V3.83 Pacea este un semn că ne aflăm în Dumnezeu. Scopul privațiunilor sufletului (17 iunie 1900)

            Întrucât în această dimineață binecuvântatul Isus nu venea, în interiorul meu simțeam o umbră de tulburare cu privire la motivul pentru care nu venea; de aceea, când a venit, mi-a spus: „Fiica Mea, a fi cuprins în Dumnezeu și a nu ieși din limitele păcii, este același lucru. Dacă tu simți puțină tulburare, este semn că ieși puțin dinlăuntrul lui Dumnezeu, pentru că a fi cuprins în El și a nu avea pacea desăvârșită, este imposibil, cu atât mai mult cu cât limitele păcii sunt interminabile; într-adevăr, ceea ce aparține lui Dumnezeu este în totalitate pace”.

            Apoi a adăugat: „Nu știi că privațiunile servesc sufletului ca iarna pentru plante, care își adâncesc rădăcinile și mai mult, le întăresc și le fac să înverzească și să înflorească în luna mai?”

            După aceea, m-a purtat cu duhul și, după ce i-am încredințat diferite necesități, a dispărut și m-am regăsit în mine, cu dorința de a mă păstra mereu în interiorul lui Dumnezeu, ca să mă pot regăsi în hotarele păcii.

If we look towards Christ with our hearts and minds uncluttered, we can forget ourselves in the joy of knowing Him. We can lean on His Heart and wait for deliverance, full of His joy and peace.

Code: T-00154-CW, Artist: Elizabeth Wang.

V3.82 Crucea absoarbe Divinitatea în suflet, făcându-l asemănător cu Umanitatea lui Isus și recopiază în Ea lucrările Sale (14 iunie 1900)

            Eu, fiind în suferințe, adorabilul meu Isus, venind și compătimindu-mă cu totul, mi-a spus: „Fiica Mea, ce ai, că suferi atât de mult? Lasă-mă să te alin puțin” (dar Isus suferea mai mult decât mine).

Așa că mi-a dat un sărut și, întrucât era răstignit, m-a scos din interiorul meu și mi-a pus mâinile în ale Sale, picioarele mele în ale Sale1, capul sprijinit pe al Său și al Său pe al meu. Cât de mulțumită eram să fiu în această situație! Deși cuiele și spinii lui Isus îmi dădeau dureri, dar erau dureri care îmi dădeau bucurie, pentru că erau suferite pentru Binele meu iubit; într-adevăr, mi-aș fi dorit să crească mai mult. Până și Isus părea mulțumit de mine și mă ținea atras spre El în acest fel. Îmi părea că Isus m-ar răcori pe mine și eu aș fi o răcorire pentru El.

            Astfel, în această stare, am ieșit împreună și, după ce l-am găsit pe Confesor, m-am rugat imediat pentru nevoile lui și i-am spus Domnului să binevoiască să-l facă pe Confesor să audă glasul lui Isus cât de dulce și suav este. Ca să mă mulțumească, Isus s-a întors către el și a vorbit despre Cruce, spunând: Crucea absoarbe în suflet Divinitatea Mea, o face să semene cu Umanitatea Mea și recopiază în sine propriile Mele lucrări”.

            După ce am continuat să mai călătorim puțin, oh, câte priveliști dureroase străpungeau sufletul dintr-o parte într-alta! Gravele nelegiuiri ale oamenilor, nici măcar nu se aplecau în fața dreptății, mai degrabă se aruncau cu o furie mai mare, de parcă ar fi vrut să dubleze rănile și marea mizerie pe care ele însele și le pregătesc. De aceea, spre marele nostru regret, ne-am retras; Isus a dispărut, iar eu m-am retras în mine.

  1. Romani 12,1-2: Vă îndemn deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să oferiţi trupurile voastre ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu: acesta este cultul vostru spiritual. 2 Nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să discerneţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit! ↩︎

Title: Jesus Christ is swift to console His friends in their heartache, pain or exhaustion. If we call out to Him in faith and humility, asking for the privilege of a spiritual Communion, He is very close to us, bringing peace that only He can give, and guiding us in our actions by the inspiration of His Holy Spirit.

Code: T-12367-CW, Artist: Elizabeth Wang.

