii Sfinte, te rostogolește, te împiedică să faci binele, îți distruge adevărata iubire și rămâi o sărmană bolnavă căreia îi lipsesc lucrurile necesare pentru a se vindeca. Ah, fiica mea, iubită fiică, ascultă-mă, să nu [mai] faci niciodată voința ta; dă-mi cuvântul că o vei mulțumi pe micuța ta Mămică.

Sufletul: Mămică sfântă, tremur simțind urâta noapte a voinței mele, de aceea sunt aici lângă pătuțul tău să-ți cer harul, ca prin nașterea ta miraculoasă, să mă faci să renasc în Voința Divină. Copiliță Cerească, voi sta mereu lângă tine, voi uni rugăciunile și lacrimile mele cu ale tale, pentru a obține pentru mine și pentru toți împărăția Voinței Divine pe pământ.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei veni de trei ori să mă vizitezi în pătuțul meu, spunându-mi de fiecare dată: „Copiliță Cerească, fă-mă să renasc împreună cu tine în Viața Voinței Divine”.Iaculatorie: Mămica mea, permite să răsară în sufletul meu zorile Voinței Divine.

Ziua a X-a – Regina păcii în împărăția Voinței Divine. Zorile răsar pentru a pune pe fugă noaptea vrerii umane. Nașterea sa glorioasă

Ziua a XI-a – Regina Cerului în împărăția Voinței Divine, în primii ani ai vieții sale de aici de jos, formează cea mai splendidă auroră pentru a face să apară în inimi ziua mult dorită de lumină și de har

Vointa DivinaLasă un comentariu

 

Sufletul către fetița Regină: Iată-mă din nou aproape de pătuțul tău. Cerească Mămică, inima mea mică se simte încântată de frumusețea ta și nu știu cum să-mi dezlipesc privirea de lângă o frumusețe așa rară. Cât de dulce este privirea ta! Gesticularea mânuțelor tale mă cheamă pentru a mă îmbrățișa și a mă strânge la inima ta plină de iubire. Mămică sfântă, dă-mi flăcările tale ca să-mi ardă voința și așa să te pot mulțumi, ca să trăiesc împreună cu tine din Voința Divină.

Lecția Reginei Cerului: Fiica mea, dacă ai ști cât se bucură Inimioara mea maternă să te vadă aproape de pătuțul meu pentru a mă asculta! Prin faptele mele mă simt, Regină și Mamă, pentru că, ținându-te aproape, nu mă simt o Mamă inutilă, nici ca o Regină fără popor, fiindcă o am pe fiica mea dragă, care mă iubește atât de mult și care vrea ca Eu să-i fiu Mamă și Regină. De aceea, ești purtătoarea bucuriei Mamei tale, mai ales că vii în brațele mele să fii învățată de mine cum să trăiești în împărăția Voinței Divine. Să am o fiică care vrea să trăiască împreună cu mine în această împărăție așa sfântă, este pentru Mama ta gloria, onoarea, sărbătoarea cea mai mare.

Așadar, fii atentă la mine, fiica mea dragă, pentru că Eu voi continua să-ți povestesc minunățiile nașterii mele. Pătuțul meu era înconjurat de Îngeri care se întreceau să îngâne cântece de leagăn pentru Suverana lor Regină. Și pentru că eram înzestrată cu rațiune și știință, insuflate de Creatorul meu, mi-am îndeplinit prima îndatorire de a o adora pe încântătoarea Preasfântă Treime cu inteligența mea și de asemenea, cu vocea mea de copiliță, care abia vorbea. Răbufnirea iubirii mele față de o Maiestate atât de sfântă, era atât de mare, încât, deși încă slăbită, eram extaziată, fiindcă voiam să mă aflu în brațele Divinității pentru a primi îmbrățișările Lor și a le da Lor pe ale mele.

   Deci dorințele mele erau porunci pentru Îngeri; m-au luat și m-au purtat pe aripile lor, m-au condus în brațele iubitoare ale Tatălui meu Ceresc. Oh, cu câtă iubire mă așteptau! Eu plecam din exil, iar micile despărțiri dintre mine și Ele [Persoanele Divine] erau cauza a noi înflăcărări de iubire, erau daruri pe care Ele mi le pregăteau, iar Eu aveam noi posibilități pentru a cere îndurare, milă pentru fiii mei care trăind în exil, erau sub loviturile Dreptății divine și topindu-mă toată în iubire, Le-am spus: „Adorabilă Trinitate, Eu mă simt fericită și Regină: nu cunosc ce înseamnă nefericirea și sclavia, însă, sunt atât de multe bucuriile, fericirile Vrerii Voastre care domnesc în mine, încât, micuță cum sunt, nu le pot îmbrățișa pe toate. Dar în atâta fericire, mai era și un izvor de amărăciune intensă în Inima mea mică; simt în ea pe fiii mei nefericiți, sclavii voinței lor rebele. Ai milă, Tată sfânt, milă! Oh, faceți ca fericirea mea să fie deplină: faceți-i pe acești fii nefericiți pe care îi port mai mult decât o Mamă în Inima mea maternă, să devină fericiți: faceți să coboare Cuvântul Veșnic pe pământ ca totul să fie armonizat, iar Eu nu voi coborî de pe genunchii Voștri părintești dacă nu îmi dați decretul harului, ca să pot duce fiilor mei vestea cea bună a Răscumpărării lor”.

