Continuam starea de lipsă și de amărăciuni nespuse, iar în aceasta dimineață a venit adorabilul meu Isus și m-a purtat cu duhul. Îmi părea că ar fi Roma. Câte manifestări se vedeau la toate categoriile de oameni! Chiar și în Vatican se vedeau lucruri care erau dezgustătoare. Apoi, ce se poate spune despre inamicii Bisericii? Cât sunt roși de mânie împotriva ei, câte masacre complotează, dar ei nu le pot îndeplini, pentru că Domnul nostru îi ține încă legați. Dar ceea ce m-a speriat cel mai mult a fost că Îl vedeam pe iubitul meu Isus, cât pe ce să le dea libertate.
Cine poate spune cât de consternată am rămas? Prin urmare, văzându-mi tristețea, Isus mi-a spus:„Fiică, pedepsele sunt absolut necesare. În toate categoriile a intrat putregaiul și gangrena, așa că e nevoie de fier și de foc ca să nu piară toți; deci aceasta este ultima oară când îți spun să te conformezi Vrerii Mele, iar Eu îți promit salvarea parțială”.
Și eu: „Dragul meu Bine, inima nu îmi dă voie să mă conformez Ție ca apoi să pedepsești oamenii”. Și El: „Dacă nu te conformezi, fiind absolut necesar să faci aceasta, Eu nu voi veni ca de obicei și nu îți voi spune când voi revărsa pedepsele, iar tu nu vei ști aceasta și Eu negăsind pe cineva, care în oarecare măsură, să-Mi frângă dreapta indignare, voi da frâu liber furiei Mele și nu vei avea nici măcar binele de a evita parțial pedeapsa. Și dacă nu vin și nu revărs în tine acele haruri pe care ar fi trebuit să le revărs, îmi provoci Mie o [mare] amărăciune, așa cum în zilele trecute în care nu am prea venit, am harul cuprins în Mine [pe care trebuia să-l revărs asupra ta]”.
Și în timp ce spunea asta, a arătat că vrea să se elibereze și, apropiindu-se de gura mea, a turnat un lapte foarte dulce și a dispărut.
Temându-mă că starea mea nu mai era Voința lui Dumnezeu, când a venit binecuvântatul Isus, am spus: „Cât mă tem că starea mea nu mai este Voința Ta, pentru că văd că îmi lipsesc cele două lucruri principale care mă țineau legată, adică, suferința și lipsa prezenței Tale”.
Și El: „Fiica Mea, asta nu înseamnă că nu vreau să te mai țin în această stare [de victimă], dar motivul este că, din moment ce vreau să pedepsesc lumea, nu vin, și de aceea îți lipsește suferința”.
Și eu: „La ce bun să rămân în această stare?”
Și El: „Atât starea ta de victimă cât și așteptarea constantă pentru Mine, Îmi frâng deja brațele, pentru că, deși tu nu Mă vezi, în schimb Eu te văd foarte bine și îți număr toate suspinele, durerile tale, dorințele tale de a Mă avea, iar această intenție a ta de a sta cu totul în Mine este întotdeauna un act de reparare pentru mulți, care nu se gândesc la Mine, nici nu Mă doresc, ba chiar Mă disprețuiesc și sunt cu toții interesați de lucrurile pământești, înnoroiați în duhoarea viciilor. Așadar, starea ta, fiind complet opusă acelora, vine întotdeauna să înfrângă dreptatea, atât de mult, încât tu fiind în această stare Mie îmi este imposibil să încep războaiele sângeroase în Italia”.
Și eu: „Ah, Doamne, a fi în această stare fără suferință este aproape imposibil pentru mine, mă simt fără putere, pentru că puterea de a rămâne în această stare îmi vine din suferințe. Prin urmare, lipsindu-mi acestea, când Tu nu vei veni, voi încerca să ies pentru câteva zile; Îți spun dinainte, ca să nu Te superi”.
Și El: „Ah, da, da, vei ieși din această stare când voi începe masacrele în Italia; atunci ți le voi suspenda complet”.
În timp ce spunea acest lucru, mi-a arătat cele mai aprige războaie care se vor întâmpla atât în rândul laicilor, cât și împotriva Bisericii; sângele inunda țările, ca și cum ar fi fost o ploaie neîntreruptă. Sărmana mea inimă se zdrobea din cauza durerii, văzând acest lucru și, amintindu-mi de satul meu, am spus: „Ah, Doamne, când spui că mă vei suspenda complet, îmi dai de înțeles că nici măcar de săracul Corato nu vei avea compasiune, nici pe el nu îl vei cruța?” Și El: „Dacă păcatele ajung la un anumit număr, în modul în care să nu merite să aibă suflete victime, iar cei care te țin victimă nu sunt interesați, Eu nu voi avea nicio grijă, de Corato”.
