Voința Divină

[Isuse al meu, Iubire infinită, cu cât Te privesc mai mult, cu atât mai mult înțeleg cât suferi… Ești deja complet sfâșiat, nu mai este parte sănătoasă în Tine. Călăii înfuriați, văzând că în atât de multe chinuri îi privești cu atâta iubire și văzând privirea Ta iubitoare care formează o dulce încântare, aproape ca atât de mai multe voci care imploră tot mai multe și noi dureri, deși sunt inumane, dar totuși fiind forțați de Iubirea Ta, Te ridică în picioare; iar Tu, neputând să stai pe picioare, cazi din nou în propriul Tău Sânge, iar aceștia, iritați, Te împing cu șuturi și spini să ajungi la locul unde Te vor încorona cu spini. Iubirea mea, dacă Tu nu mă susții cu privirea Ta iubitoare, eu nu pot continua să Te văd suferind. Simt deja fiori în oase, inima îmi bate, simt că mor. Isuse, Isuse, ajută-mă!

Iar amabilul meu Isus îmi spune: „Fiica Mea, curaj, nu pierde nimic din cât am suferit; fii atentă la învățăturile Mele. Eu trebuie să refac omul în întregime. Păcatul i-a eliminat coroana și l-a încoronat cu orori și confuzie, astfel încât, nu poate să apară înaintea Maiestății Mele; vinovăția l-a dezonorat, făcându-l să piardă orice drept de a mai putea avea onoruri și glorie… De aceea vreau să fiu încoronat cu spini, pentru a pune pe fruntea omului coroana și pentru a-i înapoia toate drepturile, orice onoare și glorie. Spinii mei vor fi înaintea Tatălui Meu reparări și voci de dezvinovățire pentru multele păcate de gândire, mai ales de mândrie, și pentru fiecare minte creată vor fi voci de lumină și de implorare pentru a nu Mă mai ofensa. De aceea, tu unește-te cu Mine, roagă-te și repară împreună cu Mine.”

Încoronatule Isus, cruzii Tăi dușmani Te fac să Te așezi, Îți pun o zdreanță de purpură, iau coroana de spini și cu o furie infernală o pun pe capul Tău adorabil. Apoi, cu lovituri de baston fac să-Ți intre spinii coroanei mai adânc în frunte, o parte Îți ajung în ochi, în urechi, în craniu, adânc în creștet… Iubirea mea, ce sfâșiere, ce chinuri inexplicabile! Câte morți groaznice suporți!

Deja Sângele Îți curge pe Față, în așa fel încât nu se vede decât Sânge; dar sub acei spini și acel Sânge se vede Preasfânta Ta Față, radiind dulceață, pace și iubire… Iar călăii, vrând să termine tragedia, Îți bandajează la ochii, Îți pun în mână în loc de sceptru o trestie și încep să Te batjocorească. Te salută ca Rege al Iudeilor, Îți bat coroana, Îți dau palme și Îți spun: „Ghicește cine Te-a lovit!”.

Iar Tu taci și răspunzi reparând [pentru] ambiția celor care aspiră la împărății, la ranguri, la onoruri, și a celor care aflându-se în aceste posturi de autoritate și necomportându-se bine, formează ruina popoarelor și a sufletelor încredințate lor; iar exemplele lor rele sunt cauza îndreptării spre rău, spre pierderea sufletelor. Cu această trestie pe care o strângi în mână, Tu repari atât de multe fapte bune, dar goale de spirit interior și făcute chiar cu intenții rele. Pentru insulte și bandaje Tu repari pentru cei care ridiculizează cele mai sfinte, discreditându-le și profanându-le, repari pentru aceia care își bandajează vederea rațiunii pentru a nu vedea lumina Adevărului. Cu acest bandaj, implori pentru noi, să ne fie îndepărtate bandajele viciilor, ale bogățiilor și ale plăcerilor.

