În această dimineață, în timp ce mă aflam în starea mea obișnuită, vedeam în fața mea o lumină interminabilă și înțelegeam că în acea lumină locuia Preasfânta Treime, și am mai văzut în fața acelei lumini, pe Regina Mamă, care era complet absorbită de Preasfânta Treime și Ea le absorbea în Sine pe toate cele Trei Persoane Divine, în așa fel încât a fost îmbogățită cu cele trei prerogative ale Treimii Preasfinte, adică, cu Puterea, cu Înțelepciunea și Caritatea; și așa cum Dumnezeu iubește omenirea ca fiind parte din Sine și totodată ieșită din Sine, tot astfel, dorește cu ardoare ca acea parte din Sine care îi aparține, să se întoarcă la El.
Așadar, Regina Mamă, participând la aceasta, iubește neamul omenesc cu o iubire excesivă. În timp ce înțelegeam aceasta, l-am văzut pe Confesor și am rugat-o pe Preasfânta Fecioară să mijlocească[1] pentru el înaintea Preasfintei Treimi, și Ea a făcut un gest de înclinare, ducând rugăciunea mea la Tronul lui Dumnezeu, și am văzut că de pe Tronul Divin ieșea un flux de lumină, care îl acoperea complet pe Confesor, și m-am regăsit în mine.
Trecând câteva zile de lipsă și liniște, în această dimineață, când a venit, continua să tacă, deși L-am ținut mereu aproape de mine și oricât m-am străduit, nu am putut să-L fac să spună vreun cuvânt. Părea că avea ceva în interiorul Său care îl mâhnea, reducându-L la tăcere și nu voia ca eu să știu.
Deci, în timp ce Isus era cu mine, îmi părea că o văd pe Regina Mamă, și văzându-L pe Isus cu mine, mi-a spus: „Este cu tine? Bine că e cu tine, deoarece dacă trebuie să-și reverse dreapta furie, fiind cu tine Îl oprești. Fiica mea, roagă-te să oprească flagelurile, pentru că cei răi sunt gata să iasă, dar se văd legați de o putere supremă care îi împiedică nelăsându-i să intervină când le place lor și dacă Dreptatea divină va permite, se va obține acest bine, încât vor cunoaște autoritatea divină asupra lor și vor spune: „Am reușit, pentru că ni s-a dat putere de sus”.
Fiica mea, este îngrozitor să vezi ce război mocnește în lumea morală; și totuși, prima hrană care ar trebui căutată în societate, în familii și în fiecare suflet, ar trebui să fie pacea. Toate celelalte alimente, chiar și virtuțile în sine, caritatea, căința, devin nocive fără ea. Fără pace ele nu aduc sănătate și nici adevărata sfințenie; și totuși, din lumea de astăzi a fost respins acest aliment al păcii, atât de necesar și sănătos, și nu se vrea altceva decât dezordine și războaie. Fiica mea, roagă-te, roagă-te”.
––––––––––––-
Matei 24,4-8: Isus, răspunzând, le-a zis: „Vedeţi să nu vă înşele cineva! Căci mulţi vor veni în numele meu spunând: «Eu sunt Cristosul» şi-i vor înşela pe mulţi. Atunci aveţi să auziţi vorbindu-se despre războaie şi zvonuri de războaie. Nu vă înspăimântaţi, căci trebuie să fie toate, dar nu este încă sfârşitul! Se va ridica un neam împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii şi vor fi foamete şi cutremure în diferite locuri. Dar toate acestea sunt [doar] începutul durerilor.
Aflând-mă în starea mea obișnuită, m-am trezit în afara mea, deci, după ce m-am tot plimbat în căutarea lui Isus, am găsit-o în schimb pe Regina Mamă, iar eu, deprimată și obosită cum eram, i-am spus: „Preadulcea mea Mamă, am pierdut calea pentru a-L găsi pe Isus, nu mai știu unde să mă duc, nici ce să fac pentru a-L găsi”.
