În această dimineață, binecuvântatul Isus m-a transportat cu duhul, dar s-a arătat într-o stare de compasiune, încât mișca chiar şi pietrele. Oh, cât suferea și părea că, nemaiputând îndura, voia să se elibereze puțin, aproape căutând ajutor. Îmi simțeam biata inimă sfâșiată în bucăți din cauza sensibilității și imediat i-am luat coroana de spini, punându-mi-o mie pentru a-i oferi ușurare și apoi i-am spus: „Dulcele meu Bine, a trecut ceva timp de când nu mi-ai reînnoit durerilecrucii; Te rog să mi le reînnoiești astăzi, și astfel vei fi mai alinat”.
Și El: „Draga Mea, este necesar să se ceară Justiției, pentru a face acest lucru, pentru că lucrurile au ajuns într-o asemenea măsură încât [justiția] nu poate permite ca tu să suferi”.
Nu știam cum să fac să cer Justiției, când au apărut două domnișoare care păreau să slujească Justiției. Una avea numele de toleranță, cealaltă de simulare; și cerându-le să mă răstignească, toleranța mi-a luat o mână şi mi-a pironit-o fără să termine; atunci am spus: „O, sfântă deghizare, termină tu să mă răstignești, nu vezi că toleranța m-a lăsat? Arată cât de bine știi să deghizezi”.
Așadar, a terminat[1] să mă răstignească, dar cu atâta chin, încât dacă Domnul nu m-ar fi sprijinit în brațele Sale, cu siguranță aș fi murit de durere. După aceea, binecuvântatul Isus a adăugat: „Fiică, este necesar ca cel puțin uneori tu să suferi aceste dureri, căci, dacă aceasta nu s-ar întâmpla, ar fi vai de lume! Ce s-ar întâmpla cu ea?”
Apoi L-am rugat pentru diferite persoane și m-am regăsit în mine.
[1] Luisa spune: „Deci m-a însărcinat să mă răstignesc”.
Aflându-mă în afara mea, îl vedeam pe Confesor care avea intenția ca eu să fiu răstignită. Mi-a fost frică să mă supun, dar Isus mi-a spus: „Ce dorești de la Mine? Nu pot să fac altceva decât să Mă supun, pentru că Umanitatea Mea a fost făcută anume pentru a asculta și a distruge neascultarea, iar această virtute era atât de unită cu Mine, încât în Mine se poate spune că ascultarea este natura și particularitatea cea mai dragă și mai glorioasă pentru Mine. Dacă Umanitatea Mea nu avea aceasta de la sine, aș fi detestat-o și nu m-aș fi unit niciodată cu Ea. Apoi, tu nu vrei să asculți? O poți face, dar o vei face tu, nu Eu”.
Eu, total confuză, văzând un Dumnezeu atât de ascultător, am spus: „Și eu vreau să ascult”. Și m-am supus, iar Isus mi-a împărtășit durerile crucii”.
După aceea m-a purtat cu duhul; Binecuvântatul Isus mi-a dat un sărut, și în timp ce făcea acest lucru, avea respirația amară și își dorea să toarne amărăciunile Sale, dar nu a făcut-o, pentru că a vrut să-i spun eu să o facă. Eu am spus imediat: „Vrei câteva reparări? Să le facem împreună; în acest fel, reparările mele unite cu ale Tale vor avea efectele lor, fiindcă eu cred, că făcute numai de mine, Te vor dezgusta mai mult”.
Așadar, i-am luat mâna picurândă de sânge și sărutându-i-o, am recitat „Laudate Dominum” și „Slavă Tatălui”: o parte Isus și eu, cealaltă, pe de o parte pentru a repara multele lucrări rele care se comit și pe de altă parte cu intenția de a-L lăuda de multe ori pentru câte ofense primește din cauza faptelor rele [ale oamenilor].
Cât de emoționant a fost să-L văd pe Isus rugându-se! Apoi am continuat să fac același lucru la cealaltă mână, punând intenția să-L laud de multe ori, pentru câte ofense primește din cauza păcatelor cauzate. Apoi, am avut intenția de a-L lăuda tot de multe ori pentru picioarele Sale și pentru [câți pași răi sunt [făcuți de oameni] și pentru multele cărări greșite, chiar și sub aspectul evlaviei și sfințeniei. Ultima, intenție am avut-o s-o dau inimii Sale, pentru a-L lăuda de câte ori inima omului nu bate, nu iubește, nu-L dorește pe Dumnezeu.