Regele meu Isus, dușmanii Tăi continuă insultele lor; Sângele care curge din capul Tău Preasfânt este atât de mult, încât, ajungându-Ți până la gură, Te împiedică să mă faci să aud clar vocea Ta preadulce, așadar nu pot face ceea ce faci Tu. De aceea vin în brațele Tale, vreau să susțin capul Tău străpuns și îndurerat și vreau să-mi pun capul sub acești spini pentru a simți înțepăturile lor… Dar, în timp ce spun aceasta, Isus al meu mă cheamă cu privirea Sa iubitoare, iar eu, îmbrățișez imediat Inima Sa și încerc să-i susțin Capul. Oh, cât de frumos este să stai cu Isus chiar și în mijlocul miilor de chinuri!

Iar El îmi spune: „Fiica Mea, acești spini spun că vreau să fiu declarat Regele fiecărei inimi; Mie Mi se cuvine orice domnie. Tu ia acești spini și înțeapă inima ta; fă să iasă tot ce nu Îmi aparține Mie, și apoi lasă înăuntru un spin, ca pecete că Eu sunt Regele Tău și pentru a împiedica să nu intre în tine niciun alt lucru. Apoi vizitează toate inimile și, înțepându-le, fă să iasă toate fumurile mândriei și stricăciunea pe care o conțin, declarându-Mă Regele tuturor.”

Iubirea mea, inima mi se strânge trebuind să Te las; de aceea, Te rog, să-mi asurzești urechile cu spinii Tăi, pentru a auzi doar vocea Ta; acoperă-mi ochii cu spinii Tăi, pentru a putea să Te privesc doar pe Tine; umple-mi gura cu spini Tăi, ca limba mea să rămână mută la tot ce ar putea să Te ofenseze și să fie liberă pentru a Te lăuda și a Te binecuvânta în toate. O, Regele meu Isus, înconjoară-mă cu spini, ca să mă îngrijească, să mă apere și să-mi păstreze toată concentrată în Tine. Iar acum vreau să-Ți șterg Sângele și să Te sărut, pentru că îi văd pe dușmanii Tăi că te conduc la Pilat, care Te va condamna la moarte… Iubirea mea, ajută-mă să continui Calea Ta dureroasă și binecuvântează-mă.]

Isus din nou înaintea lui Pilat, care îl arată poporului

Încoronatul meu Isus, sărmana mea inimă rănită de Iubirea Ta și străpunsă de durerile Tale, nu poate trăi fără Tine; de aceea Te caut și Te găsesc din nou înaintea lui Pilat. Dar ce spectacol înduioșător! Cerurile sunt îngrozite, iadul tremură de frică și furie… Viața inimii mele, privirea mea nu poate suporta vederea Ta, fără să simt că mor, dar forța răpitoare a Iubirii Tale mă constrânge să Te privesc, pentru a mă face să înțeleg bine durerile Tale, și eu Te contemplu printre lacrimi și suspine…

Isuse al meu, ești gol, iar în loc de haine, Te văd îmbrăcat cu Sânge, carnea este sfâșiată, oasele sunt dezgolite, Preasfânta Ta Față este de nerecunoscut… Spinii înfipți în Preasfântul Tău cap Îți ajung în ochi, pe Față, iar eu nu văd decât Sânge, care, curgând până la pământ, formează un pârâu însângerat sub picioarele Tale… Isuse al meu, nu Te mai recunosc, în ce stare ai ajuns! Starea Ta a ajuns la excesele cele mai profunde ale umilirilor și spasmelor! Ah, eu nu mai pot suporta vederea Ta atât de dureros, simt că mor! Aș vrea să Te smulg din prezența lui Pilat, pentru a Te închide în inima mea și a-Ți da odihnă; aș vrea să vindec cu rănile Tale cu iubirea mea; aș vrea să inund întreaga lume cu sângele Tău, pentru a închide toate sufletele în el și a le conduce la Tine, ca pe o victorie a durerilor Tale.

