Patimirea lui Cristos

V4.59 Modul real de a suferi (19 martie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

            În această dimineață, mă aflam complet deprimată și foarte suferindă din cauza lipsei dulcelui meu Isus, dar după o lungă așteptare, de îndată ce L-am văzut, mi-a spus:

„Fiica Mea, adevăratul mod de a suferi nu este să te uiți de la cine provin suferințele, nici ceea ce se suferă, ci la binele care trebuie să vină din suferințe. Acesta a fost felul Meu de a suferi; nu M-am uitat nici la călăi, nici la suferințe, ci la binele pe care prin intermediul pătimirii Mele am intenționat să îl fac celor care Îmi dădeau suferința și uitându-Mă la binele care urma să le vină oamenilor, am disprețuit orice altceva și am urmat cu [mult] curaj, cursul pătimirii Mele. Fiica Mea, acest[1] mod este cel mai simplu și mai profitabil de a suferi, nu numai cu răbdare, ci cu un suflet de neînvins și curajos”.

[1] Eroare în numerotare: Luisa trece de la pagina 137 la 139, dar reface după ce a repetat paginile 62 și 63.

V4.7 Revolta din Andria (16 septembrie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Continuând să vină adorabilul meu Isus, m-a făcut părtașă la diferite dureri ale Pătimirii Sale și apoi Domnul m-a purtat cu duhul în afara mea, arătându-mi satele vecine. Îmi părea că ar fi fost Andria, deoarece, dacă Domnul nu ar folosi atotputernicia Sa, ca pe o pedeapsă pentru ei, lucrurile ar deveni grave și mult mai mult de-a atât, părea că a existat o incitare din partea unor preoți la aceste revolte, care Îl amărau și mai mult pe Domnul nostru. Așadar, după ce am vizitat diferite biserici împreună cu binecuvântatul Isus, făcând acte de reparare și adorație pentru toate profanările care se comit în biserici, Isus mi-a spus: „Fiica Mea, lasă-mă să torn puțin, fiindcă sunt atât de multe amărăciunile, încât nu le pot înghiți singur, iar Inima Mea nu le poate îndura”.

            Astfel a turnat și a dispărut de la mine, revenind alte dăți fără să-mi mai spună nimic.

Așadar, după ce am vizitat diferite biserici împreună cu binecuvântatul Isus, făcând acte de reparare și adorație pentru toate profanările care se comit în biserici, Isus mi-a spus: „Fiica Mea, lasă-mă să torn puțin, fiindcă sunt atât de multe amărăciunile, încât nu le pot înghiți singur, iar Inima Mea nu le poate îndura”.

V3.64 Sacramentul Euharistiei reprezintă rodul Crucii. Isus dorește să găsească în Luisa continuarea Patimii Sale, nu într-un mod mistic, ci real (24 aprilie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, după ce am primit Împărtășania, Confesorul părea să aibă intenția de a mă face să sufăr răstignirea și deodată l-am văzut pe Îngerul păzitor, care m-a întins pe cruce ca să sufăr.

            După aceasta, l-am văzut pe dulcele meu Isus, care mă compătimea și mi-a spus: „Eu sunt răcorirea ta, iar suferința ta este răcorirea Mea” și mi-a arătat o mulțumire nespusă în ce privește suferința mea și a Confesorului, care, împreună cu ascultarea pe care mi-a dat-o să sufăr, îi adusese acea alinare.

            Apoi a adăugat: „Întrucât sacramentul Euharistiei este rodul Crucii, Mă simt mai dispus să-ți dau suferința când îmi primești Trupul, pentru că îmi pare că te văd că suferi nu din punct de vedere mistic, ci în mod real; patima Mea este în mod continuu pentru binele sufletelor, iar aceasta este o mare alinare pentru Mine, pentru că primesc adevăratul rod al Crucii și al Euharistiei Mele”.

            După aceea a spus: „Până în prezent, a fost ascultarea care te-a făcut să suferi; vrei să Mă binedispun puțin reînnoindu-ți răstignirea cu propria Mea mână?” Și eu, deși mă simțeam foarte suferindă și fiind încă proaspete durerile crucii, care mi-au fost reînnoite, am spus: „Doamne, sunt în mâinile Tale, fă din mine ceea ce vrei”. Atunci Isus, foarte mulțumit, a început să-mi pironească din nou mâinile și picioarele cu acele cuie; simțeam o mare intensitate a durerii, încât nu știu cum am rămas vie, dar am fost fericită pentru că îl mulțumeam pe Isus.

            Așadar, după ce mi-a bătut din nou cuiele, așezându-se lângă mine, a început să spună: „Ce frumoasă ești! Dar cât de mult crește frumusețea ta în suferința ta! Oh, ce dragă îmi ești! Ochii Mei sunt impresionați privindu-te, pentru că văd în tine propria Mea imagine1”.

            Și spunea atât de multe alte lucruri, încât ar fi inutil să le spun, mai întâi pentru că sunt rea2, în al doilea rând, pentru că, nevăzându-mă așa cum îmi spune Domnul, simt o confuzie și o roșeață în a spune aceste lucruri, așa că sper ca Domnul să mă facă cu adevărat bună și frumoasă, și apoi, diminuând roșeața mea, voi putea să le descriu; de aceea pun punct.

  1. 2 Corinteni 3,16-18: Însă, ori de câte ori cineva se întoarce la Domnul, vălul este dat la o parte, căci Domnul este Duhul şi unde este Duhul Domnului acolo este libertate, iar noi toţi care, cu faţa descoperită, privim ca într-o oglindă gloria Domnului, suntem schimbaţi în acelaşi chip al lui tot mai glorios aşa cum dă Duhul Domnului. ↩︎
  2. in sensul ca se simtea nevrednica, imperfecta pentru aceasta misiune. ↩︎