lumina

V4.101 Luisa se oferă Justiției Divine pentru a împiedica legea divorțului. Contradicțiile sunt perle pentru Cer (12 ianuarie 1902)

vointadivina3Lasă un comentariu

                Pare că adorabilul meu Isus continuă să vină puțin. De fapt, în această dimineață, transportându-mă în afara mea, mi-a arătat gravitățile rele ale societății și amărăciunile Sale mari, a turnat din abundență în mine o parte din ceea ce îl amăra și apoi mi-a spus:

„Fiica Mea, vezi puțin unde a ajuns orbirea oamenilor, încât să dorească să formeze legi nedrepte și chiar împotriva bunăstării lor sociale. Fiica Mea, așadar te chem din nou la suferințe, oferindu-te Dreptății divine [împreună] cu Mine; anumite persoane trebuie să lupte să obțină lumină împotriva acestei legi a divorțului, [precum] și harul eficient pentru a fi victorioase. Fiica Mea, Eu tolerez ca ei să provoace războaie, revoluții pentru ca sângele noilor martiri să inunde lumea; aceasta înseamnă onoare pentru Mine și pentru Biserica Mea, dar această lege brutală [a divorțului] este o dezonoare pentru Biserică, iar pentru Mine e abominabilă și de netolerat”.

            În timp ce spunea acestea, am văzut un om care lupta împotriva acestei legi, obosit și epuizat de forțe, dorind să se retragă din această inițiativă; așa că împreună cu Domnul, l-am încurajat, și acela a răspuns: „Mă văd aproape singur în luptă și incapabil să obțin scopul”. Și i-am spus: „Curaj, deoarece contrazicerile sunt atât de multe perle pe care Domnul le va folosi pentru ca să vă împodobească în Cer”. Și acela și-a reluat ritmul și a continuat inițiativa. După aceea am văzut un altul abia răsuflând, îngrijorat, neștiind ce decizie să ia, iar alții îi spuneau: „Știi ce trebuie să faci? Ieși, ieși din Roma”. Și acela: „Nu, nu pot, este cuvânt dat tatălui meu; îmi voi da viața, dar nu voi ieși niciodată”.

            După aceasta ne-am retras, iar Isus a dispărut și m-am regăsit în mine.

V4.88 Tot triumful și gloria vor fi ale Crucii, care va purta lumina, zguduind creaturile (15 septembrie 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață adorabilul meu Isus a venit glorios, cu rănile strălucind mai mult decât soarele și cu o cruce în mână. În acest timp, vedeam și o roată din care ieșeau patru unghiuri. Părea că într-un unghi lumina fugise rămânând în întuneric; în acest întuneric oamenii rămâneau abandonați de Dumnezeu și aveau loc războaie sângeroase împotriva Bisericii și împotriva lor. Ah, părea că lucrurile spuse până acum de binecuvântatul Isus, s-ar apropia cu pași rapizi.

Deci, Domnul nostru, văzând toate acestea, s-a umplut de compasiune, s-a apropiat de partea întunecată și a aruncat asupra [acelei părți] crucea pe care o ținea în mână, spunând cu un glas sonor:

„Slavă Crucii!” și părea că acea cruce rechema lumina, și popoarele cutremurându-se, implorau ajutor și salvare. Și Isus a repetat: „Tot triumful și gloria vor fi ale Crucii, în caz contrar soluțiile vor agrava chiar acele rele; așadar Crucea, Crucea”.

            Cine poate spune cât de întristată și îngândurată am rămas, pentru ceea ce se va putea întâmpla?

V4.56 Ascultarea are o vedere foarte lungă, precum lumina; în schimb iubirea de sine, este foarte mioapă și întotdeauna scrupuloasă (10 februarie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

            Continuând să vină, adorabilul meu Isus s-a arătat cu ochii strălucind de cea mai vie și pură lumină. Am rămas fermecată și surprinsă înaintea acelei lumini orbitoare și Isus, văzându-mă atât de extaziată, fără să-i fi zis nimic, mi-a spus:

