P.: Vino, Duhule Sfânt, umple inimile credincioșilor tăi.
C.: Şi aprinde în ele focul iubirii tale!
P.: Trimite Duhul Tău și ele vor fi create.
C.: Și vei reînnoi fața pământului. Amin.
V17 – 17.5.1925 – Și acum reiau spunând ceea ce dulcele meu Isus mi-a spus: (…) „Fiica Mea, legat de ceea ce ai spus în ce privește contopirea în Vrerea Mea, este nevoie de o altă chemare, aceea de a se contopi în ordinea Harului, în tot ce a făcut și va face Sfințitorul, Duhul Sfânt, către sfinți. Mai mult decât atât,
Creația îi revine Tatălui, în timp ce suntem mereu uniți în lucrări, [Noi] cele Trei Persoane Divine,
Răscumpărarea (îi revine) Fiului, (iar)
«Fiat Voluntas Tua» (Facă-se Voia Ta) îi va reveni Duhului Sfânt.
Și tocmai în «Fiat Voluntas Tua», Duhul Divin va face dovada Lucrării Sale. Tu o faci când, venind înaintea Maiestății Supreme, zici: «Vin să înlocuiesc în Iubire tot ce a făcut Sfințitorul celor sfinți; vin să intru în ordinea Harului, pentru a putea să Vă dau gloria și schimbul de iubire, ca și cum toți s-ar fi făcut sfinți, și să Vă dau reparări pentru toate opozițiile și necorespunderile față de Har».
În măsura în care ține de tine, să cauți în Voința Noastră actele Harului Duhului Sfințitor și să-ți însușești durerea Sa, gemetele Sale secrete, suspinele Sale triste, care sunt în adâncul inimilor, văzându-Se atât de rău primit; și din moment ce primul act pe care îl face este să aducă Voința Noastră ca act complet al sfințirii lor, văzându-Se respins, geme cu gemete inexplicabile… Iar tu, în simplitatea ta copilăroasă, Îi spui: „Duhule Sfințitor, grăbiți-Vă, Vă implor, Vă rog din nou; faceți cunoscută tuturor Voința Voastră, astfel încât cunoscând-o, să o iubească și să primească primul Vostru act, cel al sfințirii lor complete, care este Voința Voastră!”
„Fiica Mea, Noi, cele Trei Persoane Divine, suntem inseparabile și distincte: așa vrem să arătăm generațiilor omenești Lucrările Noastre față de ele, fiindcă, în timp ce suntem unite între Noi, fiecare dintre Noi vrea să arate distinct Iubirea Sa și Lucrarea Sa față de făpturi”.
Rugăciuni:
1. Șapte Slavă Tatălui să fie recitate în cinstea Duhului Sfânt, rugându-ne ca minunile Sale să fie reînnoite peste toată Biserica;
2. Rozariul Voinței Divine;
3. și următoarele rugăciuni din Vol. 17, 17.05.1925:
„Maiestate Supremă, vin să Te răsplătesc în dragoste pentru tot ceea ce face Duhul Sfânt pentru cei care urmează să fie sfințiți. Vin să intru în rânduiala harului, ca să vă pot da slava și răsplătirea iubirii de parcă toți ar fi devenit sfinți și să vă repar toate împotrivirile și lipsa de corespondență la har.”
„Duhule Sfinte, grăbește-te, Te implor, Te rog din nou – fă cunoscută tuturor Voința Ta, pentru ca, cunoscând-o, să o iubească și să primească primul Tău act al sfințirii lor complete – care este Sfânta Ta Voință.”

Descoperă mai multe la Voința Divină
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.