   Divinitatea rămânea mișcată la auzul rugăciunilor mele și umplându-mă cu noi daruri, îmi spuneau: „Întoarce-te în exil și continuă rugăciunile tale, întinde împărăția Voinței Noastre în toate actele tale și la timpul potrivit te vom mulțumi”. Dar nu îmi spuneau nici când, nici unde s-ar coborî. Deci Eu plecam din Cer doar pentru a împlini Voința Divină. Acesta era pentru mine sacrificiul cel mai eroic, dar îl îndeplineam de bună voie, pentru a face ca doar Ea să aibă pe deplin stăpânire asupra mea.

Dar ascultă-mă, fiica mea, cât m-a costat sufletul tău, încât a ajuns să-mi amărască imensa mare a bucuriilor și fericirii mele. Ori de câte ori faci voința ta, devii sclavă și simți nefericirea ta; iar Eu ca Mamă a ta, simt în Inima mea nefericirea fiicei mele. Oh, cât este de dureros să ai fii nefericiți și, câtă dorință ar trebui să ai în inimă ca să faci Voința Divină, căci Eu ajungeam să plec din Cer doar pentru a face ca voința mea să nu mai aibă viață în mine!

Deci fiica mea, continuă să mă asculți: prima îndatorire în toate actele tale să fie adorarea Creatorului tău, să-L cunoști și să-L iubești. Aceasta te așeză în ordinea Creației și vino să-L recunoști pe Cel care te-a creat. Aceasta este îndatorirea cea mai sfântă a fiecărei făpturi; să-și recunoască originea sa. Așadar, trebuie să știi că plecarea mea la Cer, coborârea, rugăciunea, toate formau în jurul meu aurora care, răspândindu-se în toată lumea, înconjura inimile fiilor mei, pentru ca după zorii zilei să apară răsăritul și să se ivească ziua senină a așteptărilor Cuvântului Divin pe pământ.

Sufletul: Mămică Cerească, văzându-te abia nou-născută și că îmi dai lecții așa sfinte, sunt încântată și înțeleg cât de mult mă iubești și că devii nefericită din cauza mea. Oh, o, Mamă sfântă, tu care mă iubești atât de mult, fă să coboare în inima mea: puterea, iubirea, bucuriile care te inundă, astfel ca, umplută de ele, voința mea să nu găsească loc de a trăi în mine și în mod liber să cedeze locul stăpânirii Voinței Divine.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei face trei acte de adorație Creatorului tău, recitând trei Slavă Tatălui pentru a-i mulțumi de câte ori am avut harul de a fi primită în prezența Sa.

Iaculatorie: Mamă Cerească, fă să apară aurora Voinței Divine în sufletul meu!

Ziua a XI-a – Regina Cerului în împărăția Voinței Divine, în primii ani ai vieții sale de aici de jos, formează cea mai splendidă auroră pentru a face să apară în inimi ziua mult dorită de lumină și de har

Ziua a IX-a – Regina Cerului, în împărăția Voinței Divine este desemnată de Dumnezeu, cereasca împăciuitoare și legătura de pace dintre Creator și creatură

Vointa DivinaLasă un comentariu

Sufletul către Regina sa Cerească: Suverană Doamnă și preaiubita mea Mamă, văd că mă chemi pentru că simți răbufnirea iubirii care arde în Inima ta, pentru că vrei să-mi povestești ce ai făcut în împărăția Voinței Divine pentru fiica ta. Cât este de frumos să vezi că îndrepți pașii tăi spre Creatorul tău, iar Divinele Persoane, de îndată ce aud sunetul pașilor tăi, te privesc și se simt impresionate de puritatea privirilor tale și te așteaptă ca să fie spectatoarele surâsului tău inocent, să-ți zâmbească și să se joace cu tine. Ah, Mamă sfântă, în bucuriile tale, în zâmbetele tale inocente îndreptate spre Creatorul tău, nu uita de fiica ta care trăiește în exil și care are atât de mare nevoie [de tine] pentru că ori de câte ori voința sa se manifestă, ea ar dori să o abată pentru a o smulge din împărăția Voinței Divine.

Lecția Reginei Cerului: Fiica Inimii mele materne, nu te teme, nu te voi uita niciodată, dimpotrivă, dacă tu vei face mereu Voința Divină și vei trăi în împărăția Sa, vom fi de nedespărțit, te voi ține mereu strâns de mână pentru a te însoți și a te călăuzi, pentru a te învăța să trăiești în FIATUL Suprem. De aceea alungă teama; în El este doar pace și certitudine. Voința umană este cea care tulbură sufletele și pune în pericol lucrările cele mai frumoase și lucrurile cele mai sfinte. Totul este în nesiguranță în ea: sunt în pericol sfințenia, virtuțile, însăși salvarea sufletului, iar caracteristica celui care trăiește din vrerea umană este nestatornicia.

