V4.56 Ascultarea are o vedere foarte lungă, precum lumina; în schimb iubirea de sine, este foarte mioapă și întotdeauna scrupuloasă (10 februarie 1901)

            Continuând să vină, adorabilul meu Isus s-a arătat cu ochii strălucind de cea mai vie și pură lumină. Am rămas fermecată și surprinsă înaintea acelei lumini orbitoare și Isus, văzându-mă atât de extaziată, fără să-i fi zis nimic, mi-a spus:

„Iubita Mea, ascultarea are vederea foarte lungă, cucerește prin frumusețe și prin acuitate chiar lumina soarelui, așa cum propria iubire are vederea foarte scurtă, încât nu poate face un pas fără să se împiedice. Și tu să nu crezi că această vedere foarte lungă o au acele suflete care sunt mereu turbulente și scrupuloase. Dimpotrivă, iubirea proprie îi face să cadă pe cei cu vederea foarte scurtă, și le trezește mii de tulburări și scrupule, iar ceea ce azi au detestat cu multe scrupule și temeri, mâine cad din nou, încât trăirea lor se reduce la a fi mereu cufundați în această plasă încâlcită pe care știe să țeasă foarte bine iubirea de sine, spre deosebire de vederea foarte lungă a ascultării, care este ucigașa iubirii proprii, deoarece, fiind foarte lungă și foarte clară, prevede imediat unde poate face un pas greșit, și cu suflet generos se abține [de la greșeli] și se bucură de sfânta libertate a fiilor lui Dumnezeu. Și așa cum obscuritățile atrag alte obscurități, la fel lumina atrage altă lumină, iar această lumină ajunge să-și atragă lumina Cuvântului și, unindu-se împreună, țes în ea lumina tuturor virtuților”.

            Uimită să aud acest lucru, am spus: „Doamne, ce spui? Îmi pare că este sfințenie acel mod scrupulos de a trăi”. Și El, pe un ton mai serios, a adăugat:

„Într-adevăr, îți spun că aceasta este adevărata pecete a ascultării și cealaltă este adevărata pecete a iubirii proprii și că acel mod de a trăi mă impulsionează mai mult spre dispreț decât spre iubire, pentru că, atunci când există, lumina Adevărului arată defectul, chiar și minim și ar trebui corectat, dar din moment ce există vederea scurtă a iubirii proprii, aceasta nu face altceva decât să țină [sufletele] deprimate, fără să aibă o creștere pe calea adevăratei sfințenii”.

Iubita Mea, ascultarea are vederea foarte lungă, cucerește prin frumusețe și prin acuitate chiar lumina soarelui, așa cum propria iubire are vederea foarte scurtă, încât nu poate face un pas fără să se împiedice. Și tu să nu crezi că această vedere foarte lungă o au acele suflete care sunt mereu turbulente și scrupuloase. Dimpotrivă, iubirea proprie îi face să cadă pe cei cu vederea foarte scurtă, și le trezește mii de tulburări și scrupule, iar ceea ce azi au detestat cu multe scrupule și temeri, mâine cad din nou, încât trăirea lor se reduce la a fi mereu cufundați în această plasă încâlcită pe care știe să țeasă foarte bine iubirea de sine...

V3.55 În Întrupare, Cuvântul Divin a devenit Lumina sufletelor (25 martie 1900)

            În această dimineață adorabilul meu Isus, când a venit, mi-a spus: „Așa cum soarele este lumina lumii, tot așa Cuvântul, când s-a întrupat, a devenit lumina sufletelor și, așa cum soarele material dă lumină în general și fiecăruia în special, atât de mult încât fiecare se poate bucura de ea [lumina] ca și când ar fi a lui [sufletului], tot așa Cuvântul, în timp ce dă lumină în general, este Soare pentru fiecare în special; și tot adevărat este că acest Soare divin, oricine îl poate păstra cu el, ca și cum ar fi singur”.

            Cine poate spune ce am înțeles despre această lumină și efectele binefăcătoare pe care le revarsă în sufletele care țin acest Soare ca și cum ar fi fost al lor? Părea că sufletul, posedând această lumină, pune întunericul pe fugă, ca și soarele material, care, apărând la orizontul nostru, pune pe fugă întunericul nopții. Deci, dacă sufletul este rece, această lumină divină îl încălzește; dacă este gol de virtute, devine fertil; dacă este inundat de lâncezeala nocivă, odată cu căldura lui, absoarbe acea dispoziție rea.

Într-un cuvânt, pentru a nu mă lungi, acest Soare divin, introducând sufletul în centrul sferei lui, îl acoperă cu toate razele lui și ajunge să transforme sufletul în propria lumină.  

Apoi, pentru că mă simțeam complet copleșită, Isus mi-a spus, dorind să mă aline: „În această dimineață vreau să mă bucur în tine” și a început să facă obișnuitele Sale stratageme iubitoare.