Volumul 3

V3.73 Intenția lui Isus, în ceea ce o privește pe Luisa, este să facă din ea una cu Voința Sa și exemplul perfect în uniformitate cu Vrerea Sa. Acesta este miracolul miracolelor (21 mai 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, adorabilul meu Isus nu venea; dar după o lungă așteptare a venit și, mângâindu-mă, mi-a spus: „Fiica Mea, știi care este scopul Meu cu tine și starea pe care o vreau de la tine?”

            Și făcând o pauză, a adăugat: „Scopul pe care îl am cu tine nu este pentru a face lucruri miraculoase și multe lucruri pe care le-aș putea împlini în tine pentru a arăta lucrarea Mea, ci scopul Meu este să te absorb în Voința Mea și să fac [din toate acestea] unul singur, și să las prin tine un exemplar perfect al uniformității tale cu Vrerea Mea. Dar aceasta este starea sublimă, este cel mai mare miracol, este minunea minunilor pe care intenționez să le fac prin tine.

            Fiica Mea, pentru a face în mod perfect ca vrerea noastră să fie una, sufletul trebuie să devină ascuns și să Mă imite doar pe Mine, pentru că în timp ce Eu umplu lumea, păstrând-o absorbită în Mine și rămânând absorbit în ea[1], mă fac invizibil, atât de mult încât nu las pe nimeni să Mă vadă. Asta înseamnă că nu există nicio materie în Mine, ci totul este un spirit foarte curat, și dacă în Umanitatea Mea asumată Mi-am însușit materie [trup], a fost ca să Mă asemăn în toate cu omul și să-i dau un exemplu perfect de felul cum să spiritualizeze această materie [trupească].

Prin urmare, sufletul trebuie să spiritualizeze totul și să devină ascuns pentru a forma cu ușurință voința lui una cu a Mea, pentru că ceea ce este ascuns poate fi absorbit într-o altă materie. Dintre două materii, doar una urmează să fie formată, cealaltă trebuie să-și piardă forma, altfel niciodată nu ar ajunge să se formeze o singură ființă. Ce fericire ai avea dacă, distrugându-te pe tine însăți, devii invizibilă, să poți primi o formă total divină! Într-adevăr, rămânând absorbită în Mine și Eu în tine, formând o singură ființă, ai ajunge să conții izvorul divin în tine și, fiindcă Voința Mea conține tot binele care ar putea exista, astfel ai conține toate bunurile, toate darurile, toate harurile și nu ar trebui să le cauți în altă parte decât în tine.

Și dacă virtuțile nu au limite, creatura, stând în Voința Mea, în funcție de cât îi este posibil acesteia să obțină, vor găsi limitele, pentru că Voința Mea face să se dobândească cele mai eroice și mai sublime virtuți, pe care creatura nu le poate depăși. Înălțimea perfecțiunii sufletului anihilat este atât de mare în Vrerea Mea, încât ajunge să lucreze ca Dumnezeu, și asta nu e de mirare, pentru că, din moment ce voința lui nu mai trăiește în el, ci propria Voință a lui Dumnezeu, atunci încetează orice uimire, dacă trăind cu această Voință, el posedă puterea, înțelepciunea, sfințenia și toate celelalte virtuți pe care le conține Dumnezeu.

            Este suficient să-ți spun ca tu să te îndrăgostești și să cooperezi foarte mult ca să obții mult, încât sufletul care ajunge să trăiască numai din Vrerea Mea, să fie ca o regină a tuturor reginelor și tronul lui este atât de înalt încât ajunge până la tronul Celui Veșnic, intră în secretele Preamăreței Sfinte Treimi și participă la iubirea reciprocă a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt. Oh, cum îl cinstesc toți îngerii și sfinții, oamenii îl admiră și demonii se tem de el, văzând Ființa Divină în el!”

            Ah, Doamne, când mă vei lăsa să ajung la aceasta, pentru că eu nu pot face nimic? Deci, cine poate spune ce insufla Domnul în mine cu lumina spirituală peste această uniformitate a vrerilor? Înălțimea conceptelor este atât de înaltă încât limba mea, neștiind să vorbească atât de bine, nu are cuvinte să le exprime. Abia am putut să spun puține absurdități, din ceea ce Domnul, cu o lumină foarte strălucitoare, m-a făcut să înțeleg.

