#divinavolonta

V4.4 Perversitatea lumii. Isus o îndeamnă pe Luisa să vorbească despre această perversitate pentru ca El să dovedească în fața uimirii Luisei, cât de necesare sunt pedepsele (10 septembrie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață m-am trezit în afara mea și vedeam multele atrocități și păcate foarte mari care se petrec, cât și cele comise împotriva Bisericii și a Sfântului Părinte. Așadar, întorcându-mă în mine însămi, adorabilul meu Isus a venit și mi-a zis: „Ce spui tu despre lume?”

            Iar eu, fără să știu unde voia să ajungă cu această întrebare fiind impresionată de lucrurile văzute, am zis: „Domnul [meu] binecuvântat, cine poate să-Ți spună de perversitatea, duritatea și urâțenia lumii? Nu am cuvinte să-ți spun cât de rea este!”

            Și El, profitând de ocazia propriilor mele cuvinte, a adăugat: „Ai văzut cât de pervers este omul? Tu însăți ai zis-o, nu este niciun mod de a-l determina să se oprească. După ce că aproape i-am luat pâinea, el rămâne în dârzenia lui, ba chiar și mai rău; și deocamdată merge pentru a o procura din furturi și răpiri, făcând daune semenului lui; deci e necesar să-i ating pielea [adică ce-l doare mai tare], altfel se va deprava și mai mult”.

            Cine poate spune cât de uimită am rămas[1] la aceste vorbe ale lui Isus? Îmi pare că i-am dat ocazia de a-L indigna împotriva lumii; în loc s-o dezvinovățesc, am pictat-o în negru. Am făcut tot posibilul pentru a o dezvinovăți mai târziu, dar nu m-a ascultat; răul era deja împlinit. Ah, Doamne, iartă-mi această lipsă de caritate și fii milostiv cu mine!

[1] Luisa spune de multe ori „am restat”, în loc să spună „am rămas”. Nu va fi repetată această notă.

V3.113 Isus varsă în Luisa puțin din amărăciunile Sale și, de asemenea, ceea ce pentru El este insuportabil și dezgustător (impuritățile) și fără gust (lucrări bune făcute prost). Pentru a avea mântuire este suficient să fim foarte atenți (4 septembrie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            După ce am primit Împărtășania, adorabilul meu Isus m-a purtat cu duhul, arătându-se extrem de îndurerat și mâhnit. Așadar, L-am implorat să-și verse în mine amărăciunile Sale, însă Isus nu mă asculta, dar eu insistând, după mult timp, i-a făcut plăcere să reverse. Așadar, după ce a revărsat puțină amărăciune, am întrebat: „Doamne, nu te simți mai bine acum?”

            Iar El: „Da, dar nu era aceea care mi-a dat atât de multă durere, ci o hrană dezgustătoare și insipidă, care nu Mă lasă să Mă odihnesc”.

            Și eu: „Revarsă puțin în mine, ca să te alin puțin”.

            Și El: „Dacă nu pot s-o asimilez și s-o suport Eu, cum ai putea tu?”

            Iar eu: „Știu că slăbiciunea mea este mare, dar Tu îmi vei da har și putere, și așa o voi putea conține în mine”.

            Dar înțelegeam că hrana dezgustătoare reprezenta impuritățile, hrana fără gust reprezenta faptele bune făcute prost, toate irosite, încât Domnului nostru îi sunt mai degrabă supărătoare și împovărătoare, pe care aproape că disprețuiește să le primească, pe care, nu le suportă și vrea să le reverse din gura Sa. Cine știe câte dintre ale mele sunt acolo împreună! Prin urmare, forțat de mine, a revărsat și puțin din acea hrană. Câtă dreptate avea Isus, că acea amărăciune era mai tolerabilă decât acea hrană dezgustătoare și insipidă! Dacă nu era din iubire pentru El, nu aș fi acceptat-o cu niciun preț.

            După aceea, binecuvântatul Isus și-a pus brațul în jurul gâtului meu și sprijinindu-și capul pe umărul meu, a vrut să se odihnească. În timp ce se odihnea, m-am trezit într-un loc în care erau multe pavaje mobile și dedesubt, abisul.

De teamă să nu cad, L-am trezit, invocând ajutorul Său și El mi-a spus: „Nu-ți fie teamă, aceasta este calea pe care toți o parcurg. Este nevoie doar de toată atenția și, întrucât majoritatea merg nepăsători, acesta este motivul pentru care mulți cad în abis și puțini sunt cei care ajung în portul mântuirii”.

