Aflându-mă în starea mea obișnuită, m-am trezit în afara mea și după ce am înconjurat, m-am regăsit într-o peșteră și am văzut-o pe Regina Mamă, care era în momentul de a-L aduce la lumină pe Pruncușorul Isus. Ce minune splendidă! Îmi părea că atât Mama, cât și Fiul erau transmutați într-o lumină foarte pură, dar în acea lumină se putea vedea foarte bine natura umană a lui Isus, care conținea în sine Divinitatea, care i-a servit ca un văl pentru a-i acoperi Divinitatea, încât, prin ruperea vălului naturii umane, era Dumnezeu și acoperit cu acel văl, era om; și iată minunea minunilor: Dumnezeu și om, om și Dumnezeu, care fără să-i lase pe Tatăl și pe Duhul Sfânt, vine să locuiască cu noi și ia trup omenesc, pentru că adevărata iubire nu se desparte niciodată.

Deci, îmi părea, că Mama și Fiul, în acel moment foarte fericit, au rămas spiritualizați, și fără cel mai mic obstacol, Isus a ieșit din sânul matern, revărsându-se amândoi într-un exces de iubire, adică acele preasfinte trupuri transformate în Lumină și, fără cea mai mică piedică, Isus, Lumina, a ieșit din interiorul luminos al Mamei, rămânând sănătoși și intacți atât Unul cât și Cealaltă, revenind apoi la starea naturală. Dar cine poate spune frumusețea Pruncușorului, care în acel moment al nașterii a răspândit chiar și în exterior, razele Divinității? Cine poate să spună frumusețea Mamei, care a rămas complet absorbită în acele raze divine?

Și Sfântul Iosif? Îmi părea că nu era prezent în actul nașterii, dar se afla într-o altă parte a peșterii, cu totul absorbit în acel profund Mister și, dacă nu vedea cu ochii trupului, vedea foarte bine cu ochii sufletului, pentru că era captivat într-un extaz sublim.

Așadar, în momentul în care Pruncușorul a ieșit la lumină, aș fi vrut să zbor pentru a-L lua în brațele mele, dar îngerii m-au împiedicat, spunându-mi că era onoarea Mamei de a-L lua mai întâi în brațe. Deci, Preasfânta Fecioară, parcă cutremurată, a revenit în sine și din mâinile unui Înger L-a primit în brațe pe Fiul, Ea L-a îmbrățișat atât de strâns în căldura iubirii în care se afla, încât părea că a vrut să-L introducă din nou în sânul Ei, apoi, voind să dea o izbucnire de iubire arzătoare, L-a așezat la pieptul Ei și L-a alăptat. În acest timp, eram nerăbdătoare, așteptând să fiu chemată, pentru a nu primi o altă mustrare de la îngeri.

Deci Regina mi-a spus: „Vino, vino să-L iei pe Preaiubitul tău, bucură-te și tu de El și manifestă-i iubirea ta”. Și spunând așa, m-am apropiat și Mama mi L-a dat în brațe. Cine poate spune mulțumirea mea, sărutările, strângerile, gingășiile? După ce m-am manifestat puțin, i-am spus: „Dragul meu, ai supt lapte de la Mama noastră, dă-mi și mie”.

Iar El, complet binevoitor, a turnat o parte din acel lapte din gura Sa într-a mea, iar după aceea mi-a spus: „Iubita Mea, Eu am fost conceput [să fiu] unit cu durerea, m-am născut pentru durere și am murit în durere, iar cu acele trei cuie cu care M-au răstignit, am pironit cele trei puteri: intelectul, memoria și voința acelor suflete care doresc să Mă iubească, rămânând atrase de Mine în întregime, pentru că prin păcat au devenit infirme și dispersate de Creatorul lor, fără nicio înfrânare”.

Și în timp ce spunea aceasta, a aruncat o privire către lume și a început să plângă pentru mizeriile ei. Văzându-L plângând, i-am spus: „Iubitule Prunc, nu distruge cu plânsul Tău o noapte atât de fericită pentru cine Te iubește. În loc să izbucnești în plâns, [mai bine] să începem să cântăm”. Și spunând așa, am început să cânt; Isus s-a liniștit din plâns auzindu-mă cântând, iar eu mi-am terminat strofa; El a cântat-o pe a Sa cu o voce la fel de puternică și armonioasă, încât toate celelalte voci dispăreau, auzindu-i vocea Sa foarte dulce. După aceasta, L-am rugat pe Pruncușorul Isus pentru Confesorul meu, pentru cei care îmi aparțin și la sfârșit pentru toți, iar El părea complet binevoitor. În acel moment a dispărut, iar eu m-am reîntors în mine.