viata

V4.57 Omul vine de la Dumnezeu și trebuie să se întoarcă la Dumnezeu (17 februarie 1901)

Divine WillLasă un comentariu

            În această dimineață, eram foarte deprimată și suferindă, dar de îndată L-am văzut pe iubitul meu Isus și foarte multă lume cufundată în mizerii. Isus, rupând tăcerea pe care o păstra de multe zile, a spus:

„Fiica Mea, mai întâi, omul se naște în Mine și poartă pecetea Divinității. Ieșind din Mine pentru a renaște din sânul matern, îi poruncesc lui să meargă pe o mică porțiune de drum, iar la sfârșitul acelui drum, lăsându-l să Mă regăsească, Eu îl primesc din nou în Mine, făcându-l să trăiască veșnic împreună cu Mine. Uită-te puțin cât de nobil este omul, de unde vine și încotro merge și care este destinul lui. Așadar, care ar trebui să fie sfințenia acestui om, ieșind dintr-un Dumnezeu atât de Sfânt? Dar omul, parcurgând calea pentru a veni din nou la Mine, distruge în el ceea ce a primit în mod divin și devine corupt, astfel că în întâlnirea pe care Eu i-o pregătesc pentru a-l primi în Mine, nu-l mai recunosc, nu mai văd în el pecetea divină, nu mai găsesc nimic din al Meu în el și, nemairecunoscându-l, Dreptatea Mea îl condamnă să piară pe calea pierzaniei”.

            Cât de duios a fost să-L aud pe Isus Cristos vorbind despre aceasta, câte lucruri făcea să se înțeleagă! Dar starea mea de suferință nu-mi permite să scriu prea mult.

V4.32 Isus a primit de la Mama Sa un „lapte” din care El devine un izvor imens pentru toți oamenii. Anunțul Marelui Război european în viitor. Pedeapsa pagubelor sufletelor din Purgatoriu (14 noiembrie 1900)

Divine WillLasă un comentariu

            În această dimineață, iubitorul meu Isus, când a venit, m-a purtat cu duhul și mi-a cerut alinare pentru durerile Sale. Neavând nimic, am spus: „Iubirea mea preadulce, dacă Regina Mamă ar fi aici, te-ar putea alina cu laptele Ei, pentru că, în ceea ce mă privește, nu am decât mizerii”. Între timp a venit Preasfânta Regină, eu imediat i-am spus: „Isus simte nevoia de alinare, dă-i laptele tău preadulce, și așa va fi alinat”.

            Așadar, Mama noastră dragă i-a dat laptele Ei și Iubitul meu Isus a fost complet revigorat. Apoi, întorcându-se spre mine, mi-a spus: „Mă simt alinat; vino aproape de buzele Mele și bea o parte din laptele pe care l-am primit de la Mama Mea, ca să ne putem înviora împreună”.

            Așa am făcut; dar cine poate spune virtutea acelui lapte fierbinte care provenea de la Isus? Era foarte abundent, încât părea un izvor imens, care nu s-ar diminua deloc[1], chiar dacă toți oamenii ar bea.

            După aceea, am înconjurat puțin pământul și îmi părea că într-un loc stăteau niște oameni așezați la o măsuță și spuneau: „Va fi război în Europa și ce este mai dureros este că va fi produs de semeni”. Isus asculta acest lucru, dar nu spunea nimic despre asta; prin urmare, nu știu sigur dacă va fi, sau nu, deoarece judecățile umane sunt schimbătoare și ceea ce spun astăzi, mâine le anulează. Apoi m-a purtat într-o grădină unde era o imensă clădire, de parcă ar fi fost o mănăstire populată cu foarte mulți oameni greu de numărat. La vederea acelor oameni, adorabilul meu Isus s-a întors cu spatele, m-a îmbrățișat, punându-și capul Său lângă gâtul meu și, sprijinindu-se de umărul meu, mi-a spus: „Preaiubita Mea, nu Mă lăsa să-i văd, altfel aș suferi mult”.

