Volumul 3

V3.93 Diferența dintre a trăi pentru Dumnezeu și a trăi în Dumnezeu (continuare) (10 iulie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Aflându-mă în aceeași confuzie, s-a arătat ca un fulger și mi-a dat de înțeles că nu am scris tot ce mi-a spus El cu o zi înainte, adică, sufletul nu trebuie să trăiască numai pentru Dumnezeu, ci în Dumnezeu.

            Așadar, binecuvântatul Isus, mi-a repetat diferența dintre a trăi pentru Dumnezeu și trăirea în Dumnezeu, spunându-mi: „Trăind pentru Dumnezeu, sufletul poate fi supus tulburărilor, amărăciunilor, să fie inconstant, să simtă greutatea viciilor, să se amestece în lucrurile pământești. Dar trăind în Dumnezeu, nu, ci este cu totul diferit, deoarece principalul lucru pentru a face ca o persoană să poată intra să locuiască într-o altă persoană, înseamnă să înlăture tot ce este al ei, adică să se detașeze de orice, să lase propriile vicii, într-un cuvânt, să lase totul pentru a găsi totul în Dumnezeu.

Când, sufletul nu numai că s-a detașat, ci s-a subțiat bine-bine, atunci poate intra prin ușa îngustă a Inimii Mele pentru a trăi în Mine, în felul Meu și din propria Mea viață, întrucât Inima Mea este foarte largă, atât de mult încât nu există nicio limită pentru hotarele ei, totuși ușa este foarte îngustă și doar cei care sunt detașați complet, pot intra în Ea. Și acesta este un motiv, pentru care Eu fiind Preasfânt, nu aș permite niciodată să trăiască în Mine orice ar fi străin de sfințenia Mea. Prin urmare, fiica Mea, încearcă să trăiești în Mine și vei poseda Paradisul anticipat”.

             Cine poate spune cât de mult înțelegeam despre această trăire în Dumnezeu? Dar apoi a dispărut și eu am rămas în aceeași stare a mea.

–––––––––––

Luca 13,24: „Străduiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă, căci vă spun, mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea! 

Matei 7,13-14: Intraţi pe poarta strâmtă, pentru că largă este poarta şi lată calea ce duce spre pieire şi mulţi sunt cei care intră pe ea! Dar cât de strâmtă este poarta şi cât de îngustă calea care duce la viaţă! Şi puţini sunt cei care o găsesc.

V3.92 Sufletul nu trebuie să trăiască doar pentru Dumnezeu, ci în Dumnezeu: aceasta este adevărata virtute, care dă sufletului aceeași formă a Persoanei Divine în care locuiește (9 iulie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Continuă aceeași stare și poate chiar mai rău, iar dacă uneori se arată (Isus), este ca o umbră și fulgere și aproape întotdeauna în tăcere. În această dimineață, mă aflam în culmea suferinței și a naivității din cauza somnului continuu, iar de îndată ce s-a arătat, mi-a spus:

„Curaj, fiica Mea, sufletul care este cu adevărat al Meu, nu trebuie doar să trăiască pentru Dumnezeu, ci în Dumnezeu. Tu încearcă să trăiești în Mine, că în Mine vei găsi recipientul tuturor virtuților, și plimbându-te printre ele, te vei hrăni cu parfumul lor, atât de mult încât să fii plină de ele, și tu însăți nu vei face altceva decât să trimiți lumină și parfum ceresc, pentru că a trăi în Mine este adevărata virtute și are virtutea de a da sufletului aceeași formă a Persoanei Divine în care își găsește locuința Sa și îl transformă în aceleași virtuți divine cu care se hrănește”.

            După aceea, ca fulgerul a dispărut, iar sufletul meu, alergând după acel fulger, s-a trezit în afara mea, dar deja fugise și nu am putut să-L mai găsesc și am suferit amărăciunea de a vedea doar grindină îngrozitoare, care a făcut un mare dezastru, [am văzut] fulgere, de parcă ar fi produs incendii și alte lucruri care erau pregătite. Văzând acestea, m-am trezit în mine, mai suferindă decât înainte.

