În această dimineață, după ce m-am frământat foarte mult, a venit adorabilul meu Isus și de îndată ce L-am văzut, i-am spus: „Iubitul meu Bine, nu mai suport, ia-mă odată pentru totdeauna cu Tine în Cer, sau rămâi mereu cu mine pe acest pământ”.
Și El: „Lasă-mă să constat puțin unde a ajuns febra iubirii tale, care la fel ca febra naturală când atinge un grad înalt, are virtutea de a consuma trupul și de a-l face să moară, la fel și febra iubirii, dacă atinge un grad atât de înalt, are virtutea de a descompune trupul și de a face ca sufletul să-și ia zborul de-a dreptul spre Cer”.
Și în timp ce spunea acest lucru, mi-a luat inima în mâinile Sale, ca și când ar fi vrut s-o cerceteze, și a continuat să-mi spună: „Fiica Mea, puterea febrei iubirii nu a atins punctul [dorit]; este nevoie de încă puțin”.
Apoi a avut intenția de a turna[1], dar eu nu i-am spus nimic și El, aproape reproșându-mi cu dulceață, a adăugat: „Nu îți cunoști datoria, că primul lucru pe care ar trebui să-l faci când Mă vezi, este să vezi dacă există în Mine ceva care Mă chinuie și Mă amărăște și să Mă rogi să-l revărs peste tine. Aceasta este iubirea adevărată, să suferi durerile persoanei iubite, pentru a putea vedea mulțumită persoana iubită”.
Eu, rușinându-mă de asta, am spus: „Doamne, toarnă”, iar El a turnat și a dispărut.
„Nu îți cunoști datoria, că primul lucru pe care ar trebui să-l faci când Mă vezi, este să vezi dacă există în Mine ceva care Mă chinuie și Mă amărăște și să Mă rogi să-l revărs peste tine. Aceasta este iubirea adevărată, să suferi durerile persoanei iubite, pentru a putea vedea mulțumită persoana iubită”.
Isus către servitoarea lui Dumnezeu, Luisa Piccarreta
În această dimineață, după ce am primit Sfânta Împărtășanie, L-am văzut pentru puțin timp pe adorabilul Isus și eu, de îndată ce L-am văzut, i-am spus: „Dulcele meu Bine, spune-mi, continui să mă iubești?”
Și El: Da, dar eu sunt iubitor și gelos, gelos și iubitor; într-adevăr, îți spun că iubirea, pentru a fi desăvârșită, trebuie să fie triplă, iar în Mine sunt aceste triple condiții ale iubirii:
În primul rând, te iubesc ca și Creator, ca Răscumpărător și ca Iubitor. În al doilea rând, te iubesc în atotputernicia Mea, deoarece, creând totul din iubire pentru tine, am vrut să te creez, astfel, aerul, apa, focul și toate câte sunt îți spun că te iubesc și că din iubire pentru tine le-am creat; te iubesc ca pe imaginea Mea și te iubesc spre binele tău în mod deosebit. În al treilea rând, te iubesc din eternitate, te iubesc de-a lungul timpului și te iubesc pentru toată eternitatea. Și aceasta nu este altceva decât o suflare a Iubirii Mele, care s-a revărsat; imaginează-ți cum va fi acea Iubire pe care o conțin în Mine.
Deci, ai misiunea să-mi restitui această triplă iubire, iubindu-Mă, Eu fiind Dumnezeul tău, în care trebuie să te fixezi cu totul și să nu lași să iasă nimic altceva din tine decât ceea ce este iubire pentru Mine, iubindu-Mă cu totul pentru binele pe care îl primești, și să Mă iubești pentru toți și în toți”.
După aceea m-a purtat cu duhul și m-am trezit în mijlocul multor oameni care spuneau: „Biată femeie, totul îi va merge rău, dacă această lege este confirmată!”. Și toată lumea aștepta cu nerăbdare să audă argumentele pro și contra și se vedea că, într-un alt loc retras, erau mulți oameni care se certau între ei; unul dintre aceștia a luat cuvântul și atunci toți au tăcut, iar după aceea a ieșit la ușă și cu multă dificultate a spus: „Sigur, da, în favoarea femeii”. Auzind acest lucru, toți cei de afară au sărbătorit și cei din interior au rămas cu toții confuzi, încât nu au avut nici măcar curajul să iasă. Cred că era vorba despre legea divorțului și am înțeles că nu o vor confirma.
