poezie

V4.33 Isus închide inima Luisei în Preasfânta Sa Inimă și îi dăruiește Iubirea Sa Divină ca inimă (16 noiembrie 1900)

Divine WillLasă un comentariu

            În această dimineață, după ce am primit Împărtășania, adorabilul meu Isus mi-a arătat interiorul meu, presărat cu flori, în formă de cabană, și El stătea înăuntru, recreându-se și încântându-se în totalitate. Văzându-L în acea atitudine, i-am spus: „Preadulcele meu Isus, când vei lua această inimă a mea pentru a o conforma complet cu a Ta, încât să pot trăi doar din viața Inimii Tale?”

            În timp ce spuneam acest lucru, supremul și singurul meu Bine a luat o suliță și m-a deschis pe latura care corespunde inimii, a scos-o afară cu mâinile pentru a vedea dacă ar fi complet dezgolită și dacă ar avea acele calități pentru a putea rămâne în Inima Sa Preasfântă. Și eu m-am uitat la ea, dar spre surprinderea mea, am văzut crucea, buretele și coroana de spini imprimate într-o parte; dar doream s-o văd și din cealaltă parte și din interior, unde părea umflată, ca și cum s-ar fi putut deschide. Iubitul meu Isus m-a împiedicat, spunându-mi: „Vreau să te mortific fără a te lăsa să vezi tot ce am revărsat în această inimă. Ah, da, aici, în interiorul acestei inimi există toate comorile harurilor Mele, pe care natura umană le poate conține”.

            În acest timp, a închis inima mea în inima Sa Preasfântă, adăugând: „Inima ta a pus stăpânire pe Inima Mea, iar Eu, îți dau iubirea Mea, ca inimă, care îți va da viață”. Și apropiindu-se de acea parte, a trimis trei respirații care conțineau lumină și care au luat locul inimii, apoi a închis rana spunându-mi:

            „Acum mai mult ca oricând, este mai bine pentru tine să te fixezi în centrul Vrerii Mele, având ca inimă numai Iubirea Mea. Nici măcar pentru o singură clipă nu trebuie să ieși din Ea, și numai Iubirea Mea își va găsi adevărata hrană în tine și dacă își găsește Voința Mea în tine în toate și pentru toate, în aceea își va găsi mulțumirea Sa și adevărata corespondență”.

Apoi, apropiindu-se de gura mea, mi-a mai trimis încă trei respirații și în același timp a turnat o licoare foarte dulce, care mă îmbăta complet. Deci, plin de entuziasm, El a spus: „Vezi, inima ta este într-a Mea, de aceea nu mai este a ta”. Și m-a tot sărutat continuu, arătându-mi iubirea cu toată finețea Lui; dar cine le poate spune toate? Îmi pare imposibil să le manifest. Cine poate spune ce simțeam când am revenit în mine?

            Pot să spun doar că mă simțeam de parcă nu aș mai fi fost eu: fără vicii, fără înclinații, fără dorințe[1] și total cufundată în Dumnezeu; dinspre partea inimii simțeam o înfrigurare sensibilă, în comparație cu celelalte părți.

[1] Chiar și pe tine alegându-te pentru doritul „Fiat” (…), trebuia să-ți dau multe haruri pentru a nu așeza într-un suflet și trup corupt, atât doar cunoașterile care aparțin Voinței Mele, cât și propria Sa Viață pe care trebuia să o formeze și să o îndeplinească în tine. Așadar, folosind puterea Sa, chiar dacă nu te-a scutit de pata originară, totuși a înăbușit și a ținut cu fermitate înclinațiile spre vicii, ca să nu producă efectele ei corupte. Era corect și necesar acest fapt pentru noblețea, distincția și sfințenia Voinței Supreme. Dacă în tine nu ar fi fost efecte bune, Voința Mea ar fi găsit umbre, ceață și nu ar fi putut răspândi razele Sale de adevăr.” (Vol. 19, 19.03.1926) (cfr. 16.04.1926).

Cântarea Cântărilor 1,1-4: Cântarea Cântărilor, care este a lui Solomón. Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Căci dezmierdările tale sunt mai bune decât vinul, miresmele tale sunt plăcute pentru miros, mireasmă revărsată, numele tău: de aceea te iubesc tinerele. Trage-mă după tine şi să fugim! Să mă ducă regele în camerele sale! Ne vom bucura şi ne vom veseli cu tine, ne vom aminti de dezmierdările tale mai mult decât de vin! Pe bună dreptate ele te iubesc! (Sufletul se simte foarte atras de Dumnezeu, mireasa trebuie sa fie sufletul in timp ce Mirele este Cristos. Domnul vrea ca fiecare suflet sa il iubeasca asa cum mireasa isi iubeste mirele)

V4.32 Isus a primit de la Mama Sa un „lapte” din care El devine un izvor imens pentru toți oamenii. Anunțul Marelui Război european în viitor. Pedeapsa pagubelor sufletelor din Purgatoriu (14 noiembrie 1900)

Divine WillLasă un comentariu

            În această dimineață, iubitorul meu Isus, când a venit, m-a purtat cu duhul și mi-a cerut alinare pentru durerile Sale. Neavând nimic, am spus: „Iubirea mea preadulce, dacă Regina Mamă ar fi aici, te-ar putea alina cu laptele Ei, pentru că, în ceea ce mă privește, nu am decât mizerii”. Între timp a venit Preasfânta Regină, eu imediat i-am spus: „Isus simte nevoia de alinare, dă-i laptele tău preadulce, și așa va fi alinat”.

            Așadar, Mama noastră dragă i-a dat laptele Ei și Iubitul meu Isus a fost complet revigorat. Apoi, întorcându-se spre mine, mi-a spus: „Mă simt alinat; vino aproape de buzele Mele și bea o parte din laptele pe care l-am primit de la Mama Mea, ca să ne putem înviora împreună”.

