În această dimineață, în timp ce mă aflam în starea mea obișnuită, vedeam în fața mea o lumină interminabilă și înțelegeam că în acea lumină locuia Preasfânta Treime, și am mai văzut în fața acelei lumini, pe Regina Mamă, care era complet absorbită de Preasfânta Treime și Ea le absorbea în Sine pe toate cele Trei Persoane Divine, în așa fel încât a fost îmbogățită cu cele trei prerogative ale Treimii Preasfinte, adică, cu Puterea, cu Înțelepciunea și Caritatea; și așa cum Dumnezeu iubește omenirea ca fiind parte din Sine și totodată ieșită din Sine, tot astfel, dorește cu ardoare ca acea parte din Sine care îi aparține, să se întoarcă la El.
Așadar, Regina Mamă, participând la aceasta, iubește neamul omenesc cu o iubire excesivă. În timp ce înțelegeam aceasta, l-am văzut pe Confesor și am rugat-o pe Preasfânta Fecioară să mijlocească[1] pentru el înaintea Preasfintei Treimi, și Ea a făcut un gest de înclinare, ducând rugăciunea mea la Tronul lui Dumnezeu, și am văzut că de pe Tronul Divin ieșea un flux de lumină, care îl acoperea complet pe Confesor, și m-am regăsit în mine.
În această dimineață, aflându-mă în afara mea, m-am trezit cu Copilul Isus în brațe și în timp ce eram încântată să-l privesc, fără să știu cum, din același Copil a ieșit un al doilea și după scurte momente, un al treilea Copil, amândoi similari cu primul, deși distincți între Ei. Privind cu uimire aceasta, am spus: „O, cum se atinge cu mâna misterul preasfânt al Preasfintei Treimi, că în timp ce sunteți Unul, sunteți de fapt Trei!” Îmi părea că toți Trei mi-ar spune (dar pe măsură ce ieșea cuvântul, a devenit[1], o singură voce):
„Natura Noastră este alcătuită dintr-o Iubire pură și foarte simplă, comunicativă, iar natura Iubirii adevărate are acest lucru propriu, pentru a produce singură imagini toate similare cu Sine în putere, bunătate și frumusețe și în tot ce Ea conține, este doar pentru a da un accent sublim atotputerniciei Noastre, Ne aplică semnul distincției, încât această Natură a Noastră, topită în Iubire, formează Trei, din moment ce este simplă, fără nicio materie, care să poată împiedica uniunea, și topindu-se din nou, formează Una singură. Și este tot atât de adevărat că natura adevăratei Iubiri are aceasta (de a produce imagini care sunt toate similare cu sine sau de a-și asuma imaginea celui pe care îl iubește), deoarece a Doua Persoană, în răscumpărarea neamului omenesc, și-a asumat natura și imaginea omului și i-a dăruit Divinitatea”.
În timp ce spuneau acestea, îl distingeam foarte bine pe iubitul meu Isus, recunoscând în El imaginea naturii umane și doar pentru El aveam încredere să stau în Prezența Lor, altfel cine ar fi îndrăznit? Ah, da, îmi părea că Umanitatea însușită de Isus deschisese creaturii raportul spiritual, pentru a o determina să se înalțe până la tronul Divinității, pentru a fi primită la comunicarea cu Ei și pentru a obține decizia harurilor. O, ce momente fericite am avut, câte lucruri înțelegeam; dar pentru a scrie câte ceva, aș avea nevoie să le descriu când sufletul meu se află împreună cu dragul meu Isus, încât pare [că sufletul] este eliberat din trup, dar regăsindu-mă închisă, întunericul închisorii, îndepărtarea de Soarele meu mistic, durerea de a nu-L vedea, [toate acestea] mă fac incapabilă să le descriu și mă determină să trăiesc murind, dar obligată să trăiesc legată, întemnițată în acest trup sărman. Ah, Doamne, ai milă de o sărmană păcătoasă, care trăiește bolnavă și întemnițată, rupe curând zidul acestei închisori pentru a zbura la Tine și a nu mă mai întoarce.
După ce am petrecut mai multe zile de absență foarte amară și după ce am primit Împărtășania, în interiorul meu am văzut trei Copii (Preasfanta Treime). Frumusețea și asemănarea lor erau atât de mari, încât toți Trei păreau născuți dintr-o singură procreare.
Sufletul meu a fost surprins și uimit, văzând atât de multă frumusețe închisă în cercul interiorului meu atât de mizerabil, iar uimirea mea a crescut și mai mult când am văzut cum acești trei Copii aveau foarte multe corzi de aur în mână și cu acestea Se legau strâns de mine și inima mea se lega de Ei.
După aceea, ca și cum Fiecare și-ar fi luat locul, au început să vorbească între Ei; dar eu nu înțelegeam și nu găsesc cuvinte pentru a putea repeta limbajul Lor foarte înalt; pot spune doar că, într-o clipită, am văzut multe nenorociri umane, degradarea și despuierea Bisericii, la fel și decăderea preoților, care, în loc să fie lumina pentru popoare, reprezintă întuneric.
