Alteori, reînnoind aceste răstigniri, îmi amintesc că dulcele meu Isus mi-a spus: „Preaiubita Mea, Crucea deosebește nelegiuiții de cei aleși. Așa cum în ziua Judecății, cei buni se vor bucura văzând Crucea, tot așa încă de pe acum se poate vedea dacă cineva este salvat sau pierdut. Dacă la apariția Crucii, sufletul o îmbrățișează, dacă o poartă cu resemnare, cu răbdare, o sărută și mulțumește acea mână care i-o trimite, iată semnul că este mântuit. Dacă, dimpotrivă, sufletele se vor irita când se prezintă Crucea, o disprețuiesc și ajung chiar să Mă ofenseze, poți spune că este un semn că sufletul este în drum spre iad. Așa vor face nelegiuiții în Ziua Judecății, pentru că la vederea Crucii se vor întrista și vor spune blasfemii. Crucea spune tot. Crucea este o carte care fără înșelăciune și în termeni clari îți spune și face deosebirea dintre un sfânt și un păcătos, dintre cel desăvârșit și cel imperfect, dintre cel înflăcărat și cel căldicel. Crucea comunică o astfel de lumină sufletului, că încă de pe acum nu doar că îl deosebește pe cel bun de cel rău, dar se și poate cunoaște cine trebuie să fie mai mult sau mai puțin glorios în Cer, și cine trebuie să ocupe un loc superior sau un loc minor. Toate celelalte virtuți stau smerite și cu reverență înaintea virtuții Crucii și, unindu-se cu ea, primesc o mai mare strălucire și splendoare”.

Cine poate spune ce flăcări de dorințe arzătoare arunca în inima mea această vorbire a lui Isus? Mă simțeam mistuită de foamea de suferință, iar El, pentru a-mi satisface dorințele, sau, mai bine spus, ceea ce El însuși îmi insufla, îmi reînnoia răstignirea.

Îmi amintesc că uneori, după ce a reînnoit aceste răstigniri, îmi spunea: „Preaiubită a Inimii Mele, doresc în mod arzător nu doar să-ți răstignesc sufletul, ci să comunic durerile Crucii trupului, dar  doresc să-ți sigilez chiar și trupul cu sigiliul Rănilor Mele, și vreau să te învăț rugăciunea pentru a obține acest har. Rugăciunea este aceasta: «Eu mă prezint înaintea tronului suprem al lui Dumnezeu, scăldată în Sângele lui Isus Cristos, rugându-L, prin meritele Virtuților Sale foarte prețioase și ale Divinității Sale, să-mi acorde harul de a fi răstignită»”.

Cu toate acestea, am avut întotdeauna dezgust de tot ce putea apărea extern, cum încă am, dar în momentul în care Isus vorbea, simțeam o mare insuflare și astfel de năzuințe pentru a satisface dorința pe care El însuși o spunea, încât îndrăzneam să-i spun lui Isus să mă răstignească în suflet și trup, și uneori îi spuneam: „Mire Sfânt, nu aș vrea lucruri externe, și dacă câteodată îndrăznesc să-ți cer [suferința] este pentru că Dumneavoastră îmi spuneți, chiar și pentru a da un semn Confesorului că sunteți Dumneavoastră Cel care lucrați în mine. Într-un cuvânt, nu aș dori altceva decât ca acele dureri prin care mă determinați să sufăr atunci când îmi reînnoiți răstignirea, să fie permanente. Nu aș vrea acea diminuare după câtva timp; și acest lucru este suficient pentru mine, iar în ce privește aspectul exterior, cu cât mă puteți ține mai ascunsă, cu atât mai mult mă veți mulțumi”.

Se întâmpla apoi că petrecând cinci sau șase zile în acele suferințe intense, spre marele meu regret, acestea începeau să se micșoreze, și atunci Îl rugam pe Preaiubitul meu Isus să-mi reînnoiască răstignirea. Iar El, când mai degrabă, când puțin mai târziu, se complăcea să mă ducă în locuri sfinte și îmi împărtășea suferințele dureroasei Sale Pătimiri: când coroana de spini, sau biciuirea, când duceam crucea spre Calvar și când răstignirea; când un singur mister pe zi și când toate într-o zi, în funcție de cum Îi plăcea Lui, și asta era pentru mine cea mai mare durere și mulțumire a sufletului meu. Dar mi-a fost foarte amar când se inversau rolurile și în loc să sufăr eu, eram spectatoare, văzându-L pe iubitul Isus suferind chinurile dureroasei Pătimiri. Ah, de câte ori mă aflam în mijlocul iudeilor, împreună cu Regina Mamă, văzându-L pe Iubitul meu Isus suferind! Ah, da, este foarte adevărat că este mai ușor să sufere persoana în sine decât să vezi persoana iubită suferind. 

