V3.56 Isus schimbă pasiunile creaturii în virtute, care îl înconjoară și pe care El le hrănește cu Har continuu (1 aprilie 1900)

            După ce l-am tot așteptat, dulcele meu Isus s-a arătat în interiorul inimii mele. Părea că văd un soare care răspândea raze și, privind în centrul acestui soare, vedeam fața Domnului nostru; dar ce m-a uimit cel mai mult este faptul că am văzut în inima mea foarte multe fecioare îmbrăcate în alb, cu o coroană pe cap, care înconjurau acest Soare divin, hrănindu-se cu acele raze pe care le răspândea acest Soare.

Oh, cât erau de frumoase, modeste, umile și erau toate implicate, bucurându-se în Isus! Prin urmare, neștiind semnificația acestui lucru, L-am întrebat pe Isus cu puțină teamă, cine ar fi acele fecioare și Isus mi-a spus: „Aceste fecioare erau viciile tale, pe care acum, cu harul Meu, le-am schimbat în multe virtuți care Mă înconjoară cu acel nobil alai, fiind toate la dispoziția Mea, iar ca răsplată, le hrănesc cu harul Meu continuu”.

            Ah, Doamne, totuși mă simt atât de rea, încât îmi este rușine de mine însămi!

Parabola despre cele zece fecioare (Matei 25,1-13)

1 Atunci împărăţia cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. 

2 Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci, înţelepte. 

3 Cele nechibzuite şi-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, 

4 însă cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor. 

5 Întrucât mirele întârzia, au aţipit toate şi au adormit. 

6 Iar la miezul nopţii s-a auzit un strigăt: «Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!». 

7 Atunci s-au ridicat toate acele fecioare şi şi-au pregătit candelele. 

8 Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: «Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci candelele noastre se sting!». 

9 Dar cele înţelepte au răspuns, zicând: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Mergeţi mai bine la cei care vând şi cumpăraţi-vă!». 

10 Dar, plecând ele ca să cumpere, a venit mirele. Cele care erau pregătite au intrat cu el în [sala] de nuntă şi uşa s-a închis. 

11 Mai târziu au venit şi celelalte fecioare şi au zis: «Stăpâne, stăpâne, deschide‑ne!». 

12 Dar el, răspunzând, le-a zis: «Adevăr vă spun: nu vă cunosc». 

13 Vegheaţi, aşadar, pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul!

V3.38 Mortificarea (continuare) (16 februarie 1900)

            Continuă aproape în același mod. În această dimineață, după ce mi-a reînnoit durerile răstignirii, [Isus] mi-a spus: Mortificarea trebuie să fie respirația sufletului. Așa cum trupul trebuie să respire fie aerul bun, fie urât mirositor care se respiră, în acest fel rămâne infectat sau purificat, și așa cum prin respirație se știe dacă interiorul omului este sănătos sau bolnav și dacă toate părțile vitale [ale omului] sunt în concordanță, tot așa sufletul, dacă respiră aerul mortificării, totul va fi purificat în el, toate simțurile lui vor suna cu același sunet concordant, interiorul lui va răspândi o respirație balsamică, sănătoasă și fortificantă. Și dacă nu respiră aerul mortificării, totul va fi discordant în suflet, va răspândi o respirație urât mirositoare și dezgustătoare; în timp ce îmblânzește un viciu, altul se dezlănțuie. Pe scurt, viața lui nu va fi altceva decât un joc copilăresc”.

            Îmi părea că vedeam mortificarea ca pe un instrument muzical, încât corzile, dacă sunt toate bune și puternice, produc un sunet armonios și plăcut. În cazul în care corzile nu sunt bune, fie trebuie să se repare, fie să se acordeze, așadar, tot timpul îl petreci pentru a repara, dar niciodată pentru a cânta; cel mult va putea cânta cu un sunet discordant și neplăcut, prin urmare, nu se va face niciodată nimic bun.

V3.3 Pentru a discerne dacă este Domnul sau diavolul care lucrează în suflet, este necesar să se privească efectele interioare (4 noiembrie 1899)

            Din moment ce în această dimineață binecuvântatul Isus nu venea, demonul încerca să ia forma Sa și să se arate; iar eu, nesimțind efectele obișnuite, am început să am dubii și mi-am făcut semnul crucii, mai întâi mie apoi lui, iar demonul, văzându-se, însemnat, tremura; imediat l-am respins fără să-l privesc. După puțin timp, a venit dragul meu Isus și, temându-mă să nu fie încă o dată duhul cel rău, am încercat să-L resping și să invoc ajutorul lui Isus și al Reginei Mame; dar El, pentru a mă asigura că nu e demonul, mi-a spus:

„Fiica Mea, atenția ta, în a te asigura dacă sunt Eu sau nu, trebuie să fie în baza efectelor interioare, dacă se orientează spre virtuți sau spre vicii, dat fiind că, natura Mea este virtute, îi fac moștenitori pe fiii Mei, doar cu virtute. Și aceasta o poți înțelege din natura umană, care fiind din carne, dacă se întâmplă să aibă vreo rană, carnea se preschimbă în putreziciune și se poate spune că nu mai este carne; tot astfel și natura Mea, dacă ar putea să rețină în sine umbra viciului, ar înceta să mai fie Dumnezeul care este, ceea ce nu se poate întâmpla niciodată”.