V3.91 Pedepse viitoare: epidemii mortale. Isus îi explică Luisei motivul somnolenței ei (3 iulie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, după ce am luat Împărtășania, de îndată ce L-am văzut pe adorabilul meu Isus, i-am spus: „Mirele meu iubit, de ce trimiți atât de multe pedepse? De data aceasta de ce nu vrei să Te liniștești? Pare că toate mijloacele sunt inutile, nici rugăciunea, nici spusele: „Doamne, toarnă amărăciunea Ta în mine”. Vai, nu a fost acțiunea Ta obișnuită [să procedezi] în acest mod!”

            În timp ce spuneam aceasta, binecuvântatul Isus, întrerupându-mi cuvântul, a răspuns: „Totuși, fiica Mea, pedepsele pe care le trimit sunt încă nimic, în comparație cu cele care sunt pregătite. De aceea nu te întrista pentru acestea, pentru că nu este un motiv de mare suferință”.

            În timp ce spunea acestea, în fața mea vedeam mulți oameni infectați cu boli molipsitoare, care mureau, așadar, fiind îngrozită, i-am spus: „Oh, Doamne, era necesar și aceasta? Ce faci? Ce faci? Dacă vrei să faci aceasta, ia-mă de pe acest pământ, pentru că nu-mi rezistă sufletul de a vedea astfel de scene fatale. Și apoi, cine va putea rezista să continue în această stare în care m-ai pus, pentru că nu vii, sau [apari] ca o umbra, și nu numai atât, dar mă lași confuză, pe jumătate adormită, încât nu mă faci să mai înțeleg ceva? Totuși mi-ai spus că m-ai fi lăsat să rămân în acea stare, până când Ți-ai fi revărsat furia într-un fel. Acum vrei să adaugi furie peste furie, deci se pare că nu vei termina deocamdată, vai, sărmana de mine! Sărmana de mine! Cine îmi va da puterea de a rămâne în această stare? Cine va putea rezista?”

            În timp ce îmi exprimam suferința, Isus, compătimindu-mă, mi-a spus: „Fiica Mea, nu te teme de starea ta de somnolență, aceasta spune că, așa cum Eu sunt față de oameni, parcă adormit, ca și cum nu i-aș auzi și nu i-aș privi, tot așa te-am pus pe tine în aceeași stare. De altfel, dacă îți pare rău, ți-am spus și altă dată; vrei să-ți suspend statutul de victimă?”

            Iar eu: „Doamne, nu vrea ascultarea să accept suspendarea”.

            Și El: „Ei bine, ce vrei de la Mine? Fii liniștită și ascultă!”

            Cine poate spune cât de îndurerată am rămas? Nu numai atât, dar îmi pare că puterile interne au rămas atât de adormite, încât trăiam de parcă nu aș trăi. Ah, Doamne, ai milă de mine, nu mă lăsa în părăsire, într-o stare atât de compătimitoare și dureroasă!

„Fiica Mea, nu te teme de starea ta de somnolență, aceasta spune că, așa cum Eu sunt față de oameni, parcă adormit, ca și cum nu i-aș auzi și nu i-aș privi, tot așa te-am pus pe tine în aceeași stare. De altfel, dacă îți pare rău, ți-am spus și altă dată; vrei să-ți suspend statutul de victimă?”

V3.90 Suferința Luisei pune pe fugă un flagel iminent (un uragan) (2 iulie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Continui să fiu mâhnită și întristată, ca o naivă. În această dimineață nu a venit deloc [Isus]; a venit Confesorul și a avut intenția ca eu să fiu răstignită. La început, binecuvântatul Isus nu coopera, așadar, după ce L-am rugat să binevoiască în așa fel ca eu să ascult, de îndată ce mi s-a arătat mi-a zis: „Ce vrei? De ce vrei să Mă constrângi odată ce este necesar să pedepsesc popoarele?”

            Iar eu: „Doamne, nu sunt eu, este ascultarea care așa vrea”.

            Iar El: „Ei bine, când este ascultarea, vreau să-Ți împărtășesc răstignirea Mea și între timp vreau să Mă recreez puțin”.