Într-o dimineață – a fost ziua Înălțării Crucii -, dulcele meu Isus m-a dus în locuri sfinte și înainte mi-a spus multe lucruri despre virtuțile Crucii [nu-mi mai amintesc tot, doar câte ceva]: „Preaiubita Mea, vrei să fii frumoasă? Crucea îți va oferi trăsăturile cele mai frumoase care se pot găsi în Cer și pe pământ, atât de multe încât să-L determini pe Dumnezeu să se îndrăgostească, Cel care conține în Sine toate frumusețile”.

Isus continua: „Vrei să fii preaplină de imense bogății, nu pentru scurt timp, ci pentru toată veșnicia? Ei bine, Crucea îți va oferi toate felurile de bogății, de la mărunțișul cel mai mic, care sunt crucile mici, la sumele mai mari, care sunt crucile cele mai grele. Și totuși oamenii sunt atât de lacomi pentru a câștiga un bănuț temporar, pe care în curând va trebui să-l lase, și nu au niciun gând pentru a obține un mărunțiș veșnic. Iar când Eu, având milă de ei și văzând nepăsarea lor în ceea ce privește cele veșnice, în mod binevoitor le ofer ocazia, iar ei în loc să accepte această prețioasă [ocazie] sunt indignați și Mă ofensează. Ce nebunie umană! Pare că înțeleg invers.

Preaiubita Mea, în Cruce sunt toate triumfurile, toate victoriile și cele mai mari câștiguri și tu nu trebuie să ai alt obiectiv decât Crucea, și asta îți va fi suficient pentru tot.

În această zi vreau să te mulțumesc: acea cruce care până acum nu a fost suficientă să te poți întinde și să fi răstignită în mod complet, este crucea pe care ai purtat-o până acum; așadar, trebuind să te răstignesc în mod complet, ai nevoie de o nouă cruce care să coboare asupra ta, prin urmare, acea cruce pe care ai găsit-o până acum o voi duce în Cer pentru a o arăta întregii Curți Cerești ca garanție a iubirii tale, și o alta mai mare voi face să coboare din Cer, pentru a putea satisface dorințele Mele arzătoare pe care le am cu tine”.

În timp ce Isus spunea aceasta, mi s-a prezentat acea cruce văzută de mine alteori; am luat-o și m-am întins pe ea. În timp ce stăteam așa s-a deschis Cerul și au coborât Sfântul Ioan Evanghelistul, care purta crucea pe care Isus mi-a indicat-o, Regina Mamă și mulți îngeri. Când s-au apropiat de mine, m-au luat de pe acea cruce și m-au așezat pe cea pe care mi-au adus-o, care era mult mai mare. Un înger a luat acea cruce de mai înainte și a dus-o în Cer. După aceasta, Isus cu propria Lui mână a început să mă pironească pe acea cruce. Regina Mamă mă ajuta, îngerii și Sfântul Ioan dădeau cuiele. Dulcele meu Isus arăta o astfel de mulțumire, o asemenea bucurie în a mă răstigni, că doar pentru a putea să-i ofer acea mulțumire lui Isus, nu aș fi suferit doar crucea, ci încă și alte dureri. Ah, îmi părea că Cerul sărbătorea din nou pentru mine, văzând mulțumirea lui Isus. Multe suflete au fost eliberate din Purgator, luându-și zborul către Cer, și mulți păcătoși au fost convertiți, pentru că Mirele meu Divin le-a făcut tuturor parte din binele suferințelor mele. Cine poate spune, apoi, durerile intense pe care le-am experimentat în a fi întinsă bine de tot pe cruce, fiindu-mi străpunse mâinile și picioarele cu acele cuie, dar mai ales picioarele? Era foarte mare cruzimea durerilor, încât nu se pot descrie.

În momentul când au terminat să mă răstignească, simțeam că înotam în marea durerilor și a chinurilor, Regina Mamă i-a spus lui Isus: „Fiul Meu, astăzi este zi de har: vreau să o faceți părtașă la toate suferințele Voastre. Nu rămâne altceva decât să-i străpungeți inima cu lancea și să-i reînnoiți coroana de spini”.

Atunci însuși Isus a luat lancea și mi-a străpuns inima dintr-o parte într-alta; îngerii au luat o coroană de spini voluminoasă și i-au dat-o în mâna Preasfintei Fecioare, și ea însăși mi-a pus-o pe cap.