Iar Tu, o, răbdătorule Isus, pare că mă privești cu dificultate printre spini și îmi spui: „Fiica Mea, vino între aceste brațe ale Mele legate, sprijină-ți capul pe Inima Mea și vei vedea dureri mai intense și îngrozitoare, pentru că ceea ce vezi în afara Umanității Mele nu este altceva decât izbucnirea durerilor Mele interioare. Fii atentă la palpitațiile Inimi Mele și vei auzi că repar nedreptățile celor care comandă opresiunile celor săraci și nevinovați, care sunt puși în urma delicvenților, mândria celor care, pentru a-și susține funcțiile, răspunderile, bogățiile, nu țin cont de nicio lege și fac rău aproapelui, evitând lumina adevărului. Cu acești spini vreau să distrug duhul mândriei, „al domniilor lor”, iar cu găurile ce se formează în capul Meu, vreau să-Mi fac drum în mințile lor, pentru a reordona în ele toate lucrurile în conformitate cu lumina adevărului… Stând așa umilit înaintea acestui nedrept judecător, vreau să-i fac pe toți să înțeleagă că doar virtutea este cea care permite omului să fie Rege al propriului sine, și să-i învăț pe cei care comandă, că doar virtutea, unită cu o cunoaștere dreaptă, este singurul lucru demn și capabil de a guverna și întreține pe alții, în timp ce toate celelalte demnități fără virtute sunt lucruri periculoase și regretabile… Fiica Mea, fă ecou reparărilor Mele și continuă să fii atentă la durerile Mele.”

Isuse, Iubirea mea, văd că Pilat, văzându-Te cât de rău ai ajuns, simte că îl trec fiorii și exclamă impresionat: „E posibil atât de multă cruzime în piepturile umane? Ah, nu aceasta era voința mea, condamnându-L să fie bătut!”

Și voind să Te elibereze din mâinile dușmanilor Tăi, pentru a putea găsi motive mai adecvate, total resemnat, își întoarce privirea, deoarece nu poate suporta să vadă prea marea Ta durere și se întoarce să Te interogheze: „Dar spune-mi ce ai făcut? Poporul Tău Te-a dat în mâinile mele; spune-mi, Tu ești Rege? Care este Împărăția Ta?”

La întrebările insistente ale lui Pilat, Tu, o, Isuse al meu, nu răspunzi și, închis în Tine însuți, Te gândești la sărmanul meu suflet pentru a-l salva cu prețul atâtor dureri. Iar Pilat, văzând că nu îi răspunzi, adaugă: „Tu nu știi că stă în puterea mea să Te eliberez sau să Te condamn?” Dar Tu, Iubirea mea, voind să faci să strălucească în mintea lui Pilat lumina adevărului, răspunzi: „Nu ai avea nicio putere asupra Mea, dacă nu îți era dată de Sus; așadar aceia care M-au dat în mâinile tale, au comis un păcat mult mai grav decât al tău.”

Atunci Pilat, aproape mișcat de dulceața vocii Tale, așa nehotărât și cu inima zbuciumată, crezând că inimile iudeilor ar fi mai miloase, se decide să Te arate de la balcon, sperând că vor fi cuprinși de compasiune, văzându-Te atât de sfâșiat, și în felul acesta să Te poată elibera.

Îndureratule Isus, inima mi se frânge văzând cum îl urmezi pe Pilat. Pășești cu dificultate, încovoiat sub acea oribilă coroană de spini. Sângele marchează pașii Tăi și, când ieși afară, auzi mulțimea agitată, așteptând nerăbdătoare condamnarea Ta.

Pilat, impunând tăcerea pentru a atrage atenția tuturor și a se face ascultat de toți, apucă cu dezgust cele două capete ale veșmântului care Îți acoperă pieptul și umerii, le ridică, pentru a Te putea vedea toți în ce stare ai ajuns, și spune cu voce tare: „ECCE HOMO! Iată Omul! Priviți-L, nu mai are figură de om! Observați rănile Sale: [El] nu se mai recunoaște! Dacă a greșit, deja a suferit destul, ba chiar prea mult; eu deja mă căiesc că L-am făcut să sufere atât de mult; de aceea să-L lăsăm liber!”

I suse, Iubirea mea, lasă-mă să Te susțin, pentru că văd că Te clatini, neputând să Te Ții pe picioare sub greutatea atâtor dureri… Ah, în acest moment solemn se decide soarta Ta. La cuvintele lui Pilat se face o profundă liniște în Cer, pe  pământ și în iad… Iar apoi, într-o singură voce se aude strigătul tuturor: „Răstignește-L, răstignește-L, cu orice preț îl vrem mort!”