„Iubita Mea, ascultarea are vederea foarte lungă, cucerește prin frumusețe și prin acuitate chiar lumina soarelui, așa cum propria iubire are vederea foarte scurtă, încât nu poate face un pas fără să se împiedice. Și tu să nu crezi că această vedere foarte lungă o au acele suflete care sunt mereu turbulente și scrupuloase. Dimpotrivă, iubirea proprie îi face să cadă pe cei cu vederea foarte scurtă, și le trezește mii de tulburări și scrupule, iar ceea ce azi au detestat cu multe scrupule și temeri, mâine cad din nou, încât trăirea lor se reduce la a fi mereu cufundați în această plasă încâlcită pe care știe să țeasă foarte bine iubirea de sine, spre deosebire de vederea foarte lungă a ascultării, care este ucigașa iubirii proprii, deoarece, fiind foarte lungă și foarte clară, prevede imediat unde poate face un pas greșit, și cu suflet generos se abține [de la greșeli] și se bucură de sfânta libertate a fiilor lui Dumnezeu. Și așa cum obscuritățile atrag alte obscurități, la fel lumina atrage altă lumină, iar această lumină ajunge să-și atragă lumina Cuvântului și, unindu-se împreună, țes în ea lumina tuturor virtuților”.

            Uimită să aud acest lucru, am spus: „Doamne, ce spui? Îmi pare că este sfințenie acel mod scrupulos de a trăi”. Și El, pe un ton mai serios, a adăugat:

„Într-adevăr, îți spun că aceasta este adevărata pecete a ascultării și cealaltă este adevărata pecete a iubirii proprii și că acel mod de a trăi mă impulsionează mai mult spre dispreț decât spre iubire, pentru că, atunci când există, lumina Adevărului arată defectul, chiar și minim și ar trebui corectat, dar din moment ce există vederea scurtă a iubirii proprii, aceasta nu face altceva decât să țină [sufletele] deprimate, fără să aibă o creștere pe calea adevăratei sfințenii”.

Iubita Mea, ascultarea are vederea foarte lungă, cucerește prin frumusețe și prin acuitate chiar lumina soarelui, așa cum propria iubire are vederea foarte scurtă, încât nu poate face un pas fără să se împiedice. Și tu să nu crezi că această vedere foarte lungă o au acele suflete care sunt mereu turbulente și scrupuloase. Dimpotrivă, iubirea proprie îi face să cadă pe cei cu vederea foarte scurtă, și le trezește mii de tulburări și scrupule, iar ceea ce azi au detestat cu multe scrupule și temeri, mâine cad din nou, încât trăirea lor se reduce la a fi mereu cufundați în această plasă încâlcită pe care știe să țeasă foarte bine iubirea de sine...

V4.44 Pedepse infernale ale Luisei, [datorate lipsei lui] Isus. În ea se află Isus viu și răstignit (4 ianuarie 1901)

vointadivina3Lasă un comentariu

După ce am petrecut zile foarte amare de lipsuri și tulburări, simțeam în mine un iad mistic. Fără Isus, toate viciile mele au ieșit la lumină și răspândindu-și fiecare propriul întuneric, m-au acoperit cu acesta, încât nu mai știam unde mă aflam. Cât de nefericită este starea unui suflet fără Dumnezeu! Este suficient de spus că fără Dumnezeu, sufletul încă viu simte iadul în sine. Așa era starea mea, îmi simțeam sufletul sfâșiat de dureri infernale. Cine poate spune prin ce am trecut? Pentru a nu mă lungi prea mult, trec mai departe.

Deci, în această dimineață, după ce am primit Împărtășania, fiind în culmea suferinței, simțeam că Domnul nostru se mișcă în mine. Văzându-i imaginea, am vrut să văd dacă era din lemn, sau viu; am privit și era Crucifixul viu, din carne, care, uitându-se la mine, mi-a spus: „Dacă imaginea Mea în interiorul tău ar fi fost din lemn, iubirea ar fi fost aparentă, pentru că numai iubirea adevărată și sinceră, unită cu mortificarea, Mă face să renasc la viață, răstignit, în inima celui care Mă iubește”.

Văzându-L pe Domnul, aș fi vrut să mă retrag de la prezența Sa, fiindcă mă vedeam foarte rea, dar El a început să spună: „Unde vrei să mergi? Eu sunt lumina și oriunde te duci, lumina Mea te învăluie peste tot”.

În prezența lui Isus, la lumina și la vocea Sa, patimile mele au dispărut, eu însămi nu știu unde au plecat; am rămas ca o copilă și m-am reîntors în mine, total schimbată. Toate să fie spre slava lui Dumnezeu și spre binele sufletului meu.

„Dacă imaginea Mea în interiorul tău ar fi fost din lemn, iubirea ar fi fost aparentă, pentru că numai iubirea adevărată și sinceră, unită cu mortificarea, Mă face să renasc la viață, răstignit, în inima celui care Mă iubește”.