V3.81 Luisa, din ascultare și în numele ascultării, îl obligă pe Isus să o facă părtașă la Cruce, iar dacă El este forțat de Dreptatea Sa, cu atât mai mult este constrâns din iubirea Sa față de ascultare (12 iunie 1900)

            În această dimineață, când a venit iubitul meu Isus, am început să spun: „Doamne, ce faci? Se pare că mergi prea departe cu Dreptatea”. Și în timp ce voiam să spun în continuare pentru a scuza mizeriile umane, Isus mi-a impus tăcerea, spunându-mi: „Taci, dacă vrei să mai rămân cu tine. Vino să săruți și să saluți cu adorațiile tale obișnuite, toate membrele Mele suferinde”.

            Așadar, am început de la cap și apoi treptat către celelalte membre. Oh, câte răni adânci conțineau acel preasfânt trup, încât doar privindu-le era îngrozitor! De îndată ce am terminat, a dispărut, lăsându-mă cu foarte puțină suferință și cu teamă. Cine știe cum se va revărsa peste oameni, pentru că nu a vrut să-și reverse amărăciunile Sale asupra mea!

            După un timp a venit Confesorul și i-am povestit ce am spus mai sus, și El mi-a zis: „Astăzi, pentru ascultare absolută, când îți faci meditația, trebuie să-L rogi ca El să te facă să suferi răstignirea și să nu mai trimită flageluri”.

            Așadar, când am făcut meditația, L-am rugat, în funcție de cum am primit ascultarea. Când tocmai a apărut, dar fără să mă bage în seamă, fie se arăta întorcând spatele oamenilor, fie dormea ca să nu fie deranjat de mine; ce știu eu? Simțeam că crăp, pentru că nu îi păsa ca eu să ascult. Deci am prins curaj și mi-am pus toată încrederea în sfânta ascultare, l-am luat de braț și mișcându-L ca să-L trezesc, i-am spus: „Doamne, ce faci? Aceasta este iubirea pe care o ai față de această virtute a Ta preaiubită, ascultarea? Acestea sunt laudele pe care le-ai adus de atâtea ori? Acestea sunt onorurile pe care le-ai oferit, până în momentul de a spune că Te simți cutremurat și nu poți rezista virtuții, [care este] ascultarea, şi subjugat de sufletul care se dăruieşte acestei virtuţi, acum pare că nu-ți pasă să mă faci să ascult?”

            În timp ce spuneam aceasta și alte lucruri, încât m-aș lungi prea mult dacă aș vrea să le scriu, binecuvântatul Isus s-a cutremurat și, parcă lovit de o durere intensă, a izbucnit într-un plâns neîntrerupt și suspinând, a spus: „Nici Eu nu vreau să trimit  flageluri, este dreptatea care Mă silește aproape cu forța, dar tu, cu această vorbire, vrei să Mă înțepi pe viu și să atingi un loc foarte delicat pentru Mine și mult iubit de Mine, atât de mult încât nu mi-am dorit altă onoare sau alt titlu decât acesta de ascultător. Și iată, ca să-ți arăt că nu este [adevărat] că nu-mi pasă să te fac să asculți, în ciuda faptului că justiția Mă obligă să nu o fac, îți împărtășesc durerile crucii doar în parte”.

            În timp ce făcea aceasta, a dispărut, lăsându-mă mulțumită pentru că m-a făcut să ascult, dar [m-a lăsat] cu o neplăcere în suflet, de parcă eu aș fi fost cauza cu vorbirea mea de a-L face pe Domnul să plângă. Ah, Doamne, Te rog, iartă-mă!

Title: Christ spoke to me about the devout remembrance of His Passion which has been made by so many of His followers during the past two thousand years. He said, about the ‘Stations of the Cross’ which I had just prayed, „You comfort my heart by your devotion”. From the Cross, He could see and hear His friends of future ages comforting Him, including ourselves today.