   Cine oare se poate încrede în cineva care e dominat de voința umană? Nimeni, nici Dumnezeu, nici oamenii; ei sunt asemenea trestiilor goale care se apleacă la fiecare suflare de vânt. De aceea, preaiubita mea fiică, dacă există unele adieri de vânt care vor să te facă inconstantă, aruncă-te în marea Voinței Divine și vino să te ascunzi în sânul Mamei tale, pentru ca să te apere de vântul vrerii umane și strângându-te în brațele mele, să te fac să devii de neclintit și sigură pe calea împărăției Sale divine.

Deci fiica mea, urmează-mă înaintea Maiestății Supreme și ascultă-mă. Cu zborurile mele rapide, ajungeam în brațele Lor divine și când ajungeam simțeam revărsându-se iubirea Lor ca niște valuri năvalnice care mă acopereau. Oh, cât este de frumos să fii iubit de Dumnezeu! În această iubire se simte fericire, sfințenie, bucurii infinite, iar creatura se simte atât de înfrumusețată, încât însuși Dumnezeu este încântat de frumusețea deosebită pe care o insuflă creaturii, din iubire. Eu voiam să-i imit și deși micuță, nu voiam să rămân în urma iubirii Lor, așadar, prin valurile de iubire pe care mi le-au dăruit, formam valurile mele pentru a-L acoperi pe Creatorul meu cu iubirea mea. Făcând aceasta Eu zâmbeam, pentru că știam că iubirea mea nu putea niciodată să acopere imensitatea iubirii Lor, dar cu toate acestea, încercam, iar pe buze îmi apărea zâmbetul inocent. Ființa Supremă surâdea zâmbetului meu, iar cu micimea mea se juca și sărbătorea. Dar, în cele mai frumoase manifestări de iubire ale noastre, mi-am amintit de starea dureroasă a familiei mele omenești pe pământ, căci și Eu eram din aceeași descendență și oh, câtă durere aveam și mă rugam să coboare Cuvântul Veșnic pentru a reface totul; și o spuneam cu o asemenea sensibilitate încât ajungeam să schimb surâsul și sărbătoarea în plâns. Cel Preaînalt se emoționa atât de mult văzând lacrimile mele, cu atât mai mult că erau lacrimile unei micuțe, și strângându-mă la sânul divin, îmi ștergea lacrimile și îmi spunea: „Fiică, nu plânge, fă-ți curaj; în mâinile tale am pus soarta neamului omenesc, ți-am dat împuternicirea, iar acum, pentru a te mângâia mai mult, te facem mediatoare de pace între Noi și familia umană. Așadar, ție îți este dat să ne reîmpaci; puterea Vrerii Noastre care domnește în tine, se impune peste Noi pentru a da sărutul păcii sărmanei omeniri decăzute și nesigure. Cine îți poate spune, fiica mea, ce simțea Inima mea la această bunăvoință divină? Iubirea mea era atât de mare, încât simțeam că nu mai pot și în marea mea tulburare, căutam altă iubire pentru alinarea iubirii mele.

Acum, un cuvânt pentru tine, fiica mea: dacă tu mă vei asculta punând deoparte vrerea ta, dându-i FIATULUI Divin locul cel mai de seamă, atunci și tu vei fi iubită cu o iubire unică de către Creatorul tău, vei fi zâmbetul Său, Îl vei face să sărbătorească și vei fi legătura de pace dintre lume și Dumnezeu.

Sufletul: Mamă frumoasă, ajut-o pe fiica ta, așază-mă tu însăți în marea Voinței Divine, acoperă-mă cu valurile veșnicei iubiri, încât să nu văd și să nu aud decât Voința Divină și Iubirea.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, îmi vei cere toate actele mele și le vei închide în inima ta, ca să simtă forța Voinței Divine, care domnea în mine; după aceea le vei oferi Preaînălțimii Sale ca mulțumire pentru toate misiunile pe care mi le-a încredințat pentru a salva creaturile.

Iaculatorie: Regina păcii, lasă-mă să dau sărutul păcii, din Voința Divină.

Ziua a IX-a – Regina Cerului, în împărăția Voinței Divine este desemnată de Dumnezeu, cereasca împăciuitoare și legătura de pace dintre Creator și creatură

Ziua VIII-a – Regina Cerului în împărăția Voinței Divine, a avut din partea Creatorului său Împuternicirea de a salva soarta neamului omenesc.

Vointa DivinaLasă un comentariu

Sufletul către Divina Împuternicită: Iată-mă, sunt lângă tine, Mamă Cerească. Simt că nu pot să stau fără Mama mea dragă; sărmana mea inimă este neliniștită și mi-o simt în pace atunci când stau în pântecul tău, ca o micuță strânsă la Inima ta pentru a-ți asculta lecțiile. Accentul tău blând îmi îndulcește toate amărăciunile și cu bunătate leagă voința mea, așezând-o ca un scăunel sub Voința Divină, ca să mă determine să simt stăpânirea Sa dulce, Viața și fericirea Sa.

