Din moment ce adorabilul meu Isus continua să nu se arate cu claritate, după ce am primit Împărtășania în această dimineață, Confesorul a avut intenția să fiu răstignită. În timp ce eram în acele suferințe, binecuvântatul Isus, fiind atras de durerile mele, s-a arătat cu claritate.
O, Dumnezeule, cine poate spune chinurile pe care le suferea Isus și starea intensă în care se afla, pentru că în timp ce era obligat să trimită pedepse, îi părea rău, pentru că nu voia să le trimită? Era de plâns, văzându-L în această stare; dacă oamenii ar putea să-L vadă, chiar dacă inimile lor ar fi de piatră, s-ar fărâma din duioșie, ca o sticlă fragilă. Prin urmare am început să-L rog să se calmeze și să fie mulțumit să mă facă să sufăr ca să cruțe poporul.
Apoi am adăugat: „Doamne, dacă nu vrei să asculți rugăciunile mele, înseamnă că merit. Dacă nu vrei să ai compasiune pentru popoare, ai dreptate, pentru că sunt mari fărădelegile noastre, dar eu îți cer harul să ai compasiune de Tine însuți, calmează-Ți furia pe care o ai, [când] pedepsești imaginile Tale. Ah, da, îți cer din iubire pentru Tine, să nu trimiți pedepse, încât să iei pâinea copiilor Tăi și să-i faci să piară. Ah, nu, nu face parte din natura Inimii Tale să lucrezi astfel! Iată de ce simți această constrângere, care ți-ar da moartea, dacă ar avea putere”.
Iar El, complet îndurerat, mi-a spus: „Fiica Mea, dreptatea este cea care Mă obligă, iar iubirea pe care o am față de oameni Mă obligă și mai mult, încât Inima Mea moare de mâhnire, pedepsind creaturile”.
Iar eu: „De aceea, Doamne, descarcă dreptatea asupra mea, iar iubirea Ta nu va fi niciodată constrânsă de dreptate și nu se va găsi în contradicție cu pedepsirea oamenilor, căci, într-adevăr, ce vor face dacă împlinești ceea ce mă faci să înțeleg, încât să usuci tot ce este necesar pentru hrana omului? Oh, Te rog, lasă-mă pe mine să sufăr și să-i cruți pe ei, dacă nu în totalitate, măcar în parte!”
Și Isus, de parcă ar fi fost forțat de rugăciunile mele, s-a apropiat de gura mea și a turnat din a Sa puțină amărăciune densă și dezgustătoare încât, de îndată ce am înghițit, mi-a provocat multe feluri de dureri, încât simțeam că mor1. Atunci, binecuvântatul Isus a oftat de parcă s-ar fi ușurat de o [mare] greutate și, dacă nu m-ar fi sprijinit în acele dureri, aș fi rămas victimă (și totuși nu fusese decât puțin ceea ce turnase2; ce se va alege de Inima Sa adorabilă, care conținea atât de multe?).
Apoi mi-a spus: „Fiica Mea, dreptatea Mea hotărâse să distrugă totul, dar acum, revărsându-se puțin peste tine, de dragul tău, îi acordă o treime din ceea ce are nevoie omul pentru hrană”.3
Iar eu: „Ah, Doamne, e prea puțin, măcar jumătate!” Și El: „Nu, fiica Mea, mulțumește-te”. Iar eu: „Nu, Doamne, dacă nu vrei să mă mulțumești pentru toată lumea, măcar mulțumește-mă pentru Corato și pentru cei care îmi aparțin”.
Și Isus: „Astăzi se pregătește o grindină care trebuie să facă pagube mari. Rămâi cu durerile crucii; ieși din tine și sub formă de răstignită, mergi în aer și pune pe fugă demonii de deasupra orașului Corato, pentru că nu vor putea rezista formei răstignirii și vor merge în altă parte”.
Așadar, am ieșit din mine, răstignită, și am văzut grindina și fulgerele care erau pe cale să se dezlănțuie deasupra orașului Corato. Cine poate spune frica demonilor, care au fugit la vederea trupului meu răstignit, și cum își mușcau degetele de mânie și veneau împotriva Confesorului, fiindcă azi dimineață mi-a dat ascultarea de a suferi răstignirea, pentru că pe mine nu mă puteau atinge; într-adevăr au fost nevoiți să fugă de mine datorită semnului Răscumpărării pe care l-au văzut. Așadar, după ce i-am pus pe fugă, am revenit în mine, având o bună parte din suferință. Să fie totul pentru slava lui Dumnezeu.