După ce am primit Împărtășania, mă gândeam cum să-i ofer ceva mai special lui Isus, cum să-i demonstrez iubirea mea și să-i fac o mai mare bucurie; așadar, i-am spus: „Preaiubitul meu Isus, îți ofer inimamea, spre satisfacția și spre lauda Ta eternă și mă ofer cu totul Ție, chiar și în cele mai mici particule ale trupului meu, care să fie atât de multe ziduri pentru a le așeza în fața Ta, împiedicând orice ofensă care Ți se aduce. Și le accept pe toate asupra mea, dacă e posibil și pe placul Tău, până în ziua Judecății. Și pentru că vreau ca oferta mea să fie completă și să Te mulțumească pentru toți, intenționez ca toate acele dureri pe care le voi suporta, primind asupra mea ofensele făcute Ție[1], să Te răsplătească pentru toată acea glorie pe care sfinții din Cer ar fi trebuit să Ți-o dea când stăteau pe pământ; aceea pe care trebuia să Ți-o dea sufletele din Purgator și acea glorie pe care Ți-o datorează toți oamenii din trecut, prezent și viitor; Ți le ofer pentru toată lumea în general și pentru fiecare în special”.
De îndată ce am terminat de spus, binecuvântatul Isus, complet emoționat pentru această ofertă, mi-a spus:„Iubita Mea, nici tu nu poți înțelege marea mulțumire pe care Mi-ai dat-o oferindu-te în acest fel; Mi-ai alinat toate rănile Mele și Mi-ai dat o satisfacție pentru toate ofensele trecute, prezente și viitoare și Eu voi ține cont pentru toată eternitatea, de cea mai prețioasă bijuterie, care Mă va glorifica veșnic. De fiecare dată când o voi privi, îți voi oferi o nouă și o mai mare glorie veșnică.
Fiica Mea, nu poate exista un obstacol mai mare care să împiedice uniunea dintre Mine și creaturi și care se opune Harului Meu, decât propria voință. Tu, oferindu-Mi inima ta spre satisfacția Mea, te-ai golit de tine însăți și golindu-te, Eu Mă voi revărsa cu totul în tine și din inima ta Îmi va ajunge o laudă readucând aceleași mulțumiri ale laudei Inimii Mele, oferită continuu Tatălui Meu pentru a satisface slava pe care nu i-o oferă lumea”.
În timp ce spunea aceasta, vedeam că prin intermediul ofertei mele ieșeau din toate părțile [trupului] meu, atât de multe fluxuri care se revărsau peste binecuvântatul Isus și care apoi, cu un impuls și mai abundent, le-a revărsat asupra întregii Curți cerești, asupra Purgatoriului și asupra tuturor oamenilor. O, bunătate a lui Isus al meu, care accepți o astfel de ofertă sărmană, pe care ai răsplătit-o cu atât de mult har! O, minune a intențiilor sfinte și evlavioase, dacă în toate lucrările noastre, chiar și în cele banale, le-am folosi, câte înțelegeri vom face! Câte proprietăți veșnice vom dobândi! Nu am da Domnului mai multă glorie?
Matei 22,36-38:„Învăţătorule, care poruncă este cea mai mare în Lege?”. El i-a zis: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău! Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă.
Romani 12,1-2:Vă îndemn deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să oferiţi trupurile voastre ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu: acesta este cultul vostru spiritual. Nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să discerneţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit!