În timp ce spuneam acestea, plângeam și Ea mi-a spus: „Fiica Mea, vino alături de mine și vei găsi calea și pe Isus; într-adevăr, vreau să te învăț secretul pentru a putea rămâne mereu cu Isus și cum să trăiești mereu fericită și mulțumită chiar și pe acest pământ, adică fixează în interiorul tău faptul că doar tu și Isus sunteți pe lume și niciun altul căruia ar trebui să-i placi, să-i faci pe plac și să-l iubești și doar de la El să aștepți să fii iubită din nou și să fii mulțumită în toate. Stând în acest mod tu și Isus, nu-ți va mai păsa dacă ești înconjurată de disprețuiri sau laude, de rude sau străini, de prieteni sau dușmani. Numai Isus va fi toată mulțumirea ta și numai Isus îi va suplini pe toți. Fiica Mea, până când tot ce există aici pe pământ nu dispare de tot, din suflet, nu se poate găsi mulțumire adevărată și continuă”.
În timp ce spunea acestea, ca dintr-un fulger a ieșit Isus în mijlocul nostru, și eu L-am luat și L-am dus cu mine, și [apoi] m-am găsit în mine însămi.
–––––––––––
Ioan 14,6-7:Isus i-a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. Dacă m-aţi cunoscut pe mine, îl veţi cunoaşte şi pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoaşteţi şi l-aţi văzut”.
Ioan 2:Mama lui Isus le-a spus slujitorilor: „Faceţi tot ce vă va spune!
Matei 22,37-38:Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău! Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă.
Continuând starea de privațiune, în această dimineață părea că L-am văzut pentru puțin timp, împreună cu Regina Mamă și de vreme ce adorabilul Isus avea coroana de spini, i-am luat-o și L-am compătimit total; și în timp ce făceam aceasta, mi-a spus: „Ai milă împreună [cu Mine] de Maica Mea, căci suferința Mea este motivul durerilor Ei, compătimind-o pe Ea, Mă compătimești pe Mine însumi”.
După aceea îmi părea că mă aflu pe muntele Calvar în momentul răstignirii Domnului nostru și, în timp ce suferea răstignirea, nu știu cum, vedeam în Isus, toate generațiile trecute, prezente și viitoare, și Isus, avându-ne pe noi toți în Sine, simțea toate ofensele făcute de fiecare dintre noi și suferea pentru toți în general și pentru fiecare individ în mod particular, astfel că am văzut și păcatele mele și durerile pe care le suferea pentru mine în mod distinct, dar vedeam și remediul pe care îl administra pentru relele noastre și pentru mântuirea noastră veșnică, pentru fiecare dintre noi, fără excepția vreunuia.
Acum, cine poate spune tot ce vedeam în binecuvântatul Isus, de la primul la ultimul om? Când eram în afara mea, vedeam lucrurile clare și distincte; dar aflându-mă în interiorul meu, le văd pe toate confuze. Așa că, pentru a evita absurditățile, pun punct.
Continuând să-L văd pe Sfântul Copil, o vedeam pe Regina Mamă într-o parte și pe Sfântul Iosif în cealaltă, care Îl adorau profund pe Pruncul divin.
Fiind foarte concentrată asupra Lui, mi s-a părut că prezența continuă a Copilașului i-a ținut absorbiți într-un extaz continuu și dacă au lucrat, a fost o minune că Domnul lucra în ei, altfel ar fi rămas nemișcați, fără să-și poată îndeplini în mod extern atribuțiile. Și eu, la rândul meu, am făcut adorație și m-am regăsit în mine.
În această dimineață, iubitorul meu Isus, când a venit, m-a purtat cu duhul și mi-a cerut alinare pentru durerile Sale. Neavând nimic, am spus: „Iubirea mea preadulce, dacă Regina Mamă ar fi aici, te-ar putea alina cu laptele Ei, pentru că, în ceea ce mă privește, nu am decât mizerii”. Între timp a venit Preasfânta Regină, eu imediat i-am spus: „Isus simte nevoia de alinare, dă-i laptele tău preadulce, și așa va fi alinat”.