Lecția împuternicitei Cerești: Fiica mea dragă, să știi că te iubesc foarte mult; încrede-te în Mama ta și fii sigură că vei fi victorioasă asupra voinței tale. Dacă îmi vei fi fidelă, Eu îmi voi lua toată răspunderea pentru tine, îți voi fi o Mamă adevărată; de aceea ascultă ce am făcut pentru tine în preajma Celui Preaînalt. Nu făceam altceva decât să mă duc pe genunchii Tatălui meu Ceresc. Eram micuță și încă nu eram născută, dar Vrerea Divină, de la care Eu aveam în posesie viața, îmi făcea accesibile vizitele la Creatorul meu.

   Pentru mine ușile, căile, toate erau deschise, iar mie nu-mi era spaimă și teamă de Ei. Doar voința umană aduce înspăimântare, teamă, neîncredere și o îndepărtează pe sărmana creatură de Cel care o iubește atât de mult și care vrea să fie înconjurat de fiii Săi. Însă, dacă îi este spaimă și teamă creaturii și nu este liniștită să stea ca fiica împreună cu Tatăl, cu Creatorul ei, înseamnă că Voința Divină nu domnește în ea, de aceea, se simte torturată, [adică] este martira voinței ei umane. De aceea, să nu faci niciodată voința ta, nu te mai tortura și martiriza tu singură, fără sprijin și fără putere; tortura aceasta este mai cumplită decât cea a martirilor.

Așadar, ascultă-mă. Eu mă duceam în brațele Divinității, iar Ele [Persoanele Divine] mă așteptau și sărbătoreau când mă vedeau. Mă iubeau atât de mult, încât la apariția mea revărsau alte mări de iubire și de sfințenie în sufletul meu. Nu-mi amintesc să fi plecat vreodată de la Ele fără să-mi fi adăugat alte daruri surprinzătoare. Prin urmare, în timp ce stăteam în brațele Lor, Eu mă rugam pentru omenire și de multe ori plângeam pentru tine, fiica mea, și pentru toți cu lacrimi și suspine.

   Plângeam din cauza voinței tale rebele, pentru soarta ta tristă, că te vedeam sclava acesteia care te făcea nefericită. Văzând-o pe fiica mea nefericită vărsam lacrimi amare, încât udam mâinile Tatălui meu Ceresc cu plânsul meu, iar Divinitatea, înduioșată de plânsul meu, a continuat să-mi spună: „Preaiubita Noastră fiică, iubirea ta Ne leagă, lacrimile tale opresc focul Dreptății Divine, rugăciunile tale Ne atrag atât de mult către făpturi, încât nu putem să rezistăm și de aceea, îți dăm ție împuternicirea de a salva soarta neamului omenesc. Tu vei fi împuternicita Noastră în mijlocul lor. Ție îți încredințăm sufletele lor; tu vei apăra drepturile Noastre vătămate din cauza greșelilor lor; vei sta în mijloc, între ei și Noi, pentru a favoriza întâlnirile dintre ambele părți. Simțim în tine forța invincibilă a Voinței Noastre Divine care, prin tine se roagă, plânge. Cine poate să-ți reziste? Rugăciunile tale sunt porunci, lacrimile tale stăpânesc asupra Ființei Noastre Divine: de aceea, mergi înainte în inițiativa ta!”

Însă, fiica mea preaiubită, mica mea Inimă se simțea mistuită de iubire datorită manifestărilor iubitoare ale vorbirii Divine, și am acceptat cu toată iubirea împuternicirea Lor, spunând: „Preaînaltă Maiestate, sunt aici în brațele Voastre, faceți din mine tot ce doriți. Eu îmi voi da chiar și viața pentru toate creaturile care există și dacă aș avea mai multe vieți, le-aș pune la dispoziția lor și a Voastră, ca să le aduc pe toate salvate, în brațele Voastre părintești”.

   Dar fără să știu atunci că Eu trebuia să fiu Mama Cuvântului Divin, simțeam în mine dubla maternitate: maternitate pentru Dumnezeu, pentru a apăra cu justiție drepturile Sale și maternitate pentru creaturi, pentru a le salva. Mă simțeam Mama tuturor; Vrerea Divină care domnea în mine și care nu știe să facă lucrări izolate, Îl aducea pe Dumnezeu în mine și pe toate creaturile din toate secolele. În Inima mea maternă Îl simțeam pe Dumnezeul meu ofensat, care voia să fie mulțumit, iar pe creaturi le simțeam sub stăpânirea Dreptății divine. Oh, câte lacrimi am vărsat! Doream ca lacrimile mele să coboare în fiecare inimă, pentru a face simțită tuturor maternitatea mea plină de iubire. Am plâns pentru tine și pentru toți, fiica mea. De aceea ascultă-mă, ai milă de plânsul meu, ia lacrimile mele pentru a opri viciile tale și pentru a face ca voința ta să nu mai aibă viață. Oh, acceptă împuternicirea mea, adică tu să faci întotdeauna Voința Creatorului tău.