            După aceea a dispărut și m-am regăsit în mine.

Nihil obstat.

Can. Hannibal Maria De Francia, Cens. Ecl.

––––––––––––––––––-

Job 23,10-11: Căci el ştie calea mea; dacă m-ar încerca, aş ieşi ca aurul. Pe urma lui s-a ţinut piciorul meu, calea lui am urmărit-o şi nu m-am abătut.

Ioan 14,6: Isus i-a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine.

Marcu 1,2-3: Aşa cum este scris în profetul Isaía: „Iată, eu îl trimit pe îngerul meu înaintea feţei tale; el va pregăti calea ta. Glasul celui care strigă în pustiu: «Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui!»”.

Matei 7,13-14: Intraţi pe poarta strâmtă, pentru că largă este poarta şi lată calea ce duce spre pieire şi mulţi sunt cei care intră pe ea! Dar cât de strâmtă este poarta şi cât de îngustă calea care duce la viaţă! Şi puţini sunt cei care o găsesc.

V3.110 Regina-Mamă o oferă pe Luisa ca victimă lui Isus pentru a calma Dreptatea Sa. Apoi a purtat-o în Purgatoriu, pentru a-i alina regelui Italiei durerile lui (30 august 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            După ce au trecut câteva zile de lipsuri și amărăciuni, L-am văzut uneori cel mult ca pe o umbră şi fulger. În această dimineață, nu doar că mă aflam în culmea amărăciunii, dar mai ales că mi-am pierdut speranța de a-L mai revedea. După ce am primit Împărtășania, Confesorul părea că voia să reînnoiască intenţia ca eu să fiu răstignită. Apoi, binecuvântatul Isus, pentru a mă face să ascult, s-a arătat și mi-a împărtășit durerile Sale. Între timp am văzut-o pe Regina Mamă, care luându-mă, mă oferea Lui, ca să se liniștească. Și Isus, ținând seamă de Mama Sa a acceptat oferta și părea să se calmeze puțin.

            După aceea, Regina Mamă mi-a spus: „Vrei să vii în Purgatoriu pentru a-l ușura pe rege  de suferințele oribile în care se află?” Și eu: „Mama mea, cum vrea El”. Într-o clipă m-a luat și m-a purtat într-un loc de torturi atroce, toate mortale, și acolo era acel biet om, care trecea dintr-un chin în celălalt. Părea că pentru câte suflete se pierduseră din cauza lui, tot atâtea morți trebuia să sufere. Prin urmare, după ce am trecut prin mai multe dintre acele torturi, el a rămas puțin mai ușurat. Apoi, Ea m-a luat din acel loc de durere și m-am regăsit în mine.

V3.107 Doar iubirea activă și rodnică este iubirea de durată și adevărată. Să lăsăm faptele altora în pace până în ziua Judecății (19 august 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, după ce am primit Împărtășania, iubitul meu Isus s-a arătat dornic să mă învețe și, dându-mi un exemplu, mi-a spus: „Fiica Mea, dacă un tânăr și-ar lua o soție și aceasta, fiind îndrăgostită de el, și-ar dori să fie mereu împreună, fără să se detașeze o clipă, fără să se preocupe de datoriile unei soții pentru a-l face fericit pe acest tânăr, ce ar spune acesta? Ar aprecia iubirea acesteia, dar desigur, nu ar fi mulțumit de conduita ei, pentru că acest mod de a iubi n-ar fi altceva decât o iubire sterilă, fără rod, care ar provoca daune bietului tânăr în loc de roade și, încetul cu încetul, această iubire ciudată l-ar plictisi mai degrabă decât i-ar face plăcere, pentru că toată satisfacția acestei iubiri ar aparține tinerei.

            Și pentru că iubirea sterilă nu are lemne care să alimenteze focul, în curând s-ar face scrum, pentru că numai iubirea operantă este trainică, -alte iubiri ca fumul zboară în vânt- și apoi se înfurie, și ajunge să nu-i pese și poate să disprețuiască ceea ce atât de mult iubea. Astfel este purtarea acelor suflete care au grijă numai de ele însele, adică spre satisfacția lor, spre entuziasmul lor şi tot ceea ce le mulţumeşte, spunând că aceasta reprezintă iubirea lor pentru Mine, de fapt este toată satisfacţia lor, pentru că se vede prin fapte că nu se îngrijesc de interesele Mele şi de lucrurile care Îmi aparțin și dacă cumva le lipsește ceea ce le satisface, nu le pasă deloc de Mine și ajung chiar să Mă ofenseze. Ah, fiică, numai iubirea activă este cea care îi deosebește pe iubitorii adevărați de cei falși, încât tot restul este fum”.

