Patimirea lui Cristos

V4.111 Durerile Mariei au adus la fel de multe comori ale Harului. Prețiozitatea dorinței de a suferi în locul lui Isus. Prin împiedicarea legii divorțului în acel moment, Isus a făcut minunea de a le lega voința și de a-i încurca (24 februarie 1902)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Stând în starea mea obișnuită, a venit Regina Mamă și mi-a spus: „Fiica mea, așa cum spun profeții, am avut o mare de dureri, iar în Cer s-au transformat într-o mare de glorie; fiecare durere a mea a produs la fel de multe comori de haruri; și întrucât pe pământ mă numesc Steaua mării, care ghidează în siguranță spre port, tot așa în Cer mă numesc Steaua luminii pentru toți cei binecuvântați, ca să fie recreați de această lumină care mi-a cauzat durerile”.

            În acest timp, adorabilul meu Isus a venit spunându-mi: „Iubita Mea, nu este nimic mai drag și mai plăcut Mie decât o inimă dreaptă care Mă iubește și care, văzându-Mă suferind, Mă roagă să sufere ceea ce sufăr Eu. Acest lucru Mă leagă atât de mult și are atât de multă putere asupra Inimii Mele, încât ca răsplată, Mă ofer pe Mine însumi și îi acord cele mai mari haruri și tot ce vrea; și dacă nu-i ofer acestea, fiindcă M-am dăruit ei, simt că lucrurile pe care nu i le ofer, sunt tot atâtea furturi pe care i le fac și tot atâtea datorii pe care le voi avea față de ea”.

            După aceea m-a purtat cu duhul și Isus a adăugat: „Fiica Mea, există anumite ofense care depășesc cu mult durerile pe care le-am suferit în Patima Mea; după cum vezi, în această zi, am primit diferite [suferințe], și dacă nu aș revărsa o parte din ele, Justiția Mea M-ar obliga să trimit flageluri înverșunate pe pământ; de aceea lasă-Mă să torn în tine”.

            După ce a turnat, auzindu-L vorbind despre ofense, nu știu cum, i-am spus: „Doamne, această lege a divorțului, este adevărat că nu o vor confirma, așa cum spun ei?” Și El: „Deocamdată este sigur, dar apoi, peste cinci, zece, douăzeci de ani, fie că te voi suspenda ca victimă, fie că te pot chema în Cer, vor putea face acest lucru, dar momentan am făcut miracolul de a le înlănțui voința lor[1] și de a-i încurca. Dar dacă ai ști furia pe care o au demonii și cei care doreau această lege, pentru că erau siguri că o vor obține! Este așa mare [furia lor] încât, dacă ar putea, ar distruge orice autoritate și ar face masacre peste tot. Deci pentru a atenua această furie și pentru a preveni parțial aceste masacre, vrei să te expui puțin furiei lor?”

            Și eu: „Da, atâta timp cât vei veni cu mine”.

            Și astfel ne-am dus într-un loc unde erau demoni și oameni care păreau furioși, supărați și înnebuniți; de îndată ce m-au văzut, au venit asupra mea ca niște lupi, unii mă băteau, alții îmi sfâșiau carnea; ar fi vrut să mă distrugă, însă nu aveau putere. Iar eu, deși am suferit mult, nu mă temeam de ei, pentru că Îl aveam pe Isus cu mine. După aceea m-am trezit în mine însămi, plină de diferite dureri. Binecuvântat să fie mereu Domnul.

[1] Dumnezeu poate refuza creaturii harul luminii sau, oricum, necesitatea de a acționa (așa cum „a împietrit inima” lui Faraon, Exod 4,21) niciodată nu-i va lua liberul arbitru pe care i l-a dat: „Tu te afli aproape ca în starea în care se găsesc binecuvântații în Cer; ei nu au pierdut liberul arbitru. Acesta este un dar pe care i L-am dat omului, iar ceea ce Eu am dat o dată, nu-L mai iau niciodată. În Cer nu a intrat niciodată sclavia; sunt Dumnezeul fiilor nu al sclavilor; sunt Rege care îi fac pe toți să domnească nu există despărțiri între Mine și ei. Dar este atât de multă și mare cunoașterea bunurilor Mele, a Voinței și fericirii Mele încât sunt preaplini, încât să se reverse, astfel că voința lor nu găsește loc pentru a acționa și în timp ce sunt liberi, cunoașterea unei Voințe infinite și a bunurilor în care sunt cufundați le duce cu o forță irezistibilă să folosească voința lor de parcă nu o au, recunoscând că aceasta este pentru ei cel mai mare noroc și fericire, dar în mod spontan fiind liberi cu toată voința lor”. (Volumul 27, 30.05.1925).