            Spunând acestea, mi-a împărtășit durerile crucii și, în timp ce sufeream, Isus s-a apropiat de mine și părea că primește înviorare cât de cât. Deci, în timp ce eu mă aflam în această stare împreună cu El, mi-a arătat că în aer, venea dintr-o parte un nor negru, negru, care la simpla vedere te îngrozea și înspăimânta și toată lumea spunea: „De data asta murim”. În timp ce toată lumea era îngrozită, s-a ridicat între mine și Isus o cruce strălucitoare, care, împotrivindu-se acelei furtuni, a pus-o pe fugă în mare măsură, atât de mult încât părea că oamenii se calmau. Nu știu să spun sigur, cred că a fost un uragan însoțit de fulgere și grindină, suficient de puternic pentru a avea forța de a purta clădirile cu el; iar crucea care a pus în mare măsură pe fugă [uraganul], îmi părea că ar fi mica mea suferință pe care mi-a împărtășit-o Isus. Binecuvântat să fie Domnul și totul să fie spre slava și cinstea Lui.

V3.89 Vine o vreme când, cu toate amărăciunile care vin din starea lumii și din exigențele Justiției, între Isus și Luisa trebuie să existe o alinare reciprocă în iubirea lor (29 iunie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Continuând să fiu mâhnită, adorabilul meu Isus, având compasiune pentru mine, a venit părând că mă ținea în brațele Sale. Apoi, purtându-mă cu duhul, vedeam că domnea o tăcere profundă, o tristețe și o jale, peste tot[1]. Era o foarte mare impresie care provoca asupra sufletului, văzându-i pe oameni în acest fel, încât se simțea o strângere de inimă.

            Atunci, binecuvântatul Isus, trăgându-mă deoparte, mi-a spus: „Fiica Mea, să îndepărtăm pentru puțin ceea ce ne întristează și să ne alinăm reciproc”.

            În timp ce spunea acestea, a început să mă mângâie și să mă sărute1, dar confuzia mea era atât de mare, încât nu am îndrăznit să-i ofer sărutările și mângâierile [mele] și El a adăugat: „Cum! Eu te alin cu sărutări și mângâieri și tu nu vrei să Mă alini, oferindu-mi sărutările și mângâierile tale?”

            Astfel am simțit să-i ofer la fel și eu încrederea; și în timp ce făceam aceasta, a dispărut.

[1] Conform Ieremia 4,23-28: Pentru că poporul meu este nebun, pe mine nu m-au cunoscut, ei sunt fii fără minte şi nu pricep. Sunt înţelepţi în a face rău şi nu ştiu să facă bine. Am privit spre pământ şi, iată, era neorânduit şi gol, spre ceruri, şi nu era lumina lor!

Am privit spre munţi şi, iată, se cutremurau şi toate dealurile se clătinau. Am privit şi, iată, nu era niciun om şi toate păsările cerului îşi luaseră zborul! Am privit şi, iată, grădina a devenit pustiu şi toate cetăţile sale erau dărâmate dinaintea Domnului, înaintea mâniei sale aprinse!

Căci aşa vorbeşte Domnul: «Toată ţara va fi devastată, dar nu o voi face de tot». De aceea, pământul va jeli şi cerurile de deasupra se vor întuneca pentru că eu am vorbit, am hotărât şi nu voi avea milă şi nu mă voi întoarce de la [hotărâre].

  1. Deseori sfinții mistici care au ajuns la o uniune sfântă cu Dumnezeu, descriu acea legătură ca pe o căsătorie mistică. Sufletul se simte atras de Dumnezeu într-un mod foarte intim, spiritual vorbind, legătură descrisă prin atingerea sărutului. Câteva exemple din Biblie de versete ce exprimă iubirea intima și iubirea apropiată de prietenie.

    Cântarea Cântărilor 1,2-3: Să mă sărute cu sărutările gurii lui! Căci dezmierdările tale sunt mai bune decât vinul, miresmele tale sunt plăcute pentru miros, mireasmă revărsată, numele tău: de aceea te iubesc tinerele.

    1 Petru 5,14: Salutaţi-vă unii pe alţii cu sărutul dragostei! Pace vouă tuturor care sunteţi în Cristos! ↩︎

Luca 15,20: Şi, ridicându-se, a mers la tatăl său. Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă şi alergând, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat.