            În timp ce spunea aceasta, vedeam persoane și parcă aș fi vrut să am grijă de ele, dar Isus m-a distras de la aceasta spunându-mi: „Nu te implica în faptele altora, să-i lăsăm în pace, pentru că orice lucru are timpul lui. Când va fi timpul judecății, atunci va fi timpul să se discearnă toate lucrurile, care cernându-se foarte bine, vor fi cunoscute: grâul, paiele și sămânța sterilă și dăunătoare. Oh, câte lucruri care par ca grâul vor fi descoperite în ziua aceea ca fiind paie și semințe sterile, demne doar să fie aruncate în foc!”.

Matei 7,16-20: După roadele lor îi veţi recunoaşte. Oare se culeg struguri din mărăcini sau smochine din ciulini? La fel, tot pomul bun face fructe bune, iar pomul rău face fructe rele. Un pom bun nu poate să facă fructe rele, nici un pom rău să facă fructe bune. Orice pom care nu face fructe bune este tăiat şi aruncat în foc. Aşadar, după roadele lor îi veţi recunoaşte.

Matei 7,21: Nu oricine îmi zice «Doamne! Doamne!» va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa Tatălui meu, care este în ceruri.

V3.90 Suferința Luisei pune pe fugă un flagel iminent (un uragan) (2 iulie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Continui să fiu mâhnită și întristată, ca o naivă. În această dimineață nu a venit deloc [Isus]; a venit Confesorul și a avut intenția ca eu să fiu răstignită. La început, binecuvântatul Isus nu coopera, așadar, după ce L-am rugat să binevoiască în așa fel ca eu să ascult, de îndată ce mi s-a arătat mi-a zis: „Ce vrei? De ce vrei să Mă constrângi odată ce este necesar să pedepsesc popoarele?”

            Iar eu: „Doamne, nu sunt eu, este ascultarea care așa vrea”.

            Iar El: „Ei bine, când este ascultarea, vreau să-Ți împărtășesc răstignirea Mea și între timp vreau să Mă recreez puțin”.

            Spunând acestea, mi-a împărtășit durerile crucii și, în timp ce sufeream, Isus s-a apropiat de mine și părea că primește înviorare cât de cât. Deci, în timp ce eu mă aflam în această stare împreună cu El, mi-a arătat că în aer, venea dintr-o parte un nor negru, negru, care la simpla vedere te îngrozea și înspăimânta și toată lumea spunea: „De data asta murim”. În timp ce toată lumea era îngrozită, s-a ridicat între mine și Isus o cruce strălucitoare, care, împotrivindu-se acelei furtuni, a pus-o pe fugă în mare măsură, atât de mult încât părea că oamenii se calmau. Nu știu să spun sigur, cred că a fost un uragan însoțit de fulgere și grindină, suficient de puternic pentru a avea forța de a purta clădirile cu el; iar crucea care a pus în mare măsură pe fugă [uraganul], îmi părea că ar fi mica mea suferință pe care mi-a împărtășit-o Isus. Binecuvântat să fie Domnul și totul să fie spre slava și cinstea Lui.

V3.87 Sufletul nu trebuie să se recunoască în sine, ci numai în Isus; trebuie să uite și să se descompună, pentru a se întoarce la originea lui, care este Dumnezeu, și să trăiască în Dumnezeu (27 iunie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Continui sa mă simt somnoroasă. În această dimineață m-am trezit pentru câteva minute și îmi înțelegeam starea mea mizerabilă. Simțeam amărăciunea lipsei supremului și unicului meu Bine; abia am putut vărsa câteva lacrimi, spunându-i: „Isuse, binele meu veșnic, de ce nu vii? Acestea nu sunt lucruri de făcut: să rănești un suflet care îți aparține și apoi să-l lași! Și mai mult de atât, pentru a nu-i spune ce faci, îl lași pradă somnului. Haide, vino, nu mă face să aștept atât de mult!”