            Așa am făcut; dar cine poate spune virtutea acelui lapte fierbinte care provenea de la Isus? Era foarte abundent, încât părea un izvor imens, care nu s-ar diminua deloc[1], chiar dacă toți oamenii ar bea.

            După aceea, am înconjurat puțin pământul și îmi părea că într-un loc stăteau niște oameni așezați la o măsuță și spuneau: „Va fi război în Europa și ce este mai dureros este că va fi produs de semeni”. Isus asculta acest lucru, dar nu spunea nimic despre asta; prin urmare, nu știu sigur dacă va fi, sau nu, deoarece judecățile umane sunt schimbătoare și ceea ce spun astăzi, mâine le anulează. Apoi m-a purtat într-o grădină unde era o imensă clădire, de parcă ar fi fost o mănăstire populată cu foarte mulți oameni greu de numărat. La vederea acelor oameni, adorabilul meu Isus s-a întors cu spatele, m-a îmbrățișat, punându-și capul Său lângă gâtul meu și, sprijinindu-se de umărul meu, mi-a spus: „Preaiubita Mea, nu Mă lăsa să-i văd, altfel aș suferi mult”.

            Și eu L-am strâns și, apropiindu-mă de unul dintre acele suflete, am spus: „Spuneți-mi măcar cine sunteți?” Și el a răspuns: „Cu toții suntem suflete din Purgator și eliberarea noastră este legată de satisfacția acelor moșteniri evlavioase, pe care le-am lăsat succesorilor noștri și, deoarece aceștia nu sunt mulțumiți, suntem obligați să rămânem aici, departe de Dumnezeul nostru. Ce durere este pentru noi, pentru că Dumnezeu este pentru noi o Ființă necesară, de care nu putem duce lipsă. Experimentăm o moarte continuă, care ne martirizează în modul cel mai nemilos și, dacă nu murim, este pentru că sufletul nostru nu este supus morții; așadar, oricât de îndurerați suntem, fiind lipsiți de obiectivul care ne formează întreaga viață, îl implorăm pe Dumnezeu să-i determine pe muritori să simtă o parte minimă a durerilor noastre, privându-i de ceea ce este necesar pentru menținerea vieții trupești, ca ei să poată învăța în mod independent cât de dureros este să fii lipsit de ceea ce este absolut necesar”.

            După aceea, Domnul m-a dus în altă parte, iar eu, simțind compasiune pentru acele suflete, am spus: „Cum! O, bunul meu Isus, Ți-ai întors fața de la acele suflete binecuvântate care tânjeau după Tine, în timp ce ar fi fost suficient doar să Te arăți și să eliberezi acele suflete de dureri și să devină fericite? Și El: „Ah, fiica Mea, dacă M-aș fi arătat lor, ei nu ar fi fost în măsură să reziste prezenței Mele, deoarece nu sunt curățați complet și în loc să vină în brațele Mele, s-ar fi retras derutați și Eu n-aș fi făcut altceva decât să măresc martiriul Meu și pe al lor. De aceea am făcut așa”.

            Spunând acestea, a dispărut.

[1] Adică, nu ar diminua deloc.

1 Corinteni 3,1-4: Iar eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor [oameni] spirituali, ci ca unor [oameni] de carne, ca unor copilaşi în Cristos. V-am dat să beţi lapte, nu mâncare [solidă], pentru că încă nu [o] puteaţi [primi], ba nici acum nu puteţi, pentru că sunteţi încă [oameni] de carne. Într-adevăr, când între voi există invidie şi ceartă, nu sunteţi oare [oameni] de carne şi nu umblaţi în felul oamenilor? Când unul spune: „Eu sunt al lui Paul”, iar altul: „Eu al lui Apólo”, nu sunteţi voi oameni?

Evrei 5,11-14: În această privinţă, am avea multe de spus şi greu de exprimat, întrucât aţi devenit nepăsători la cele auzite. Într-adevăr, voi, care de atâta timp trebuia să fiţi învăţători, aveţi din nou nevoie ca cineva să vă înveţe principiile de la început ale cuvântului lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, şi nu de mâncare solidă. Cine se hrăneşte cu lapte nu este deprins cu învăţătura dreptăţii, pentru că este un copil. Dar mâncarea solidă este a celor desăvârşiţi, care, prin deprindere, au simţurile obişnuite să deosebească binele de rău.

Isaia 55,1: Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la apă, chiar şi cel care nu are argint! Veniţi, cumpăraţi şi mâncaţi! Veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, dar fără argint şi fără plată!

Leviticus 20,22-24: Să ţineţi toate legile mele şi toate poruncile mele şi să le împliniţi ca să nu vă verse din gura ei ţara în care vă duc ca să locuiţi în ea! Să nu umblaţi după obiceiurile poporului păgân pe care îl alung dinaintea voastră! Căci ei au făcut toate aceste lucruri şi m-am dezgustat de ei şi v-am spus: ‹Voi veţi moşteni ţara lor şi eu v-o voi da ca să o moşteniţi: este o ţară în care curge lapte şi miere›.

1 Petru 2,1-4: Aşadar, îndepărtând toată răutatea şi orice înşelăciune, ipocrizie, invidie şi orice vorbire de rău, ca nişte copii de curând născuţi, să doriţi laptele spiritual, curat, ca să creşteţi prin el spre mântuire dacă într-adevăr aţi gustat cât de bun este Domnul. Apropiaţi-vă de el, piatra cea vie, aruncată de oameni, dar aleasă şi preţuită de Dumnezeu. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care v-am pus deoparte dintre popoare.