Spunând acestea, a dispărut și am rămas complet deprimată și îndurerată.
Continua aproape la fel. Venind în această dimineață, și-a vărsat amărăciunile Sale și eu am rămas[1] în mare suferință, încât am început să-L rog pe Domnul să-mi dea putere și să mă aline puțin, pentru că nu puteam să rezist. Atunci am fost luminată și anume că păcătuiam făcând aceasta; și apoi, ce va spune binecuvântatul Isus? În timp ce cu alte ocazii L-am rugat atât de mult să toarne, încât de data aceasta a turnat fără să fie rugat, iar eu voiam alinare! Pare că devin mai rea, iar răutatea mea ajunge atât de departe, încât nici în fața Lui nu mă abțin să comit greșeli și păcate. Așadar, neștiind ce să fac pentru a repara, am hotărât de data aceasta în interiorul meu, să fac un sacrificiu mai mare și să-mi acord o penitență, încât natura mea să nu îndrăznească să caute iarăși alinare; să renunț la venirea Domnului nostru și, dacă ar fi venit, ar fi trebuit să-i spun: „Nu veni, Iubire; ai milă de mine și alină-mă”.
Așa am făcut, am petrecut câteva ore într-o suferință densă, fără Isus; cât de amar m-a costat! Dar Isus, având compasiune pentru mine a venit, fără ca eu să-L caut, iar eu imediat i-am spus: „Ai răbdare, nu veni, pentru că nu vreau alinare”.
Și El: „Fiica Mea, sunt mulțumit de sacrificiul tău, dar ai nevoie de alinare, altfel leșini”. Iar eu: „Nu, Doamne, nu vreau alinare”. Dar El, apropiindu-se de gura mea, a turnat aproape cu forța din gura Sa câteva picături de lapte dulce, care mi-au atenuat suferința. Cine poate spune confuzia și îmbujorarea pe care le-am simțit în fața Lui, așteptându-mă la un reproș? Dar Isus, ca și cum nu mi-ar fi simțit neatenția, s-a arătat mai binevoitor, mai dulce.
Eu, văzându-L așa, am zis: „Adorabilul meu Isus, o dată ce ai turnat în mine și eu sufăr, nu trebuie să salvezi lumea? Este adevărat?” Și El: „Fiica Mea, crezi că Eu am turnat totul în tine? Și apoi, cum ai putea înfrunta toată pedeapsa pe care o voi revărsa asupra lumii? Tu însăți ai văzut că pentru puținul pe care L-am turnat, nu puteai rezista, și dacă nu aș fi venit să te ajut, ai fi fost terminată. Acum, ce ar fi fost dacă aș fi turnat totul în tine? Draga Mea, ți-am dat cuvântul Meu, te voi mulțumi în parte”.
După aceea, m-a dus cu duhul în afara mea în mijlocul oamenilor și continuam să văd multele rele, mai ales cum complotau pentru a se revolta împotriva Bisericii și a societății, pentru a-i ucide pe Sfântul Părinte și pe preoți. Eu îmi simțeam sufletul sfâșiat văzând acestea și mă gândeam: „Dacă ar ajunge să îndeplinească aceste comploturi – și asta să nu se întâmple niciodată – atunci ce va fi? Câte rele vor veni?”
Și foarte necăjită, m-am uitat la Isus, și El mi-a zis: „Și ce zici despre revolta care s-a întâmplat aici?” Și eu: „Ce revoltă? În zona mea nu s-a întâmplat nimic”. Și El: „Nu-ți amintești revolta din Andria?” „Ba da, Doamne”. Și El: „Ei bine, pare că nu este nimic, dar nu este așa [în realitate]. Aceea [din Andria] a fost o ocazie pentru a incita de asemenea și alte țări să se revolte și să verse sânge, provocând ofense persoanelor sacre și sanctuarelor Mele; și pentru că fiecare vrea să arate care e mai bun, să atragă spre rău, se vor lua la întrecere pentru a vedea cine poate face mai mult [rău]”. Și eu: „Ah, Doamne, dă pacea Bisericii și nu permite multe nenorociri!” Și voind să spun mai mult, a dispărut, lăsându-mă complet îndurerată și îngrijorată.