Așadar, Mama noastră dragă i-a dat laptele Ei și Iubitul meu Isus a fost complet revigorat. Apoi, întorcându-se spre mine, mi-a spus: „Mă simt alinat; vino aproape de buzele Mele și bea o parte din laptele pe care l-am primit de la Mama Mea, ca să ne putem înviora împreună”.
Așa am făcut; dar cine poate spune virtutea acelui lapte fierbinte care provenea de la Isus? Era foarte abundent, încât părea un izvor imens, care nu s-ar diminua deloc[1], chiar dacă toți oamenii ar bea.
După aceea, am înconjurat puțin pământul și îmi părea că într-un loc stăteau niște oameni așezați la o măsuță și spuneau: „Va fi război în Europa și ce este mai dureros este că va fi produs de semeni”. Isus asculta acest lucru, dar nu spunea nimic despre asta; prin urmare, nu știu sigur dacă va fi, sau nu, deoarece judecățile umane sunt schimbătoare și ceea ce spun astăzi, mâine le anulează. Apoi m-a purtat într-o grădină unde era o imensă clădire, de parcă ar fi fost o mănăstire populată cu foarte mulți oameni greu de numărat. La vederea acelor oameni, adorabilul meu Isus s-a întors cu spatele, m-a îmbrățișat, punându-și capul Său lângă gâtul meu și, sprijinindu-se de umărul meu, mi-a spus: „Preaiubita Mea, nu Mă lăsa să-i văd, altfel aș suferi mult”.
Și eu L-am strâns și, apropiindu-mă de unul dintre acele suflete, am spus: „Spuneți-mi măcar cine sunteți?” Și el a răspuns: „Cu toții suntem suflete din Purgator și eliberarea noastră este legată de satisfacția acelor moșteniri evlavioase, pe care le-am lăsat succesorilor noștri și, deoarece aceștia nu sunt mulțumiți, suntem obligați să rămânem aici, departe de Dumnezeul nostru. Ce durere este pentru noi, pentru că Dumnezeu este pentru noi o Ființă necesară, de care nu putem duce lipsă. Experimentăm o moarte continuă, care ne martirizează în modul cel mai nemilos și, dacă nu murim, este pentru că sufletul nostru nu este supus morții; așadar, oricât de îndurerați suntem, fiind lipsiți de obiectivul care ne formează întreaga viață, îl implorăm pe Dumnezeu să-i determine pe muritori să simtă o parte minimă a durerilor noastre, privându-i de ceea ce este necesar pentru menținerea vieții trupești, ca ei să poată învăța în mod independent cât de dureros este să fii lipsit de ceea ce este absolut necesar”.
După aceea, Domnul m-a dus în altă parte, iar eu, simțind compasiune pentru acele suflete, am spus: „Cum! O, bunul meu Isus, Ți-ai întors fața de la acele suflete binecuvântate care tânjeau după Tine, în timp ce ar fi fost suficient doar să Te arăți și să eliberezi acele suflete de dureri și să devină fericite? Și El: „Ah, fiica Mea, dacă M-aș fi arătat lor, ei nu ar fi fost în măsură să reziste prezenței Mele, deoarece nu sunt curățați complet și în loc să vină în brațele Mele, s-ar fi retras derutați și Eu n-aș fi făcut altceva decât să măresc martiriul Meu și pe al lor. De aceea am făcut așa”.
1 Corinteni 3,1-4:Iar eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor [oameni] spirituali, ci ca unor [oameni] de carne, ca unor copilaşi în Cristos. V-am dat să beţi lapte, nu mâncare [solidă], pentru că încă nu [o] puteaţi [primi], ba nici acum nu puteţi, pentru că sunteţi încă [oameni] de carne. Într-adevăr, când între voi există invidie şi ceartă, nu sunteţi oare [oameni] de carne şi nu umblaţi în felul oamenilor? Când unul spune: „Eu sunt al lui Paul”, iar altul: „Eu al lui Apólo”, nu sunteţi voi oameni?