V4.31 Luisa vede în interiorul ei Preasfânta Treime, simbolizată prin trei Copii și starea foarte tristă a Bisericii și a Preoților (13 noiembrie 1900)

Divine WillLasă un comentariu

            După ce am petrecut mai multe zile de absență foarte amară și după ce am primit Împărtășania, în interiorul meu am văzut trei Copii (Preasfanta Treime). Frumusețea și asemănarea lor erau atât de mari, încât toți Trei păreau născuți dintr-o singură procreare.

Sufletul meu a fost surprins și uimit, văzând atât de multă frumusețe închisă în cercul interiorului meu atât de mizerabil, iar uimirea mea a crescut și mai mult când am văzut cum acești trei Copii aveau foarte multe corzi de aur în mână și cu acestea Se legau strâns de mine și inima mea se lega de Ei.

După aceea, ca și cum Fiecare și-ar fi luat locul, au început să vorbească între Ei; dar eu nu înțelegeam și nu găsesc cuvinte pentru a putea repeta limbajul Lor foarte înalt; pot spune doar că, într-o clipită, am văzut multe nenorociri umane, degradarea și despuierea Bisericii, la fel și decăderea preoților, care, în loc să fie lumina pentru popoare, reprezintă întuneric.

Prin urmare, fiind complet mâhnită de această viziune, am spus: „Preasfinte Dumnezeule, dăruiți pace Bisericii, faceți să i se înapoieze ceea ce i-au luat, nu-i lăsați pe cei răi să râdă pe la spate de cei buni”. Și în timp ce vorbeam, Ei au spus: „Sunt mistere de neînțeles ale lui Dumnezeu”.

            Spunând acestea, au dispărut și m-am întors în interiorul meu.

V4.30 Suferința spirituală a Luisei când îi este dor de Isus. Ieșirea din Voința Divină este căderea în întuneric (11 noiembrie 1900)

Divine WillLasă un comentariu

            Se pare că binecuvântatul Domn vrea să mă antrenez în răbdare; nu are compasiune pentru lacrimile mele și nici pentru starea mea foarte dureroasă. Fără El mă văd cufundată în cea mai mare mizerie; cred că nu există suflet mai mizerabil decât al meu. Fiind alături de Isus care posedă toate bunurile, deși mă văd mai rea ca niciodată, sufletul meu găsește remediu pentru toate relele. Prin urmare, lipsindu-mi totul, pentru mine este sfârșitul; nu mai există niciun remediu pentru marile mele mizerii. Mult mai mult de atât, mă deprimă gândul că starea mea nu mai este Voința Sa și, nefiind în Vrerea Sa, pare că sunt în afara centrului și de multe ori mă gândesc la modul în care să ies. Acum, fiind în aceste dispoziții, L-am simțit din spatele meu, spunându-mi: „Te-ai obosit, nu-i așa?”

            Și eu: „Da, Doamne, mă simt suficient de obosită”. Și El a reluat: „Ah, fiica Mea, nu ieși din Vrerea Mea, că ieșind din Vrerea Mea vei ajunge să pierzi cunoașterea Mea și necunoscându-Mă, vei ajunge să nu te mai cunoști pe tine însăți. Pentru că la reflexiile luminii se poate distinge clar dacă există aur sau noroi; așa încât, dacă totul este în întuneric, obiectele pot fi ușor schimbate. Deci, Vrerea Mea este lumină deoarece, oferindu-ți cunoașterile Mele, la reflexiile acestei lumini ajungi să știi cine ești, și văzându-ți slăbiciunea și neantul tău pur, te atașezi de brațele Mele și unită cu Vrerea Mea, trăiești cu Mine în Cer. Dar dacă vrei să ieși din Vrerea Mea, mai întâi vei ajunge să pierzi adevărata smerenie, iar apoi vei veni să trăiești pe pământ și vei fi obligată să simți greutatea pământească, să te vaiți și să suspini, ca toți ceilalți nefericiți care trăiesc în afara Voinței Mele”.

            Spunând acestea, s-a retras fără să fie văzut. Cine poate spune chinul sufletului meu?

