În această dimineață m-am trezit în afara mea și am văzut tot cerul presărat cu cruci, unele mici, altele mari, altele medii. Cele mai mari răspândeau mai multă splendoare. Era o încântare foarte dulce să vezi atât de multe cruci mai strălucitoare decât soarele, care înfrumusețau firmamentul. După aceea, părea că s-ar deschide Cerul, se vedea și se auzea sărbătoarea celebrată pentru Cruce, de către Binecuvântați.

            Cine a suferit cel mai mult, a fost cel mai mult sărbătorit în această zi. Se distingeau într-un mod special martirii și cei care au suferit în ascuns. Oh, cât era de apreciată crucea de către cei care au suferit foarte mult, în acea binecuvântată ședere! În timp ce vedeam aceasta, a răsunat în tot Cerul o voce care spunea: „Dacă Domnul nu ar trimite crucile pe pământ, ar fi ca un tată care nu are iubire pentru fiii Săi și care, în loc să vrea să-i vadă onorați și bogați, vrea să-i vadă săraci și dezonorați”.

            În rest, ceea ce am văzut referitor la această sărbătoare, nu am cuvinte să le pot exprima; le simt în mine, dar nu știu cum să le rostesc, de aceea tac.