[1] Luisa spune deseori „am fost lăsată”, în loc să spună „am rămas”. Nu va fi repetată nici această notă.
Title: Those who oppose the legitimate teaching authority of the Church and develop a habit of defiance are, perhaps without realising it, defying Christ Himself
În această dimineață m-am trezit în afara mea și vedeam multele atrocități și păcate foarte mari care se petrec, cât și cele comise împotriva Bisericii și a Sfântului Părinte. Așadar, întorcându-mă în mine însămi, adorabilul meu Isus a venit și mi-a zis: „Ce spui tu despre lume?”
Iar eu, fără să știu unde voia să ajungă cu această întrebare fiind impresionată de lucrurile văzute, am zis: „Domnul [meu] binecuvântat, cine poate să-Ți spună de perversitatea, duritatea și urâțenia lumii? Nu am cuvinte să-ți spun cât de rea este!”
Și El, profitând de ocazia propriilor mele cuvinte, a adăugat: „Ai văzut cât de pervers este omul? Tu însăți ai zis-o, nu este niciun mod de a-l determina să se oprească. După ce că aproape i-am luat pâinea, el rămâne în dârzenia lui, ba chiar și mai rău; și deocamdată merge pentru a o procura din furturi și răpiri, făcând daune semenului lui; deci e necesar să-i ating pielea [adică ce-l doare mai tare], altfel se va deprava și mai mult”.
Cine poate spune cât de uimită am rămas[1] la aceste vorbe ale lui Isus? Îmi pare că i-am dat ocazia de a-L indigna împotriva lumii; în loc s-o dezvinovățesc, am pictat-o în negru. Am făcut tot posibilul pentru a o dezvinovăți mai târziu, dar nu m-a ascultat; răul era deja împlinit. Ah, Doamne, iartă-mi această lipsă de caritate și fii milostiv cu mine!
[1] Luisa spune de multe ori „am restat”, în loc să spună „am rămas”. Nu va fi repetată această notă.
Preadulcele meu Isus continua să vină. În această dimineață, de îndată ce a venit, a vrut să toarne în mine puțin din amărăciunile Sale și apoi mi-a zis: „Fiica Mea, Eu vreau să dorm puțin, iar tu însușește-ți rolul Meu de a suferi, de a te ruga și de a-Mi calma dreptatea”.
Astfel, El a adormit, iar eu m-am așezat să mă rog lângă Isus. După ce s-a trezit, ne-am plimbat puțin prin mijlocul oamenilor și mi-a arătat diferite comploturi[1] pe care le fac ei, provocând revoluții și, mai ales am observat un atac neașteptat, pe care îl unelteau pentru a reuși mai bine în intenția lor, făcând în așa fel ca nimeni să nu se poată apăra și împotrivi inamicului. Câte scene fatale! Dar, pare că Domnul nu le dă încă libertatea de a face aceasta și, neștiind cauza, ei se înfurie, pentru că în ciuda voinței lor perverse, se văd neputincioși să facă acest lucru. Nu este nevoie de nimic altceva decât ca Domnul să le acorde această libertate, fiindcă totul este pregătit.
După aceea, ne-am întors, iar Isus s-a arătat complet rănit și mi-a spus: „Vezi câte răni Mi-au deschis aceștia și câtă necesitate este de această stare de victimă și de suferințele tale continue? Pentru că nu există moment în care să nu Mă scutească de a Mă ofensa, iar ofensele sunt continue, tot așa suferințele și rugăciunile trebuie să fie continue pentru a Mă cruța; și dacă te vezi fără suferințe, să tremuri și să te temi, fiindcă, nevăzându-Mă alinat în durerile Mele, să nu se întâmple ca Eu să le acord dușmanilor acea libertate dorită atât de mult de ei”.
Auzind acest lucru, am început să Îl rog să mă facă pe mine să sufăr și în același timp îl vedeam pe Confesor, care, cu intenția lui, Îl obliga pe Isus să mă facă să sufăr. Atunci, binecuvântatul Domn mi-a împărtășit atât de multe dureri, încât eu însămi nu știu cum am rămas în viață. Dar Domnul nu m-a lăsat singură în durerile mele, mai degrabă părea că nu-L lăsa Inima să mă părăsească și am petrecut mai multe zile împreună cu Isus; mi-a comunicat multe haruri și m-a făcut să înțeleg multe lucruri; dar merg înainte și tac, parțial din cauza stării de suferință, parțial din cauză că nu știu să mă manifest.