Evrei 5,11-14:În această privinţă, am avea multe de spus şi greu de exprimat, întrucât aţi devenit nepăsători la cele auzite. Într-adevăr, voi, care de atâta timp trebuia să fiţi învăţători, aveţi din nou nevoie ca cineva să vă înveţe principiile de la început ale cuvântului lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, şi nu de mâncare solidă. Cine se hrăneşte cu lapte nu este deprins cu învăţătura dreptăţii, pentru că este un copil. Dar mâncarea solidă este a celor desăvârşiţi, care, prin deprindere, au simţurile obişnuite să deosebească binele de rău.
Isaia 55,1:Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la apă, chiar şi cel care nu are argint! Veniţi, cumpăraţi şi mâncaţi! Veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, dar fără argint şi fără plată!
Leviticus 20,22-24:Să ţineţi toate legile mele şi toate poruncile mele şi să le împliniţi ca să nu vă verse din gura ei ţara în care vă duc ca să locuiţi în ea! Să nu umblaţi după obiceiurile poporului păgân pe care îl alung dinaintea voastră! Căci ei au făcut toate aceste lucruri şi m-am dezgustat de ei şi v-am spus: ‹Voi veţi moşteni ţara lor şi eu v-o voi da ca să o moşteniţi: este o ţară în care curge lapte şi miere›.
1 Petru 2,1-4:Aşadar, îndepărtând toată răutatea şi orice înşelăciune, ipocrizie, invidie şi orice vorbire de rău, ca nişte copii de curând născuţi, să doriţi laptele spiritual, curat, ca să creşteţi prin el spre mântuire dacă într-adevăr aţi gustat cât de bun este Domnul. Apropiaţi-vă de el, piatra cea vie, aruncată de oameni, dar aleasă şi preţuită de Dumnezeu. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care v-am pus deoparte dintre popoare.
După ce am primit Împărtășania, în această dimineață i-am auzit vocea binecuvântatului Isus care spunea: „Fiica Mea, în această dimineață simt mare nevoie să fiu alinat. Oh, ia-Mi puțin durerile asupra ta și lasă-Mă să Mă odihnesc în inima ta”. Și eu: „Da, Binele meu, fă-mă să simt durerile Tale și, în timp ce sufăr în locul Tău, vei avea tot confortul să Te poți alina și să ai o dulce odihnă; doar Te rog să mai întârzii puțin până când sunt singură, ca nimeni să nu mă poată vedea suferind, deoarece pare că este încă prezent Confesorul”. Și El: „Ce contează că părintele este prezent? Nu ar fi mai bine ca în loc să am una care să Mă aline, să am două [persoane], adică, tu în suferință, și cel care coopereză cu Mine, chiar cu intenția Mea?”
În acest timp l-am văzut pe Confesor, care avea intenția să fiu răstignită, iar Domnul, imediat, fără nici cea mai mică întârziere, mi-a împărtășit durerile crucii. Deci, după ce am fost o vreme în acele suferințe, Confesorul m-a chemat la ascultare, Isus s-a retras și eu încercam să mă supun celui care îmi poruncea. Când, dulcele meu Isus a venit din nou, în acea clipă voia să mă supună pentru a doua oară durerilor răstignirii, părintele nu voia; deci, când eram de acord cu Isus, adică să sufăr, Isus venea; dar când Confesorul vedea că încep să sufăr, oprea suferința cu ascultarea și Isus se retrăgea. Sufeream o mare durere când îl vedeam retrăgându-se, dar făceam cât de mult puteam ca să ascult și, uneori, pentru că îl vedeam și pe Confesor prezent, îi lăsam pe ei să decidă, așteptând să văd cine trebuia să câștige: ascultarea sau Domnul nostru. Ah, îmi părea că văd ascultarea și pe Isus luptându-se, amândoi puternici, capabili să înfrunte o luptă.
