După ce am petrecut zile de lipsuri, nu numai, dar și de tulburări, în această dimineață, aflându-mă mai îngrijorată de starea mea mizerabilă, adorabilul Isus, când a venit, mi-a spus: „Tu, fiind neliniștită, mi-ai tulburat odihna Mea dulce. Ah, da, nu Mă mai lași să Mă odihnesc”.

            Cine poate spune cât de mortificată am fost auzind că nu l-am lăsat pe Isus Cristos să se odihnească? Cu toate acestea, pentru câteva ore m-am liniștit, dar apoi am fost mai neliniștită decât înainte, încât, eu însămi nu știu de data aceasta unde voi sfârși.

            După cele două cuvinte pe care le-a spus Isus, m-am trezit în afara mea și, privind pe bolta cerurilor, am văzut trei sori: unul părea că se așeza în orient, celălalt în occident, al treilea la jumătatea zilei. Era atât de mare splendoarea razelor pe care le răspândeau, încât se uneau între ele, formându-se unul singur. Îmi părea că văd misterul Preasfintei Treimi și pe creatură formată cu cele trei puteri, după imaginea Sa. De asemenea, înțelegeam că pentru cei care erau în acea lumină, memoria rămânea transformată în Tatăl, intelectul în Fiul, voința în Duhul Sfânt. Câte lucruri înțelegeam! Dar nu știu cum să le exprim.