Romani 16,16: Salutaţi-vă unii pe alţii cu o sărutare sfântă! Vă salută toate Bisericile lui Cristos.

1 Tesaloniceni 5,25-28: Fraţilor, rugaţi-vă şi pentru noi! Salutaţi-i pe toţi fraţii cu o sărutare sfântă! Vă conjur, pentru Domnul, ca această scrisoare să fie citită tuturor fraţilor! Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi!

V3.88 Pedepsele prezente le pregătesc pe cele viitoare. Starea de victimă a Luisei îi servește lui Isus în felul în care numai El știe (28 iunie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, aflându-mă extrem de îndurerată de privarea iubitului meu Isus, și de îndată ce L-am văzut, mi-a spus: „Fiica Mea, câte măști vor fi îndepărtate în aceste vremuri de pedepse! Pentru că aceste pedepse prezente nu sunt altceva decât o predispoziție la toate pedepsele pe care le-am manifestat pe parcursul anului trecut”.

            În timp ce spunea acestea, în interiorul meu spuneam: „Dacă Domnul continuă să facă la fel cum a făcut până acum, adică trimițând pedepse și nu vine, atunci nu-mi împărtășește durerile Sale, ci mă tratează în moduri neobișnuite; cine va putea rezista? Cine îmi va da putere să rămân în această stare?”

            Iar Isus, răspunzând gândului meu, a adăugat într-un moment de compasiune: „Și atunci vrei să-ți suspend pentru o vreme statutul de victimă și apoi să ți-l dau din nou?”

            În timp ce spunea acestea, am simțit o asemenea confuzie și amărăciune văzând cum Domnul, cu acea propunere, m-ar îndepărta de Sine, încât nu am putut spune nici da, nici nu, nici să aud ce decide ascultarea. Fără a aștepta spusele mele, a dispărut, lăsându-mi în inima mea un cui înfipt, gândind că Isus m-ar fi respins de la Sine. Durerea era atât de mare, încât nu am făcut altceva decât să plâng cu lacrimi amare.

Title: Some people are so engrossed in their own interests that it is only when an apparent disaster tears a jagged hole in their hearts or in the fabric of their lives that they look up, yearning for help – and allow the Holy Spirit, unceasingly ready to help, to bring light, truth and consolation into their lives.

Code: T-09203-CW, Artist: Elizabeth Wang.

V3.87 Sufletul nu trebuie să se recunoască în sine, ci numai în Isus; trebuie să uite și să se descompună, pentru a se întoarce la originea lui, care este Dumnezeu, și să trăiască în Dumnezeu (27 iunie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Continui sa mă simt somnoroasă. În această dimineață m-am trezit pentru câteva minute și îmi înțelegeam starea mea mizerabilă. Simțeam amărăciunea lipsei supremului și unicului meu Bine; abia am putut vărsa câteva lacrimi, spunându-i: „Isuse, binele meu veșnic, de ce nu vii? Acestea nu sunt lucruri de făcut: să rănești un suflet care îți aparține și apoi să-l lași! Și mai mult de atât, pentru a nu-i spune ce faci, îl lași pradă somnului. Haide, vino, nu mă face să aștept atât de mult!”