[1] Adică, prezent peste tot în el.

Matei 7,21-24: Nu oricine îmi zice «Doamne! Doamne!» va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa Tatălui meu, care este în ceruri. 22 Mulţi vor spune în ziua aceea: «Doamne! Doamne! Oare nu în numele tău am profeţit şi nu în numele tău am alungat diavoli şi nu în numele tău am făcut atâtea minuni?». 23 Atunci le voi declara: «Niciodată nu v-am cunoscut. Îndepărtaţi-vă de mine, voi, care săvârşiţi nelegiuirea!». 24 Aşadar, oricine ascultă aceste cuvinte ale mele şi le împlineşte va fi asemenea cu omul înţelept care şi-a construit casa pe stâncă.

V3.72 Toată natura invită la odihnă, dar odihna adevărată este tăcerea interioară a tuturor celor, care nu îl cheamă pe Dumnezeu. Omul trebuie să se anihileze pe sine, ca Dumnezeu să-l poată reface. Condiția de a participa la sărbătoarea Cerului (20 mai 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Aflându-mă în afara mea, îmi părea că ar fi noapte și vedeam tot universul, întreaga ordine a naturii, cerul înstelat, tăcerea nopții; în concluzie, îmi părea că totul ar avea o semnificație. În timp ce vedeam aceasta, părea că îl văd pe Domnul nostru, care luând cuvântul mi-a spus în ce privește ceea ce vedeam:

„Întreaga natură invită la odihnă, dar ce este adevărata odihnă? Este odihna interioară și tăcerea a tot ce nu este Dumnezeu. Vezi, stelele sclipesc de lumină temperată, nu orbitoare ca soarele; [vezi] somnul și tăcerea întregii naturi, a oamenilor și chiar a animalelor, încât toți caută un loc, un bârlog, unde să stea în liniște și să se odihnească de oboseala vieții. Dacă acest lucru este necesar pentru trup, mai mult de atât este necesar ca sufletul să se odihnească în propriul centru, care este Dumnezeu. Dar pentru a se putea odihni în Dumnezeu, este necesară tăcerea interioară, la fel cum trupul are nevoie de tăcerea exterioară, pentru a putea adormi liniștit.

Dar ce este această tăcere interioară? Înseamnă să reduci la tăcere viciile interioare, ținându-le la locul lor, impunând tăcerea dorințelor, înclinațiilor, afecțiunilor, pe scurt, la tot ceea ce nu îl cheamă pe Dumnezeu. Deci, care este mijlocul de a realiza acest lucru? Singurul mijloc, absolut necesar este anihilarea ființei proprii și reducerea la nimic, așa cum a fost creat înainte și, și reducându-și ființa lui la nimic, să înceapă să trăiască în Dumnezeu.

            Fiica Mea, toate lucrurile au începutul din nimic. Acest mecanism al universului, în care vezi multă ordine, dacă înainte să-l creez ar fi fost plin de alte lucruri, nu aș fi putut să pun mâna Mea creativă să îl fac cu atâta măiestrie, atât de splendid și ornamentat; cel mult aș fi putut desface tot ce ar putea fi și apoi să-l refac cum mi-ar fi plăcut Mie. Dar suntem mereu în același stadiu, toate lucrările Mele au începutul din nimic, și atunci când există un amestec de alte lucruri, nu este onorabil maiestății Mele să coboare și să lucreze în suflet, dar atunci când sufletul se reduce la nimic, se înalță la Mine și își ia ființa lui în a Mea, atunci Eu lucrez ca Dumnezeul care sunt și sufletul își găsește adevărata odihnă. Iată că toate virtuțile au începutul din umilință și auto-anihilare”.

            Cine poate spune cât de mult înțelegeam despre ce mi-a spus binecuvântatul Isus? Oh, cât de fericit ar fi sufletul meu, dacă aș putea să ajung să-mi anulez biata ființă, pentru a putea primi de la Dumnezeul meu, Ființa Sa Divină! Oh, cum m-aș înnobila, cât de sfințită aș rămâne! Dar ce naivă sunt, unde[1] am creierul, dacă încă nu o fac? Ce mizerie umană, în loc să caute adevăratul ei bine și să-și ia zborul ei în înălțimi, se bucură să se târască pe pământ și să trăiască în noroi și putreziciune!