După ce s-au luptat bine-bine, pentru a vedea cine câștigă, a venit Regina Mamă și apropiindu-se de părinte, i-a spus: „Fiul meu, în această dimineață lasă-L să acționeze (fiindcă vrea El însuși să sufere), altfel nu veți fi cruțați nici măcar în parte de pedepse”.
În acel moment părintele s-ar fi distras de la susținerea luptei, iar Isus m-a supus victorios din nou durerilor, dar cu atâta vehemență și spasme amare, încât eu însămi nu știu cum am rămas în viață. Când credeam că o să mor, ascultarea m-a chemat din nou și pentru puțin [timp] m-am regăsit în mine, iar binecuvântatul Isus s-a retras; dar s-a întors tot nemulțumit și voia să repete a treia oară, dar ascultarea, înarmându-se cu putere, de data aceasta a devenit câștigătoare, pierzând iubitul meu Isus. Cu toate acestea, din când în când El căuta să câștige El din nou, încât nu-mi dădea odihnă, și a trebuit să spun: „Așadar, Domnul Meu, stai puțin liniștit și lasă-mă în pace; nu vezi că ascultarea a luat armele și nu vrea să-ți cedeze? De aceea, ai răbdare și, dacă vrei să repeți a treia oară, promite-mi că mă faci să mor”. Și Isus: „Da, vino”.
I-am spus Părintelui [de ceea ce voia Isus], dar chiar și așa, ascultarea a devenit nemiloasă, în ciuda faptului că dulcele meu Bine mă chema spunându-mi: „Luisa, vino”.
Am spus că [Isus] mă chema, dar [ascultarea] mi-a răspuns cu un „nu” categoric. Ce ascultare frumoasă este aceasta! Din moment ce vrea să facă pe doamna în toate și, mai presus de toate vrea să profite de ceva care nu îi aparține, care este moartea. Și apoi, este un lucru frumos să expui o sărmană nefericită la pericolele morții, să o faci să atingă cu mâna refugiul fericirii eterne și apoi, pentru a arăta că știe să facă pe doamna în toate, prin forța pe care o posedă, o reține și o face să stea în temnița mizerabilă a trupului; iar dacă se întreabă de ce se întâmplă toate acestea, mai întâi nu îți răspunde, iar apoi, în limbajul ei „mut” [tăcut], îți transmite: „De ce? Pentru că sunt o Doamnă și am stăpânire peste toate”. Pare că, dacă se vrea să stea în pace cu această binecuvântată ascultare, este nevoie de o răbdare nu numai de sfânt, ci de cea a Domnului nostru, altfel creatura va fi mereu în opoziție cu ascultarea, pentru că este vorba de dorința ascultării să stăpânească voința umană.
Așadar, văzând că nu putea să câștige nimic, binecuvântatul Domn s-a liniștit în fața ascultării și m-a lăsat în pace, a atenuat durerile pe care le-am suferit, și mi-a spus: „Preaiubita Mea, în durerile pe care le-ai suferit, am dorit să simți furia dreptății Mele, revărsând-o puțin peste tine. Dacă ai putea să vezi cu claritate momentul în care oamenii au determinat Dreptatea [să se înfurie] și cum s-a înarmat furia dreptății Mele împotriva lor, ai tremura ca o vargă și nu ai face altceva decât să Mă rogi ca durerile să cadă peste tine ca ploaia”.
Părea că mă susține în suferințele mele și pentru a mă înveseli mi-a spus: „Eu Mă simt mai bine, dar tu?” Și eu: „Ah, Doamne, cine îți poate spune ce simt! Pare că eram zdrobită în interiorul unei mașini. Simt o epuizare de forțe atât de puternică, încât, dacă Tu nu-mi insufli forță, nu-mi pot reveni”.