Sufletul: Mamă Cerească, sărmana mea inimă nu rezistă când simte cât mă iubești. Ah, mă iubești atât de mult, încât plângi pentru mine! Lacrimile tale le simt coborând în inima mea, și ca multe răni, mă rănesc și mă fac să înțeleg cât de mult mă iubești. Iar eu vreau să unesc lacrimile mele cu ale tale și plângând, te rog să nu mă mai lași niciodată singură, să mă veghezi în toate și dacă este necesar, chiar să mă bați, fii Mamă pentru mine, iar eu, ca fiică a ta mică, voi face totul doar cu tine, încât împuternicirea ta să fie al meu „bine ai venit”, iar tu să mă poți duce în brațele tale la Tatăl nostru Ceresc ca pe un act împlinit al împuternicirii tale divine.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, îmi vei da voința ta, durerile tale, lacrimile tale, neliniștile tale, dubiile și temerile tale în mâinile mele materne, ca Mamă a ta, să le țin în depozitul Inimii mele materne, drept garanțiile fiicei mele, iar Eu îți voi da prețioasa garanție a Voinței Divine.

Iaculatorie: Mamă Cerească revarsă lacrimile tale în sufletul meu, ca să-mi vindece rănile pe care le-a făcut voința mea!

Ziua a VIII-a – Regina Cerului, în împărăția Voinței Divine, a avut din partea Creatorului ei împuternicirea de a salva soarta neamului omenesc

Ziua a VII-a – Regina Cerului în împărăția Voinței Divine ia sceptrul comenzii, iar Preasfânta Treime o constituie secretara Sa

Vointa DivinaLasă un comentariu

            Sufletul către Secretara Divină: Regină Mamă, iată-mă prosternată la picioarele tale. Simt că eu ca și fiică a ta, nu pot să stau fără Mama mea Cerească, deși astăzi vii la mine cu gloria sceptrului de conducere și cu diadema de Regină, dar totuși ești Mama mea, iar eu, deși tremurândă, mă arunc în brațele tale, ca să-mi vindeci rănile pe care voința mea cea rea le-a făcut sărmanului meu suflet. Ascultă, Suverana mea Mamă, dacă tu nu împlinești o minune, dacă nu iei sceptrul tău de conducătoare să mă călăuzești și să menții stăpânirea ta asupra tuturor actelor mele, pentru a face ca vrerea mea să nu aibă viață, atunci, eu nu voi avea frumoasa soartă de a veni în împărăția Voinței Divine.

Lecția Reginei Cerului: Fiica mea dragă, vino în brațele Mamei tale, ascultă cu atenție și vei auzi minunile nemaiîntâlnite pe care FIATUL Divin le-a înfăptuit în Mama ta Cerească. Când am luat în posesie împărăția Voinței Divine, s-au terminat pașii Lui de a lucra în mine, a început viața Sa deplină, întreagă și perfectă în sufletul meu, și oh, în ce înălțimi divine am fost așezată de cel Preaînalt! Cerurile, nici nu mă puteau ajunge, nici nu puteau să mă cuprindă. Lumina soarelui era mică dinaintea luminii mele, niciun lucru creat nu mă putea ajunge. Eu treceam mările divine ca și cum ar fi fost ale mele.

   Tatăl meu Ceresc, Fiul și Duhul Sfânt mă doreau în brațele Lor pentru a se bucura de fiica lor mică și oh, [Ei] simțeau mulțumire auzindu-mă cum Îi rugam, Îi iubeam și adoram înălțimea Lor supremă, [pentru că] iubirea mea, rugăciunea și adorația mea ieșeau din adâncul sufletului meu, din centrul Voinței Divine. Simțeau ieșind din mine valuri de iubire divină, parfumuri pure, bucurii neobișnuite care porneau dinăuntrul Cerului, pe care însăși Vrerea lor Divină le-a format în micimea mea atât de mult, încât nu [mai] terminau să repete: „Toată frumoasă, toată pură, toată sfântă este fiica Noastră mică. Cuvintele ei sunt lanțuri care Ne leagă, privirile ei pătrunzătoare Ne impresionează, bătăile inimii ei sunt săgeți care, săgetându-Ne, Ne determină să intrăm într-o mare nesfârșită de iubire!” Simțeau că din mine ieșea puterea, tăria Voinței Lor Divine, care Ne făcea nedespărțiți și mă chemau „fiica Noastră invincibilă care va aduce victorie și asupra Ființei Noastre Divine”.

Așadar, ascultă-mă fiica mea, Divinitatea, fiind copleșită de un exces de iubire față de mine, mi-a zis: „Preaiubita Noastră fiică, Iubirea Noastră nu mai suportă, se simte sufocată dacă nu îți încredințăm secretele Noastre; de aceea te alegem ca secretara Noastră fidelă. Ție vrem să-ți încredințăm durerile și hotărârile Noastre. Cu orice preț vrem să salvăm omul. Privește cum decade, voința lui rebelă îl atrage în continuu spre rău; fără viață, fără forță, fără sprijinul Vrerii Noastre Divine a deviat din calea Creatorului lui și merge târându-se pe pământ, slăbit, bolnav și plin de toate viciile. Dar nu sunt alte căi sau mijloace pentru a fi salvat, nici alte căi de ieșire decât să coboare Veșnicul Cuvânt să ia rămășițele lui, mizeriile lui, păcatele lui asupra Sa, înfrățindu-se cu el, învingându-l prin iubire și prin dureri nemaiauzite, dându-i multă încredere de a putea fi adus din nou în brațele Noastre părintești. Oh, cât Ne doare soarta omului! Durerea Noastră este mare, nici nu am putea să o încredințăm altcuiva, pentru că neavând o Voință Divină care să-l stăpânească, niciodată n-ar putea să înțeleagă nici durerea Noastră, nici relele grave ale omului căzut în păcat.

