V4.3 Luisa are nevoie să fie pregătită de către Isus pentru a-L primi în Euharistie. Isus și Regina Mamă vorbesc despre Luisa: disponibilitatea ei totală în Voința Divină este suficientă pentru a scuti pedepsele, cel puțin în parte; cu toate acestea trebuie să existe o purificare (9 septembrie 1900)

            El continua să vină, dar o mare parte a nopții am stat fără Isus. Când a venit, mi-a zis: Fiica Mea, ce vrei, de Mă aștepți cu atât de mare nerăbdare? Oare ai nevoie de ceva?” Iar eu, din moment ce știam că trebuie să iau împărtășania, am spus: ”Doamne, toată noaptea Te-am[1] așteptat, mai ales pentru că trebuia să iau împărtășania; mă tem că inima mea nu este bine pregătită să Te pot primi; de aceea e nevoie ca sufletul meu să fie revăzut de Tine pentru a mă putea pregăti să mă unesc în mod sacramental cu Tine”.

            Iar Isus, cu bunăvoință, mi-a reexaminat sufletul pentru a mă pregăti să-L primesc; apoi m-a transportat în afara mea și împreună (cu El) am găsit-o pe Mama noastră Regină care îi spunea lui Isus: „Fiul meu, acest suflet va fi mereu gata de a face și a suferi ceea ce vrem Noi și aceasta este ca o legătură care leagă dreptatea; de aceea, salvează multele masacre și foarte mult sânge pe care trebuie să-l verse oamenii”.

            Și Isus a zis: „Mama Mea, este necesară vărsarea de sânge, pentru că vreau ca această descendență de regi[2] să decadă din stăpânire și acest lucru nu poate fi fără curgere de sânge și [e necesar] chiar să se purifice și Biserica Mea, pentru că e foarte infectată. Cel mult pot să permit salvarea parțială, în ceea ce privește suferința”.

            În acest timp, am văzut majoritatea deputaților care complotau cum să-l determine pe rege să cadă și se gândeau să așeze pe tron pe unul dintre acei deputați, ales de ei. După aceea, m-am regăsit în mine… Câte nenorociri umane! Ah, Doamne, ai milă de orbirea în care este cufundată biata omenire!

            Prin urmare, continuând să-i văd pe Domnul și pe Regina Mamă, l-am văzut cu ei și pe Confesor, iar Preasfânta Fecioară a spus: „Vezi, Fiul Meu, avem un al treilea, care este Confesorul; el vrea să Ni se alăture, angajându-se prin munca lui, să participe pentru a o face să sufere [pe Luisa] și în felul acesta să satisfacă Dreptatea Divină, iar el [Confesorul] face ca funia care Te leagă să fie mai puternică pentru a Te potoli; și apoi, când ai mai rezistat vreodată puterii uniunii celor care suferă și se roagă și a celor care participă cu Tine în mod pur, cu singurul scop de a Te glorifica; și asta, spre binele popoarelor?”

            Isus și-a ascultat Mama și a ținut cont de Confesor, dar nu a pronunțat o sentință complet favorabilă, ci s-a limitat la a salva în parte [oameni].


[1] De multe ori Luisa i se adresează lui Isus cu „Dumneavoastră” așa cum se obișnuiește la Corato. Dar noi aici scriem „Tu”.

[2] Nu doar dinastiile care pe vremea aceea domneau în Italia sau în Europa, dar și în actuala generație care stăpânește pământul.

V3.65 Puritatea în suferință și în acțiune cu singurul scop de a-i face pe plac lui Isus, ne umple de lumină (25 aprilie 1900)

            Aflându-mă în afara mea și negăsindu-L pe dulcele meu Isus, a trebuit să călătoresc mult pentru a merge în căutarea Sa. În cele din urmă L-am găsit în brațele Mamei Regine și sugea lapte de la sânul ei. Orice îi spuneam și făceam, nu părea să-i pese de mine, de fapt nici măcar nu se uita la mine. Cine poate spune durerea inimii mele sărmane, văzând că lui Isus nu-i pasă de mine?

            Așadar, după ce am dat curs lacrimilor mele, având compasiune de mine, a venit în brațele mele și mi-a turnat în gură puțin din acel lapte, pe care l-a supt de la Regina Mamă.

            După aceea, m-am uitat pe pieptul Său și avea o mică perlă, atât de strălucitoare, încât învăluia cu acea lumină, Umanitatea Preasfântă a Domnului nostru. Dorind să cunosc semnificația, L-am întrebat pe Isus ce reprezintă acea perlă, fiindcă în timp ce pare atât de mică, răspândește foarte multă lumină.

Și Isus: „În timp ce puritatea suferinței tale este mică și suferi doar din iubire pentru Mine și ai fi gata să suferi orice dacă Eu ți-aș permite, aceasta reprezintă cauza pentru această mare lumină. Fiica Mea, puritatea în a lucra este atât de mare încât cei care lucrează cu singurul scop de a-Mi face pe plac doar Mie, nu face altceva decât să trimită lumină în toată munca ei. Cine nu lucrează cu dreptate, chiar și în bine, nu face altceva decât să răspândească întuneric”.

            Așadar, am văzut în interiorul pieptului Domnului nostru, că avea o oglindă foarte cuprinzătoare și părea că cei care mergeau drept în Voința lui Dumnezeu rămâneau absorbiți cu totul în acea oglindă, și cei care nu, rămâneau în afară, fără a putea primi vreun semn al imaginii binecuvântatului Isus. Ah, Doamne, ține-mă complet absorbită în această oglindă divină, ca să nu am altă umbră de intenție în munca mea.

God’s light and wisdom pour upon those gathered around Christ’s Body and Blood at Mass

Code: T-00430-OL

Artist: Elizabeth Wang