Ce zi memorabilă a fost pentru mine! De dureri, da, și mulțumiri; de suferințe inexprimabile, dar chiar și de bucurii. Este suficient de spus că a fost foarte mare forța durerilor, că Isus în acea zi nu s-a mișcat de lângă mine, pentru a-mi sprijini natura umană, care nu mai rezista din cauza intensității suferințelor. Acele suflete din purgator, care au zburat la Cer, coborau unite cu îngerii și îmi înconjurau patul, recreându-mă cu melodiile lor și mulțumind în mod afectuos că prin suferințele mele le-am eliberat de acele chinuri.

Îmi amintesc că, continuând să cer răstignirea și Isus purtându-mă cu duhul, mă ducea în locurile sfinte ale Ierusalimului, unde Domnul nostru a suferit dureroasa Sa Pătimire, și acolo am întâlnit multe cruci. Preaiubitul meu Isus îmi spunea: „Dacă ai ști cât bine conține în sine Crucea, cât de prețios devine sufletul, ce bijuterie cu o valoare inestimabilă dobândește cel care are binele de a poseda suferința! Este suficient să-ți spun doar că, venind pe pământ, nu am ales bogățiile, plăcerile, dar am avut ca cele mai dragi și intime surori crucea, sărăcia, rușinile [Mele]”. 

În timp ce spunea așa, arăta o astfel de plăcere, o bucurie în a suferi, că  acele  cuvinte  îmi  străpungeau dintr-o parte într-alta inima ca atât de multe săgeți înflăcărate, încât simțeam că viața mă părăsește, dacă Domnul nu mi-ar fi acordat suferința, și cu câtă voce și putere aveam nu făceam altceva decât să-i spun: „Mire Sfânt, dă-mi suferința, dă-mi crucea; doar așa voi cunoaște că mă iubiți, dacă mă veți mulțumi cu crucea și cu suferințele”. Și așa luam una dintre crucile cele mai mari pe care le vedeam, mă așezam pe ea și-L rugam pe Isus să vină să mă răstignească, iar El, se complăcea să-mi ia mâna și începea să o străpungă cu acel cui. 

Din când în când binecuvântatul Isus mă întreba: „Ce, te doare foarte tare? Vrei să nu mai continui?”. Iar eu: „Nu, nu, Preaiubitul meu, continuați; mă doare, da, dar sunt mulțumită”, și îmi era așa teamă că nu va termina să mă răstignească, că nu făceam altceva decât să-i spun: „Grăbiți-Vă, o, Isuse, grăbiți-Vă, nu o lungiți prea mult”.

Dar când ar fi trebuit să-mi pironească cealaltă mână, brațele crucii erau scurte, în timp ce mai înainte îmi  păreau suficiente pentru a o putea înfăptui. Cine poate spune cât de mortificată rămâneam?

Aceasta se repeta de multe ori, iar uneori, dacă erau corespunzătoare brațele, nu era lungimea crucii pentru a putea să întind picioarele. Într-un cuvânt, trebuia să lipsească ceva pentru a nu se putea împlini răstignirea. Cine poate spune amărăciunea sufletului meu și lamentările pe care le-am făcut Domnului nostru, pentru că nu-mi acorda adevărata suferință? Îi spuneam: „Preaiubitul meu, totul se termină într-o glumă: îmi spuneai că trebuia să mă duci în Cer și apoi m-ai reîntors pe pământ; îmi spui că trebuie să mă răstignești și niciodată nu se împlinește completa răstignire”.

Și Isus îmi promitea că mă va răstigni din nou.

Îmi amintesc că era o alternanță: ori de câte ori binevoia să vină, când Îi ceream durerea păcatelor mele, când răstignirea, sau chiar și alte lucruri. Într-o dimineață, în timp ce mă aflam în obișnuitele mele suferințe, dragul meu Isus m-a purtat cu duhul și mi-a arătat un om care era omorât cu focuri de revolver și că în acel moment își dădea duhul și mergea în iad. Oh, câtă durere Îi provoca lui Isus pierderea acelui suflet! Dacă ar ști întreaga lume cât de mult suferă Isus din cauza pierderii sufletelor, nu spun pentru ei, dar cel puțin să evite acea durere Domnului nostru, ar folosi toate mijloacele posibile să nu se piardă pentru veșnicie.

Așadar, în timp ce împreună cu Isus mă aflam în mijlocul acelor gloanțe, Isus și-a apropiat buzele Sale de urechile mele și mi-a spus: „Fiica Mea, vrei tu să te oferi victimă pentru salvarea acestui suflet și să iei asupra ta suferințele pe care el le merită din cauza păcatelor lui foarte mari?”. Și eu am răspuns: „Doamne, sunt pregătită, dar cu condiția să-l salvați și să-i înapoiați viața”. 