Iubitul meu Isus, părea complet alinat cu aceste reparări făcute împreună cu El, dar tot nemulțumit, părea că vrea să toarne [amărăciuni] și am spus: „Doamne, dacă vrei să torni, te rog, fă-o”. El și-a revărsat amărăciunile Sale și după aceea a adăugat:
„Fiica Mea, cât de mult Mă ofensează oamenii! Dar va veni timpul când îi voi pedepsi, încât să iasă atât de mulți viermi care să producă nori de musculițe și să-i deprime. Atunci va ieși Papa”.
Și eu: „Și de ce va ieși Papa?” Și El: „El va ieși să consoleze popoarele, pentru că deprimate, obosite, descurajate, trădate de atâtea falsități, vor căuta ele însele refugiul în adevăr și toate, umilite, vor cere Sfântului Părinte să vină printre ele pentru a le elibera de atâtea rele și să le ducă în refugiul mântuirii”.
Și eu: „Doamne, aceasta se va întâmpla poate după războaiele pe care le-ai spus alteori?” Și El: „Da”. Și eu: „Cât de mult aș vrea să vin înainte ca aceste lucruri să se întâmple!” Și El: „Și Eu unde voi merge atunci să stau?” Și eu: „Ah, Doamne, sunt atât de multe suflete bune în care poți să locuiești, încât eu, analizându-mă, oh, ce rea mă văd!”
Dar Isus, fără să-mi acorde atenție, a dispărut, iar eu m-am întors în mine.
Continui să fiu mâhnită și întristată, ca o naivă. În această dimineață nu a venit deloc [Isus]; a venit Confesorul și a avut intenția ca eu să fiu răstignită. La început, binecuvântatul Isus nu coopera, așadar, după ce L-am rugat să binevoiască în așa fel ca eu să ascult, de îndată ce mi s-a arătat mi-a zis: „Ce vrei? De ce vrei să Mă constrângi odată ce este necesar să pedepsesc popoarele?”
Iar eu: „Doamne, nu sunt eu, este ascultarea care așa vrea”.
Iar El: „Ei bine, când este ascultarea, vreau să-Ți împărtășesc răstignirea Mea și între timp vreau să Mă recreez puțin”.
Spunând acestea, mi-a împărtășit durerile crucii și, în timp ce sufeream, Isus s-a apropiat de mine și părea că primește înviorare cât de cât. Deci, în timp ce eu mă aflam în această stare împreună cu El, mi-a arătat că în aer, venea dintr-o parte un nor negru, negru, care la simpla vedere te îngrozea și înspăimânta și toată lumea spunea:„De data asta murim”. În timp ce toată lumea era îngrozită, s-a ridicat între mine și Isus o cruce strălucitoare, care, împotrivindu-se acelei furtuni, a pus-o pe fugă în mare măsură, atât de mult încât părea că oamenii se calmau. Nu știu să spun sigur, cred că a fost un uragan însoțit de fulgere și grindină, suficient de puternic pentru a avea forța de a purta clădirile cu el; iar crucea care a pus în mare măsură pe fugă [uraganul], îmi părea că ar fi mica mea suferință pe care mi-a împărtășit-o Isus. Binecuvântat să fie Domnul și totul să fie spre slava și cinstea Lui.
Din moment ce mă aflam suferind într-un anume fel, îmi părea că acele suferințe erau un lanț dulce care îl atrăgea pe bunul meu Isus pentru a-l determina să vină aproape continuu și îmi părea că acele dureri l-ar chema pe Isus să reverse în mine alte amărăciuni. Așadar, venind, fie mă sprijinea în brațele Sale ca să-mi dea putere, fie turna din nou [amărăciuni]. Dar din când în când îi spuneam: „Doamne, acum simt în mine o parte din durerile Tale. Te rog să mă mulțumești, așa cum ți-am spus ieri, să-mi dai cel puțin jumătate din ceea ce este necesar ca hrană pentru om”.
Iar El: „Fiica Mea, ca să te mulțumesc îți încredințez cheile dreptății și cunoașterea că este absolut necesar ca omul să fie pedepsit și cu asta vei face ce-ți place, nu ești mulțumită de asta?”