Prin urmare, fiind complet mâhnită de această viziune, am spus: „Preasfinte Dumnezeule, dăruiți pace Bisericii, faceți să i se înapoieze ceea ce i-au luat, nu-i lăsați pe cei răi să râdă pe la spate de cei buni”. Și în timp ce vorbeam, Ei au spus: „Sunt mistere de neînțeles ale lui Dumnezeu”.
Spunând acestea, au dispărut și m-am întors în interiorul meu.
În această dimineață, după ce am primit Împărtășania, adorabilul meu Isus mi-a arătat pe Confesor care avea intenția să mă determine să sufăr răstignirea. Simțeam că sărmana mea natură o respinge, nu pentru că nu voiam să sufăr, ci din alte motive pe care nu este necesar să le descriu aici. Dar Isus, plângându-se de mine, i-a spus părintelui: „Nu vrea să se supună”.
Eu m-am emoționat auzind această lamentare, iar părintele a reînnoit porunca și m-am supus. După ce eu am suferit puțin și l-am văzut pe părinte prezent, Domnul a spus: „Preaiubita Mea, iată simbolul Preasfintei Treimi: Eu, părintele și tu. Iubirea Mea nu a fost niciodată singură, în toată veșnicia, ci întotdeauna unită într-o uniune perfectă și reciprocă între Persoanele Divine, pentru că iubirea adevărată nu este niciodată singură, ci produce alte iubiri și se bucură să fie din nou iubită de iubirile pe care chiar ea le-a produs și, dacă este singură, ori nu este natura iubirii divine, ori este doar iubire aparentă.
Dacă ai ști cât de încântat sunt și cât Îmi place să pot continua în creaturi acea iubire care domnea din veșnicie și încă domnește în Preasfânta Treime! Iată motivul pentru care vreau consimțământul intenției Confesorului unit cu Mine pentru a putea continua în mod perfect această iubire simbolică a Preasfintei Treimi”.
––––––––––––––
Galateni 6,17: De acum încolo nimeni să nu-mi aducă supărări, căci eu port în trupul meu stigmatele lui Isus!
2 Corinteni 11,23-28: Sunt ei slujitorii lui Cristos? – vorbesc ca unul ieşit din minţi – sunt cu mult mai mult: sunt peste măsură în trudă, cu mult mai mult în închisori, cu mult mai mult în bătăi, adesea în pericol de moarte, de cinci ori am primit de la iudei patruzeci de lovituri fără una, de trei ori am fost bătut cu vergile, o dată am fost bătut cu pietre, de trei ori am naufragiat. O zi şi o noapte am rămas în largul mării. Deseori în călătorii, în pericole pe râuri, în pericole din partea tâlharilor, în pericole din partea conaţionalilor, în pericole din partea păgânilor, în pericole în cetate, în pericole în pustiu, în pericole pe mare, în pericol printre fraţii falşi. În muncă şi trudă, deseori în privegheri, în foame şi sete, adesea în posturi, în frig şi fără haine şi, pe lângă cele exterioare, preocuparea mea de fiecare zi, îngrijorarea pentru toate bisericile.
Apocalips 7,2-4: Şi am văzut un alt înger ridicându-se de la răsăritul soarelui şi având sigiliul Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri cărora le fusese dat să dăuneze pământului şi mării, spunând: „Nu dăunaţi pământului, nici mării şi nici copacilor, până când nu vom pune sigiliul pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!” Şi am auzit numărul celor care au fost însemnaţi cu sigiliul: o sută patruzeci şi patru de mii de însemnaţi, din toate triburile fiilor lui Israél.
După ce am petrecut zile de lipsuri, nu numai, dar și de tulburări, în această dimineață, aflându-mă mai îngrijorată de starea mea mizerabilă, adorabilul Isus, când a venit, mi-a spus: „Tu, fiind neliniștită, mi-ai tulburat odihna Mea dulce. Ah, da, nu Mă mai lași să Mă odihnesc”.
Cine poate spune cât de mortificată am fost auzind că nu l-am lăsat pe Isus Cristos să se odihnească? Cu toate acestea, pentru câteva ore m-am liniștit, dar apoi am fost mai neliniștită decât înainte, încât, eu însămi nu știu de data aceasta unde voi sfârși.
După cele două cuvinte pe care le-a spus Isus, m-am trezit în afara mea și, privind pe bolta cerurilor, am văzut trei sori: unul părea că se așeza în orient, celălalt în occident, al treilea la jumătatea zilei. Era atât de mare splendoarea razelor pe care le răspândeau, încât se uneau între ele, formându-se unul singur. Îmi părea că văd misterulPreasfintei Treimi și pe creatură formată cu cele trei puteri, după imaginea Sa. De asemenea, înțelegeam că pentru cei care erau în acea lumină, memoria rămânea transformată în Tatăl, intelectul în Fiul, voința în Duhul Sfânt. Câte lucruri înțelegeam! Dar nu știu cum să le exprim.