După ce am petrecut diferite zile de absențe [ale lui Isus], în această zi, în timp ce mă pregăteam să meditez, mintea mea a fost distrasă de altceva și, prin intermediul luminii, am înțeles că sufletul, ieșind din trup, intră în Dumnezeu și, din moment ce Dumnezeu este Iubire foarte pură, atunci intră sufletul în Dumnezeu când este un complex de iubire, pentru că Dumnezeu nu primește pe nimeni în Sine dacă nu este complet asemănător Lui, și găsindu-l, îl primește și îl face părtaș la toate darurile Sale. Deci, vom rămâne în Dumnezeu dincolo de Cer, așa cum stăm aici în propria noastră încăpere. Așadar, acestea, par că s-ar putea face chiar și pe parcursul vieții noastre, pentru a evita oboseala focului purgatorului și durerea și astfel să fim introduși imediat, fără nicio întrerupere, în Supremul nostru Bine Dumnezeu.
Deci îmi părea că hrana focului este lemnul și suntem siguri că acel lemn se mistuie în foc când se vede că nu mai produce fum. Prin urmare, începutul și sfârșitul tuturor acțiunilor noastre trebuie să reprezinte focul iubirii lui Dumnezeu; lemnul care trebuie să alimenteze acest foc este reprezentat prin: cruci și mortificări; iar fumul care se ridică din mijlocul lemnelor și al focului îl reprezintă viciile și înclinațiile, care deseori sunt pe primul loc. Deci, când totul din noi a fost consumat în foc este semn că viciile noastre stau la locul lor și nu mai simțim înclinații către nimic care să nu se refere la Dumnezeu. Se pare că în acest fel vom fi liberi, fără niciun obstacol, pentru a locui în Dumnezeul nostru și vom ajunge chiar și aici [pe pământ] să ne bucurăm anticipat de Paradis.
Continuau sărmana mea stare și tăcerea binecuvântatului Isus, iar în această dimineață, mă aflam mai deprimată ca niciodată. Când a venit, Isus mi-a spus: „Fiica Mea, nici lucrările, nici predicile, nici chiar puterea minunilor, nu M-au făcut cunoscut cu claritate ca fiind Dumnezeu, dar când am fost așezat pe cruce și înălțat pe ea ca pe propriul Meu tron, atunci am fost recunoscut ca Dumnezeu; doar crucea a revelat lumii și întregului iad cine eram Eu cu adevărat; deci toți au fost cutremurați și L-au recunoscut pe Creatorul lor. Prin urmare, crucea este cea care îl descoperă pe Dumnezeu sufletului și face cunoscut dacă sufletul este cu adevărat al lui Dumnezeu. Se poate spune că prin cruce se descoperă toate părțile intime ale sufletului și îi dezvăluie lui Dumnezeu și oamenilor cine este ea”.
Apoi a adăugat: „Pe două cruci Eu mistuiesc sufletele: una este de durere, cealaltă este de iubire; în Cer cele nouă coruri angelice Mă iubesc, dar fiecare are propria misiune distinctă, așa cum rolul special al Serafimilor este iubirea, iar corul lor este așezat în partea din față pentru a primi reverberațiile[1] iubirii Mele, astfel iubirea Mea și a lor, săgetându-se reciproc, armonizează continuu, Eu, le dăruiesc sufletelor pe pământ atribuții distincte: pe un suflet îl fac martir al durerii, pe altul al iubirii, amândouă fiind maestre iscusite pentru a le sacrifica și a le face demne de complăcerile Mele”.
De vreme ce în zilele trecute Iubitul meu Isus s-a arătat cam furios pe lume, în această dimineață, văzând că nu mai vine, mă gândeam: „Cine știe de ce nu vine, oare vrea să trimită vreo pedeapsă? Și ce vină am eu? De vreme ce vrea să trimită pedepse, nu binevoiește să vină la mine; ar fi frumos ca în timp ce ar vrea să-i pedepsească pe alții, mi-ar da cea mai mare pedeapsă: lipsa Lui!”