            Apoi iubitul meu Isus m-a purtat într-o grădină unde era multă lume, care se pregătea să asiste la o sărbătoare, dar puteau să asiste doar cei care primeau o uniformă, și erau puțini cei care primeau această uniformă. Am avut o mare dorință să o primesc și eu și am făcut tot posibilul până am obținut ce am vrut. Ajungând în locul unde se primea, o femeie venerabilă m-a îmbrăcat mai întâi în alb, apoi mi-a pus o panglică albastră de care atârna o medalie pecetluită cu Fața lui Isus, dar în timp ce era Fața [lui Isus] totodată era și oglindă, și privind-o se vedeau cele mai mici pete, pe care sufletul, cu ușurință putea să le îndepărteze, cu ajutorul acelei lumini care venea din interiorul acelui Chip. Părea că acea medalie ar conține o semnificație misterioasă. Apoi a luat o mantie foarte fină din aur și m-a acoperit complet. Îmi părea că, fiind astfel îmbrăcată, aș fi putut concura cu fecioarele înțelepte[2]. În timp ce se întâmplau toate acestea, Isus mi-a spus: „Fiica Mea, să ne întoarcem să vedem ce fac oamenii. Este suficient că ești astfel îmbrăcată; când va fi sărbătoarea, atunci te voi purta să asiști”.

            Așadar, după ce am înconjurat puțin, m-a purtat în patul meu.

[1] De la pagina 149, greșind, trece la 160.

[2] Adică, „care înțeleg, înțelepte”, fiind glorificate cu viziunea fericită.

V3.71 Pentru a merge în Cer trebuie să ne umplem de Isus și de toate virtuțile, încât ele să se reverse (18 mai 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Aflându-mă în continuare lipsită de adorabilul meu Isus, [s-a arătat] cel mult ca o umbră – oh, cât amar am, câte lacrimi ar trebui să vărs! – În această dimineață, după ce am așteptat și l-am căutat, l-am găsit în propriul meu pat, complet îndurerat, cu coroana de spini care îi străpungea capul; i-am luat-o încet-încetișor și am pus-o pe [capul] meu. Oh, cât de rea mă vedeam înaintea prezenței Sale! Nu aveam puterea să spun niciun singur cuvânt. Isus, având milă de mine, mi-a spus:

            „Fă-ți curaj, nu-ți fie teamă, încearcă să-ți umpli interiorul cu Mine și să-l îmbogățești cu toate virtuțile, până când acestea se revarsă, iar când vei ajunge să fi plină de ele și să se reverse, atunci te voi duce în Cer și astfel se vor termina toate absențele Mele”.

            După aceea, a adăugat cu un aer trist: „Fiica Mea, roagă-te, pentru că sunt pregătite trei zile distincte, – una departe de cealaltă -, de furtuni, grindină, fulgere, inundații, care vor face mari pagube oamenilor și plantelor”.

            Spunând acestea, a dispărut, lăsându-mă puțin mai alinată în starea în care mă aflu, dar gândind: cine știe când voi împlini această revărsare? Și dacă nu o fac niciodată, va fi mai bine pentru mine să stau mereu departe de El?

V3.70 Luisa, împreună cu un alt suflet victimă din America, previne în mare măsură un flagel (17 mai 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Continuă aceeași stare de lipsă și abandon. Prin urmare, trezindu-mă în afara mea, vedeam o inundație, amestecată cu grindină, și părea că diferite orașe ar fi fost inundate, cu pagube notabile. În timp ce vedeam aceasta, eram într-o mare întristare, pentru că voiam să împiedic acea inundație, dar pentru că eram singură, și nu-l aveam cu mine pe Isus, îmi simțeam sărmanele brațe slăbite pentru a putea face acest lucru. Spre surprinderea mea, am văzut venind o fecioară, (îmi părea că este din America) [și împreună] am reușit să împiedicăm în mare parte acel flagel care ne amenința.