   Ție, care deții FIATUL Nostru, îți este dat să-L poți înțelege și de aceea, ca secretară a Noastră, vrem să-ți dezvăluim secretele Noastre și să așezăm în mâinile tale sceptrul de conducere, încât să stăpânești și să domnești peste toate, iar domnia ta să-i cucerească pe Dumnezeu și pe oameni și să-i aduci în Inima ta maternă ca fii regenerați”. Cine îți poate spune, dragă fiică, ce a simțit Inima mea prin această conversație divină? S-a deschis în mine un râu de durere intensă și mi-am propus, chiar și cu prețul vieții mele, să-L cuceresc pe Dumnezeu și pe creatura Sa și să-i unesc.

Deci fiica mea, ascult-o pe Mama ta: te-am văzut surprinsă, auzindu-mă povestind istoria stăpânirii împărăției Voinței Divine. Dar să știi că îți este dat și ție această soartă; dacă te decizi să nu mai faci voința ta, Vrerea Divină va forma în sufletul tău Cerul Său și vei simți inseparabilitatea divină, îți va fi dat sceptrul de conducătoare peste viciile tale și asupra ta. Nu vei mai fi sclava ta, pentru că doar voința umană pune în sclavie sărmana creatură, îi scurtează aripile iubirii spre Cel care a creat-o, îi îndepărtează puterea, sprijinul și încrederea de a se lansa în brațele Tatălui ei Ceresc, astfel că nu poate să cunoască nici secretele Sale, nici marea Iubire cu care este iubită și de aceea trăiește ca o străină în casa Tatălui ei Divin. Ce distanță aruncă între Creator și creatură vrerea umană! De aceea, ascultă-mă, mulțumește-mă, spune-mi că nu vei mai da viață voinței tale, iar Eu te voi umple complet cu tot ce există în Voința Divină.

Sufletul: Mamă sfântă, ajută-mă, nu vezi cât sunt de slabă? Frumoasele tale lecții mă mișcă până la lacrimi, iar eu îmi deplâng marea nefericire fiindcă de multe ori am căzut în labirintul de a face voința mea și m-am îndepărtat de Cea a Creatorului meu. Oh, fii Mama mea, nu mă lăsa singură; cu puterea ta unește Vrerea Divină cu a mea și închide-mă în Inima ta maternă, unde voi fi sigură că nu voi mai face niciodată voința mea.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei sta sub mantia mea, pentru a învăța să trăiești sub privirile mele și recitându-mi trei Bucură-te Marie, mă vei ruga să fac cunoscută tuturor Voința Divină.

Iaculatorie: Mamă sfântă, închide-mă în Inima ta, ca să învăț de la tine să trăiesc din Voința Divină!

Ziua a VII-a
Regina Cerului în împărăția Voinței Divine ia sceptrul comenzii, iar Preasfânta Treime o constituie secretara Sa

Ziua a VI-a – Al șaselea pas al Voinței Divine în Regina Cerului. După triumful încercării se ajunge în posesia ei

Vointa DivinaLasă un comentariu

Sufletul către Fecioară: Mamă Regină, văd că mă aștepți din nou și întinzându-mi mâna ta, mă iei pe genunchii tăi, și mă strângi la Inima ta pentru a mă face să simt viața acelui FIAT Divin pe care îl deții. Oh, câtă fericire poate da căldura Sa, cât este de pătrunzătoare lumina Sa! Mamă sfântă, pentru că mă iubești atât de mult, cufundă micul atom al sufletului meu în acel Soare al Voinței Divine pe care îl ascunzi, ca să pot spune și eu: „Voința mea s-a terminat, nu va mai avea viață, așadar viața mea va fi Voința Divină”.

Lecția Reginei Cerului: Fiică preaiubită, ai încredere în Mama ta și fii atentă la lecțiile mele; ele îți vor folosi să te poți abține de a mai îndeplini voința ta și să te determine să dorești acel FIAT sfânt în ființa ta, care vrea atât de mult să formeze viața Sa în tine. Fiica mea, trebuie să știi că, după ce Divinitatea s-a asigurat de mine prin încercarea pe care a vrut să mi-o dea, deși toți cred că Eu nu am avut nicio încercare, lucrul acesta era suficient pentru Dumnezeu să înfăptuiască marea minune pe care a îndeplinit-o cu mine, adică am fost zămislită fără păcatul strămoșesc.

