Stând cu frică în ceea ce privește starea sufletului meu, dintr-o dată adorabilul meu Isus a venit și mi-a spus:
„Fiica Mea, nu te teme, pentru că numai Eu sunt principiul, calea și sfârșitul tuturor dorințelor tale”.
Cu aceste cuvinte m-am liniștit în Isus. Fie ca totul să fie pentru gloria lui Dumnezeu și binecuvântat Numele Său Sfânt.
După ce am petrecut zilele trecute în tăcere și uneori chiar fără adorabilul meu Isus, în această dimineață, când a venit, m-am plâns Lui spunând: „Doamne, cum, nu vii? Cât s-au schimbat lucrurile! Se vede că este, fie pentru pedepsele păcatelor mele încât mă privezi de lipsa prezenței Tale iubitoare, fie că nu mă mai vrei în această stare de victimă. Oh, Te rog, fă-mă să cunosc Voința Ta; dacă nu m-am putut opune când ai vrut de la mine sacrificiul, cu atât mai mult acum, negăsindu-mă demnă să fiu victimă, vrei să mi-o iei”.
Iar Isus, întrerupându-mi cuvântul, mi-a spus: „Fiica Mea, făcându-Mă victimă pentru neamul omenesc și luând asupra Mea toate slăbiciunile, mizeriile și tot ce merita omul, în fața Divinității reprezint capul tuturor, iar Eu fiind capul, neamul omenesc, găsește în Mine un scut foarte puternic care apără, protejează și iartă, mijlocește înaintea Divinității. Deci, din moment ce te afli în starea de victimă, reprezinți capul generației actuale. Prin urmare, trebuind să trimit niște pedepse pentru binele popoarelor și să le rechem la Mine, dacă Eu aș fi venit la tine ca de obicei, doar arătându-Mă ție, deja Mă simt alinat, durerile se atenuează și Mi se întâmplă ca unuia care ar simți o durere puternică și care din cauza spasmului strigă: iar dacă acestuia i-ar înceta durerea, nu s-ar mai auzi strigând și plângându-se. Tot astfel se întâmplă cu Mine, deoarece, dacă durerile Mele sunt atenuate, bineînțeles că nu mai simt să trimit acea pedeapsă. Tu, apoi, văzându-Mă, este firesc să încerci să Mă cruți și să iei durerile celorlalți asupra ta; îți este imposibil să nu îți îndeplinești rolul de victimă înaintea prezenței Mele și dacă nu ai face acest lucru, ceea ce niciodată nu se va întâmpla, aș fi dezamăgit din cauza ta. Iată cauza lipsei Mele: nu este pentru că vreau să-ți pedepsesc păcatele, am alte modalități de a te purifica; dar te voi răsplăti; în zilele în care voi veni Îmi voi dubla vizitele; nu ești mulțumită?”
Și eu: „Nu, Doamne, te vreau mereu. Oricare ar fi cauza, nu vreau să rămân nicio zi fără Tine”.
În timp ce spuneam acestea, Isus a dispărut, iar eu m-am reîntors în mine.
De vreme ce în zilele trecute adorabilul meu Isus nu se arăta atât de mult, mă simțeam descurajată[1], [trăind cu] speranța de a-L avea din nou; așadar am crezut că totul se terminase pentru mine din cauza lipsei vizitelor Domnului nostru și a stării de victimă. În această dimineață când a venit, binecuvântatul Isus, purta o coroană îngrozitoare de spini, s-a așezat aproape de mine dorind să-i ofer alinare și plângându-se; i-am luat-o [coroana] încet-încetișor și, pentru a-i oferi mai multă mulțumire, am așezat-o pe capul meu.
Apoi mi-a zis: „Fiica Mea, adevărata iubire este când e susținută de speranță perseverentă, pentru că, dacă astăzi se speră și mâine nu, iubirea se îmbolnăvește și, din moment ce iubirea este hrănită de speranță, cu cât mai multă hrană îi administrează, cu atât ea devine mai puternică, mai robustă și mai vie. Și dacă acest lucru lipsește, mai întâi se îmbolnăvește sărmana iubire și apoi, rămânând singură, fără sprijin, ajunge să moară complet. Prin urmare, ori cât de mari ar fi dificultățile tale, niciodată, nici măcar pentru o clipă, nu trebuie să te îndepărtezi de speranță cu teama de a Mă pierde. Într-adevăr, trebuie să te asiguri că speranța, depășind totul, te unește întotdeauna cu Mine și atunci iubirea va avea viață perpetuă”.