V4.106 Patima lui Isus are un dublu scop, față de Dumnezeu și față de creaturi. Cine participă la durerile Sale se aseamănă cu Umanitatea Sa și participă la scopurile Sale, la roadele și la gloria Sa (8 februarie 1902)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, venind, adorabilul meu Isus mi-a împărtășit o parte din Patima Sa. Deci, în timp ce mă aflam suferindă, pentru a mă încuraja, Domnul mi-a spus:

„Fiica Mea, prima semnificație a Pătimirii conține glorie, laudă, onoare, mulțumire, reparare către Divinitate. A doua este mântuirea sufletelor și toate harurile necesare pentru a atinge același scop. Prin urmare, viața celui care participă la durerile Pătimirii Mele conține în sine aceleași semnificații; și nu doar atât, ci ia aceeași formă a Umanității Mele și, din moment ce această Umanitate este unită cu Divinitatea, chiar și sufletul care participă la durerile Mele este în contact cu Divinitatea și poate obține ceea ce își dorește.

Într-adevăr, durerile lui sunt ca niște chei pentru a deschide comorile divine. Aceasta [se întâmplă] atâta timp cât trăiește aici jos [pe pământ], și apoi îi este rezervată chiar și în Cer, o glorie distinctă pentru sine, care îi este dată de Umanitatea și de Divinitatea Mea, ca să semene cu propria Mea lumină, ba chiar o glorie mai specială pentru întreaga curte cerească, care i se va da prin acest suflet, pentru ceea ce i-am comunicat; deoarece, cu cât mai mult sufletele s-au asemănat Mie în dureri, cu atât mai multă lumină și glorie va ieși din interiorul Divinității, și iată că întreaga curte cerească va participa la această glorie”.

            Binecuvântat să fie întotdeauna Domnul, și totul pentru gloria și onoarea Sa.

V4.59 Modul real de a suferi (19 martie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

            În această dimineață, mă aflam complet deprimată și foarte suferindă din cauza lipsei dulcelui meu Isus, dar după o lungă așteptare, de îndată ce L-am văzut, mi-a spus:

„Fiica Mea, adevăratul mod de a suferi nu este să te uiți de la cine provin suferințele, nici ceea ce se suferă, ci la binele care trebuie să vină din suferințe. Acesta a fost felul Meu de a suferi; nu M-am uitat nici la călăi, nici la suferințe, ci la binele pe care prin intermediul pătimirii Mele am intenționat să îl fac celor care Îmi dădeau suferința și uitându-Mă la binele care urma să le vină oamenilor, am disprețuit orice altceva și am urmat cu [mult] curaj, cursul pătimirii Mele. Fiica Mea, acest[1] mod este cel mai simplu și mai profitabil de a suferi, nu numai cu răbdare, ci cu un suflet de neînvins și curajos”.

[1] Eroare în numerotare: Luisa trece de la pagina 137 la 139, dar reface după ce a repetat paginile 62 și 63.

V4.7 Revolta din Andria (16 septembrie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Continuând să vină adorabilul meu Isus, m-a făcut părtașă la diferite dureri ale Pătimirii Sale și apoi Domnul m-a purtat cu duhul în afara mea, arătându-mi satele vecine. Îmi părea că ar fi fost Andria, deoarece, dacă Domnul nu ar folosi atotputernicia Sa, ca pe o pedeapsă pentru ei, lucrurile ar deveni grave și mult mai mult de-a atât, părea că a existat o incitare din partea unor preoți la aceste revolte, care Îl amărau și mai mult pe Domnul nostru. Așadar, după ce am vizitat diferite biserici împreună cu binecuvântatul Isus, făcând acte de reparare și adorație pentru toate profanările care se comit în biserici, Isus mi-a spus: „Fiica Mea, lasă-mă să torn puțin, fiindcă sunt atât de multe amărăciunile, încât nu le pot înghiți singur, iar Inima Mea nu le poate îndura”.