Cine poate spune suferințele care au venit? Au fost foarte multe, că nici eu nu știu cum de mai sunt în viață.

Așadar, în timp ce m-am aflat în această stare de suferințe de mai mult de o oră, a venit Confesorul meu să mă cheme prin [sfânta] ascultare și, găsindu-mă în această mare suferință, cu dificultate puteam să ascult; de aceea m-a întrebat motivul unei asemenea stări. Eu i-am spus faptul, așa cum l-am descris mai sus, spunându-i locul țării în care îmi părea să se fi întâmplat. Confesorul mi-a spus că era adevărat faptul și că l-au dat ca fiind mort, dar apoi s-a aflat că se simțea foarte rău, dar puțin câte puțin și-a revenit și încă trăiește. Să fie întotdeauna binecuvântat Domnul!

Așadar, reîntorcându-se Isus, Îi spuneam: „Dragul meu preaiubit, dă-mi durerea păcatelor mele; ca astfel, păcatele mele mistuite de durere și de căința că Te-am ofensat, să poată fi șterse din sufletul meu chiar și din memoria Dumneavoastră. Da, să-mi dați foarte multă durere, pentru cât de mult am îndrăznit să Vă ofensez. Ba chiar, faceți ca durerea să depășească acest lucru. Astfel, voi putea fi mai strâns unită cu Dumneavoastră”.

Îmi amintesc că o dată, în timp ce spuneam aceasta, binevoitorul Meu Isus mi-a spus: „Întrucât îți pare atât de rău că M-ai ofensat, vreau chiar Eu să te pregătesc să te fac să simți durerea păcatelor tale; așa vei vedea cât de urât este păcatul și ce durere groaznică suferă Inima Mea. De aceea spune împreună cu Mine: «Dacă trec marea, în mare ești Tu, și totuși nu Te văd; dacă pășesc pe pământ, stai sub picioarele mele: am păcătuit… » – și apoi Isus a adăugat în șoaptă, aproape plângând -, și totuși te-am iubit și în același timp te-am cruțat”.

În timp ce Isus spunea acest lucru fiind împreună cu El, am fost surprinsă de o astfel de durere a ofenselor săvârșite, că am căzut deodată la pământ și Isus a dispărut. Puține au fost cuvintele, dar eu am înțeles foarte multe lucruri că este imposibil să spun tot ce am înțeles. În primele cuvinte am înțeles imensitatea, măreția, prezența Lui Dumnezeu în orice lucru, fără ca nici măcar umbra gândului nostru să poată scăpa de El. Am înțeles de asemenea și nimicul meu, în comparație cu o Maiestate atât de mare și sfântă.

În cuvântul „am păcătuit” am înțeles urâțenia păcatului, răutatea, îndrăzneala pe care am avut-o ofensându-L. Deci, în timp ce sufletul meu avea în vedere acest lucru, auzindu-L pe Isus Cristos spunând „Totuși te-am iubit și în același timp te-am cruțat”, inima mea a fost cuprinsă de o asemenea durere încât simțeam că mor, pentru că înțelegeam iubirea imensă pe care Domnul o avea în același moment în care încercam să-L ofensez și chiar să-L omor. Ah, Doamne, cât de bun ai fost cu mine, iar eu întotdeauna nerecunoscătoare și încă sunt rea!

Revenind la început, Isus, când prefera să vină, deseori, îmi vorbea despre Patima Sa și încerca să pregătească sufletul meu pentru a imita viața Sa și suferințele Sale, spunându-mi că pe lângă căsătoria menționată mai sus mai rămânea și altceva de făcut, iar aceasta era Căsătoria Crucii: „Mireasa mea, virtuțile devin slabe dacă nu sunt confirmate și întărite cu unirea Crucii”.

Îmi amintesc că spunea: „Înainte de venirea Mea pe pământ, suferințele, confuziile, ororile, calomniile, durerile, sărăcia, bolile, mai ales crucea, toate erau luate în considerare drept dezonori, dar de când au fost purtate de Mine, au rămas toate sfințite și divinizate prin contact cu Mine, astfel că toate și-au schimbat aspectul și au devenit dulci, plăcute, și sufletul care are binele de a avea unul din ele, rămâne onorat; și aceasta, pentru că a primit trăsătura Mea, Fiul Lui Dumnezeu. Experimentează contrariul doar cine privește și se oprește la suprafața crucii: găsind-o amară, este dezgustat, se plânge și i se pare că i s-a făcut o nedreptate; dar cine pătrunde în interior, găsind-o gustoasă, acolo își formează fericirea lui. Fiica Mea preaiubită, nu doresc altceva decât să te răstignesc în suflet și în trup”.

