Voința Divină

P.: Vino, Duhule Sfânt, umple inimile credincioșilor tăi.

C.: Şi aprinde în ele focul iubirii tale!

P.: Trimite Duhul Tău și ele vor fi create.

C.: Și vei reînnoi fața pământului. Amin.

V18 – 5.11.1925 (continuare)

            „Dar, nu te opri, zboară în continuare și vei auzi gemetele angoase ale Duhului Sfânt în Sacramentul Pocăinței. Câtă ingratitudine, câte abuzuri și profanări, din partea celor care o administrează și din partea celor care o primesc. În această Taină, Sângele Meu se pune în acțiune asupra păcătosului smerit, pentru a se coborî asupra sufletului său, a-l spăla, a-l înfrumuseța, a-l vindeca și a-l întări, pentru a-i da înapoi harul pierdut, pentru a-l pune în mâinile lui. Cheile Raiului, pe care păcatul i le smulsese; să-i imprime pe frunte sărutul împăciuitor al iertării. Dar, ah! câte gemete îngrozitoare, văzând suflete apropiindu-se fără căință de acest Sacrament al Pocăinței, din obișnuință, aproape ca o simpla ușurare a inimii omenești. Alții – oribil să fie spus – în loc să meargă să-și găsească viața sufletului, a harului, merg să găsească moartea, să-și reverse patimile.

            Deci, Sacramentul se reduce la o batjocură, la o discuție drăguță; iar Sângele Meu, în loc să coboare ca o baie, coboară ca focul, care îi ofilește și mai mult. Și așa, în fiecare Spovedanie, iubirea noastră strigă nemângâiată și, plângând, repetă: „Ingratitudine omenească, ce mare ești. Oriunde încerci să Mă jignești; și în timp ce Eu îți ofer viață, tu transformi chiar viața pe care ți-o ofer în moarte.” Vedeți, deci, cum gemetele Noastre așteaptă răsplătirea iubirii voastre în Sacramentul Pocăinței.

            „Nu lăsa dragostea ta să se oprească; treci prin toate Tabernacolele, prin fiecare Ostie Sacramentală și în fiecare Ostie vei auzi pe Duhul Sfânt gemând de nespusa întristare. Sacramentul Euharistiei nu este doar propria lor viață pe care o primesc sufletele, ci este însăși Viața Mea care se dăruiește pe Sine. Deci, rodul acestui Sacrament este de a-mi forma Viața în ei, iar fiecare Împărtășanie servește pentru a-mi face Viața să crească, pentru a o dezvolta, în așa fel încât fiecare să poată spune: „Eu sunt un alt Cristos”.

            Dar, vai!, cât de puțini profită de ea. Ba mai mult, de câte ori Cobor în inimi și Mă fac să găsesc armele pentru a Mă răni și să-Mi repeta tragedia Patimilor Mele. Iar pe măsură ce Speciile Sacramentale sunt consumate, în loc să Mă rețină să rămân cu ei, sunt silit să plec scăldat de lacrimi, plângând de soarta Mea Sacramentală; și nu găsesc pe nimeni care să-Mi potolească plânsul și gemetele Mele dureroase. Dacă ai putea rupe acele văluri ale Ostiei, care Mă acoperă, M-ai găsi scăldat în plâns, cunoscând pe cei care Mă așteaptă la coborârea în inimi. De aceea, răsplătirea voastră a iubirii pentru fiecare Ostie să fie continuă, pentru a potoli plânsul Meu și pentru a face mai puțin întristate gemetele Duhului Sfânt.

            „Nu te opri, altfel nu te vom găsi mereu împreună cu Noi în gemetele Noastre și în lacrimile Noastre secrete; Vom simți golul răsplătirii tale de iubire. Coborâți în Sacramentul Preoției. Aici, da, vei găsi durerile noastre cele mai intime ascunse, lacrimile cele mai amare, gemetele cele mai îngrozitoare. Hirotonirea îl înalță pe om la o înălțime supremă, la un caracter Divin — repetitorul Vieții Mele, administratorul Sacramentelor, revelatorul tainelor Mele, al Evangheliei Mele, al celei mai sfinte științe; făcătorul de pace între Cer și pământ, purtătorul lui Isus pentru suflete. Dar, vai!, de câte ori vedem, în cel hirotonit, cum va fi pentru Noi un Iuda, un uzurpator al caracterului care se imprimă în el.

            Oh! cum geme Duhul Sfânt văzând, în cel hirotonit, lucrurile cele mai sfinte, caracterul cel mai mare care există între Cer și pământ, fiind smuls de la El. Câte profanări! Fiecare act al acestui hirotonit, neînfăptuit după caracterul imprimat în el, va fi un strigăt de întristare, un plâns amar, un geamăt îngrozitor.

            Hirotonirea este Sacramentul care cuprinde toate celelalte Taine împreună. Prin urmare, dacă cel rânduit este capabil să păstreze întreg în sine caracterul pe care l-a primit, aproape că va pune toate celelalte Sacramente în siguranță, el va fi apărătorul și Salvatorul lui Isus însuși. Dar, nevăzând aceasta în cel hirotonit, întristările noastre sunt mai ascuțite, Gemetele noastre devin mai continue și mai întristate. Așadar, lăsați răsplătirea voastră de iubire să curgă în fiecare act preoțesc, pentru a ține companie cu dragostea suspinândă a Duhului Sfânt.

Rugăciuni:

1. Șapte Slavă Tatălui să fie recitate în cinstea Duhului Sfânt, rugându-ne ca minunile Sale să fie reînnoite peste toată Biserica;

2. Rozariul Voinței Divine;

3. și următoarele rugăciuni din Vol. 17, 17.05.1925:

„Maiestate Supremă, vin să Te răsplătesc în dragoste pentru tot ceea ce face Duhul Sfânt pentru cei care urmează să fie sfințiți. Vin să intru în rânduiala harului, ca să vă pot da slava și răsplătirea iubirii de parcă toți ar fi devenit sfinți și să vă repar toate împotrivirile și lipsa de corespondență la har.”

„Duhule Sfinte, grăbește-te, Te implor, Te rog din nou – fă cunoscută tuturor Voința Ta, pentru ca, cunoscând-o, să o iubească și să primească primul Tău act al sfințirii lor complete – care este Sfânta Ta Voință.”