V4.77 Mândria îl orbește pe om, în timp ce virtutea cea mai mare care îl înalță pe Dumnezeu și creatură este umilința (30 iulie 1901)

            Aflându-mă în starea mea obișnuită, binecuvântatul Isus m-a purtat cu duhul în mijlocul multor oameni. Ce orbire! Aproape toți erau orbi și puțini cu vedere scurtă; abia se întrezărea cineva cu vederea foarte acută ca soarele în mijlocul stelelor și având toată intenția spre Soarele Divin, iar această vedere i-a fost acordată pentru că stătea fix în lumina Cuvântului Umanizat.

Isus, plin de compasiune, mi-a spus: „Fiica Mea, cât de mult a fost ruinată omenirea de către mândrie! A ajuns să distrugă acea mică licărire de rațiune pe care toți o au în sinea lor imediat ce se nasc. Așadar, să știi că virtutea care îl înalță cel mai mult pe Dumnezeu este smerenia, și virtutea care înalță cel mai mult creatura înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor este umilința”.

            După ce a spus acestea, a dispărut. Mai târziu s-a reîntors, respirând cu dificultate și plin de amărăciune și a adăugat: „Fiica Mea, trei pedepse cumplite sunt pe cale să se întâmple”.

            Și ca un fulger a dispărut, fără să-mi dea timp să-i spun un cuvânt.

V4.47 Explicația deprimării Luisei ca victimă. Sufletul unit cu Isus este ca o rază unită cu soarele (9 Ianuarie 1901)

În această dimineață mă simțeam atât de deprimată și zdrobită, încât am mers în căutarea alinării; unicul meu Bine m-a făcut să aștept mult venirea Sa. Și când a venit, mi-a spus: Fiica Mea, nu am luat asupra Mea viciile, mizeriile și slăbiciunile tale din iubire pentru tine? Și nu ai vrea să iei asupra ta pe cele [slăbiciunile] ale altora de dragul Meu?”

Apoi a adăugat: „Ceea ce vreau este să fii mereu unită cu Mine, ca o rază de soare care stă întotdeauna nemișcată în centrul soarelui și de la el primește viață, căldură și splendoare. Presupune tu că o rază s-ar putea separa din centrul soarelui; ce ar deveni ea? De îndată ce ar ieși, ar pierde viața, lumina și căldura și ar reveni la întuneric, reducându-se la nimic. La fel este sufletul: atâta timp cât este unit cu Mine, în centrul Meu, se poate spune că este ca o rază de soare care trăiește, primește lumină de la soare și merge unde vrea el, încât se află complet la dispoziția voinței soarelui; dacă apoi se retrage de la Mine [sufletul] și nu mai este unit, iată-l în întuneric, rece și nu simte în sine acel impuls suprem al vieții divine”.

După ce a spus acestea, a dispărut.

V3.56 Isus schimbă pasiunile creaturii în virtute, care îl înconjoară și pe care El le hrănește cu Har continuu (1 aprilie 1900)

            După ce l-am tot așteptat, dulcele meu Isus s-a arătat în interiorul inimii mele. Părea că văd un soare care răspândea raze și, privind în centrul acestui soare, vedeam fața Domnului nostru; dar ce m-a uimit cel mai mult este faptul că am văzut în inima mea foarte multe fecioare îmbrăcate în alb, cu o coroană pe cap, care înconjurau acest Soare divin, hrănindu-se cu acele raze pe care le răspândea acest Soare.

Oh, cât erau de frumoase, modeste, umile și erau toate implicate, bucurându-se în Isus! Prin urmare, neștiind semnificația acestui lucru, L-am întrebat pe Isus cu puțină teamă, cine ar fi acele fecioare și Isus mi-a spus: „Aceste fecioare erau viciile tale, pe care acum, cu harul Meu, le-am schimbat în multe virtuți care Mă înconjoară cu acel nobil alai, fiind toate la dispoziția Mea, iar ca răsplată, le hrănesc cu harul Meu continuu”.

            Ah, Doamne, totuși mă simt atât de rea, încât îmi este rușine de mine însămi!

Parabola despre cele zece fecioare (Matei 25,1-13)

1 Atunci împărăţia cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. 

2 Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci, înţelepte. 

3 Cele nechibzuite şi-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, 

4 însă cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor. 

5 Întrucât mirele întârzia, au aţipit toate şi au adormit. 

6 Iar la miezul nopţii s-a auzit un strigăt: «Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!». 

7 Atunci s-au ridicat toate acele fecioare şi şi-au pregătit candelele. 

8 Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: «Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci candelele noastre se sting!». 

9 Dar cele înţelepte au răspuns, zicând: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Mergeţi mai bine la cei care vând şi cumpăraţi-vă!». 

10 Dar, plecând ele ca să cumpere, a venit mirele. Cele care erau pregătite au intrat cu el în [sala] de nuntă şi uşa s-a închis. 

11 Mai târziu au venit şi celelalte fecioare şi au zis: «Stăpâne, stăpâne, deschide‑ne!». 

12 Dar el, răspunzând, le-a zis: «Adevăr vă spun: nu vă cunosc». 

13 Vegheaţi, aşadar, pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul!

V3.55 În Întrupare, Cuvântul Divin a devenit Lumina sufletelor (25 martie 1900)

            În această dimineață adorabilul meu Isus, când a venit, mi-a spus: „Așa cum soarele este lumina lumii, tot așa Cuvântul, când s-a întrupat, a devenit lumina sufletelor și, așa cum soarele material dă lumină în general și fiecăruia în special, atât de mult încât fiecare se poate bucura de ea [lumina] ca și când ar fi a lui [sufletului], tot așa Cuvântul, în timp ce dă lumină în general, este Soare pentru fiecare în special; și tot adevărat este că acest Soare divin, oricine îl poate păstra cu el, ca și cum ar fi singur”.

            Cine poate spune ce am înțeles despre această lumină și efectele binefăcătoare pe care le revarsă în sufletele care țin acest Soare ca și cum ar fi fost al lor? Părea că sufletul, posedând această lumină, pune întunericul pe fugă, ca și soarele material, care, apărând la orizontul nostru, pune pe fugă întunericul nopții. Deci, dacă sufletul este rece, această lumină divină îl încălzește; dacă este gol de virtute, devine fertil; dacă este inundat de lâncezeala nocivă, odată cu căldura lui, absoarbe acea dispoziție rea.

Într-un cuvânt, pentru a nu mă lungi, acest Soare divin, introducând sufletul în centrul sferei lui, îl acoperă cu toate razele lui și ajunge să transforme sufletul în propria lumină.  

Apoi, pentru că mă simțeam complet copleșită, Isus mi-a spus, dorind să mă aline: „În această dimineață vreau să mă bucur în tine” și a început să facă obișnuitele Sale stratageme iubitoare.