După aceea a continuat să vină fără să-mi spună nimic.
[1] Luisa spune: „neîncrezătoare”.
În această dimineață, după ce am luat Împărtășania, de îndată ce L-am văzut pe adorabilul meu Isus, i-am spus: „Mirele meu iubit, de ce trimiți atât de multe pedepse? De data aceasta de ce nu vrei să Te liniștești? Pare că toate mijloacele sunt inutile, nici rugăciunea, nici spusele: „Doamne, toarnă amărăciunea Ta în mine”. Vai, nu a fost acțiunea Ta obișnuită [să procedezi] în acest mod!”
În timp ce spuneam aceasta, binecuvântatul Isus, întrerupându-mi cuvântul, a răspuns: „Totuși, fiica Mea, pedepsele pe care le trimit sunt încă nimic, în comparație cu cele care sunt pregătite. De aceea nu te întrista pentru acestea, pentru că nu este un motiv de mare suferință”.
În timp ce spunea acestea, în fața mea vedeam mulți oameni infectați cu boli molipsitoare, care mureau, așadar, fiind îngrozită, i-am spus: „Oh, Doamne, era necesar și aceasta? Ce faci? Ce faci? Dacă vrei să faci aceasta, ia-mă de pe acest pământ, pentru că nu-mi rezistă sufletul de a vedea astfel de scene fatale. Și apoi, cine va putea rezista să continue în această stare în care m-ai pus, pentru că nu vii, sau [apari] ca o umbra, și nu numai atât, dar mă lași confuză, pe jumătate adormită, încât nu mă faci să mai înțeleg ceva? Totuși mi-ai spus că m-ai fi lăsat să rămân în acea stare, până când Ți-ai fi revărsat furia într-un fel. Acum vrei să adaugi furie peste furie, deci se pare că nu vei termina deocamdată, vai, sărmana de mine! Sărmana de mine! Cine îmi va da puterea de a rămâne în această stare? Cine va putea rezista?”
În timp ce îmi exprimam suferința, Isus, compătimindu-mă, mi-a spus: „Fiica Mea, nu te teme de starea ta de somnolență, aceasta spune că, așa cum Eu sunt față de oameni, parcă adormit, ca și cum nu i-aș auzi și nu i-aș privi, tot așa te-am pus pe tine în aceeași stare. De altfel, dacă îți pare rău, ți-am spus și altă dată; vrei să-ți suspend statutul de victimă?”
Iar eu: „Doamne, nu vrea ascultarea să accept suspendarea”.
Și El: „Ei bine, ce vrei de la Mine? Fii liniștită și ascultă!”
Cine poate spune cât de îndurerată am rămas? Nu numai atât, dar îmi pare că puterile interne au rămas atât de adormite, încât trăiam de parcă nu aș trăi. Ah, Doamne, ai milă de mine, nu mă lăsa în părăsire, într-o stare atât de compătimitoare și dureroasă!
În această dimineață, aflându-mă extrem de îndurerată de privarea iubitului meu Isus, și de îndată ce L-am văzut, mi-a spus: „Fiica Mea, câte măști vor fi îndepărtate în aceste vremuri de pedepse! Pentru că aceste pedepse prezente nu sunt altceva decât o predispoziție la toate pedepsele pe care le-am manifestat pe parcursul anului trecut”.
În timp ce spunea acestea, în interiorul meu spuneam: „Dacă Domnul continuă să facă la fel cum a făcut până acum, adică trimițând pedepse și nu vine, atunci nu-mi împărtășește durerile Sale, ci mă tratează în moduri neobișnuite; cine va putea rezista? Cine îmi va da putere să rămân în această stare?”
Iar Isus, răspunzând gândului meu, a adăugat într-un moment de compasiune: „Și atunci vrei să-ți suspend pentru o vreme statutul de victimă și apoi să ți-l dau din nou?”