Deci, în timp ce spuneam acestea și alte absurdități, iubitul meu Isus, imediat ce s-a arătat, mi-a spus: „Fiica Mea, tu formezi pentru Mine cel mai mare martiriu, pentru că trebuind să trimit anumite pedepse nu Mă pot arăta ție, deoarece Mă legi din toate părțile și nu vrei să fac nimic; și când nu vin, mă asurzești cu plângerile, lamentările și așteptările tale, astfel că, în timp ce Mă ocup să trimit pedepse, sunt obligat să Mă gândesc la tine, să te aud, iar Inima Mea este sfâșiată văzându-te în starea ta dureroasă, datorată lipsei Mele, deoarece cel mai dureros martiriu este martiriul iubirii și cu cât mai mult două persoane se iubesc, cu atât sunt mai dureroase acele suferințe, fiindcă nu vin din partea altora, ci sunt provocate chiar de ei înșiși. De aceea, fii liniștită, calmă, ca să nu-Mi mărești durerile prin intermediul durerilor tale”.
Așadar, El a dispărut și eu am rămas complet mortificată, crezând că eu formez martiriul dragului meu Isus și pentru a nu-L face să sufere așa de mult, trebuie să fiu liniștită când nu vine; dar cine poate îndura acest sacrificiu? Îmi pare imposibil și voi fi nevoită să ne martirizăm reciproc.
Aflându-mă în afara mea, părea că văd când sfinții Magi au ajuns în peștera din Betleem; de îndată ce au ajuns în prezența Copilului, El era încântat să lase razele Divinității Sale să strălucească în afară, făcându-Se cunoscut magilor în trei moduri: cu iubire, cu frumusețe și cu putere, încât au rămas fascinați și cufundați în prezența Pruncului Isus; iar dacă Domnul nu ar fi retras din nou razele Divinității Sale, ar fi rămas acolo pentru totdeauna, incapabili să se miște.
Așadar, imediat ce Copilul și-a retras Divinitatea, sfinții Magi și-au revenit [din extaz], s-au cutremurat uimiți să vadă un exces atât de mare de iubire, pentru că în acea lumină Domnul îi făcuse să înțeleagă misterul Întrupării. Apoi s-au ridicat și-au oferit darurile Reginei Mame și Ea a vorbit mult timp cu ei; dar nu știu să spun tot ce zisese, îmi amintesc doar că a întipărit puternic în mintea lor, nu doar mântuirea lor, dar să aibă în inimă și mântuirea popoarelor lor, neavând frică să-și expună viața lor pentru a-și atinge scopul.
După aceea m-am retras în mine și m-am regăsit împreună cu Isus, iar El a vrut să-i spun ceva, dar mă vedeam atât de rea și confuză, încât nu am îndrăznit să-i spun nimic; deci, văzând că nu spun nimic, El însuși a reluat să spună despre sfinții Magi, zicându-mi:
„Făcându-mă cunoscut Magilor în trei moduri, am obținut pentru ei trei efecte, pentru că nu Mă las cunoscut niciodată sufletelor în mod inutil, dar ei primesc întotdeauna ceva în avantajul lor. Prin urmare, făcându-Mă cunoscut prin iubire, [Magii] au obținut detașare de ei înșiși, făcându-Mă cunoscut prin frumusețe [Magii] au obținut dispreț pentru lucrurile pământești și făcându-Mă cunoscut prin putere, inimile [Magilor] au rămas legate total de Mine și au obținut priceperea de a-și da sângele și viața pentru Mine”.
Apoi, a adăugat: „Și tu, ce vrei? Spune-mi, Mă iubești? Cum ai dori să Mă iubești?” Și eu, neștiind ce să spun, sporindu-mi confuzia, am spus: „Doamne, nu aș vrea nimic în afară de Tine și dacă îmi spui: „Mă iubești?”, nu am cuvinte să mă exprim; pot spune doar că simt această pasiune, că nimeni nu mă poate întrece în a Te iubi și că eu sunt prima care să Te iubesc mai presus de toate și nimeni să nu mă poată depăși.
Dar încă nu sunt mulțumită pe deplin; aș vrea să Te iubesc cu aceeași iubire a Ta și astfel să Te pot iubi cum Tu te iubești pe Tine însuți. Ah, da, abia atunci ar înceta temerile mele asupra iubirii pentru Tine”. Și se poate spune că Isus, mulțumit de absurditățile mele, m-a strâns foarte tare la Sine, încât mă vedeam transformată în El în interior și în exterior, iar El mi-a transmis o parte din Iubirea Sa. După aceea m-am reîntors în mine și îmi părea că, dacă Îl iubesc mai mult pe Binele meu, la fel de mult Îl dețin, iar dacă puțin îl iubesc, puțin Îl dețin.