Code: T-08281-CW, Artist: Elizabeth Wang

V3.80 Chinurile Inimii lui Isus trebuind să pedepsească oamenii (10 iunie 1900)

            Îmi pare că adorabilul meu Isus continuă să reducă la jumătate Dreptatea, revărsând puțin peste mine și restul peste oameni. Mai ales în această dimineață, când m-am trezit cu Isus, sufletul meu a fost sfâșiat, văzând tortura din preadulcea Sa Inimă, care pedepsea creaturile. Starea de suferință în care se afla Isus era atât de mare încât nu făcea altceva decât să geamă continuu. Avea pe cap o coroană voluminoasă de spini, atât de încarnată, încât capul arăta ca un morman de spini.

            De aceea, pentru a-L alina puțin, i-am zis: „Spune-mi, Binele meu, ce ai, că suferi atât de mult? Lasă-mă să-Ți iau spinii aceștia care Te chinuie foarte mult!” Dar Isus nu-mi răspundea, ba chiar nici nu asculta ceea ce spuneam. Așadar, am început să-i scot acei spini unul câte unul și apoi i-am pus pe capul meu. În timp ce făceam aceasta, am văzut că în locuri îndepărtate trebuia să aibă loc un cutremur, care ar fi ucis oameni.

            Apoi Isus a dispărut, iar eu am rămas în interiorul meu cu o mare suferință gândind la starea de suferință a lui Isus și la nenorocirile sărmanei umanități.

   Îmi pare că adorabilul meu Isus continuă să reducă la jumătate Dreptatea, revărsând puțin peste mine și restul peste oameni. Mai ales în această dimineață, când m-am trezit cu Isus, sufletul meu a fost sfâșiat, văzând tortura din preadulcea Sa Inimă, care pedepsea creaturile. Starea de suferință în care se afla Isus era atât de mare încât nu făcea altceva decât să geamă continuu. Avea pe cap o coroană voluminoasă de spini, atât de încarnată, încât capul arăta ca un morman de spini.

V3.79 Isus îi oferă Luisei cheile și lumina Dreptății Divine, dar ea preferă imediat să nu aibă această misiune (7 iunie 1900)

            Din moment ce mă aflam suferind într-un anume fel, îmi părea că acele suferințe erau un lanț dulce care îl atrăgea pe bunul meu Isus pentru a-l determina să vină aproape continuu și îmi părea că acele dureri l-ar chema pe Isus să reverse în mine alte amărăciuni. Așadar, venind, fie mă sprijinea în brațele Sale ca să-mi dea putere, fie turna din nou [amărăciuni]. Dar din când în când îi spuneam: „Doamne, acum simt în mine o parte din durerile Tale. Te rog să mă mulțumești, așa cum ți-am spus ieri, să-mi dai cel puțin jumătate din ceea ce este necesar ca hrană pentru om”.

Iar El: „Fiica Mea, ca să te mulțumesc îți încredințez cheile dreptății și cunoașterea că este absolut necesar ca omul să fie pedepsit și cu asta vei face ce-ți place, nu ești mulțumită de asta?”

            Auzind spunându-mi acestea, m-am consolat și îmi spuneam în sinea mea: „Dacă depinde de mine, nu voi pedepsi pe nimeni”. Dar cât de dezamăgită am fost, când binecuvântatul Isus mi-a dat cheile și m-a așezat în mijlocul unei lumini și, privind prin acea lumină, vedeam toate atributele lui Dumnezeu, precum și atributul Dreptății. Oh, cât este de ordonat totul în Dumnezeu! Și dacă Dreptatea pedepsește, este [pentru că dorește] ordinea; iar dacă nu ar pedepsi, nu ar fi în ordine cu celelalte atribute. Așadar, mă vedeam un sărman vierme în mijlocul acelei lumini, căci dacă voiam să împiedic cursul dreptății, aș încălca ordinea și aș merge împotriva oamenilor înșiși, pentru că înțelegeam că însăși dreptatea este iubire pură față de ei. Prin urmare m-am trezit total confuză și rușinată. De aceea, pentru a mă debarasa [de acele chei], i-am spus Domnului nostru: „Cu această lumină cu care m-ai înconjurat înțeleg lucrurile în mod divers, iar dacă m-ai lăsa să acționez eu, aș face mai rău decât Tine; de aceea nu accept această cunoaștere și renunț la cheile Dreptății. Ceea ce accept și îmi doresc este să mă faci să sufăr și să-i cruți pe oameni; în rest, nu vreau să știu nimic”.