            În timp ce spuneam aceasta și încă alte absurdități, într-o clipă a venit și m-a purtat cu duhul; și întrucât voiam să-i spun starea mea sărmană, Isus, impunându-mi tăcerea, mi-a spus: „Fiica Mea, ce vreau de la tine este să nu te mai recunoști în tine, ci doar să te recunoști în Mine; în acest fel nu-ți vei mai aminti de tine și nici nu vei avea mai multă recunoaștere de tine, dar îți vei aminti de Mine, iar nerecunoscându-te pe tine însăți vei dobândi singura Mea recunoaștere. În măsura în care te vei uita și vei deveni un nimic, tot așa vei înainta în cunoașterea Mea și te vei recunoaște numai în Mine. Și când ai făcut aceasta, nu vei mai gândi cu mintea ta, ci cu a Mea; nu vei mai privi cu ochii tăi, nu vei mai vorbi cu gura ta, nici nu vei mai avea bătăile inimii tale, nici nu vei mai lucra cu mâinile tale, nici nu vei merge cu picioarele tale, ci vei face totul cu ale Mele, deoarece, sufletul, pentru a se recunoaște numai în Dumnezeu, are nevoie să meargă la originea lui şi să se întoarcă la începuturile lui, [reprezentând] Dumnezeu, adică de unde a ieșit şi să se uniformizeze în totalitate cu Creatorul lui. Și tot ce crede despre sine și care nu se conformează originii lui, trebuie să fie descompus și redus la nimic. Numai în felul acesta, gol, descompus, se poate întoarce la originea lui și se recunoaște numai în Dumnezeu, lucrând conform scopului pentru care a fost creat. Iată de ce, pentru a se conforma complet în Mine, sufletul trebuie să devină indivizibil cu Mine”.

            În timp ce spunea acestea, eu vedeam pedeapsa teribilă asupra plantelor ofilite și cum trebuie să înainteze mai mult. Abia am putut să spun: „Oh, Doamne, ce vor face sărmanii oameni?” Iar El, ca să nu mă asculte, a scăpat și a dispărut ca un fulger. Cine poate spune amărăciunea din sufletul meu de a reveni în mine, neputând să-i spun niciun cuvânt despre mine și despre aproapele meu, din cauza somnolenței pe care o aveam în continuare?

V3.86 Luisa își simte toate afecțiunile ca și adormite și le interpretează ca și cum Isus ar fi neglijat-o și de aceea n-ar fi venit la ea, în timp ce motivul [real] este acela de a trebui să pedepsească și să umilească omul căzut în mândrie (24 iunie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            După ce am petrecut câteva zile de privațiune, [Isus] s-a arătat cel mult ca o umbră și fulger, și îmi simțeam toate puterile adormite, încât eu însămi nu înțelegeam ce se întâmplă în interiorul meu. În această somnolență, o singură durere s-a trezit în interiorul meu și îmi părea că mi s-a întâmplat ca celui care își pierde vederea în timp ce doarme, sau este dezbrăcat de toate bogățiile lui, deci săracul nu poate nici să sufere, nici să se apere, nici să folosească vreun mijloc pentru a scăpa de neșansele lui. Săracul, în ce stare de compătimire se află! Care este cauza? Somnul; pentru că, dacă ar fi treaz, cu siguranță ar ști să se apere de nenorocirile lui. Aceasta este starea mea sărmană; nu îmi este permis să trimit nici măcar un geamăt, un oftat, să vărs o lacrimă, pentru că l-am pierdut din vedere pe Cel care este toată iubirea mea, tot binele meu, și care formează toată mulțumirea mea. Se pare că pentru a nu fi îndurerată de privarea Sa, m-a adormit și m-a lăsat. Ah, Doamne, trezește-mă Tu, ca să-mi văd mizeriile și măcar să știu ce îmi lipsește.

            În timp ce eram în această stare, din interiorul meu l-am simțit pe binecuvântatul Isus, care se lamenta continuu. Gemetele acelea mi-au rănit auzul și trezindu-mă puțin, am spus: „Singurul și unicul meu Bine, simt din plângerile Tale prea marea suferință în care Te afli. Acest lucru se întâmplă pentru că vrei să suferi singur și nu vrei să mă faci părtașă la durerile Tale; într-adevăr, pentru a nu mă avea în compania Ta, m-ai adormit și m-ai lăsat fără să mai înțeleg nimic. Înțeleg de unde vin toate acestea: [ca Tu] să fii mai liber pentru a pedepsi. Ah, ai milă de mine, căci fără Tine sunt oarbă, și în ce Te privește pe Tine, este mereu bine în toate circumstanțele să ai pe cineva care să-ți țină companie, care să Te aline și astfel să-Ți înlăture furia. Deocamdată ești statornic în a trimite flageluri, dar când vei vedea imaginile Tale pierind din cauza nenorocirilor, vei avea mai multe lamentări decât acum și poate îmi vei spune: „Ah, dacă ai fi fost mai implicată să Mă liniștești, dacă ai fi luat asupra ta durerile creaturilor, nu mi-aș fi văzut propriile membre atât de sfâșiate”. „Este adevărat, prearăbdătorul meu Isus? Oh, calmează-Te puțin și lasă-mă să sufăr în locul Tău!”