Și El: „Iubita Mea, este necesar ca măcar din când în când să simți intens durerile. Mai întâi pentru tine, pentru că oricât de bun ar fi un fier, dacă se lasă mult timp fără să fie pus pe foc, acesta, cu timpul, va rugini puțin. Apoi în ce Mă privește, dacă nu M-aș mai sprijini pe tine multă vreme, furia Mea s-ar aprinde, încât nu aș avea nicio grijă și nici nu aș folosi nicio moderație, iar dacă tu nu Mi-ai lua durerile asupra ta, cum aș putea să-mi păstrez cuvântul față de tine, pentru a scuti o parte din lume de pedepse?”
După aceasta, a venit Confesorul să mă cheme la ascultare și așa am revenit în mine.
El continua să vină, dar o mare parte a nopții am stat fără Isus. Când a venit, mi-a zis: „Fiica Mea, ce vrei, de Mă aștepți cu atât de mare nerăbdare? Oare ai nevoie de ceva?” Iar eu, din moment ce știam că trebuie să iau împărtășania, am spus: ”Doamne, toată noaptea Te-am[1] așteptat, mai ales pentru că trebuia să iau împărtășania; mă tem că inima mea nu este bine pregătită să Te pot primi; de aceea e nevoie ca sufletul meu să fie revăzut de Tine pentru a mă putea pregăti să mă unesc în mod sacramental cu Tine”.
Iar Isus, cu bunăvoință, mi-a reexaminat sufletul pentru a mă pregăti să-L primesc; apoi m-a transportat în afara mea și împreună (cu El) am găsit-o pe Mama noastră Regină care îi spunea lui Isus: „Fiul meu, acest suflet va fi mereu gata de a face și a suferi ceea ce vrem Noi și aceasta este ca o legătură care leagă dreptatea; de aceea, salvează multele masacre și foarte mult sânge pe care trebuie să-l verse oamenii”.
Și Isus a zis: „Mama Mea, este necesară vărsarea de sânge, pentru că vreau ca această descendență de regi[2] să decadă din stăpânire și acest lucru nu poate fi fără curgere de sânge și [e necesar] chiar să se purifice și Biserica Mea, pentru că e foarte infectată. Cel mult pot să permit salvarea parțială, în ceea ce privește suferința”.
În acest timp, am văzut majoritatea deputaților care complotau cum să-l determine pe rege să cadă și se gândeau să așeze pe tron pe unul dintre acei deputați, ales de ei. După aceea, m-am regăsit în mine… Câte nenorociri umane! Ah, Doamne, ai milă de orbirea în care este cufundată biata omenire!
Prin urmare, continuând să-i văd pe Domnul și pe Regina Mamă, l-am văzut cu ei și pe Confesor, iar Preasfânta Fecioară a spus: „Vezi, Fiul Meu, avem un al treilea, care este Confesorul; el vrea să Ni se alăture, angajându-se prin munca lui, să participe pentru a o face să sufere [pe Luisa] și în felul acesta să satisfacă Dreptatea Divină, iar el [Confesorul] face ca funia care Te leagă să fie mai puternică pentru a Te potoli; și apoi, când ai mai rezistat vreodată puterii uniunii celor care suferă și se roagă și a celor care participă cu Tine în mod pur, cu singurul scop de a Te glorifica; și asta, spre binele popoarelor?”
Isus și-a ascultat Mama și a ținut cont de Confesor, dar nu a pronunțat o sentință complet favorabilă, ci s-a limitat la a salva în parte [oameni].
[1] De multe ori Luisa i se adresează lui Isus cu „Dumneavoastră” așa cum se obișnuiește la Corato. Dar noi aici scriem „Tu”.
[2] Nu doar dinastiile care pe vremea aceea domneau în Italia sau în Europa, dar și în actuala generație care stăpânește pământul.