            Și eu L-am strâns și, apropiindu-mă de unul dintre acele suflete, am spus: „Spuneți-mi măcar cine sunteți?” Și el a răspuns: „Cu toții suntem suflete din Purgator și eliberarea noastră este legată de satisfacția acelor moșteniri evlavioase, pe care le-am lăsat succesorilor noștri și, deoarece aceștia nu sunt mulțumiți, suntem obligați să rămânem aici, departe de Dumnezeul nostru. Ce durere este pentru noi, pentru că Dumnezeu este pentru noi o Ființă necesară, de care nu putem duce lipsă. Experimentăm o moarte continuă, care ne martirizează în modul cel mai nemilos și, dacă nu murim, este pentru că sufletul nostru nu este supus morții; așadar, oricât de îndurerați suntem, fiind lipsiți de obiectivul care ne formează întreaga viață, îl implorăm pe Dumnezeu să-i determine pe muritori să simtă o parte minimă a durerilor noastre, privându-i de ceea ce este necesar pentru menținerea vieții trupești, ca ei să poată învăța în mod independent cât de dureros este să fii lipsit de ceea ce este absolut necesar”.

            După aceea, Domnul m-a dus în altă parte, iar eu, simțind compasiune pentru acele suflete, am spus: „Cum! O, bunul meu Isus, Ți-ai întors fața de la acele suflete binecuvântate care tânjeau după Tine, în timp ce ar fi fost suficient doar să Te arăți și să eliberezi acele suflete de dureri și să devină fericite? Și El: „Ah, fiica Mea, dacă M-aș fi arătat lor, ei nu ar fi fost în măsură să reziste prezenței Mele, deoarece nu sunt curățați complet și în loc să vină în brațele Mele, s-ar fi retras derutați și Eu n-aș fi făcut altceva decât să măresc martiriul Meu și pe al lor. De aceea am făcut așa”.

            Spunând acestea, a dispărut.

[1] Adică, nu ar diminua deloc.

1 Corinteni 3,1-4: Iar eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor [oameni] spirituali, ci ca unor [oameni] de carne, ca unor copilaşi în Cristos. V-am dat să beţi lapte, nu mâncare [solidă], pentru că încă nu [o] puteaţi [primi], ba nici acum nu puteţi, pentru că sunteţi încă [oameni] de carne. Într-adevăr, când între voi există invidie şi ceartă, nu sunteţi oare [oameni] de carne şi nu umblaţi în felul oamenilor? Când unul spune: „Eu sunt al lui Paul”, iar altul: „Eu al lui Apólo”, nu sunteţi voi oameni?

Evrei 5,11-14: În această privinţă, am avea multe de spus şi greu de exprimat, întrucât aţi devenit nepăsători la cele auzite. Într-adevăr, voi, care de atâta timp trebuia să fiţi învăţători, aveţi din nou nevoie ca cineva să vă înveţe principiile de la început ale cuvântului lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, şi nu de mâncare solidă. Cine se hrăneşte cu lapte nu este deprins cu învăţătura dreptăţii, pentru că este un copil. Dar mâncarea solidă este a celor desăvârşiţi, care, prin deprindere, au simţurile obişnuite să deosebească binele de rău.

Isaia 55,1: Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la apă, chiar şi cel care nu are argint! Veniţi, cumpăraţi şi mâncaţi! Veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, dar fără argint şi fără plată!

Leviticus 20,22-24: Să ţineţi toate legile mele şi toate poruncile mele şi să le împliniţi ca să nu vă verse din gura ei ţara în care vă duc ca să locuiţi în ea! Să nu umblaţi după obiceiurile poporului păgân pe care îl alung dinaintea voastră! Căci ei au făcut toate aceste lucruri şi m-am dezgustat de ei şi v-am spus: ‹Voi veţi moşteni ţara lor şi eu v-o voi da ca să o moşteniţi: este o ţară în care curge lapte şi miere›.

1 Petru 2,1-4: Aşadar, îndepărtând toată răutatea şi orice înşelăciune, ipocrizie, invidie şi orice vorbire de rău, ca nişte copii de curând născuţi, să doriţi laptele spiritual, curat, ca să creşteţi prin el spre mântuire dacă într-adevăr aţi gustat cât de bun este Domnul. Apropiaţi-vă de el, piatra cea vie, aruncată de oameni, dar aleasă şi preţuită de Dumnezeu. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care v-am pus deoparte dintre popoare.