            În timp ce spuneam acestea, El se lamenta continuu, aproape că dorea să fie compătimit şi ușurat, dar parcă voia să i se smulgă această ușurare cu forța, așadar, la insistența exigențelor mele, și-a întins în interiorul meu mâinile şi picioarele pironite şi mi-a împărtășit ceva din durerile Sale.

            După aceea, dând puțin răgaz lamentărilor Sale, mi-a spus: „Fiica Mea, sunt vremurile triste care Mă obligă să fac aceasta, pentru că oamenii au devenit atât de lacomi și mândri, încât fiecare crede că este „dumnezeu” pentru sine și dacă Eu n-aș pune mâna pe flageluri, le-aș face un rău sufletelor, pentru că numai crucea este hrana umilinței. Deci, dacă nu aș face aceasta, aș fi Eu însumi [Cel] care să-i fac să le lipsească mijlocul pentru a se umili și să-i opresc din nebunia lor ciudată, deși majoritatea Mă ofensează tot mai mult; dar îmi place să Mă comport ca un tată care frânge pâinea, ca să mănânce toți; dacă unii copii nu vor s-o ia, cu siguranță ei o folosesc pentru a o arunca în fața tatălui; ce vină are bietului tată? Așa sunt și Eu. Prin urmare, ai milă de Mine în suferințele Mele”.

            Spunând acestea, a dispărut, lăsându-mă pe jumătate trează și pe jumătate adormită, eu însămi neștiind nici dacă trebuie să mă trezesc cu adevărat, nici dacă trebuie să adorm din nou.

Title: At the Easter Vigil, Christ leaned over my chair, showing how delighted He was to be with me, and at my desire to please Him, to live at peace with everyone, and to make Him widely known and loved.

Code: T-04454A-BW-X1, Artist: Elizabeth Wang.

V3.85 Isus îi explică Luisei de ce o privează adesea de prezența Sa: chinurile  pe care El le suferă. Smerenia sublimă  este pierderea rațiunii [proprii], dobândind astfel rațiunea lui Dumnezeu (20 iunie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, aflându-mă în afara mea și negăsindu-L pe supremul meu Bine, a trebuit să tot înconjur în căutarea Sa; am obosit până am simțit că leșin, mi-am dat seama că mă sprijinea din spate. Deci mi-am întins mâna și l-am tras în fața mea, spunându-i: „Iubitul meu, știi că nu pot să stau fără Tine, totuși mă faci să aștept atât de mult, până când nu mai rezist. Spune-mi cel puțin, care este cauza? Cu ce Te-am ofensat, că mă supui torturilor atât de sfâșietoare, martiriilor atât de dureroase, reprezentând privarea de Tine?”

            Iar Isus, întrerupându-mi vorbirea, mi-a spus: „Fiica Mea, fiica Mea, nu mări și mai mult chinurile Inimii Mele, care se află în luptă continuă din cauza violențelor pe care toată lumea mi le provoacă continuu, până la cea mai înaltă intensitate. Nelegiuirile oamenilor îmi provoacă violență, încât atrăgând dreptatea asupra lor, Mă forțează să-i pedepsesc, iar dreptatea, contrazicându-se într-o continuă luptă cu iubirea pe care o am față de oameni, îmi sfâșie Inima atât de dureros încât Mă face să mor continuu!