            După aceea, apropiindu-ne, am văzut-o pe acea fecioară cu însemnele pătimirii și încoronată cu spini, la fel ca și mine, iar o persoană care părea a fi un Înger, spunea: „O, puterea sufletelor victime! Ceea ce nu ne este dat nouă îngerilor să facem, pot face ele cu suferințele lor. Oh, dacă oamenii ar ști binele care vine de la ele, pentru că ele susțin binele public și particular, nu ar face altceva decât să implore de la Dumnezeu să multiplice aceste suflete pe pământ!”

            Apoi, după ce ne-am spus că ne vom prezenta reciproc Domnului, ne-am despărțit.

V3.69 Durerea Luisei, simțindu-se abandonată de Domnul (13 mai 1900)

vointadivina3Un comentariu

            Continuă aceeași stare și poate chiar mai rău, deși fac ce pot ca să fiu liniștită fără să mă tulbur, pentru că așa dorește ascultarea, dar cu toate acestea nu mă opresc din a simți greutatea abandonului1 care mă apasă și mă zdrobește. O, Dumnezeule, ce stare este aceasta? Spune-mi cel puțin cu ce te-am ofensat? Care este cauza? Ah, Doamne, dacă vrei să continui astfel, cred că nu voi mai putea rezista!

            Atunci, s-a arătat pentru puțin timp și, punându-și mâna sub bărbia mea ca să mă compătimească, mi-a spus: „Biata fiică, cât de rău ai ajuns!” Și împărtășindu-mi durerile Sale, a dispărut ca un fulger, lăsându-mă mai îndurerată decât înainte, ca și cum nu ar fi venit; într-adevăr, mă simt ca și cum nu ar fi venit de mult timp și simt o mare suferință pe care o trăiesc, iar trăirea mea este o continuă agonie. Ah, Doamne, dă-mi ajutor și nu mă abandona, chiar dacă merit.

  1. Matei 27,46: Iar pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas puternic: „Elí, Elí, lemá sabactáni?”, care înseamnă „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”. ↩︎

V3.68 A te lăsa tulburat înseamnă a-l împiedica pe Isus să se odihnească. Simbolul misterului Preasfintei Treimi și al omului făcut după chipul Său (9 mai 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            După ce am petrecut zile de lipsuri, nu numai, dar și de tulburări, în această dimineață, aflându-mă mai îngrijorată de starea mea mizerabilă, adorabilul Isus, când a venit, mi-a spus: „Tu, fiind neliniștită, mi-ai tulburat odihna Mea dulce. Ah, da, nu Mă mai lași să Mă odihnesc”.

            Cine poate spune cât de mortificată am fost auzind că nu l-am lăsat pe Isus Cristos să se odihnească? Cu toate acestea, pentru câteva ore m-am liniștit, dar apoi am fost mai neliniștită decât înainte, încât, eu însămi nu știu de data aceasta unde voi sfârși.

            După cele două cuvinte pe care le-a spus Isus, m-am trezit în afara mea și, privind pe bolta cerurilor, am văzut trei sori: unul părea că se așeza în orient, celălalt în occident, al treilea la jumătatea zilei. Era atât de mare splendoarea razelor pe care le răspândeau, încât se uneau între ele, formându-se unul singur. Îmi părea că văd misterul Preasfintei Treimi și pe creatură formată cu cele trei puteri, după imaginea Sa. De asemenea, înțelegeam că pentru cei care erau în acea lumină, memoria rămânea transformată în Tatăl, intelectul în Fiul, voința în Duhul Sfânt. Câte lucruri înțelegeam! Dar nu știu cum să le exprim.

V3.67 Sărbătoarea Crucii în Cer (3 mai 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață m-am trezit în afara mea și am văzut tot cerul presărat cu cruci, unele mici, altele mari, altele medii. Cele mai mari răspândeau mai multă splendoare. Era o încântare foarte dulce să vezi atât de multe cruci mai strălucitoare decât soarele, care înfrumusețau firmamentul. După aceea, părea că s-ar deschide Cerul, se vedea și se auzea sărbătoarea celebrată pentru Cruce, de către Binecuvântați.