            În timp ce spuneam aceasta și încă alte absurdități, într-o clipă a venit și m-a purtat cu duhul; și întrucât voiam să-i spun starea mea sărmană, Isus, impunându-mi tăcerea, mi-a spus: „Fiica Mea, ce vreau de la tine este să nu te mai recunoști în tine, ci doar să te recunoști în Mine; în acest fel nu-ți vei mai aminti de tine și nici nu vei avea mai multă recunoaștere de tine, dar îți vei aminti de Mine, iar nerecunoscându-te pe tine însăți vei dobândi singura Mea recunoaștere. În măsura în care te vei uita și vei deveni un nimic, tot așa vei înainta în cunoașterea Mea și te vei recunoaște numai în Mine. Și când ai făcut aceasta, nu vei mai gândi cu mintea ta, ci cu a Mea; nu vei mai privi cu ochii tăi, nu vei mai vorbi cu gura ta, nici nu vei mai avea bătăile inimii tale, nici nu vei mai lucra cu mâinile tale, nici nu vei merge cu picioarele tale, ci vei face totul cu ale Mele, deoarece, sufletul, pentru a se recunoaște numai în Dumnezeu, are nevoie să meargă la originea lui şi să se întoarcă la începuturile lui, [reprezentând] Dumnezeu, adică de unde a ieșit şi să se uniformizeze în totalitate cu Creatorul lui. Și tot ce crede despre sine și care nu se conformează originii lui, trebuie să fie descompus și redus la nimic. Numai în felul acesta, gol, descompus, se poate întoarce la originea lui și se recunoaște numai în Dumnezeu, lucrând conform scopului pentru care a fost creat. Iată de ce, pentru a se conforma complet în Mine, sufletul trebuie să devină indivizibil cu Mine”.

            În timp ce spunea acestea, eu vedeam pedeapsa teribilă asupra plantelor ofilite și cum trebuie să înainteze mai mult. Abia am putut să spun: „Oh, Doamne, ce vor face sărmanii oameni?” Iar El, ca să nu mă asculte, a scăpat și a dispărut ca un fulger. Cine poate spune amărăciunea din sufletul meu de a reveni în mine, neputând să-i spun niciun cuvânt despre mine și despre aproapele meu, din cauza somnolenței pe care o aveam în continuare?

V3.81 Luisa, din ascultare și în numele ascultării, îl obligă pe Isus să o facă părtașă la Cruce, iar dacă El este forțat de Dreptatea Sa, cu atât mai mult este constrâns din iubirea Sa față de ascultare (12 iunie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, când a venit iubitul meu Isus, am început să spun: „Doamne, ce faci? Se pare că mergi prea departe cu Dreptatea”. Și în timp ce voiam să spun în continuare pentru a scuza mizeriile umane, Isus mi-a impus tăcerea, spunându-mi: „Taci, dacă vrei să mai rămân cu tine. Vino să săruți și să saluți cu adorațiile tale obișnuite, toate membrele Mele suferinde”.

            Așadar, am început de la cap și apoi treptat către celelalte membre. Oh, câte răni adânci conțineau acel preasfânt trup, încât doar privindu-le era îngrozitor! De îndată ce am terminat, a dispărut, lăsându-mă cu foarte puțină suferință și cu teamă. Cine știe cum se va revărsa peste oameni, pentru că nu a vrut să-și reverse amărăciunile Sale asupra mea!

            După un timp a venit Confesorul și i-am povestit ce am spus mai sus, și El mi-a zis: „Astăzi, pentru ascultare absolută, când îți faci meditația, trebuie să-L rogi ca El să te facă să suferi răstignirea și să nu mai trimită flageluri”.

            Așadar, când am făcut meditația, L-am rugat, în funcție de cum am primit ascultarea. Când tocmai a apărut, dar fără să mă bage în seamă, fie se arăta întorcând spatele oamenilor, fie dormea ca să nu fie deranjat de mine; ce știu eu? Simțeam că crăp, pentru că nu îi păsa ca eu să ascult. Deci am prins curaj și mi-am pus toată încrederea în sfânta ascultare, l-am luat de braț și mișcându-L ca să-L trezesc, i-am spus: „Doamne, ce faci? Aceasta este iubirea pe care o ai față de această virtute a Ta preaiubită, ascultarea? Acestea sunt laudele pe care le-ai adus de atâtea ori? Acestea sunt onorurile pe care le-ai oferit, până în momentul de a spune că Te simți cutremurat și nu poți rezista virtuții, [care este] ascultarea, şi subjugat de sufletul care se dăruieşte acestei virtuţi, acum pare că nu-ți pasă să mă faci să ascult?”