            Atunci când vin, Mă constrângi, iar tu cunoscând pedepsele pe care le dau, nu ești liniștită, nu, ba chiar Mă silești, Mă obligi și nu vrei să pedepsesc, iar Eu, știind că nu poți face altfel în prezența Mea, ca să nu-mi expun Inima la o luptă mai aprigă, mă abțin să vin. Prin urmare, nu Mă obliga să vin deocamdată; lasă-mă să-mi revărs furia și nu-mi spori durerile cu vorbirea ta. În rest nu vreau să te gândești [la nimic], pentru că smerenia desăvârșită, sublimă, este aceea de a pierde orice rațiune și de a nu discuta de ce și cum, ci să te descompui în propriul tău nimic și, în timp ce [sufletul] face aceasta, fără să-și dea seama, se găsește dizolvat în Dumnezeu și, prin urmare, produce în suflet uniunea cea mai intimă și iubirea desăvârșită pentru Binele suprem. Sufletul dobândește cel mai mare avantaj, pentru că, pierzându-și propria rațiune, dobândește rațiunea divină și pierzând orice părere de sine, adică dacă este rece sau cald, dacă lucrurile care i se întâmplă sunt favorabile sau adverse, el va fi interesat și va dobândi un limbaj care este cu totul ceresc și divin. Mai mult de atât, umilința produce în suflet o haină de siguranță, astfel încât, învăluit în această haină de siguranță, sufletul rămâne în calmul cel mai profund, înfrumusețându-se complet, pentru a-i face pe plac amabilului și iubitului său Isus”.

            Cine poate spune cât de surprinsă am fost de spusele Sale? Nu am avut niciun cuvânt să-i răspund. Deci, după un timp a dispărut și m-am regăsit în mine, liniștită, da, dar foarte îndurerată, mai întâi pentru chinurile și luptele în care se afla dragul meu Isus și apoi de teamă că El nu va veni. Cine va putea rezista? Cum o să mă suport pe mine însămi pentru absența Sa? Ah, Doamne, dă-mi putere de a îndura un martiriu atât de dur, atât de insuportabil pentru bietul meu suflet! În rest, spune ce vrei, că eu voi face tot posibilul, voi încerca în toate modurile, voi folosi toate trucurile pentru a Te face să vii.

V3.84 Isus, unind în Sine Natura Divină și natura umană, a unit iubirea lui Dumnezeu (în a-i oferi satisfacție) cu cea a aproapelui [omului] (mântuindu-l) și a făcut o singură poruncă din aceasta. În ce moment ajunge iubirea Sa în a se sacrifica pentru om (18 iunie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Continuând să nu vină, am încercat să meditez misterul biciuirii. În timp ce făceam aceasta, tocmai l-am văzut pe binecuvântatul Isus, complet rănit și picurând sânge, care mi-a spus: „Fiica Mea, cerul cu întreaga creație îți arată iubirea lui Dumnezeu; Trupul Meu rănit îți arată iubirea pentru aproapele, atât de mult încât, unind Umanitatea Mea cu Divinitatea, din cele două naturi am făcut doar una și le-am făcut de nedespărțit, pentru ca nu doar să satisfacem dreptatea dumnezeiască, dar am lucrat [și] pentru mântuirea oamenilor. Și pentru a-i face pe toți să-și asume această obligație de a-L iubi pe Dumnezeu și pe aproapele, nu am dat doar o singură obligație, dar am ajuns să dau o poruncă divină. Deci rănile Mele și sângele Meu sunt foarte multe limbi care învață pe fiecare modul de a se iubi [unii pe ceilalți] și obligația pe care o au toți ca să aibă grijă de salvarea celorlalți”.

            După aceea, luând un aspect mai trist, a adăugat: „Ce tiran nemilos este iubirea pentru Mine, pentru că, nu mi-am petrecut doar întregul curs al vieții Mele muritoare în sacrificii continue, încât să mor însângerat pe cruce, ci m-am oferit victimă eternă în sacramentul Euharistiei. Și nu doar atât, ci pe toate membrele Mele preferate le țin victime vii în suferință constantă, implicate în mântuirea oamenilor, precum te-am ales și pe tine dintre mulți, pentru a te ține sacrificată din iubire pentru Mine și pentru oameni. Ah, da, Inima Mea nu va găsi nici liniște, nici odihnă, dacă nu găsește omul. Dar omul, omul, cum îmi corespunde? Cu imense ingratitudini!”

            Spunând acestea, a dispărut.

In Holy Communion, Christ can draw us close so that we can rest our head on His breast, like St. John, and rest beside Christ in utter peace, joy and fulfilment.

Code: T-07352A-BW, Artist: Elizabeth Wang.