            Iar Isus, zâmbind la cuvintele mele, mi-a spus: „Cât de repede vrei să te descotorosești, nevrând să știi niciun motiv și dorind să Mă obligi și mai mult, vrei să ieși din asta cu două cuvinte: fă-mă să sufăr și cruță-i pe ei!”

            Și eu: „Doamne, nu că nu vreau să știu motivul, ci pentru că nu este misiunea mea, ci a Ta. Misiunea mea este aceea de a fi victimă; prin urmare Tu împlinește-Ți misiunea Ta și eu pe a mea, nu-i adevărat, dragul meu Isus?”

            Iar El, aprobând, a dispărut.

V3.78 Durerea și violența pe care le simte Isus (ca în Ghețemani), luptând între Dreptatea Sa şi Iubirea Sa atunci când pedepsește (6 iunie 1900)

Din moment ce adorabilul meu Isus continua să nu se arate cu claritate, după ce am primit Împărtășania în această dimineață, Confesorul a avut intenția să fiu răstignită. În timp ce eram în acele suferințe, binecuvântatul Isus, fiind atras de durerile mele, s-a arătat cu claritate.

O, Dumnezeule, cine poate spune chinurile pe care le suferea Isus și starea intensă în care se afla, pentru că în timp ce era obligat să trimită pedepse, îi părea rău, pentru că nu voia să le trimită? Era de plâns, văzându-L în această stare; dacă oamenii ar putea să-L vadă, chiar dacă inimile lor ar fi de piatră, s-ar fărâma din duioșie, ca o sticlă fragilă. Prin urmare am început să-L rog să se calmeze și să fie mulțumit să mă facă să sufăr ca să cruțe poporul.

Apoi am adăugat: „Doamne, dacă nu vrei să asculți rugăciunile mele, înseamnă că merit. Dacă nu vrei să ai compasiune pentru popoare, ai dreptate, pentru că sunt mari fărădelegile noastre, dar eu îți cer harul să ai compasiune de Tine însuți, calmează-Ți furia pe care o ai, [când] pedepsești imaginile Tale. Ah, da, îți cer din iubire pentru Tine, să nu trimiți pedepse, încât să iei pâinea copiilor Tăi și să-i faci să piară. Ah, nu, nu face parte din natura Inimii Tale să lucrezi astfel! Iată de ce simți această constrângere, care ți-ar da moartea, dacă ar avea putere”.

Iar El, complet îndurerat, mi-a spus: „Fiica Mea, dreptatea este cea care Mă obligă, iar iubirea pe care o am față de oameni Mă obligă și mai mult, încât Inima Mea moare de mâhnire, pedepsind creaturile”.

Iar eu: „De aceea, Doamne, descarcă dreptatea asupra mea, iar iubirea Ta nu va fi niciodată constrânsă de dreptate și nu se va găsi în contradicție cu pedepsirea oamenilor, căci, într-adevăr, ce vor face dacă împlinești ceea ce mă faci să înțeleg, încât să usuci tot ce este necesar pentru hrana omului? Oh, Te rog, lasă-mă pe mine să sufăr și să-i cruți pe ei, dacă nu în totalitate, măcar în parte!” 

Și Isus, de parcă ar fi fost forțat de rugăciunile mele, s-a apropiat de gura mea și a turnat din a Sa puțină amărăciune densă și dezgustătoare încât, de îndată ce am înghițit, mi-a provocat multe feluri de dureri, încât simțeam că mor1. Atunci, binecuvântatul Isus a oftat de parcă s-ar fi ușurat de o [mare] greutate și, dacă nu m-ar fi sprijinit în acele dureri, aș fi rămas victimă (și totuși nu fusese decât puțin ceea ce turnase2; ce se va alege de Inima Sa adorabilă, care conținea atât de multe?).

Apoi mi-a spus: „Fiica Mea, dreptatea Mea hotărâse să distrugă totul, dar acum, revărsându-se puțin peste tine, de dragul tău, îi acordă o treime din ceea ce are nevoie omul pentru hrană”.3 

Iar eu: „Ah, Doamne, e prea puțin, măcar jumătate!” Și El: „Nu, fiica Mea, mulțumește-te”. Iar eu: „Nu, Doamne, dacă nu vrei să mă mulțumești pentru toată lumea, măcar mulțumește-mă pentru Corato și pentru cei care îmi aparțin”.