            În timp ce spuneam aceasta și alte lucruri, încât m-aș lungi prea mult dacă aș vrea să le scriu, binecuvântatul Isus s-a cutremurat și, parcă lovit de o durere intensă, a izbucnit într-un plâns neîntrerupt și suspinând, a spus: „Nici Eu nu vreau să trimit  flageluri, este dreptatea care Mă silește aproape cu forța, dar tu, cu această vorbire, vrei să Mă înțepi pe viu și să atingi un loc foarte delicat pentru Mine și mult iubit de Mine, atât de mult încât nu mi-am dorit altă onoare sau alt titlu decât acesta de ascultător. Și iată, ca să-ți arăt că nu este [adevărat] că nu-mi pasă să te fac să asculți, în ciuda faptului că justiția Mă obligă să nu o fac, îți împărtășesc durerile crucii doar în parte”.

            În timp ce făcea aceasta, a dispărut, lăsându-mă mulțumită pentru că m-a făcut să ascult, dar [m-a lăsat] cu o neplăcere în suflet, de parcă eu aș fi fost cauza cu vorbirea mea de a-L face pe Domnul să plângă. Ah, Doamne, Te rog, iartă-mă!

Title: Christ spoke to me about the devout remembrance of His Passion which has been made by so many of His followers during the past two thousand years. He said, about the ‘Stations of the Cross’ which I had just prayed, „You comfort my heart by your devotion”. From the Cross, He could see and hear His friends of future ages comforting Him, including ourselves today.

Code: T-08281-CW, Artist: Elizabeth Wang

V3.80 Chinurile Inimii lui Isus trebuind să pedepsească oamenii (10 iunie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Îmi pare că adorabilul meu Isus continuă să reducă la jumătate Dreptatea, revărsând puțin peste mine și restul peste oameni. Mai ales în această dimineață, când m-am trezit cu Isus, sufletul meu a fost sfâșiat, văzând tortura din preadulcea Sa Inimă, care pedepsea creaturile. Starea de suferință în care se afla Isus era atât de mare încât nu făcea altceva decât să geamă continuu. Avea pe cap o coroană voluminoasă de spini, atât de încarnată, încât capul arăta ca un morman de spini.

            De aceea, pentru a-L alina puțin, i-am zis: „Spune-mi, Binele meu, ce ai, că suferi atât de mult? Lasă-mă să-Ți iau spinii aceștia care Te chinuie foarte mult!” Dar Isus nu-mi răspundea, ba chiar nici nu asculta ceea ce spuneam. Așadar, am început să-i scot acei spini unul câte unul și apoi i-am pus pe capul meu. În timp ce făceam aceasta, am văzut că în locuri îndepărtate trebuia să aibă loc un cutremur, care ar fi ucis oameni.

            Apoi Isus a dispărut, iar eu am rămas în interiorul meu cu o mare suferință gândind la starea de suferință a lui Isus și la nenorocirile sărmanei umanități.

   Îmi pare că adorabilul meu Isus continuă să reducă la jumătate Dreptatea, revărsând puțin peste mine și restul peste oameni. Mai ales în această dimineață, când m-am trezit cu Isus, sufletul meu a fost sfâșiat, văzând tortura din preadulcea Sa Inimă, care pedepsea creaturile. Starea de suferință în care se afla Isus era atât de mare încât nu făcea altceva decât să geamă continuu. Avea pe cap o coroană voluminoasă de spini, atât de încarnată, încât capul arăta ca un morman de spini.

Comunicatul postulatorului Monsenior Paolo Rizzi despre reluarea Cauzei de Beatificare a Luisei Piccarreta

vointadivina3Lasă un comentariu

Roma, 10 august 2024

            A fost acordat Nihil obstat (din lat. „nimic nu stă în cale”) pentru reluarea Cauzei de Beatificare a Slujitoarei lui Dumnezeu Luisa Piccarreta. Acest lucru a fost anunțat de Postulatorul Cauzei, Monseniorul Paolo Rizzi, într-o notificare din data de 10 august 2024, al cărei text este redat mai jos: Cauza de beatificare a Slujitoarei lui Dumnezeu Luisa Piccarreta nu a fost niciodată închisă, ci a fost întotdeauna în așteptare la Dicasterul pentru Cauzele Sfinților, care a suspendat temporar procesul său canonic. De fapt, spiritualitatea, gândirea și scrierile Slujitoarei lui Dumnezeu fuseseră supuse analizei Dicasterului pentru Doctrina Credinței, care în 2019 a subliniat că scrierile prezentau unele ambiguități de natură teologică, cristologică și antropologică; ambiguități care, deși nu erau erori doctrinare în sine, necesitau o evaluare suplimentară.

