După ce am petrecut o zi din cauza lipsei [lui Isus] și cu puține suferințe, eram convinsă că Domnul nu mai voia să mă țină în această stare; dar ascultarea, chiar și în această [stare], nu vrea să renunțe și dorește ca eu să rămân în continuare [să sufăr], chiar dacă ar trebui să crăp și să mor. Binecuvântat să fie întotdeauna Domnul și să fie făcută în toate, sfânta și iubitoarea Sa Vrere.
Așadar, în această dimineață, când a venit binecuvântatul Isus, s-a arătat în stare de compasiune: părea că ar suferi în membrele Sale și că trupul îi era împărțit în atât de multe bucăți, încât erau imposibil de numărat; și cu o voce jalnică spunea: „Fiica Mea, ce simt, ce simt! Sunt dureri de nedescris și de neînțeles pentru natura umană; ele [bucățile de carne] reprezintă carnea sfâșiată a copiilor Mei, iar durerea pe care o simt este atât de mare, încât propria Mea carne Îmi este sfâșiată”.
Și în timp ce spunea acestea, gemea de durere. Mă simțeam emoționată să-L văd în această stare și am făcut tot ce am putut ca să-L compătimesc și să-L implor să-mi împărtășească durerile Sale. El m-a mulțumit parțial și abia am reușit să-i spun: „Ah, Doamne, nu ți-am spus eu, să nu începi pedepsele, fiindcă ceea ce îmi pare rău cel mai mult este că vei fi lovit în propriile Tale membre? Ah, de data asta nu a existat nicio cale sau rugăciune care să Te liniștească”.
Dar Isus nu a ținut cont de cuvintele mele. Părea că avea ceva serios în Inimă care îl atrăgea în altă parte și într-o clipă m-a purtat cu duhul în locuri unde avea loc vărsare de sânge. Oh, câte imagini dureroase s-au văzut în lume, câte trupuri umane chinuite, făcute bucăți, călcate în picioare, precum este călcat pământul, și lăsate neîngropate; câte nenorociri, câte mizerii și ce era mai mult de atât, că altele mai teribile vor trebui să vină! Binecuvântatul Domn s-a uitat și, profund mișcat, a început să plângă foarte amar. Eu, neputând rezista, am plâns împreună pentru starea tristă a lumii, încât lacrimile mele se amestecau cu cele ale lui Isus.
După ce am plâns destul de mult, am admirat o altă trăsătură a bunătății Domnului nostru și anume, pentru a mă face să încetez din plâns, și-a întors fața de la mine, și-a șters lacrimile în ascuns și apoi, întorcându-se din nou spre mine, m-a privit cu o față luminoasă, spunând: „Draga Mea, nu plânge, suficient, suficient, ceea ce vezi servește la „Iustificare iustitiam meam” [„justificarea dreptății”].
Și eu spun: „Ah, Doamne, bine că starea mea nu mai este Voința Ta. La ce folosește starea mea de victimă, dacă nu îmi este dat să cruț scumpele Tale membre sau să apăr lumea de atâtea pedepse?”
Și El: „Nu este așa cum spui tu; chiar și Eu am fost victimă și atunci nu Mi-a fost dat să scutesc lumea de toate pedepsele. I-am deschis Cerul, am dezlegat-o de păcat, da, am purtat durerile ei asupra Mea, dar este drept ca omul să primească asupra lui o parte din acele pedepse pe care el însuși le atrage prin păcat. Și dacă nu ar fi [sufletele] victime, ar merita nu numai o simplă pedeapsă sau distrugerea trupului, dar, chiar și pierderea sufletului. Și iată necesitatea victimelor, încât oricine vrea să le folosească – din moment ce omul este întotdeauna liber în voința lui – să poată găsi salvarea sentinței lui și refugiul mântuirii lui”.
Și eu: „Ah, Doamne, cât aș vrea să vin mai înainte ca aceste pedepse să fie trimise”. Și El: „Dacă lumea ar ajunge la atâta nelegiuire încât să nu merite nicio victimă, cu siguranță te voi lua”. Când am auzit acest lucru, am spus: „Doamne, nu permite să rămân aici pentru a asista la astfel de scene dureroase”. Și Isus a adăugat aproape reproșându-mi: „În loc să Mă implori să salvez [lumea], tu spui că vrei să vii. Dacă i-aș duce pe toți ai Mei, ce s-ar întâmpla cu săraca lume? Bineînțeles că nu aș mai avea nimic de făcut și nu aș mai avea nicio grijă”.
După aceea m-am rugat pentru diferite persoane, El a dispărut și eu am revenit în mine.
1 Corinteni 12,12-31: Trupul mistic al lui Cristos
Aşa cum trupul este unul şi are multe membre, iar toate membrele trupului, deşi sunt multe, formează un singur trup, tot la fel şi Cristos. 13 Căci noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh spre a fi un [singur] trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie liberi, şi toţi am fost adăpaţi într-un singur Duh. 14 Trupul nu este un singur mădular, ci mai multe. 15 Dacă piciorul ar spune: „Pentru că nu sunt mână, nu sunt din trup”, oare pentru aceasta nu este din trup? 16 Şi dacă urechea ar spune: „Pentru că nu sunt ochi, nu sunt din trup”, oare pentru aceasta nu este din trup? 17 Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Şi dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? 18
Acum însă Dumnezeu a pus membre în trup, pe fiecare dintre ele, aşa cum a voit. 19 Deci, dacă toate ar fi un singur membru, unde ar fi trupul? 20 Însă acum, deşi sunt multe membre, există un singur trup. 21 Ochiul nu poate să spună mâinii: „Nu am nevoie de tine”, şi nici capul [nu poate să spună] picioarelor: „Nu am nevoie de voi”. 22 Ba, cu mult mai mult, membrele trupului, care par mai slabe, sunt mai necesare 23 şi pe cele care par a fi fără cinste le îmbrăcăm cu mai multă cinste şi cele ale noastre de care ne ruşinăm sunt tratate cu mai multă cuviinţă; 24 pe când cele cuviincioase ale noastre nu au nevoie. Dar Dumnezeu a alcătuit astfel trupul încât dă cinste mai mare celor care duc lipsă de ea, 25 ca să nu fie dezbinare în trup, ci membrele să se îngrijească la fel unele de altele.
26 Dacă suferă un membru, toate membrele suferă împreună cu el, iar dacă este cinstit un membru, toate se bucură cu el. 27 Voi sunteţi trupul lui Cristos şi membru fiecare în parte. 28 Şi cei pe care Dumnezeu i-a pus în Biserică sunt: mai întâi apostolii, în al doilea rând profeţii, în al treilea rând învăţătorii, apoi cei care au puterea [minunilor], apoi carisma vindecărilor, a ajutorării, a conducerii, a limbilor diferite. 29 Oare sunt toţi apostoli? Oare toţi sunt profeţi? Oare toţi învăţători? Oare au toţi puterea minunilor? 30 Oare au toţi carisma vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi interpretează? 31 Voi însă fiţi zeloşi faţă de darurile cele mai bune.