Și Isus: „Astăzi se pregătește o grindină care trebuie să facă pagube mari. Rămâi cu durerile crucii; ieși din tine și sub formă de răstignită, mergi în aer și pune pe fugă demonii de deasupra orașului Corato, pentru că nu vor putea rezista formei răstignirii și vor merge în altă parte”.

Așadar, am ieșit din mine, răstignită, și am văzut grindina și fulgerele care erau pe cale să se dezlănțuie deasupra orașului Corato. Cine poate spune frica demonilor, care au fugit la vederea trupului meu răstignit, și cum își mușcau degetele de mânie și veneau împotriva Confesorului, fiindcă azi dimineață mi-a dat ascultarea de a suferi răstignirea, pentru că pe mine nu mă puteau atinge; într-adevăr au fost nevoiți să fugă de mine datorită semnului Răscumpărării pe care l-au văzut. Așadar, după ce i-am pus pe fugă, am revenit în mine, având o bună parte din suferință. Să fie totul pentru slava lui Dumnezeu.

  1. Ezechiel 2,7-10: Spune-le cuvintele mele, fie că te vor asculta, fie că vor refuza, pentru că ei sunt niște răzvrătiți. 8 Tu, însă, fiul omului, ascultă ce-ți spun! Nu fi răzvrătit ca această casă răzvrătită! Deschide-ți gura și mănâncă ceea ce eu îți dau! 9 M-am uitat și, iată, era o mână întinsă spre mine, iar în ea, un sul de carte. 10 El l-a desfășurat înaintea mea și, iată, era scris și pe față, și pe spate: erau scrise pe el lamentațiuni, gemete și vaiete. ↩︎
  2. Apocalips 10,8-11: Şi glasul pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou, spunând: „Du-te şi ia cartea deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ!”. 9 M-am dus la înger, spunându-i să-mi dea cartea cea mică, dar el mi-a zis: „Ia-o şi mănânc-o! Va fi amară pentru stomacul tău, dar în gură va fi dulce ca mierea”. 10 Atunci am luat cartea cea mică din mâna îngerului şi am mâncat-o. Ea era în gura mea dulce ca mierea, dar după ce am mâncat-o, mi s-a umplut stomacul de amărăciune. 11 Apoi mi-a zis: „Trebuie să profeţeşti din nou cu privire la popoare, naţiuni, limbi şi multe regate”. ↩︎
  3. Geneza 18,31-33: [Abrahám] a zis: „Iată, am îndrăznit să mai vorbesc Domnului meu. Poate se vor găsi acolo douăzeci!”. A răspuns: „Nu o voi distruge de dragul celor douăzeci!”. 32 A zis: „Să nu se mânie Domnul meu dacă voi mai vorbi o singură dată! Poate se vor găsi acolo zece!”. A răspuns: „Nu o voi nimici de dragul celor zece!” 33 Când Domnul a terminat de vorbit cu Abrahám a plecat, iar Abrahám s-a întors acasă. ↩︎

Christ understands all our griefs and sorrows. When Christ prayed to His Father in Gethsemane, He was thinking not only of the horrors which lay ahead, but also about the wonderful joys of earthly life that He would soon be leaving behind. He was joyful about going home to Heaven, but His heart ached at the thought of leaving earthly friendships and earthly beauty.

Code: T-11285-CW, Artist: Elizabeth Wang.

V3.77 Luisa este transformată în Isus prin Respirația Sa divină (Duhul Sfânt). Luisa, „aleasă dintre mii”. Ce înseamnă lipsa de stimă a unei alte persoane (3 iunie 1900)

Aflându-mă în aceeași stare, în această dimineață, l-am văzut pentru puțin timp pe adorabilul meu Isus, care era în inima mea și dormea, iar somnul Său îndemna sufletul meu să dorm împreună cu El, atât de mult încât îmi simțeam puterile interioare toate adormite, fără să mai acționeze. Uneori mă sforțam să ies din acel somn, dar nu puteam, iar când s-a trezit pentru puțin timp binecuvântatul Isus, a trimis de trei ori în mine suflarea Sa și îmi părea că El ar fi rămas cu totul absorbit în mine. După aceea, îmi părea că Isus și-ar fi retras din nou în Sine acele trei respirații pe care mi le trimisese și m-am trezit cu totul transformată în El. Cine poate spune ceea ce se întâmpla în mine datorită acestor respirații divine? Nu am cuvinte pentru a exprima uniunea inseparabilă dintre mine și Isus.