            Cu sprijinul unui teolog expert în misticism, răspunsurile clarificatoare ale Postulatorului la constatările menționate mai sus au permis Dicasterului pentru Doctrina Credinței să concluzioneze că în scrierile și gândirea Slujitoarei lui Dumnezeu Luisa Piccarreta nu există afirmații care să fie în contrast flagrant cu Doctrina Bisericii. Astfel, în iunie 2024, Dicasterul pentru Doctrina Credinței a emis Nihil obstat pentru reluarea Cauzei iar în 8 iulie a sosit notificarea oficială de la Dicasterul pentru Cauzele Sfinților. În conformitate cu instrucțiunile Dicasterului pentru Cauzele Sfinților, continuarea demersului canonic, deja în vigoare, trebuie să fie însoțită în mod necesar de publicarea ediției tipice și critice a Scrierilor Luisei Piccarreta de către reclamanta Cauzei, Asociația publică a credincioșilor „Luisa Piccarreta-P.F.D.V” din Corato și sub supravegherea Arhiepiscopului de Trani-Barletta-Bisceglie.

            Această ediție va trebui să fie însoțită de o „Introducere și note aferente” relevantă, care, pentru a clarifica unele expresii care ar putea duce cu ușurință la interpretări înșelătoare și eronate ale mesajului creștin, va evidenția importanța Iubirii milostive și gratuite a Domnului, care în unele pagini ale Scrierilor este întunecată din cauza contextului istoric în care au fost scrise, context marcat de o viziune obsesivă a Dreptății lui Dumnezeu și de mistica corespunzătoare, cea a reparării păcatelor. Această ediție va fi singura recunoscută oficial de către autoritatea ecleziastică și toate grupurile de rugăciune în legatură cu Voința Divină vor trebui să se raporteze la ea, pentru a corecta formele nocive de spiritualitate – răspândite în unele grupuri – cauzate de o lectură deformată a Scrierilor Slujitoarei lui Dumnezeu, de difuzarea lor iresponsabilă sau chiar de manipularea și traducerea lor în mod arbitrar în alte limbi.

            Cei cărora le pasă cu adevărat de Cauza Beatificării sunt chemați să-și orienteze sau să-și reorienteze în mod decisiv devotamentul față de Slujitoarea lui Dumnezeu în lumina Misterului Gloriei lui Dumnezeu: Crucea trebuie privită, contemplată și primită în Misterul luminos al Învierii lui Cristos, Învingător asupra răului, păcatului și a morții. Citind Scrierile Luisei, oricine ar trebui „să se simtă încurajat să acorde mai multă atenție intenției autoarei, într-o mai mare fidelitate față de învățătura Bisericii și, mai presus de toate, în conștientizarea faptului că Voința Divină este Chemarea milostivă a Tatălui Ceresc adresată voinței libere a bărbaților și femeilor din vremurile noastre, și niciodată o amenințare care să fie aruncată împotriva lumii corupte de păcat” (Mons. Leonardo D’Ascenzo, Arhiepiscop de Trani-Barletta Bisceglie, Comunicarea nr. 4 referitoare la Slujitoarea lui Dumnezeu Luisa Piccarreta, 4 martie 2020).

            Recunoscând în mod obiectiv că în această direcție multe grupuri ale Voinței Divine au făcut un drum decisiv și evident de eclezialitate, este indispensabil și corect ca cele care nu au făcut încă acest lucru să facă un efort pentru a „ancora lectura Scrierilor Luisei în Doctrina Bisericii și într-o conduită de viață demnă, făcând o proclamație misionară echilibrată și respectuoasă izvorâtă din mesajul Voinței Divine, inserată armonios în activitatea pastorală a Bisericilor locale” (Mons. Leonardo D’Ascenzo, ibidem). Având în vedere acest lucru, pare cel mai potrivit ca Episcopii să recunoască și să admită în circumscripțiile lor ecleziastice doar acele Grupuri ale Voinței Divine care îndeplinesc cerințele menționate mai sus.