Și în timp ce spunea aceasta, mă simțeam înflăcărată de o asemenea dorință să fiu răstignită cu Isus Cristos, că repetam mereu: „Isuse al meu, Iubirea mea, grăbiți-Vă, răstigniți-mă cu Dumneavoastră”. Și când se reîntorcea, primele întrebări pe care i le puneam și care mie îmi păreau mai importante, erau acestea: durerea păcatelor mele și harul să mă răstignească cu El; îmi părea că dacă aș fi obținut acestea, aș fi obținut totul.

Când într-o dimineață preaiubitul meu Isus s-a prezentat înaintea mea în formă de Răstignit și mi-a spus că voia să mă răstignească cu El, iar în timp ce spunea aceasta am văzut că din Preasfintele Sale Răni ieșeau raze de lumină și, din interiorul acestor raze, cuiele veneau spre mine. În acest timp nu știu de ce, cu toate că îmi doream foarte mult să fiu răstignită, că mă simțeam mistuită în acest sens, am fost cuprinsă de o mare teamă, care m-a făcut să tremur din cap până în picioare. Simțeam în sine o astfel de anihilare, mă vedeam atât de nedemnă să primesc harul, că nu îndrăzneam să spun „Doamne, răstigniți-mă cu Dumneavoastră”. Isus părea că stătea atârnat, așteptând vrerea mea. Cine poate spune ceea ce se întâmpla în adâncul sufletului meu? O doream în mod arzător, dar în același timp mă vedeam nedemnă. Natura mea umană se înspăimânta și tremura. În timp ce mă aflam în această stare, preaiubitul meu Isus mă îndemna mintal să accept. Atunci i-am spus din toată inima: „Mire Sfânt, Răstignit pentru mine, Vă rog să-mi acordați harul de a fi răstignită și în același timp să nu apară niciun semn extern. Da, dă-mi durerea, dă-mi rănile, dar fă ca totul să fie ascuns între mine și Tine”.

Și așa acele raze de lumină, împreună cu acele cuie, mi-au străpuns mâinile și picioarele, și inima a fost străpunsă cu o rază de lumină împreună cu o lance. Cine poate spune durerea și mulțumirea? Pe cât de cuprinsă am fost înainte de teamă, pe atât de mult, după aceea, sufletul meu înota în marea păcii, a mulțumirii și a durerii. Era foarte mare durerea pe care o simțeam în mâini, în picioare și în inimă, încât am simțit că mor; simțeam că oasele mâinilor și ale picioarelor se fac bucăți foarte mici, simțeam de parcă era un cui în interior, dar în același timp îmi dădeau o astfel de mulțumire că nu știu s-o exprim, și îmi dădeau o astfel de putere că, în timp ce simțeam că mor din cauza durerii, aceleași dureri mă susțineau pentru a nu muri. Dar în părțile externe al trupului nu apărea nimic, deși simțeam durerile trupești; este adevărat că și atunci când venea Confesorul pentru a mă chema să mă supun ascultării și îmi desfăcea brațele și mâinile înțepenite, ori de câte ori mă atingea în acel loc al mâinilor, adică, pe unde trecuse acea rază de lumină împreună cu acel cui, simțeam dureri mortale. Dar când Confesorul poruncea din ascultare să înceteze acele dureri, se atenuau mult, pentru că acele dureri erau atât de puternice încât îmi provocau pierderea simțurilor, iar dacă durerile nu s-ar fi atenuat nici cu ascultarea, cu greu m-aș fi putut supune ascultării.

O, minune a sfintei ascultări, tu ai fost totul pentru mine! De câte ori m-am aflat în contradicție cu moartea – pentru că foarte mare era puterea durerii – aproape că ascultarea mi-a înapoiat viața! Să fie mereu binecuvântat Domnul, să fie totul pentru gloria Sa!

Dar, în timp ce mă simțeam în mine însămi, nu vedeam nimic, dar când îmi pierdeam simțurile, vedeam părțile însemnate de rănile Lui Isus; îmi părea că aceleași răni ale Lui Isus s-au mutat în mâinile mele și în restul [trupului]. Și aceasta a fost prima dată când Isus m-a răstignit, pentru că astfel de răstigniri sunt foarte multe, că este imposibil să le numeri pe toate. Voi spune doar lucrurile principale, aparținând acestui aspect.