În această dimineață, după ce am primit Împărtășania, adorabilul meu Isus mi-a arătat interiorul meu, presărat cu flori, în formă de cabană, și El stătea înăuntru, recreându-se și încântându-se în totalitate. Văzându-L în acea atitudine, i-am spus: „Preadulcele meu Isus, când vei lua această inimă a mea pentru a o conforma complet cu a Ta, încât să pot trăi doar din viața Inimii Tale?”
În timp ce spuneam acest lucru, supremul și singurul meu Bine a luat o suliță și m-a deschis pe latura care corespunde inimii, a scos-o afară cu mâinile pentru a vedea dacă ar fi complet dezgolită și dacă ar avea acele calități pentru a putea rămâne în Inima Sa Preasfântă. Și eu m-am uitat la ea, dar spre surprinderea mea, am văzut crucea, buretele și coroana de spini imprimate într-o parte; dar doream s-o văd și din cealaltă parte și din interior, unde părea umflată, ca și cum s-ar fi putut deschide. Iubitul meu Isus m-a împiedicat, spunându-mi: „Vreau să te mortific fără a te lăsa să vezi tot ce am revărsat în această inimă. Ah, da, aici, în interiorul acestei inimi există toate comorile harurilor Mele, pe care natura umană le poate conține”.
În acest timp, a închis inima mea în inima Sa Preasfântă, adăugând: „Inima ta a pus stăpânire pe Inima Mea, iar Eu, îți dau iubirea Mea, ca inimă, care îți va da viață”. Și apropiindu-se de acea parte, a trimis trei respirații care conțineau lumină și care au luat locul inimii, apoi a închis rana spunându-mi:
„Acum mai mult ca oricând, este mai bine pentru tine să te fixezi în centrul Vrerii Mele, având ca inimă numai Iubirea Mea. Nici măcar pentru o singură clipă nu trebuie să ieși din Ea, și numai Iubirea Mea își va găsi adevărata hrană în tine și dacă își găsește Voința Mea în tine în toate și pentru toate, în aceea își va găsi mulțumirea Sa și adevărata corespondență”.
Apoi, apropiindu-se de gura mea, mi-a mai trimis încă trei respirații și în același timp a turnat o licoare foarte dulce, care mă îmbăta complet. Deci, plin de entuziasm, El a spus: „Vezi, inima ta este într-a Mea, de aceea nu mai este a ta”. Și m-a tot sărutat continuu, arătându-mi iubirea cu toată finețea Lui; dar cine le poate spune toate? Îmi pare imposibil să le manifest. Cine poate spune ce simțeam când am revenit în mine?
Pot să spun doar că mă simțeam de parcă nu aș mai fi fost eu: fără vicii, fără înclinații, fără dorințe[1] și total cufundată în Dumnezeu; dinspre partea inimii simțeam o înfrigurare sensibilă, în comparație cu celelalte părți.
[1] Chiar și pe tine alegându-te pentru doritul „Fiat” (…), trebuia să-ți dau multe haruri pentru a nu așeza într-un suflet și trup corupt, atât doar cunoașterile care aparțin Voinței Mele, cât și propria Sa Viață pe care trebuia să o formeze și să o îndeplinească în tine. Așadar, folosind puterea Sa, chiar dacă nu te-a scutit de pata originară, totuși a înăbușit și a ținut cu fermitate înclinațiile spre vicii, ca să nu producă efectele ei corupte. Era corect și necesar acest fapt pentru noblețea, distincția și sfințenia Voinței Supreme. Dacă în tine nu ar fi fost efecte bune, Voința Mea ar fi găsit umbre, ceață și nu ar fi putut răspândi razele Sale de adevăr.” (Vol. 19, 19.03.1926) (cfr. 16.04.1926).
Cântarea Cântărilor 1,1-4: Cântarea Cântărilor, care este a lui Solomón. Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Căci dezmierdările tale sunt mai bune decât vinul, miresmele tale sunt plăcute pentru miros, mireasmă revărsată, numele tău: de aceea te iubesc tinerele. Trage-mă după tine şi să fugim! Să mă ducă regele în camerele sale! Ne vom bucura şi ne vom veseli cu tine, ne vom aminti de dezmierdările tale mai mult decât de vin! Pe bună dreptate ele te iubesc! (Sufletul se simte foarte atras de Dumnezeu, mireasa trebuie sa fie sufletul in timp ce Mirele este Cristos. Domnul vrea ca fiecare suflet sa il iubeasca asa cum mireasa isi iubeste mirele)