Dulcele meu Isus, întârzia [și eu], mă temeam că din nou nu o să mai vină, dar deodată a venit spre surprinderea mea și mi-a spus:
„Draga Mea, vrei să știi când se săvârșește o lucrare pentru persoana iubită? Când întâlnește sacrificii, amărăciuni și durere, [cineva] are virtutea să le schimbe în dulcețuri și delicii, pentru că aceasta este natura adevăratei iubiri, să transformi durerile în bucurii și amărăciunea în dulcețuri. Dacă se experimentează contrariul, este un semn că nu acționează iubirea adevărată. Oh, câte lucrări se spune că se fac pentru Dumnezeu, dar când se întâlnesc cu aceste [amărăciuni], dau înapoi; astfel se demonstrează că nu erau făcute pentru Dumnezeu, ci pentru interesul propriu și pentru plăcerea pe care o simțeau”.
Apoi a adăugat: „În general, se spune că voința proprie devastează orice lucru și infectează cele mai sfinte lucrări. Și chiar această voință proprie, dacă este conectată cu Voința lui Dumnezeu, atunci nu există nicio altă virtute care să o poată depăși, pentru că acolo unde există voință, există viață în a face binele, dar acolo unde nu există voință, există moarte în a lucra, sau se va lucra cu dificultate ca și cum ar fi în agonie”.
În această dimineață, după ce am primit Împărtășania, adorabilul meu Isus mi-a arătat interiorul meu, presărat cu flori, în formă de cabană, și El stătea înăuntru, recreându-se și încântându-se în totalitate. Văzându-L în acea atitudine, i-am spus: „Preadulcele meu Isus, când vei lua această inimă a mea pentru a o conforma complet cu a Ta, încât să pot trăi doar din viața Inimii Tale?”
În timp ce spuneam acest lucru, supremul și singurul meu Bine a luat o suliță și m-a deschis pe latura care corespunde inimii, a scos-o afară cu mâinile pentru a vedea dacă ar fi complet dezgolită și dacă ar avea acele calități pentru a putea rămâne în Inima Sa Preasfântă. Și eu m-am uitat la ea, dar spre surprinderea mea, am văzut crucea, buretele și coroana de spini imprimate într-o parte; dar doream s-o văd și din cealaltă parte și din interior, unde părea umflată, ca și cum s-ar fi putut deschide. Iubitul meu Isus m-a împiedicat, spunându-mi: „Vreau să te mortific fără a te lăsa să vezi tot ce am revărsat în această inimă. Ah, da, aici, în interiorul acestei inimi există toate comorile harurilor Mele, pe care natura umană le poate conține”.
În acest timp, a închis inima mea în inima Sa Preasfântă, adăugând: „Inima ta a pus stăpânire pe Inima Mea, iar Eu, îți dau iubirea Mea, ca inimă, care îți va da viață”. Și apropiindu-se de acea parte, a trimis trei respirații care conțineau lumină și care au luat locul inimii, apoi a închis rana spunându-mi:
„Acum mai mult ca oricând, este mai bine pentru tine să te fixezi în centrul Vrerii Mele, având ca inimă numai Iubirea Mea. Nici măcar pentru o singură clipă nu trebuie să ieși din Ea, și numai Iubirea Mea își va găsi adevărata hrană în tine și dacă își găsește Voința Mea în tine în toate și pentru toate, în aceea își va găsi mulțumirea Sa și adevărata corespondență”.
Apoi, apropiindu-se de gura mea, mi-a mai trimis încă trei respirații și în același timp a turnat o licoare foarte dulce, care mă îmbăta complet. Deci, plin de entuziasm, El a spus: „Vezi, inima ta este într-a Mea, de aceea nu mai este a ta”. Și m-a tot sărutat continuu, arătându-mi iubirea cu toată finețea Lui; dar cine le poate spune toate? Îmi pare imposibil să le manifest. Cine poate spune ce simțeam când am revenit în mine?