În timp ce spunea acestea, am simțit o asemenea confuzie și amărăciune văzând cum Domnul, cu acea propunere, m-ar îndepărta de Sine, încât nu am putut spune nici da, nici nu, nici să aud ce decide ascultarea. Fără a aștepta spusele mele, a dispărut, lăsându-mi în inima mea un cui înfipt, gândind că Isus m-ar fi respins de la Sine. Durerea era atât de mare, încât nu am făcut altceva decât să plâng cu lacrimi amare.
Title: Some people are so engrossed in their own interests that it is only when an apparent disaster tears a jagged hole in their hearts or in the fabric of their lives that they look up, yearning for help – and allow the Holy Spirit, unceasingly ready to help, to bring light, truth and consolation into their lives.
Code: T-09203-CW, Artist: Elizabeth Wang.
În această dimineață a trebuit să sufăr mult din cauza absenței dragului meu Isus, dar mi-a răsplătit durerile, satisfăcând dorința mea de a vrea să știu un lucru pe care l-am râvnit de mult timp.
După ce am tot înconjurat în căutarea lui Isus, îl chemam când cu rugăciunea, când cu lacrimi, când cu cântecul, sperând că va putea fi înduioșat de vocea mea și astfel să fie găsit, dar totul era în zadar. Am repetat suspinele mele; și întrebam de El pe oricine[1]. În cele din urmă, când inima mea simțea că se despică și nu am mai rezistat, L-am găsit, dar l-am văzut din spate și, amintindu-mi cum m-am opus Lui și – toate acestea le voi spune în cartea Confesorului[2] – i-am cerut iertare și așa se pare că am ajuns la un acord, astfel că El însuși m-a întrebat ce vreau și i-am spus: „Binevoiește să-mi spui care este Voința Ta asupra stării mele, mai ales ce trebuie să fac atunci când sufăr puțin și Tu nu vii, iar dacă vii ești ca o umbră; așadar, nevăzându-Te, îmi simt toate simțurile în mine și, regăsindu-mă în această stare, simt că depun efort și nu este nevoie să aștept venirea Confesorului pentru a ieși din acea stare”.
Și Isus: „Fie că suferi sau nu, fie că vin sau nu, starea ta este întotdeauna de victimă și mult mai mult decât aceasta, este Voința Mea și a ta, și eu nu judec după lucrările care se fac, ci după voința cu care se lucrează”. Și eu: „Domnul meu, e bine cum spui, dar îmi pare că sunt inutilă, se pierde mult timp și simt o tulburare, o teamă; și apoi, trebuind să vină Confesorul, îmi chinuie sufletul că aceasta nu ar fi Voința Ta”.
Și El: „Crezi că este un păcat să vină Confesorul?” Și eu: „Nu, dar mă tem că nu este Voința Ta”. Și El: „Trebuie să fugi chiar și de umbra păcatului, dar de restul nu trebuie să-ți faci griji în privința asta”. Și eu: „Dacă nu ar fi Voința Ta, la ce bun să rămân [în această stare]?” Și El: „Ah, îmi pare că fiica Mea vrea să scape de statutul de victimă, nu-i așa? Și eu, roșind toată, am spus: „Nu, Doamne, spun asta pentru că uneori nu mă faci să sufăr și Tu nu vii, în rest poți să mă faci să sufăr, iar eu nu mă voi gândi la nimic”.
Și Isus: „Și Mie îmi pare că vrei să scapi. Apoi, știi tu când am vrut să vin să-ți împărtășesc durerile Mele, când a fost prima, a doua, a treia sau chiar ultima oară? Prin urmare, distrăgându-ți atenția de la Mine și străduindu-te să ieși, te vei ocupa cu altceva, iar Eu, când voi veni, nu te voi găsi pregătită și Eu, la rândul Meu, voi merge în altă parte”.
Și eu, complet speriată: „Să nu fie niciodată, o, Doamne! Nu vreau să știu altceva decât de Preasfânta Ta Voință”. Și El: „Fii liniștită și așteaptă-l pe Confesor”.
După aceea a dispărut. Pare că mă simțeam ușurată de o mare povară, datorită acestor vorbe ale lui Isus, dar cu toate acestea, suferința dureroasă din mine nu a încetat când Isus mă privează de prezența Sa.
