Adorabilul meu Isus continua să vină, iar în această dimineață, imediat ce L-am văzut, m-am simțit nerăbdătoare să-l întreb dacă mi-a iertat toate păcatele; prin urmare i-am spus: „Iubirea mea dulce, cât de mult îmi doresc să aud din gura Ta dacă mi-ai iertat multele mele păcate”. Isus s-a apropiat de urechea mea și cu privirea Sa părea să-mi cerceteze întregul interior și mi-a spus: „Totul este iertat și te iert, nu-ți rămâne decât vreun defect trecător, pe care nu l-ai observat, și totuși te iert”.
După aceea, părea că Isus s-ar fi așezat în spatele meu și atingându-mi rinichii cu mâna Sa, mi-i întărea. Cine poate spune ce am simțit la acea atingere? Știu să spun doar că am simțit un foc răcoritor, o puritate unită cu o tărie. Așadar, după ce mi-a atins rinichii, l-am rugat să-i facă la fel inimii și Isus a fost de acord pentru a mă mulțumi.
După aceea, îmi părea că binecuvântatul Isus a fost obosit din cauza mea și i-am spus:„Dulcea mea Viață, ești obosit din cauza mea, nu-i adevărat?” Și El: „Da, cel puțin fii recunoscătoare pentru harurile pe care ți le dau, pentru că recunoștința este cheia pentru a deschide după bunul plac comorile pe care le conține Dumnezeu; dar să știi că ceea ce am făcut îți va servi pentru a te feri de corupție, pentru a te întări și pentru a-ți pregăti sufletul și trupul pentru gloria eternă”.
După aceea, părea că mă poartă cu duhul și îmi arăta o multitudine de oameni, binele pe care îl puteau face și nu-l fac și, prin urmare, slava pe care Dumnezeu ar trebui să o primească și nu o primește. Iar Isus, suferind complet, a adăugat: „Iubita Mea, inima Mea arde pentru onoarea slavei Mele și pentru binele sufletelor. Pentru tot binele pe care ei îl omit, gloria Mea primește multe goluri; și sufletele lor, chiar dacă nu ar face răul, nefăcând binele pe care l-ar putea împlini, sunt ca acele camere goale care, deși frumoase, nu au nimic care să fie de admirat, care să impresioneze privirea și, prin urmare, stăpânul nu primește nicio glorie. Și dacă se face un bine și celălalt este neglijat, ele sunt ca acele camere total depopulate, unde abia se întrezărește câte un obiect în dezordine.
Preaiubita Mea, intră în această parte a durerilor, a ardorilor pe care le simte Inima Mea pentru gloria Maiestății Divine și pentru binele sufletelor, și caută să umpli aceste goluri ale gloriei Mele. Vei putea s-o faci nelăsând să treacă niciun moment din viața ta care să nu fie unit cu a Mea, adică, în toate acțiunile tale, fie că este rugăciune sau suferință, odihnă sau muncă, tăcere sau conversație, tristețe sau bucurie, chiar și în mâncarea pe care o vei lua, pe scurt, în toate câte ți se pot întâmpla, vei avea intenția de a-Mi da toată gloria care în astfel de acțiuni ar trebui să Mi se dea și să compensezi binele pe care ar trebui să-l facă și nu-l fac, cu scopul de a reproduce intenția pentru câtă glorie nu primesc și pentru cât bine omit [oamenii]. Dacă vei face aceasta, vei umple într-un fel golul pentru slava pe care trebuie să o primesc de la creaturi, și Inima Mea va simți o răcorire pentru înflăcărările Mele și din această răcorire vor curge revărsări de haruri favorabile muritorilor, care vor insufla o mai mare tărie pentru a face bine”. După aceea, m-am regăsit în mine.