În această dimineață am primit Împărtășania și fiind împreună cu Isus, acolo era și Regina Mamă și, oh, minune, mă uitam la Mama și vedeam că Inima Ei s-a transformat în Pruncul Isus, mă uitam la Fiul și vedeam în Inima Copilului pe Mama Sa. Între timp, mi-am amintit că astăzi este Boboteaza și eu, luând exemplul sfinților Magi, trebuia să ofer ceva Copilului Isus, dar vedeam că nu aveam ce să-i dau. Atunci, văzându-mi mizeria, mi-a trecut prin gând să-mi ofer trupul în loc de smirnă, cu toate suferințele celor doisprezece ani pe care i-am stat la pat[1], pregătită să sufăr și să rămân alt timp cât i-ar fi plăcut Lui; în loc de aur, durerea pe care o simt când mă privează de prezența Sa, care este cel mai dureros și chinuitor lucru pentru mine; în loc de tămâie, bietele mele rugăciuni, unite cu cele ale Reginei Mamă, ca să fie mai acceptabile Pruncului Isus. Așadar am făcut oferta cu toată încrederea că Pruncul ar fi acceptat totul. Isus părea să accepte ofertele mele sărace cu multă plăcere, dar ceea ce-i plăcea cel mai mult era încrederea cu care i le oferisem.
Așadar mi-a spus: „Încrederea are două brațe, cu unul îmbrățișează Umanitatea Mea și o folosește ca pe o scară pentru a urca spre Divinitatea Mea, cu celălalt îmbrățișează Divinitatea și atrage din Ea în torente, haruri cerești, ca sufletul să rămână complet inundat în Ființa Divină. Când sufletul este încrezător, este sigur că obține ceea ce cere. Eu las ca brațele să-mi fie legate, îl las să facă ceea ce vrea, îl las să pătrundă până în interiorul Inimii Mele și îl las ca el însuși să ia ceea ce mi-a cerut. Dacă nu aș face acest lucru, m-aș simți într-o stare de constrângere”.
În timp ce spunea aceasta, din sânul Copilului și din cel al Mamei ieșeau fluxuri de licoare (dar practic nu știu cum se numea, ceea ce spun că era licoare), care mi-a inundat tot sufletul. Regina Mamă a dispărut.
După aceea, împreună cu Pruncul am ieșit pe bolta cerului și îi vedeam grațiosul chip trist și mi-am spus: „Poate vrea lapte, de aceea este trist”.
Așadar, i-am spus: „Vrei să sorbi de la mine, din moment ce Regina Mamă nu mai este?”[2]Dar înainte de a face acest lucru, mi-a fost frică să nu fie diavolul, deci, m-am asigurat făcându-i de mai multe ori semnul crucii și i-am spus: „Ești Tu cu adevărat Isus Nazarineanul, a doua persoană a Preasfintei Treimi, Fiul Fecioarei Maria, Născătoare de Dumnezeu?”1
Pruncul m-a asigurat că da. Deci fiind sigură, L-am lăsat să soarbă. Copilul părea să-și revină, luând un aspect vesel, și vedeam că sorbea o parte din acele fluxuri cu care El Însuși mă inundase. Și în timp ce făcea aceasta, îmi simțeam inima atrasă, pentru că părea că acel lapte pe care Isus îl sorbea de la mine, îmi venea de la El. Cine poate spune ce s-a petrecut între mine și Pruncul Isus? Nu am limbajul pentru a ști cum să spun, nici cuvinte pentru a putea descrie.
[1] Adică din luna noiembrie 1887. Cfr. Vol. 1, pag 98 [așadar cu acest fragment confirmă că Primul Volum a fost scris în același timp cu al Doilea]; Vol. 8 [8.4.1908], Vol. 9 [14.10.1909], etc.
[2] În mod evident, este un limbaj mistic și spiritual. Sub simbolul laptelui sau acelei „licori” pe care a amintit-o puțin mai înainte, indică iubirea și viața. Isus a spus: „Cine este Mama Mea și cine sunt frații Mei?”… (Cfr. Vol. 2, 9.06.1899).
Iubiților, să nu dați crezare oricărui duh, ci discerneți duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, căci mulți profeți falși au apărut în lume! Prin aceasta îl cunoașteți pe Duhul lui Dumnezeu: orice duh care îl mărturisește pe Isus Cristos venit în trup este de la Dumnezeu. (1Ioan 4,1-2)↩︎