După aceea pare că am putut să mă trezesc, iar Isus, rupând tăcerea, mi-a spus: „Fiica Mea, m-am tot uitat și am tot căutat, parcurgând tot pământul, dar în tine mi-am îndreptat privirile și în tine mi-am găsit complăcerile Mele și pe tine te-am ales dintre mii”.

Apoi, întorcându-se către anumite persoane pe care le vedeam, le-a atenționat spunându-le: „Lipsa de stimă față de alte persoane este o lipsă de adevărată umilință și blândețe creștină, pentru că un spirit smerit și dulce știe să-i respecte pe toți și să interpreteze bine întotdeauna, faptele altora”.

După ce a spus acestea, a dispărut fără [ca eu] să-i spun vreun cuvânt. Să fie mereu binecuvântat, pentru că așa vrea, și totul să fie spre slava Sa.

Through a soul now „hollowed” by penance and prayer, the Holy Spirit ‘breathes’ His wishes, to the Father. Artist: Elizabeth Wang, Code: T-01508C-BW

V3.76 În timp ce Luisa se simte tristă pentru oamenii pedepsiți, nimeni (cu excepția ei) nu acordă nicio atenție Pruncului Isus care plânge (29 mai 1900)

            Continuând să fiu în aceeași stare, mă simțeam complet deprimată și aveam nevoie de sprijin total pentru a putea suporta privarea de supremul meu Bine. Binecuvântatul Isus, având milă de mine, și-a arătat Fața pentru câteva minute, din interiorul inimii mele1, dar nu cu claritate, și vrând să-i aud glasul foarte suav, mi-a zis: „Curaj, fiica Mea, încă puțin, lasă-Mă să termin de pedepsit și apoi voi veni ca înainte”.

            În timp ce spunea așa, în mintea mea îmi spuneam: „Care sunt pedepsele pe care ai început să le trimiți?” Și El a adăugat: „Ploaia fără încetare este mai mult decât grindina, care distruge și va aduce consecințe triste asupra oamenilor”.

            Spunând acestea, a dispărut și m-am trezit în afara mea, într-o grădină, și de acolo se vedeau culturile și viile uscate, iar în sinea mea spuneam: „Săracii oameni, săracii oameni, ce vor face?”

            În timp ce spuneam astfel, în acea grădină era un băiețel care plângea și striga atât de tare, încât asurzea Cerul și pământul, dar nimeni nu avea nicio milă pentru el, deși toți l-au auzit plângând atât de mult, nu le păsa și îl lăsau abandonat și singur. Mi-a trecut un gând prin minte: „Cine știe dacă nu este Isus?” Dar nu eram sigură. Așadar, apropiindu-mă de el, i-am spus: „De ce plângi, copilașule drag? Vrei să vii cu mine, văzând că toți te-au lăsat în prada lacrimilor și a durerii? Ce te apasă atât de mult încât te face să strigi atât de tare?”

            Dar ce! Cine putea să-l liniștească? Suspinând, abia a putut răspunde da, că voia să vină. Așa că l-am luat de mână ca să vină cu mine și, chiar în clipa de a face aceasta, m-am regăsit în mine însămi.

  1. Luca 17,20-21: 20 Întrebat de farisei când vine împărăţia lui Dumnezeu, [Isus], răspunzând, le-a zis: „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în mod vizibil. 21 Nici nu poţi spune: «Iat-o aici!» sau: «Iat-o acolo!», căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru!”.