Auzind spunându-mi acestea, m-am consolat și îmi spuneam în sinea mea: „Dacă depinde de mine, nu voi pedepsi pe nimeni”. Dar cât de dezamăgită am fost, când binecuvântatul Isus mi-a dat cheile și m-a așezat în mijlocul unei lumini și, privind prin acea lumină, vedeam toate atributele lui Dumnezeu, precum și atributul Dreptății. Oh, cât este de ordonat totul în Dumnezeu! Și dacă Dreptatea pedepsește, este [pentru că dorește] ordinea; iar dacă nu ar pedepsi, nu ar fi în ordine cu celelalte atribute. Așadar, mă vedeam un sărman vierme în mijlocul acelei lumini, căci dacă voiam să împiedic cursul dreptății, aș încălca ordinea și aș merge împotriva oamenilor înșiși, pentru că înțelegeam că însăși dreptatea este iubire pură față de ei. Prin urmare m-am trezit total confuză și rușinată. De aceea, pentru a mă debarasa [de acele chei], i-am spus Domnului nostru: „Cu această lumină cu care m-ai înconjurat înțeleg lucrurile în mod divers, iar dacă m-ai lăsa să acționez eu, aș face mai rău decât Tine; de aceea nu accept această cunoaștere și renunț la cheile Dreptății. Ceea ce accept și îmi doresc este să mă faci să sufăr și să-i cruți pe oameni; în rest, nu vreau să știu nimic”.
Iar Isus, zâmbind la cuvintele mele, mi-a spus: „Cât de repede vrei să te descotorosești, nevrând să știi niciun motiv și dorind să Mă obligi și mai mult, vrei să ieși din asta cu două cuvinte: fă-mă să sufăr și cruță-i pe ei!”
Și eu: „Doamne, nu că nu vreau să știu motivul, ci pentru că nu este misiunea mea, ci a Ta. Misiunea mea este aceea de a fi victimă; prin urmare Tu împlinește-Ți misiunea Ta și eu pe a mea, nu-i adevărat, dragul meu Isus?”
Continuă aceeași stare și poate chiar mai rău, deși fac ce pot ca să fiu liniștită fără să mă tulbur, pentru că așa dorește ascultarea, dar cu toate acestea nu mă opresc din a simți greutatea abandonului1 care mă apasă și mă zdrobește. O, Dumnezeule, ce stare este aceasta? Spune-mi cel puțin cu ce te-am ofensat? Care este cauza? Ah, Doamne, dacă vrei să continui astfel, cred că nu voi mai putea rezista!
Atunci, s-a arătat pentru puțin timp și, punându-și mâna sub bărbia mea ca să mă compătimească, mi-a spus: „Biata fiică, cât de rău ai ajuns!” Și împărtășindu-mi durerile Sale, a dispărut ca un fulger, lăsându-mă mai îndurerată decât înainte, ca și cum nu ar fi venit; într-adevăr, mă simt ca și cum nu ar fi venit de mult timp și simt o mare suferință pe care o trăiesc, iar trăirea mea este o continuă agonie. Ah, Doamne, dă-mi ajutor și nu mă abandona, chiar dacă merit.
Matei 27,46: Iar pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas puternic: „Elí, Elí, lemá sabactáni?”, care înseamnă „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”.↩︎
Adorabilul meu Isus continuă să vină ca o umbră în anumite momente, și chiar atunci când vine, nu spune nimic. În această dimineață, după ce mi-a reînnoit de două ori durerile crucii, privindu-mă cu duioșie în timp ce sufeream spasmul străpungerii cu cuie, mi-a spus:
„Crucea este o oglindă unde sufletul privește Divinitatea și privindu-se, își portretizează trăsăturile și asemănarea mai identică cu Dumnezeu. Crucea, nu numai că trebuie iubită, dorită, ci trebuie făcut din ea o onoare, o glorie a Crucii în sine, iar aceasta înseamnă a acționa ca și Dumnezeu și a deveni ca Dumnezeu prin participare, pentru că numai Eu M-am glorificat prin Cruce, am făcut din pătimire o onoare și am iubit-o foarte mult, încât toată viața Mea nu am vrut să stau niciun moment fără Cruce”.
Cine poate spune ce înțelegeam despre Cruce, din această vorbire a binecuvântatului Isus? Dar mă simt incapabilă să mă exprim în cuvinte. Ah, Doamne, te rog să mă ții țintuită mereu pe cruce, ca să am mereu această oglindă divină în față, să-mi șteargă toate petele și să mă înfrumusețeze din ce în ce mai mult cu asemănarea Ta.