   Oh, cum se înșală [oamenii]! Ba chiar [Dumnezeu] a cerut de la mine o dovadă pe care nu a mai cerut-o de la nimeni altcineva, iar aceasta a făcut-o cu dreptate și cu o distinsă înțelepciune pentru că trebuind să coboare în mine Cuvântul Veșnic, nu doar că nu era cuviincios să găsească în mine păcatul strămoșesc, dar nici nu era cuviincios să găsească în mine o voință umană activă. Ar fi fost prea inadecvat pentru Dumnezeu să coboare într-o ființă în care domnea voința umană. Iată pentru ce a vrut de la mine această dovadă a voinței mele pentru toată viața, pentru a asigura în sufletul meu împărăția Voinței Divine. Asigurându-se de acest lucru, Dumnezeu putea să facă tot ce voia cu mine, putea să-mi dea totul și pot spune că nimic nu-mi putea refuza. Deocamdată ne întoarcem la momentul în care am rămas. În cursul lecțiilor mele mă voi opri și îți voi povesti ce a împlinit această Voință Divină în mine.

Deci ascultă, fiica mea. După triumful încercării, FIATUL Divin a făcut al șaselea pas în sufletul meu, determinându-mă să iau în posesie toate proprietățile divine, atât cât îi este posibil și imaginabil ființei umane. Totul era al meu, Cerul și pământul și însuși Dumnezeu, prin care dețineam însăși Voința Sa. Eu mă simțeam deținătoarea sfințeniei divine, a iubirii, a frumuseții, a puterii, a înțelepciunii și a bunătății divine. Mă simțeam ca o Regină peste toate și nu eram străină în casa Tatălui meu Ceresc; simțeam cu înflăcărare paternitatea Sa și fericirea supremă de a-i fi o fiică fidelă. Pot spune că am crescut pe genunchii paterni ai lui Dumnezeu și nu am cunoscut o altă iubire, nicio altă știință decât ceea ce îmi oferea Creatorul meu. Cine îți poate spune ce a făcut această Voință Divină în mine? M-a înălțat și m-a înfrumusețat atât de mult, încât și Îngerii rămân muți și nu știu de unde să înceapă să vorbească despre mine.

Dar, fiica mea preaiubită, trebuie să știi că atunci când FIATUL Divin mi-a dat în posesie toate lucrurile, m-am simțit pe deplin deținătoarea lor și a tuturor. Voința Divină, cu puterea Sa, imensitatea și atotvăzătoare, închidea în sufletul meu toate ființele, iar Eu simțeam în Inima mea maternă un locșor pentru fiecare dintre ele. De când am fost zămislită, Eu te-am purtat în Inima mea, și oh, dacă ai ști cât te-am iubit și te iubesc! Te-am iubit atât de mult că am fost pentru tine ca o Mamă înaintea lui Dumnezeu. Rugăciunile mele, suspinele mele erau [toate] pentru tine și în îngrijorarea mea de Mamă, spuneam: „Oh, cum aș vrea să o văd pe fiica mea deținătoarea a toate, așa cum sunt și Eu.”

De aceea, ascultă de Mama ta: să nu mai vrei să recunoști voința ta umană! Dacă vei face aceasta, totul se va îndeplini între noi două, vei avea o forță divină în puterea ta, toate lucrurile se vor converti în sfințenie, iubire și frumusețe divină. Iar Eu, în răbufnirea iubirii mele, așa cum m-a lăudat cel Preaînalt: „Toată frumoasă, toată sfântă, toată pură ești tu, o Maria”, voi spune: „Frumoasă, pură și sfântă este fiica mea pentru că deține Voința Divină”.

Sufletul: Regina Cerului și eu te salut: „Toată frumoasă, pură și sfântă este Mama mea Cerească”. Oh, te rog, dacă ai un loc pentru mine în Inima ta maternă, închide-mă în ea și așa voi fi sigură că nu voi mai face voința mea, ci mereu pe Aceea a lui Dumnezeu; iar Mama și fiica, vom fi amândouă fericite.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei recita de trei ori Slavă Tatălui, pentru a mulțumi Preasfintei Treimi pentru împărăția Voinței Divine pe care a stabilit-o în mine, dându-mi în posesie toate lucrurile, și însușindu-ți cuvintele Ființei Supreme, în fiecare Slavă Tatălui vei spune: „Toată frumoasă, pură și sfântă este Mama mea”. 

Iaculatorie: Regina Cerului, permite ca Voința Divină să mă ia în posesia Sa!

Ziua a VI-a
Al șaselea pas al Voinței Divine în Regina Cerului. După triumful încercării se ajunge în posesia ei

Ziua a V-a – Al cincilea pas al Voinței Divine în Regina Cerului. Triumful încercării

Vointa DivinaLasă un comentariu

Sufletul către Fecioară: Suverană Cerească, văd că întinzi brațele ca să mă iei pe genunchii tăi materni iar eu alerg, ba chiar zbor pentru a mă bucura de îmbrățișările imaculate, de zâmbetele divine ale Mamei mele Cerești. Mamă sfântă, astăzi aspectul tău este triumfător și cu o bucurie imensă vrei să-mi povestești despre victoria ta asupra încercărilor la care ai fost supusă. Ah, da, cu plăcere te voi asculta, și te rog să-mi dai harul să pot ieși învingătoare din încercările pe care Domnul le va pregăti pentru mine.