            Cine a suferit cel mai mult, a fost cel mai mult sărbătorit în această zi. Se distingeau într-un mod special martirii și cei care au suferit în ascuns. Oh, cât era de apreciată crucea de către cei care au suferit foarte mult, în acea binecuvântată ședere! În timp ce vedeam aceasta, a răsunat în tot Cerul o voce care spunea: „Dacă Domnul nu ar trimite crucile pe pământ, ar fi ca un tată care nu are iubire pentru fiii Săi și care, în loc să vrea să-i vadă onorați și bogați, vrea să-i vadă săraci și dezonorați”.

            În rest, ceea ce am văzut referitor la această sărbătoare, nu am cuvinte să le pot exprima; le simt în mine, dar nu știu cum să le rostesc, de aceea tac.

V3.66 Nu te teme de suferință. Euharistia și Crucea (1 mai 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            După ce am primit Împărtășania, dulcele meu Isus și-a arătat toată amabilitatea și, întrucât Confesorul părea că avea intenția să fiu răstignită, firea mea simțea aproape o respingere de a mă supune. Totuși, pentru a mă încuraja, dulcele meu Isus mi-a spus:

„Fiica Mea, dacă Euharistia este garanția gloriei viitoare, Crucea este plata pentru a o cumpăra. Dacă Euharistia este o sămânță care previne coruperea și este ca acele ierburi aromate cu care se ung cadavrele, ele nu rămân deformate și [Euharistia] dăruiește nemurire sufletului și trupului. Crucea îl înfrumusețează și devine atât de puternic încât, dacă [sufletul] face datorii, este scutit de ele și cu o mai mare siguranță se restituie în scris datoria făcută, și după ce a plătit orice datorie, aceasta formează pentru suflet tronul cel mai strălucitor pentru gloria viitoare. Ah, da, Crucea și Euharistia se reunesc și una lucrează mai puternic decât cealaltă”.

            Apoi a adăugat: „Crucea este patul Meu înflorit, nu pentru că nu am suferit spasme atroce, ci pentru că prin Cruce, nășteam multe suflete pentru har, vedeam că apar atâtea flori frumoase care produceau foarte multe roade cerești. Așadar, văzând atât de mult bine, țineam acel pat al durerii spre încântarea Mea, bucurându-Mă de cruce și suferință. Și tu, fiica Mea, acceptă durerile precum delicii, și bucură-te să fii răstignită în crucea Mea. Nu, nu, nu vreau să-ți fie frică de suferință, ca și cum ai vrea să lucrezi ca o leneșă; hai, curaj, lucrează cu vitejie și expune-te tu însăți suferinței”.

            În timp ce El spunea astfel, îl vedeam pe bunul meu Înger care era pregătit să mă răstignească și eu singură mi-am întins brațele și Îngerul m-a răstignit. Oh, cum se bucura bunul Isus de suferința mea și cât de mulțumită eram că puteam să-i fac pe plac lui Isus, eu, care eram un suflet atât de sărman! Îmi părea că este o mare onoare pentru mine să sufăr din iubire pentru El.

V3.65 Puritatea în suferință și în acțiune cu singurul scop de a-i face pe plac lui Isus, ne umple de lumină (25 aprilie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            Aflându-mă în afara mea și negăsindu-L pe dulcele meu Isus, a trebuit să călătoresc mult pentru a merge în căutarea Sa. În cele din urmă L-am găsit în brațele Mamei Regine și sugea lapte de la sânul ei. Orice îi spuneam și făceam, nu părea să-i pese de mine, de fapt nici măcar nu se uita la mine. Cine poate spune durerea inimii mele sărmane, văzând că lui Isus nu-i pasă de mine?

            Așadar, după ce am dat curs lacrimilor mele, având compasiune de mine, a venit în brațele mele și mi-a turnat în gură puțin din acel lapte, pe care l-a supt de la Regina Mamă.

            După aceea, m-am uitat pe pieptul Său și avea o mică perlă, atât de strălucitoare, încât învăluia cu acea lumină, Umanitatea Preasfântă a Domnului nostru. Dorind să cunosc semnificația, L-am întrebat pe Isus ce reprezintă acea perlă, fiindcă în timp ce pare atât de mică, răspândește foarte multă lumină.