Isuse, Viața mea, văd că tremuri… strigătul morții coboară în Inima Ta, iar în aceste voci, recunoști vocea dragă a Tatălui Tău Ceresc, care spune: „Fiul Meu, Te vreau mort și mort răstignit!”... Ah, o auzi și pe Mama Ta dragă, chiar dacă străpunsă și dezolată, se face ecoul Tatălui Tău drag: „Fiule, Te vreau mort!”… Îngerii, Sfinții, iadul, toți, într-un singur glas, strigă: „Răstignește-L, Răstignește-L!”, astfel că, nu este suflet care să Te vrea viu… Și, vai, vai, cu cea mai mare rușine, durere și groază, chiar și eu mă simt constrânsă de o forță supremă, să strig: „Răstignește-L!”. Isuse al meu, iartă-mă, chiar dacă și eu, mizerabilă păcătoasă, Te vreau mort! Dar, Te rog, să mă faci să mor împreună cu Tine…

Între timp, Tu, o, sfâșiatul meu Isus, înduioșat de durerea mea, pare că îmi spui: „Fiica Mea, strânge-Te la Inima Mea și ia parte la durerile Mele și la reparările Mele. Momentul este solemn: trebuie să se decidă ori moartea Mea, ori moartea tuturor făpturilor… În acest moment, doi curenți se revarsă în Inima Mea. Într-unul sunt sufletele care, dacă Mă vor mort, este pentru că vor să găsească în Mine Viața, și astfel, acceptând Eu pentru ele moartea, sunt dezlegate de la osânda veșnică, iar porțile Cerului se deschid pentru a le primi… În celălalt curent se află aceia care Mă vor mort din ură și pentru confirmarea osândirii lor, iar Inima Mea este sfâșiată și simte moartea fiecăruia și chiar chinurile iadului… Inima Mea nu suportă aceste dureri îngrozitoare; simt moartea în fiecare bătaie a inimii, în fiecare respirație și merg repetând: de ce atât de mult Sânge va fi vărsat în zadar? De ce durerile Mele vor fi inutile pentru atât de mulți? Ah, fiică, susține-Mă, că nu mai pot! Ia parte la durerile Mele, iar viața ta să fie o continuă ofertă pentru a salva sufletele, pentru a-Mi alina durerile atât de sfâșietoare.”

Isus este codamnat la moarte

Isuse, Inima mea, durerile Tale sunt ale mele, iar eu fac ecou reparării Tale.

Dar văd că Pilat rămâne înmărmurit și se grăbește să spună: „Cum? Trebuie să-L răstignesc pe Regele vostru? Eu nu găsesc nici o vină în El pentru a-L condamna!”

Iar iudeii strigă, asurzind aerul: „Nu avem alt rege decât Cezarul, iar dacă tu nu îl condamni, nu ești prietenul Cezarului! ia-L, ia-L, răstignește-L, răstignește-L!”

Pilat, neștiind ce să mai facă și, de teamă că ar putea fi înlăturat de la putere, dă ordin să i se aducă un vas cu apă și, spălându-și mâinile, spune: „Eu sunt nevinovat de sângele acestui Drept”, și Te condamnă la moarte.

Dar iudeii strigă: „Sângele Său să cadă asupra noastră și asupra fiilor noștri!”

Și văzându-Te condamnat, sărbătoresc, bat din mâini, fluieră, urlă, în timp ce Tu, o, Isuse, repari pentru aceia care, aflându-se la putere, dintr-o teamă inutilă și pentru a nu-și pierde locul, încalcă legile cele mai sacre, neținând cont de distrugerea popoarelor întregi, favorizându-i pe răufăcători și condamnându-i pe nevinovați; repari chiar și pentru aceia care, în funcție de vină, instigă mânia divină să-i pedepsească. Dar, în timp ce repari acestea, Inima Îți sângerează de durere, văzând poporul ales de Tine fulgerat de blestemul Cerului, căci ei înșiși, cu o deplină voință, l-au vrut, pecetluindu-i cu Sângele Tău, pe care l-au blestemat. Ah, Inima nu-Ți mai rezistă! Lasă-mă să Te susțin în mâinile mele, însușindu-mi reparările Tale și durerile Tale… Dar Iubirea Ta Te împinge tot mai sus și nerăbdător, deja cauți Crucea.