Pot să spun doar că mă simțeam de parcă nu aș mai fi fost eu: fără vicii, fără înclinații, fără dorințe[1] și total cufundată în Dumnezeu; dinspre partea inimii simțeam o înfrigurare sensibilă, în comparație cu celelalte părți.
[1]Chiar și pe tine alegându-te pentru doritul „Fiat” (…), trebuia să-ți dau multe haruri pentru a nu așeza într-un suflet și trup corupt, atât doar cunoașterile care aparțin Voinței Mele, cât și propria Sa Viață pe care trebuia să o formeze și să o îndeplinească în tine. Așadar, folosind puterea Sa, chiar dacă nu te-a scutit de pata originară, totuși a înăbușit și a ținut cu fermitate înclinațiile spre vicii, ca să nu producă efectele ei corupte. Era corect și necesar acest fapt pentru noblețea, distincția și sfințenia Voinței Supreme. Dacă în tine nu ar fi fost efecte bune, Voința Mea ar fi găsit umbre, ceață și nu ar fi putut răspândi razele Sale de adevăr.” (Vol. 19, 19.03.1926) (cfr. 16.04.1926).
Cântarea Cântărilor 1,1-4:Cântarea Cântărilor, care este a lui Solomón. Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Căci dezmierdările tale sunt mai bune decât vinul, miresmele tale sunt plăcute pentru miros, mireasmă revărsată, numele tău: de aceea te iubesc tinerele. Trage-mă după tine şi să fugim! Să mă ducă regele în camerele sale! Ne vom bucura şi ne vom veseli cu tine, ne vom aminti de dezmierdările tale mai mult decât de vin! Pe bună dreptate ele te iubesc! (Sufletul se simte foarte atras de Dumnezeu, mireasa trebuie sa fie sufletul in timp ce Mirele este Cristos. Domnul vrea ca fiecare suflet sa il iubeasca asa cum mireasa isi iubeste mirele)
Se pare că binecuvântatul Domn vrea să mă antrenez în răbdare; nu are compasiune pentru lacrimile mele și nici pentru starea mea foarte dureroasă. Fără El mă văd cufundată în cea mai mare mizerie; cred că nu există suflet mai mizerabil decât al meu. Fiind alături de Isus care posedă toate bunurile, deși mă văd mai rea ca niciodată, sufletul meu găsește remediu pentru toate relele. Prin urmare, lipsindu-mi totul, pentru mine este sfârșitul; nu mai există niciun remediu pentru marile mele mizerii. Mult mai mult de atât, mă deprimă gândul că starea mea nu mai este Voința Sa și, nefiind în Vrerea Sa, pare că sunt în afara centrului și de multe ori mă gândesc la modul în care să ies. Acum, fiind în aceste dispoziții, L-am simțit din spatele meu, spunându-mi: „Te-ai obosit, nu-i așa?”
Și eu: „Da, Doamne, mă simt suficient de obosită”. Și El a reluat: „Ah, fiica Mea, nu ieși din Vrerea Mea, că ieșind din Vrerea Mea vei ajunge să pierzi cunoașterea Mea și necunoscându-Mă, vei ajunge să nu te mai cunoști pe tine însăți. Pentru că la reflexiile luminii se poate distinge clar dacă există aur sau noroi; așa încât, dacă totul este în întuneric, obiectele pot fi ușor schimbate. Deci, Vrerea Mea este lumină deoarece, oferindu-ți cunoașterile Mele, la reflexiile acestei lumini ajungi să știi cine ești, și văzându-ți slăbiciunea și neantul tău pur, te atașezi de brațele Mele și unită cu Vrerea Mea, trăiești cu Mine în Cer. Dar dacă vrei să ieși din Vrerea Mea, mai întâi vei ajunge să pierzi adevărata smerenie, iar apoi vei veni să trăiești pe pământ și vei fi obligată să simți greutatea pământească, să te vaiți și să suspini, ca toți ceilalți nefericiți care trăiesc în afara Voinței Mele”.
Spunând acestea, s-a retras fără să fie văzut. Cine poate spune chinul sufletului meu?