Și Isus: „În timp ce puritatea suferinței tale este mică și suferi doar din iubire pentru Mine și ai fi gata să suferi orice dacă Eu ți-aș permite, aceasta reprezintă cauza pentru această mare lumină. Fiica Mea, puritatea în a lucra este atât de mare încât cei care lucrează cu singurul scop de a-Mi face pe plac doar Mie, nu face altceva decât să trimită lumină în toată munca ei. Cine nu lucrează cu dreptate, chiar și în bine, nu face altceva decât să răspândească întuneric”.

            Așadar, am văzut în interiorul pieptului Domnului nostru, că avea o oglindă foarte cuprinzătoare și părea că cei care mergeau drept în Voința lui Dumnezeu rămâneau absorbiți cu totul în acea oglindă, și cei care nu, rămâneau în afară, fără a putea primi vreun semn al imaginii binecuvântatului Isus. Ah, Doamne, ține-mă complet absorbită în această oglindă divină, ca să nu am altă umbră de intenție în munca mea.

God’s light and wisdom pour upon those gathered around Christ’s Body and Blood at Mass

Code: T-00430-OL

Artist: Elizabeth Wang

V3.64 Sacramentul Euharistiei reprezintă rodul Crucii. Isus dorește să găsească în Luisa continuarea Patimii Sale, nu într-un mod mistic, ci real (24 aprilie 1900)

vointadivina3Lasă un comentariu

            În această dimineață, după ce am primit Împărtășania, Confesorul părea să aibă intenția de a mă face să sufăr răstignirea și deodată l-am văzut pe Îngerul păzitor, care m-a întins pe cruce ca să sufăr.

            După aceasta, l-am văzut pe dulcele meu Isus, care mă compătimea și mi-a spus: „Eu sunt răcorirea ta, iar suferința ta este răcorirea Mea” și mi-a arătat o mulțumire nespusă în ce privește suferința mea și a Confesorului, care, împreună cu ascultarea pe care mi-a dat-o să sufăr, îi adusese acea alinare.

            Apoi a adăugat: „Întrucât sacramentul Euharistiei este rodul Crucii, Mă simt mai dispus să-ți dau suferința când îmi primești Trupul, pentru că îmi pare că te văd că suferi nu din punct de vedere mistic, ci în mod real; patima Mea este în mod continuu pentru binele sufletelor, iar aceasta este o mare alinare pentru Mine, pentru că primesc adevăratul rod al Crucii și al Euharistiei Mele”.

            După aceea a spus: „Până în prezent, a fost ascultarea care te-a făcut să suferi; vrei să Mă binedispun puțin reînnoindu-ți răstignirea cu propria Mea mână?” Și eu, deși mă simțeam foarte suferindă și fiind încă proaspete durerile crucii, care mi-au fost reînnoite, am spus: „Doamne, sunt în mâinile Tale, fă din mine ceea ce vrei”. Atunci Isus, foarte mulțumit, a început să-mi pironească din nou mâinile și picioarele cu acele cuie; simțeam o mare intensitate a durerii, încât nu știu cum am rămas vie, dar am fost fericită pentru că îl mulțumeam pe Isus.

            Așadar, după ce mi-a bătut din nou cuiele, așezându-se lângă mine, a început să spună: „Ce frumoasă ești! Dar cât de mult crește frumusețea ta în suferința ta! Oh, ce dragă îmi ești! Ochii Mei sunt impresionați privindu-te, pentru că văd în tine propria Mea imagine1”.

            Și spunea atât de multe alte lucruri, încât ar fi inutil să le spun, mai întâi pentru că sunt rea2, în al doilea rând, pentru că, nevăzându-mă așa cum îmi spune Domnul, simt o confuzie și o roșeață în a spune aceste lucruri, așa că sper ca Domnul să mă facă cu adevărat bună și frumoasă, și apoi, diminuând roșeața mea, voi putea să le descriu; de aceea pun punct.

  1. 2 Corinteni 3,16-18: Însă, ori de câte ori cineva se întoarce la Domnul, vălul este dat la o parte, căci Domnul este Duhul şi unde este Duhul Domnului acolo este libertate, iar noi toţi care, cu faţa descoperită, privim ca într-o oglindă gloria Domnului, suntem schimbaţi în acelaşi chip al lui tot mai glorios aşa cum dă Duhul Domnului. ↩︎
  2. in sensul ca se simtea nevrednica, imperfecta pentru aceasta misiune. ↩︎