În această dimineață, preadulcele meu Isus a venit foarte bucuros, purtând în mâini un buchet din cele mai frumoase flori, și așezându-se în inima mea cu acele flori, fie își înconjura capul [cu ele], fie le ținea în mâini, recreându-se și încântându-se în totalitate. În timp ce sărbătorea cu aceste flori, părând să fi avut un mare beneficiu, mi s-a adresat spunând:
„Preaiubita Mea, în această dimineață am venit să pun toate virtuțile în ordine în inima ta. Celelalte virtuți pot rămâne separate una de cealaltă, însă caritatea leagă și pune în ordine totul. Iată ceea ce vreau să fac în tine: să pun în ordine caritatea”.
Eu i-am spus: „Singurul și Unicul meu Bine, cum ai putea face asta, având în vedere că sunt atât de rea și plină de defecte și imperfecțiuni? Dacă această caritate reprezintă ordinea, aceste defecte și păcate nu sunt dezordine care țin totul în învălmășeală și îmi răscolesc inima?
Și Isus: „Voi purifica totul și caritatea va pune totul în ordine. Și apoi, când las un suflet să participe la suferințele Patimilor Mele, nu pot exista păcate grave, cel mult vreun defect venial involuntar. Dar iubirea Mea fiind foc, va consuma tot ce este imperfect în sufletul tău”.
Astfel, părea ca Isus m-a purificat și m-a ordonat cu totul. Apoi, din Inima lui Isus s-a revărsat în inima mea un șuvoi de miere si cu acea miere, a îmbibat complet interiorul meu, așa că tot ce era în mine rămânea ordonat, unit și cu sigiliul carității.
Pe urmă, m-am simțit purtată cu duhul în Bolta Cerurilor împreuna cu iubitul meu Isus. Părea că totul ar fi în sărbătoare: Cerul, pământul și purgatoriul; toți erau inundați de o nouă bucurie și jubilare. Multe suflete ieșeau din purgatoriu și ajungeau în Cer ca fulgerele, pentru a participa la sărbătoarea Reginei noastre Mame. Și eu mă îmbulzeam în mijlocul acelei mulțimi imense de lume adică: îngeri, sfinți și suflete din purgatoriu care ocupau acel nou Cer care era foarte imens, comparând-l cu cerul nostru pe care îl vedem, care îmi părea o mică gaură; în plus aveam ascultarea de la Confesor.
Dar în timp ce voiam să privesc, nu vedeam altceva decât un Soare foarte luminos, ce răspândea raze, care mă pătrundeau în întregime dintr-o parte într-alta, devenind ca un cristal, astfel că, se vedeau foarte bine micile impurități precum și distanța infinită dintre Creator și creatură; cu atât mai mult că fiecare dintre aceste raze avea pecetea ei: unele notau sfințenia lui Dumnezeu, altele, puritatea, altele, puterea, altele înțelepciunea și toate celelalte virtuți și atribute ale lui Dumnezeu. Așadar, sufletul, văzând nimicul lui, mizeriile și sărăcia lui, se simțea anihilat și în loc să privească, se prăbușea brusc pe pământ, înaintea acelui Soare Veșnic, în fața căruia nu exista nimeni care să îi poată sta înainte.
Mai mult de atât, pentru a vedea sărbătoarea Mamei noastre Regina, trebuia să privească dinăuntrul acelui Soare. Atât de mult părea Preasfânta Fecioară cufundată în Dumnezeu, încât privind din alte locuri, nu se vedea nimic. Deci, în timp ce mă aflam în aceste condiții de anihilare, înaintea acelui Soare Divin, ea îl ținea în brațe pe Pruncușor și Isus mi-a spus:
„Mama noastră este în Cer; Îți dau ție atribuția de a-mi fi mamă pe pământ, deoarece viața Mea este continuu supusă disprețuirilor, sărăciei, durerilor și abandonărilor de către oameni, iar Mama Mea stând pe pământ, a fost însoțitoarea Mea fidelă în toate aceste dureri – nu doar atât, dar încerca să-Mi dea alinare în toate, în măsura puterilor Ei -, chiar și tu, fiindu-Mi Mamă, Îmi vei ține companie fidelă în toate suferințele Mele, suferind cât mai mult în locul Meu, atât cât poți, și unde nu poți, vei încerca să-mi dai cel puțin o alinare. Să știi însă, că doresc ca să ai toată intenția ta asupra Mea. Voi fi gelos chiar și pe respirația ta, dacă nu o vei da pentru Mine și când voi vedea că tu nu vei fi foarte atentă să Mă mulțumești, nu îți voi da nici pace, nici odihnă”.
După aceea, am început să-i fiu mamă, dar, oh, de câtă atenție era nevoie pentru a-L mulțumi! Nici măcar nu puteai să arunci o privire în altă parte, [ci doar la El], pentru a-L vedea mulțumit. Uneori voia să doarmă, alteori voia să bea, sau voia să fie reconfortat cu mângâieri, iar eu trebuia să fiu gata pentru toate dorințele Sale. Uneori spunea: „Mama Mea, Mă doare capul, oh, alină-Mă!” Iar eu, imediat, mă uitam la capul Lui și, găsindu-i niște spini, îi îndepărtam, și punându-i brațul meu sub cap, îl lăsam să se odihnească. În timp ce părea că se odihnea, deodată se ridica și spunea: „Simt o greutate și o suferință în inimă, încât simt că mor. Vezi puțin ce e acolo.” Și uitându-mă în interiorul inimii, am găsit toate instrumentele Pătimirii. Le-am scos unul câte unul și le-am așezat în inima mea.
Apoi, văzându-L ușurat, am început să-L mângâi, să-L sărut și i-am spus: „Unica și singura mea comoară, nici măcar nu mi-ai arătat sărbătoarea Mamei noastre, Regina și nici să aud primele imnuri pe care le-au intonat îngerii și sfinții când [Ea] și-a făcut intrarea în Paradis!”
Și Isus: „Primul imn pe care l-au cântat Mamei Mele a fost Bucură-te Marie pentru că în Bucură-te Marie sunt cuprinse cele mai frumoase laude, cele mai mari onoruri, și se reînnoiește bucuria pe care a avut-o când a devenit Mamă a lui Dumnezeu; de aceea, s-o recităm împreună pentru a o onora. Când tu vei veni în Paradis, te voi face s-o găsești [rugăciunea] ca și cum ai fi recitat-o împreună cu îngerii prima oară în Ceruri”.
Așa că am recitat prima parte din Bucură-te Marie, împreună cu Isus.
Oh, cât de duios și emoționant era să o salutăm pe Mama noastră Preasfântă împreună cu Fiul Său iubit! În fiecare cuvânt pe care El îl spunea, aducea o Lumină imensă prin care se înțelegeau multe lucruri în ceea ce privește Preasfânta Fecioară; dar cine le poate spune pe toate, mai ales din cauza incapacității mele? Prin urmare, le trec sub tăcere.
Voința Divină 