V4.23 Criteriul pentru a recunoaște că ceea ce se lucrează în Luisa vine de la Dumnezeu și nu de la diavol. Clarificarea asupra pedepselor. Ascultarea vrea să înlocuiască rațiunea umană cu cea Divină (22 octombrie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață eram complet deprimată și cu teamă că nu ar fi binecuvântatul Isus cel care a lucrat în mine, ci diavolul, dar cu toate acestea nu m-am putut abține să nu-L caut și să nu-L doresc și de îndată ce s-a gândit să vină, mi-a spus: „Cine este cel care dă siguranță că iese soarele, dacă nu lumina care risipește întunericul nocturn și căldura care se răspândește în aceeași lumină? Dacă s-ar spune că soarele a ieșit și cu aceasta s-ar vedea mai dens întunericul nopții și nu s-ar simți nicio căldură, ce ai spune? Că cel ce a ieșit nu este adevăratul soare, ci unul fals, deoarece efectele soarelui nu sunt văzute. Deci, dacă vederea Mea te scapă de întuneric și îți arată lumina adevărului, simțind căldura harului Meu, de ce vrei să-ți storci creierul gândindu-te că nu sunt Eu care lucrez în tine?”

            Doar, pentru că așa vrea ascultarea adaug, că data trecută mă gândeam: „Dacă într-adevăr ar apărea atât de multe pedepse pe care le-am scris în aceste cărți, cine va avea inimă să asiste la așa ceva?”

            Și binecuvântatul Domn m-a făcut să înțeleg cu claritate că unele se vor întâmpla în timp ce sunt încă pe acest pământ, altele după moartea mea, iar altele vor fi cruțate parțial. Deci m-am simțit puțin mai ușurată, gândind că nu urma să le văd pe toate.

            Iat-o mulțumită pe doamna ascultare, care începuse să se încrunte, să se plângă și să se înfurie; încât părea că această binecuvântată domnișoară nu vrea să se adapteze în vreun fel rațiunii umane, nu vrea să se învăluie în nicio circumstanță, ba chiar nu are deloc dreptate, și este destul de dureros să ai de-a face cu cineva care nu are dreptate. Pentru a rămâne într-o formă bună este necesar să se piardă propria rațiune, pentru că domnișoara începe să se laude: „Eu nu am nicio rațiune umană, de aceea nu știu să mă adaptez uzului uman; rațiunea Mea este divină, și oricine vrea să trăiască în pace cu Mine este absolut necesar să o piardă pe a lui, pentru ca să o obțină pe a Mea”.

Iată cât de bine gândește domnișoara, ce-ar mai fi de spus? Este mai bună tăcerea, pentru că, oricum ar fi, vrea întotdeauna să aibă dreptate și se mândrește cu faptul de a nu-ți da dreptate.

V3.65 Puritatea în suferință și în acțiune cu singurul scop de a-i face pe plac lui Isus, ne umple de lumină (25 aprilie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Aflându-mă în afara mea și negăsindu-L pe dulcele meu Isus, a trebuit să călătoresc mult pentru a merge în căutarea Sa. În cele din urmă L-am găsit în brațele Mamei Regine și sugea lapte de la sânul ei. Orice îi spuneam și făceam, nu părea să-i pese de mine, de fapt nici măcar nu se uita la mine. Cine poate spune durerea inimii mele sărmane, văzând că lui Isus nu-i pasă de mine?

            Așadar, după ce am dat curs lacrimilor mele, având compasiune de mine, a venit în brațele mele și mi-a turnat în gură puțin din acel lapte, pe care l-a supt de la Regina Mamă.

            După aceea, m-am uitat pe pieptul Său și avea o mică perlă, atât de strălucitoare, încât învăluia cu acea lumină, Umanitatea Preasfântă a Domnului nostru. Dorind să cunosc semnificația, L-am întrebat pe Isus ce reprezintă acea perlă, fiindcă în timp ce pare atât de mică, răspândește foarte multă lumină.

Și Isus: „În timp ce puritatea suferinței tale este mică și suferi doar din iubire pentru Mine și ai fi gata să suferi orice dacă Eu ți-aș permite, aceasta reprezintă cauza pentru această mare lumină. Fiica Mea, puritatea în a lucra este atât de mare încât cei care lucrează cu singurul scop de a-Mi face pe plac doar Mie, nu face altceva decât să trimită lumină în toată munca ei. Cine nu lucrează cu dreptate, chiar și în bine, nu face altceva decât să răspândească întuneric”.

            Așadar, am văzut în interiorul pieptului Domnului nostru, că avea o oglindă foarte cuprinzătoare și părea că cei care mergeau drept în Voința lui Dumnezeu rămâneau absorbiți cu totul în acea oglindă, și cei care nu, rămâneau în afară, fără a putea primi vreun semn al imaginii binecuvântatului Isus. Ah, Doamne, ține-mă complet absorbită în această oglindă divină, ca să nu am altă umbră de intenție în munca mea.