Lecția Reginei Cerului: Draga mea fiică, oh, cât suspin și cât aș vrea să încredințez secretele mele fiicei mele, secrete care îmi vor da atât de multă glorie și care vor slăvi acel FIAT Divin, care a fost motivul principal al Zămislirii mele Imaculate, al sfințeniei mele, al suveranității și maternității mele. Toată recunoștința mea o datorez FIATULUI Divin. Eu nu cunosc altceva, iar toate sublimele prerogative cu care Sfânta Biserică mă onorează atât de mult, nu sunt altceva decât efectele acelei Voințe Divine care mă stăpânea, trăia și domnea în mine. De aceea, doresc atât de mult să se cunoască cine era Cea care producea în mine multe privilegii și efecte admirabile încât, să uimească Cerul și pământul.

Deci ascultă-mă, dragă fiică. Ființa Supremă mi-a cerut vrerea mea umană, înțelegând gravitatea răului pe care îl poate provoca voința umană în creatură și cum poate ea să pună totul în pericol, chiar și lucrările cele mai frumoase ale Creatorului ei. Ființa umană cu vrerea ei este în totalitate nesigură, este slabă, inconstantă, dezordonată, deși Dumnezeu când a creat-o, El a făurit-o unită cu Voința Sa Divină în mod firesc, astfel că Ea trebuia să fie tăria, prima mișcare, sprijinul, hrana, viața voinței umane. Atunci când nu dăm viață Voinței Divine în voința noastră umană, se resping bunurile primite de la Dumnezeu în Creație și drepturile primite în mod natural în actul realizat.

   Oh, cât de bine am înțeles această gravă ofensă care i se aduce lui Dumnezeu, precum și relele care se abat asupra ființei umane! Am avut atât de mare oroare și frică să fac voința mea și pe bună dreptate m-am temut, pentru că și Adam a fost creat de Dumnezeu inocent și totuși, făcând voința lui, în câte rele nu a căzut și el și toate generațiile! De aceea Eu, Mama ta, îngrozită și având atât de multă iubire față de Creatorul meu, am jurat să nu fac niciodată voința mea, atât pentru a fi mai sigură, cât și pentru a confirma și mai mult jertfa mea, Celui care mi-a dat atât de multe mări de haruri și privilegii. Am luat voința mea umană și am legat-o la picioarele tronului divin, ca omagiu continuu de iubire și de jertfă, jurând să nu mai slujesc niciodată, voinței mele, nici măcar pentru un singur moment al vieții mele, ci mereu să îndeplinesc doar Voința lui Dumnezeu.

Fiica mea, poate ție nu ți se pare prea mare sacrificiul meu de a trăi fără voința mea, dar Eu îți spun că nu este sacrificiu asemănător cu al meu, dimpotrivă, toate celelalte sacrificii ale întregii omeniri se pot chema umbre în comparație cu al meu. A se sacrifica o zi da, o zi nu, este ușor, dar a se sacrifica în fiecare moment, în fiecare act, în orice bine pe care vrei să-l faci, pentru toată viața, fără să dai deloc viață voinței proprii, este sacrificiul sacrificiilor, este dovada cea mai mare care se poate oferi și iubirea cea mai pură, transformată de însăși Voința Divină, care se poate oferi Creatorului nostru. Este atât de mare acest sacrificiu încât Dumnezeu nu poate cere mai mult ființei umane, nici ea n-ar putea avea o idee cum să se sacrifice mai mult pentru Creatorul ei.

Așadar, fiica mea dragă, de îndată ce i-am dăruit Creatorului meu voința mea, Eu m-am simțit triumfătoare în încercarea acceptată de mine, iar Dumnezeu s-a simțit triumfător în voința mea umană. Dumnezeu aștepta încercarea mea, adică, un suflet care să trăiască fără voința lui, pentru a îndrepta ieșirile generațiilor omenești (din Voința D.) și pentru a-și arăta mila și îndurarea Sa. De aceea, te aștept din nou să-ți povestesc istoria despre ceea ce a făcut Voința Divină după triumful încercării.

Iar acum, un cuvânt pentru tine, fiica mea: dacă ai ști cât doresc să te văd că trăiești fără voința ta! Tu știi că îți sunt Mamă, iar Mama vrea să-și vadă fiica fericită, dar cum poți fi fericită dacă nu te decizi să trăiești fără voința proprie, așa cum a trăit Mama ta? Dacă vei face aceasta, îți voi da totul, voi sta la dispoziția ta, voi fi cu totul doar pentru fiica mea, ca ea să aibă doar bine, mulțumire și Eu să am fericirea de a avea o fiică, să trăiască pe deplin din Voința Divină.

Sufletul: Triumfătoare Suverană, în mâinile tale de Mamă așez voința mea, încât tu însăți, ca o Mamă, să o purifici și să o înfrumusețezi și împreună cu a ta, să o legi la picioarele Tronului Divin, ca să pot trăi nu cu voința mea, dar mereu, mereu cu Aceea a lui Dumnezeu.

Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, în fiecare act pe care îl vei face, vei încredința în mâinile mele materne voința ta și mă vei ruga ca în locul tău să fac Eu să treacă [în tine] Voința Divină.

Iaculatorie: Regină triumfătoare, îndepărtează de la mine voința mea și dăruiește-mi Voința Divină!

Ziua a V-a
Al cincilea pas al Voinței Divine în Regina Cerului. Triumful încercării