            După aprobarea Episcopului lor, aceste grupuri pot obține afilierea la Familia Voinței Divine, care a fost înființată de Asociația publică a credincioșilor „Luisa Piccarreta-P.F.D.V.” din Corato, o structură de serviciu aflată sub supravegherea Arhiepiscopului pro-tempore de Trani-Barletta-Bisceglie, a cărui figură eclezială Dicasterul pentru Cauzele Sfinților a indicat-o întotdeauna ca punct de referință oficial în întreaga lume pentru cei care urmează spiritualitatea și mesajul Slujitoarei lui Dumnezeu Luisa Piccarreta.

Roma, 10 august 2024

Postulatorul Cauzei de beatificare, Mons. Paolo Rizzi

V3.57 Starea de victimă a Luisei este de a sta mereu la dispoziția Voinței Divine (2 aprilie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață a trebuit să sufăr mult din cauza absenței dragului meu Isus, dar mi-a răsplătit durerile, satisfăcând dorința mea de a vrea să știu un lucru pe care l-am râvnit de mult timp.

            După ce am tot înconjurat în căutarea lui Isus, îl chemam când cu rugăciunea, când cu lacrimi, când cu cântecul, sperând că va putea fi înduioșat de vocea mea și astfel să fie găsit, dar totul era în zadar. Am repetat suspinele mele; și întrebam de El pe oricine[1]. În cele din urmă, când inima mea simțea că se despică și nu am mai rezistat, L-am găsit, dar l-am văzut din spate și, amintindu-mi cum m-am opus Lui și – toate acestea le voi spune în cartea Confesorului[2] – i-am cerut iertare și așa se pare că am ajuns la un acord, astfel că El însuși m-a întrebat ce vreau și i-am spus: „Binevoiește să-mi spui care este Voința Ta asupra stării mele, mai ales ce trebuie să fac atunci când sufăr puțin și Tu nu vii, iar dacă vii ești ca o umbră; așadar, nevăzându-Te, îmi simt toate simțurile în mine și, regăsindu-mă în această stare, simt că depun efort și nu este nevoie să aștept venirea Confesorului pentru a ieși din acea stare”.

            Și Isus: „Fie că suferi sau nu, fie că vin sau nu, starea ta este întotdeauna de victimă și mult mai mult decât aceasta, este Voința Mea și a ta, și eu nu judec după lucrările care se fac, ci după voința cu care se lucrează”. Și eu: „Domnul meu, e bine cum spui, dar îmi pare că sunt inutilă, se pierde mult timp și simt o tulburare, o teamă; și apoi, trebuind să vină Confesorul, îmi chinuie sufletul că aceasta nu ar fi Voința Ta”.

Și El: „Crezi că este un păcat să vină Confesorul?” Și eu: „Nu, dar mă tem că nu este Voința Ta”. Și El: „Trebuie să fugi chiar și de umbra păcatului, dar de restul nu trebuie să-ți faci griji în privința asta”. Și eu: „Dacă nu ar fi Voința Ta, la ce bun să rămân [în această stare]?” Și El: „Ah, îmi pare că fiica Mea vrea să scape de statutul de victimă, nu-i așa? Și eu, roșind toată, am spus: „Nu, Doamne, spun asta pentru că uneori nu mă faci să sufăr și Tu nu vii, în rest poți să mă faci să sufăr, iar eu nu mă voi gândi la nimic”.

Și Isus: „Și Mie îmi pare că vrei să scapi. Apoi, știi tu când am vrut să vin să-ți împărtășesc durerile Mele, când a fost prima, a doua, a treia sau chiar ultima oară? Prin urmare, distrăgându-ți atenția de la Mine și străduindu-te să ieși, te vei ocupa cu altceva, iar Eu, când voi veni, nu te voi găsi pregătită și Eu, la rândul Meu, voi merge în altă parte”.

            Și eu, complet speriată: „Să nu fie niciodată, o, Doamne! Nu vreau să știu altceva decât de Preasfânta Ta Voință”. Și El: „Fii liniștită și așteaptă-l pe Confesor”.   

După aceea a dispărut. Pare că mă simțeam ușurată de o mare povară, datorită acestor vorbe ale lui Isus, dar cu toate acestea, suferința dureroasă din mine nu a încetat când Isus mă privează de prezența Sa.

[1] Vezi Cântarea Cântărilor: 3,1-3.

[2] Avem aici noutatea unei cărți a Luisei, necunoscută și în totalitate conștientă.