God’s light and wisdom pour upon those gathered around Christ’s Body and Blood at Mass

Code: T-00430-OL

Artist: Elizabeth Wang

V3.31 Toate virtuțile trebuie ordonate în suflet, fiecare în încăperea ei (27 ianuarie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Continui să fiu lipsită de dulcele meu Isus. Viața mea nu mai rezistă din cauza durerilor; simt o monotonie, o plictiseală, o oboseală a vieții. Ziceam în sinea mea: „Oh, cum s-a prelungit exilul meu! Oh, ce fericire aș avea, dacă aș putea dezlega legăturile acestui trup și așa, sufletul meu ar zbura liber spre supremul meu Bine!” Un gând mi-a spus: Și dacă te duci în iad? Și eu, pentru a nu chema demonul să mă combată, m-am grăbit să spun: „Ei bine, chiar din iad voi trimite suspinele mele dulcelui meu Isus, chiar și acolo vreau să-L iubesc”.

            În timp ce aveam aceste gânduri dar și altele, încât ar fi prea lungă povestea să le redau pe toate, iubitorul Isus s-a arătat pentru scurt timp, dar cu un aspect serios și mi-a spus: „Nu a sosit încă timpul tău”.            

Apoi, cu o lumină spirituală, m-a făcut să înțeleg că totul trebuie să fie ordonat în suflet. Sufletul posedă multe încăperi mici, unde fiecare virtute își ia locul ei; se poate spune că o singură virtute conține în sine pe toate celelalte, iar sufletul, posedând doar una, ajunge să fie însoțit de toate celelalte virtuți; dar toate sunt distincte între ele, încât fiecare deține locul ei în suflet și iată că toate virtuțile își au originea din misterul Sfintei Treimi, pentru că, în timp ce este una, ele sunt trei în mod distinct și în timp ce sunt trei sunt una. Înțelegeam de asemenea, că aceste încăperi din suflet, fie sunt pline cu virtuți, fie cu viciul opus acelei virtuți și, dacă nu există nici virtute, nici viciu, ele rămân goale. Îmi părea [sufletul meu] o casă care conține multe încăperi, toate goale; sau, dintre acestea, una plină cu șerpi, alta cu noroi, alta plină cu mobilă prăfuită, alta întunecoasă. Ah, Doamne, numai Tu poți pune bietul meu suflet în ordine!

V3.16 Trupul Mistic al lui Cristos, în înfățișarea lui Isus biciuit și legat de stâlp (30 noiembrie 1899)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Adorabilul meu Isus continua să vină, și de această dată L-am văzut în momentul în care stătea lângă coloană. Dezlegându-se, Isus s-a aruncat în brațele mele pentru a fi compătimit de mine. L-am strâns la piept și am început să-i așez părul, plin tot de sânge închegat, să-i șterg ochii și fața și totodată L-am sărutat aducându-i diferite acte de reparare. Când am ajuns la mâini și i-am înlăturat lanțul și am văzut cu cea mai mare uimire a mea că era capul Domnului nostru, dar membrele erau ale multor altor persoane, în special religioase.

            Oh, câte membre infectate, care dădeau mai mult întuneric decât lumină! În partea stângă stăteau cei care îl făceau pe Isus să sufere mai mult. Se vedeau membre bolnave, pline de răni viermănoase și adânci, altele abia se țineau lipite de un nerv al acelui trup. Oh, cât îl durea și cât se clătina acel cap divin, peste acele membre! Apoi, pe partea dreaptă, se vedeau cele care erau mai bune, adică membre sănătoase, strălucitoare, acoperite cu flori și rouă cerească, parfumate cu miresme plăcute, și între aceste membre se vedea cineva care transmitea un parfum ciudat. Acest cap divin suferea foarte mult deasupra acestor membre. Este adevărat că erau și membre strălucitoare, care aproape că se asemănau cu lumina acelui cap, care îl recreau și îi dădeau foarte mare glorie, dar membrele infectate erau într-un număr și mai mare. Isus, deschizându-și gura Sa preadulce, mi-a spus:

            „Fiica Mea, câte dureri îmi dau aceste membre! Acest trup pe care tu îl vezi, este trupul mistic al Bisericii Mele, cu care Mă glorific prin faptul că Îi sunt Capul, dar ce sfâșiere groaznică produc aceste membre în acest trup! Pare că se incită între ele care să Mă chinuie mai mult”.             A spus despre acest trup și alte lucruri, pe care nu mi le amintesc atât de bine; de aceea pun punct.