    Romani 14,17: Căci împărăţia lui Dumnezeu nu constă în mâncare şi băutură, ci în dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.  ↩︎

V3.75 Iubirea și harul lui Dumnezeu îl învăluie pe om în cele mai profunde intimități, dar omul respinge acest curent. Explicația suferinței Luisei, „Noul Iob”, prin a nu-L vedea pe Isus sau a nu-l vedea clar (27 mai 1900)

            În această dimineață, simțindu-mă mai îndurerată ca niciodată de privarea supremului meu Bine, atunci când mi s-a prezentat, mi-a spus: „Așa cum un vânt impetuos învăluie oamenii și pătrunde până în măruntaie, încât să cutremure întreaga persoană, tot astfel, iubirea Mea și harul Meu, plutind pe aripile vântului, învăluie și pătrunde în inimă, în minte și în profunzimea omului. Cu toate acestea, omul nerecunoscător Îmi respinge harul și Mă ofensează. Cât de amară Îmi este durerea!”

            Eram cu totul confuză și anihilată în mine și nu îndrăzneam să spun un cuvânt. Doar gândeam: „Cum de nu vine? Și chiar dacă a venit nu Îl văd clar, îmi pare că mi-am pierdut claritatea. Cine știe dacă îi voi vedea dezvăluită frumusețea Feței Sale, ca înainte?”

            În timp ce gândeam așa, bunul meu Isus a adăugat: „Fiica Mea, de ce ți-e teamă, dacă starea ta este „in excelsis” [în înălțimea cerurilor] pentru uniunea vrerilor noastre?”

            Și dorind să mă înveselească și să compătimească starea mea dureroasă, mi-a spus: „Tu ești noul Meu Iob1. Nu te deprima prea mult, dacă nu Mă vezi clar. Ți-am spus încă de zilele trecute, că nu vin ca de obicei, pentru că vreau să pedepsesc oamenii, și dacă tu m-ai vedea clar, ai înțelege ce fac și, din moment ce inima ta s-a transplantat în a Mea, știu ce ai putea să suferi, așa cum suferă Inima Mea, pentru că Mă văd obligat să pedepsesc creaturile Mele. Deci, ca să te scutesc de aceste dureri, nu Mă arăt cu claritate”.

            Cine poate spune sfâșierile pe care le-a lăsat sărmanei mele inimi? Ah, Doamne, dă-mi puterea să suport durerea!

  1. Iob 1,6-8:
    6 Dar a fost o zi când au venit fiii lui Dumnezeu să stea înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor. 7 Domnul i-a zis lui Satana: „De unde vii?”. Satana i-a răspuns Domnului şi a zis: „Am străbătut pământul şi m-am plimbat pe-acolo”. 8 I-a zis Domnul lui Satana: „Ai băgat de seamă că nu este nimeni ca slujitorul meu Iob: integru şi drept, se teme de Dumnezeu şi se fereşte de rău”.  ↩︎

The soul which surrenders itself to God, entirely, becomes a channel of God’s life and joy to others.

 T-00791-BW. Artist: Elizabeth Wang


V3.74 Dialog de iubire dintre Isus și Luisa (Mireasa), pe care îl reproduce în Cartea Cântarea Cântărilor 2, 1-6 (24 mai 1900

            Mă aflam foarte îndurerată de privarea adorabilului meu Isus, iar când a venit era ca o umbră și un fulger, chiar simțeam că nu mai pot continua dacă El va face mai departe tot așa! Prin urmare, aflându-mă în culmea suferinței, s-a arătat foarte obosit, ca și cum ar avea nevoie de o alinare, și aruncându-și brațele în jurul gâtului meu, mi-a spus: „Iubita Mea, adu-Mi niște flori și înconjoară-Mă cu totul, pentru că simt că tânjesc după iubire. Fiica Mea, parfumul înmiresmat al florilor tale Mă va înviora şi îmi va da un remediu pentru stările Mele rele, căci sunt istovit și nu mai pot”.

            Și eu, imediat am adăugat: „Și Tu, iubitul meu Isus, dă-mi niște roade, căci lenevia și puțina suferință îmi măresc atât de mult lâncezeala, încât leșin, și simt că mor. Și atunci îți voi putea oferi nu numai flori, ci și fructe, ca să-Ți pot alina mai mult istovirea”.

            Și Isus a început să spună din nou: „Oh, cât de bine ne înțelegem, așa-i? Pare că vrerea ta este una cu a Mea”.

            Pentru o clipă pare că am fost alinată, de parcă ar fi vrut să înceteze starea în care mă aflam, dar după un timp m-am trezit cufundată în aceeași letargie de mai înainte, fără Binele meu Suprem, abandonată și singură.