În această dimineață adorabilul meu Isus a venit glorios, cu rănile strălucind mai mult decât soarele și cu o cruce în mână. În acest timp, vedeam și o roată din care ieșeau patru unghiuri. Părea că într-un unghi lumina fugise rămânând în întuneric; în acest întuneric oamenii rămâneau abandonați de Dumnezeu și aveau loc războaie sângeroase împotriva Bisericii și împotriva lor. Ah, părea că lucrurile spuse până acum de binecuvântatul Isus, s-ar apropia cu pași rapizi.
Deci, Domnul nostru, văzând toate acestea, s-a umplut de compasiune, s-a apropiat de partea întunecată și a aruncat asupra [acelei părți] crucea pe care o ținea în mână, spunând cu un glas sonor:
„Slavă Crucii!” și părea că acea cruce rechema lumina, și popoarele cutremurându-se, implorau ajutor și salvare. Și Isus a repetat: „Tot triumful și gloria vor fi ale Crucii, în caz contrar soluțiile vor agrava chiar acele rele; așadar Crucea, Crucea”.
Cine poate spune cât de întristată și îngândurată am rămas, pentru ceea ce se va putea întâmpla?
În această dimineață adorabilul meu Isus s-a arătat unit cu Sfântul Părinte și părea să-i spună: „Lucrurile pe care le-am suferit până acum nu sunt altceva decât cele prin care am trecut de la începutul Patimii Mele până când am fost condamnat la moarte. Fiul Meu, nu-ți rămâne altceva de făcut decât să duci crucea pe Calvar”. Și în timp ce spunea aceasta, părea că binecuvântatul Isus ar fi luat crucea și a pus-o pe umerii Sfântului Părinte, ajutându-l chiar El să o poarte.
Deci, în timp ce făcea acest lucru, a adăugat: „Biserica Mea pare să fie muribundă, mai ales în privința condițiilor sociale și așteaptă cu nerăbdare strigătul de moarte. Dar curaj, fiul Meu; după ce vei ajunge pe munte, când crucea va fi ridicată, toată lumea va fi zguduită și Biserica își va înlătura aspectul ei de muribundă și își va recăpăta vigoarea ei deplină. Doar crucea va fi mijlocitoarea și cum numai crucea a fost singura mijlocitoare pentru a umple golul pe care păcatul l-a înfăptuit și pentru a uni abisul cu distanța infinită care exista între Dumnezeu și om, tot așa, în aceste vremuri doar crucea va ridica fruntea Bisericii Mele curajoasă și strălucitoare, pentru a-i pune în confuzie și pe fugă pe inamici”.
Spunând acestea, a dispărut, și la scurt timp după aceea, Iubitul meu Isus s-a întors, foarte îndurerat reluându-și spusele: „Fiica Mea, câtă durere Îmi provoacă societatea actuală! Sunt membrele Mele și nu pot să nu-i iubesc. Mi se întâmplă ca unui om care are brațul sau mâna infectată și rănită; oare el îl/o urăște? Are ranchiună? Ah, nu, dimpotrivă, îi poartă de grijă, cine știe cât cheltuie; are intenția să se vadă vindecat; dar aceasta îi provoacă durere în tot trupul, ținându-l deprimat și trist. Așa este și situația Mea: Îmi văd membrele infectate, rănite, simt durere și suferință, și de aceea Mă simt mai atras să le iubesc. Oh, cât de diferită este iubirea Mea față de cea a creaturilor! Sunt obligat să le iubesc pentru că îmi aparțin Mie, dar ele nu Mă iubesc ca pe ceva care le aparține lor, și dacă Mă iubesc, Mă iubesc pentru propriul lor bine”.
Continuam starea de lipsă și de amărăciuni nespuse, iar în aceasta dimineață a venit adorabilul meu Isus și m-a purtat cu duhul. Îmi părea că ar fi Roma. Câte manifestări se vedeau la toate categoriile de oameni! Chiar și în Vatican se vedeau lucruri care erau dezgustătoare. Apoi, ce se poate spune despre inamicii Bisericii? Cât sunt roși de mânie împotriva ei, câte masacre complotează, dar ei nu le pot îndeplini, pentru că Domnul nostru îi ține încă legați. Dar ceea ce m-a speriat cel mai mult a fost că Îl vedeam pe iubitul meu Isus, cât pe ce să le dea libertate.
Cine poate spune cât de consternată am rămas? Prin urmare, văzându-mi tristețea, Isus mi-a spus:„Fiică, pedepsele sunt absolut necesare. În toate categoriile a intrat putregaiul și gangrena, așa că e nevoie de fier și de foc ca să nu piară toți; deci aceasta este ultima oară când îți spun să te conformezi Vrerii Mele, iar Eu îți promit salvarea parțială”.
Și eu: „Dragul meu Bine, inima nu îmi dă voie să mă conformez Ție ca apoi să pedepsești oamenii”. Și El: „Dacă nu te conformezi, fiind absolut necesar să faci aceasta, Eu nu voi veni ca de obicei și nu îți voi spune când voi revărsa pedepsele, iar tu nu vei ști aceasta și Eu negăsind pe cineva, care în oarecare măsură, să-Mi frângă dreapta indignare, voi da frâu liber furiei Mele și nu vei avea nici măcar binele de a evita parțial pedeapsa. Și dacă nu vin și nu revărs în tine acele haruri pe care ar fi trebuit să le revărs, îmi provoci Mie o [mare] amărăciune, așa cum în zilele trecute în care nu am prea venit, am harul cuprins în Mine [pe care trebuia să-l revărs asupra ta]”.
Și în timp ce spunea asta, a arătat că vrea să se elibereze și, apropiindu-se de gura mea, a turnat un lapte foarte dulce și a dispărut.
Aflându-mă în starea mea obișnuită, adorabilul meu Isus s-a arătat pentru puțin timp și, nu știu de ce, mi-a spus: „Fiica Mea, toată stabilitatea credințeicatolice se află în stabilitatea carității, care unește inimile și le face să trăiască în Mine”.
Apoi, aruncându-se în brațele mele, a vrut să-L alin; iar eu am făcut tot ce am putut, apoi El a făcut la fel cu mine și a dispărut.