            Astfel a turnat și a dispărut de la mine, revenind alte dăți fără să-mi mai spună nimic.

Așadar, după ce am vizitat diferite biserici împreună cu binecuvântatul Isus, făcând acte de reparare și adorație pentru toate profanările care se comit în biserici, Isus mi-a spus: „Fiica Mea, lasă-mă să torn puțin, fiindcă sunt atât de multe amărăciunile, încât nu le pot înghiți singur, iar Inima Mea nu le poate îndura”.

V3.64 Sacramentul Euharistiei reprezintă rodul Crucii. Isus dorește să găsească în Luisa continuarea Patimii Sale, nu într-un mod mistic, ci real (24 aprilie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, după ce am primit Împărtășania, Confesorul părea să aibă intenția de a mă face să sufăr răstignirea și deodată l-am văzut pe Îngerul păzitor, care m-a întins pe cruce ca să sufăr.

            După aceasta, l-am văzut pe dulcele meu Isus, care mă compătimea și mi-a spus: „Eu sunt răcorirea ta, iar suferința ta este răcorirea Mea” și mi-a arătat o mulțumire nespusă în ce privește suferința mea și a Confesorului, care, împreună cu ascultarea pe care mi-a dat-o să sufăr, îi adusese acea alinare.

            Apoi a adăugat: „Întrucât sacramentul Euharistiei este rodul Crucii, Mă simt mai dispus să-ți dau suferința când îmi primești Trupul, pentru că îmi pare că te văd că suferi nu din punct de vedere mistic, ci în mod real; patima Mea este în mod continuu pentru binele sufletelor, iar aceasta este o mare alinare pentru Mine, pentru că primesc adevăratul rod al Crucii și al Euharistiei Mele”.

            După aceea a spus: „Până în prezent, a fost ascultarea care te-a făcut să suferi; vrei să Mă binedispun puțin reînnoindu-ți răstignirea cu propria Mea mână?” Și eu, deși mă simțeam foarte suferindă și fiind încă proaspete durerile crucii, care mi-au fost reînnoite, am spus: „Doamne, sunt în mâinile Tale, fă din mine ceea ce vrei”. Atunci Isus, foarte mulțumit, a început să-mi pironească din nou mâinile și picioarele cu acele cuie; simțeam o mare intensitate a durerii, încât nu știu cum am rămas vie, dar am fost fericită pentru că îl mulțumeam pe Isus.

            Așadar, după ce mi-a bătut din nou cuiele, așezându-se lângă mine, a început să spună: „Ce frumoasă ești! Dar cât de mult crește frumusețea ta în suferința ta! Oh, ce dragă îmi ești! Ochii Mei sunt impresionați privindu-te, pentru că văd în tine propria Mea imagine1”.

            Și spunea atât de multe alte lucruri, încât ar fi inutil să le spun, mai întâi pentru că sunt rea2, în al doilea rând, pentru că, nevăzându-mă așa cum îmi spune Domnul, simt o confuzie și o roșeață în a spune aceste lucruri, așa că sper ca Domnul să mă facă cu adevărat bună și frumoasă, și apoi, diminuând roșeața mea, voi putea să le descriu; de aceea pun punct.

  1. 2 Corinteni 3,16-18: Însă, ori de câte ori cineva se întoarce la Domnul, vălul este dat la o parte, căci Domnul este Duhul şi unde este Duhul Domnului acolo este libertate, iar noi toţi care, cu faţa descoperită, privim ca într-o oglindă gloria Domnului, suntem schimbaţi în acelaşi chip al lui tot mai glorios aşa cum dă Duhul Domnului. ↩︎
  2. in sensul ca se simtea nevrednica, imperfecta pentru aceasta misiune. ↩︎