V3.100 Pe câmpul semănat de Isus au crescut foarte multe ierburi rele și spini, care sufocă cele câteva spice rămase și împiedică pe altele să încolțească; de aceea este necesară purificarea (21 iulie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            După ce am petrecut o zi, [fiind] ațipită și atât de somnoroasă încât nu mă înțelegeam pe mine însămi, când am primit Împărtășania, m-am simțit ieșind din mine și negăsindu-L pe supremul și unicul meu Bine, am început să tot înconjur, devenind confuză. În timp ce făceam aceasta, am simțit o persoană în brațele mele, total acoperită, încât nu puteam vedea cine ar fi; deci, nemaiputând rezista, am rupt acel văl și L-am văzut pe Totul meu dorit. Văzându-L am simțit că voiam să-mi destăinui plângerile și absurditățile, dar Isus, ca să-mi împiedice nerăbdarea și confuzia, mi-a dat un sărut. Sărutul acela mi-a insuflat viață, calm și mi-a oprit nerăbdarea, încât nu am mai știut spune nimic. Apoi, uitând de toate mizeriile mele, că am atât de multe, mi-am adus aminte de sărmanii oameni și i-am spus lui Isus: „Fii liniștit, cruță multele popoare de masacre atât de groaznice. Să mergem împreună în acele părți, unde se întâmplă astfel de lucruri, ca să-i încurajăm și să-i mângâiem pe acei bieți creștini care se găsesc într-o stare atât de tristă”.

            Și El: „Fiica Mea, nu vreau să te port, pentru că inima ta nu ți-ar rezista să vezi un asemenea măcel chinuitor”.

            Iar eu: „Ah, Doamne, cum ai permis aceasta?”

            Și El: „Este absolut necesară o purificare peste tot, pentru că pe câmpul semănat de Mine au crescut atâtea ierburi rele, spini, încât au devenit copaci, iar acești copaci spinoși nu fac altceva decât să-mi inunde câmpul cu ape otrăvitoare și nocive, iar dacă unele spice rămân intacte, nu primesc altceva decât înțepături și duhoare, atât de multe încât nu mai pot încolți alte spice, pentru că, în primul rând, le lipsește pământul, care este ocupat de atâtea plante dăunătoare; în al doilea rând, pentru înțepăturile constante pe care le primesc, încât nu le dau pace. Iată necesitatea masacrului, de a dezrădăcina multele plante rele [și de a face necesară] vărsarea de sânge pentru a-Mi curăța câmpul de acele ape otrăvitoare și nocive. Prin urmare, nu te întrista de la început, pentru că nu doar acolo, ci în toate celelalte părţi este nevoie de purificare”.

            Cine poate spune consternarea inimii mele, să-L aud vorbind astfel pe Isus? Așadar, iar am insistat că vreau să merg să văd, dar Isus, neluându-mă în seamă, a dispărut, și eu am rămas singură, am pornit la drum, iar pe cale am întâlnit fie un înger, care m-a trimis înapoi, fie au fost sufletele din purgatoriu, încât am fost forțată să mă reîntorc în mine.

V3.36 Lumina adevărului însuflețește și încălzește sufletele, dacă nu există în ele defecte voluntare (12 februarie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Aflându-mă într-o stare de abandon din partea iubitorului meu Isus, îmi simțeam biata inimă apăsată de durere, ca fiind sub o greutate. O, Dumnezeule, ce durere nespusă!

            În timp ce mă aflam în această stare, L-am văzut pe dragul meu Bine, dar nu clar, am văzut clar doar o mână care părea că poartă o lampă aprinsă, și cufunda degetul în lampă ungându-mi partea inimii, agravată la maximum de durerea de privarea Sa. Și în acest timp am auzit o voce care spunea:

„Adevărul este lumină care a adus Cuvântul pe pământ. Așa cum soarele luminează, însuflețește și fecundează pământul, tot astfel lumina adevărului dă viață și claritate și face sufletele roditoare cu aceste virtuți. Deși mulți nori acoperă această lumină a adevărului, – care sunt nelegiuirile oamenilor -, nu lasă din spatele norilor să trimită licăriri de lumină dătătoare de viață, care să încălzească sufletele – și dacă acești nori sunt nori de imperfecțiuni și defecte involuntare -, această lumină, – sfâșiindu-i cu căldura ei -, îi face să dispară și pătrunde liber în suflet”.

            Așadar, înțelegeam că sufletul trebuie să fie atent să nu pătrundă nici măcar în umbra defectelor voluntare, care sunt acei nori periculoși ce împiedică intrarea [sufletelor] în lumina divină.