În această dimineață, adorabilul meu Isus nu venea; dar după o lungă așteptare a venit și, mângâindu-mă, mi-a spus: „Fiica Mea, știi care este scopul Meu cu tine și starea pe care o vreau de la tine?”
Și făcând o pauză, a adăugat: „Scopul pe care îl am cu tine nu este pentru a face lucruri miraculoase și multe lucruri pe care le-aș putea împlini în tine pentru a arăta lucrarea Mea, ci scopul Meu este să te absorb în Voința Mea și să fac [din toate acestea] unul singur, și să las prin tine un exemplar perfect al uniformității tale cu Vrerea Mea. Dar aceasta este starea sublimă, este cel mai mare miracol, este minunea minunilor pe care intenționez să le fac prin tine.
Fiica Mea, pentru a face în mod perfect ca vrerea noastră să fie una, sufletul trebuie să devină ascuns și să Mă imite doar pe Mine, pentru că în timp ce Eu umplu lumea, păstrând-o absorbită în Mine și rămânând absorbit în ea[1], mă fac invizibil, atât de mult încât nu las pe nimeni să Mă vadă. Asta înseamnă că nu există nicio materie în Mine, ci totul este un spirit foarte curat, și dacă în Umanitatea Mea asumată Mi-am însușit materie [trup], a fost ca să Mă asemăn în toate cu omul și să-i dau un exemplu perfect de felul cum să spiritualizeze această materie [trupească].
Prin urmare, sufletul trebuie să spiritualizeze totul și să devină ascuns pentru a forma cu ușurință voința lui una cu a Mea, pentru că ceea ce este ascuns poate fi absorbit într-o altă materie. Dintre două materii, doar una urmează să fie formată, cealaltă trebuie să-și piardă forma, altfel niciodată nu ar ajunge să se formeze o singură ființă. Ce fericire ai avea dacă, distrugându-te pe tine însăți, devii invizibilă, să poți primi o formă total divină! Într-adevăr, rămânând absorbită în Mine și Eu în tine, formând o singură ființă, ai ajunge să conții izvorul divin în tine și, fiindcă Voința Mea conține tot binele care ar putea exista, astfel ai conține toate bunurile, toate darurile, toate harurile și nu ar trebui să le cauți în altă parte decât în tine.
Și dacă virtuțile nu au limite, creatura, stând în Voința Mea, în funcție de cât îi este posibil acesteia să obțină, vor găsi limitele, pentru că Voința Mea face să se dobândească cele mai eroice și mai sublime virtuți, pe care creatura nu le poate depăși. Înălțimea perfecțiunii sufletului anihilat este atât de mare în Vrerea Mea, încât ajunge să lucreze ca Dumnezeu, și asta nu e de mirare, pentru că, din moment ce voința lui nu mai trăiește în el, ci propria Voință a lui Dumnezeu, atunci încetează orice uimire, dacă trăind cu această Voință, el posedă puterea, înțelepciunea, sfințenia și toate celelalte virtuți pe care le conține Dumnezeu.
Este suficient să-ți spun ca tu să te îndrăgostești și să cooperezi foarte mult ca să obții mult, încât sufletul care ajunge să trăiască numai din Vrerea Mea, să fie ca o regină a tuturor reginelor și tronul lui este atât de înalt încât ajunge până la tronul Celui Veșnic, intră în secretele Preamăreței Sfinte Treimi și participă la iubirea reciprocă a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt. Oh, cum îl cinstesc toți îngerii și sfinții, oamenii îl admiră și demonii se tem de el, văzând Ființa Divină în el!”
Ah, Doamne, când mă vei lăsa să ajung la aceasta, pentru că eu nu pot face nimic? Deci, cine poate spune ce insufla Domnul în mine cu lumina spirituală peste această uniformitate a vrerilor? Înălțimea conceptelor este atât de înaltă încât limba mea, neștiind să vorbească atât de bine, nu are cuvinte să le exprime. Abia am putut să spun puține absurdități, din ceea ce Domnul, cu o lumină foarte strălucitoare, m-a făcut să înțeleg.
[1] Adică, prezent peste tot în el.
Matei 7,21-24: Nu oricine îmi zice «Doamne! Doamne!» va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa Tatălui meu, care este în ceruri. 22 Mulţi vor spune în ziua aceea: «Doamne! Doamne! Oare nu în numele tău am profeţit şi nu în numele tău am alungat diavoli şi nu în numele tău am făcut atâtea minuni?». 23 Atunci le voi declara: «Niciodată nu v-am cunoscut. Îndepărtaţi-vă de mine, voi, care săvârşiţi nelegiuirea!». 24 Aşadar, oricine ascultă aceste cuvinte ale mele şi le împlineşte va fi asemenea cu omul înţelept care şi-a construit casa pe stâncă.

Descoperă mai multe la Voința Divină
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.