Aflându-mă în continuare lipsită de adorabilul meu Isus, [s-a arătat] cel mult ca o umbră – oh, cât amar am, câte lacrimi ar trebui să vărs! – În această dimineață, după ce am așteptat și l-am căutat, l-am găsit în propriul meu pat, complet îndurerat, cu coroana de spini care îi străpungea capul; i-am luat-o încet-încetișor și am pus-o pe [capul] meu. Oh, cât de rea mă vedeam înaintea prezenței Sale! Nu aveam puterea să spun niciun singur cuvânt. Isus, având milă de mine, mi-a spus:

            „Fă-ți curaj, nu-ți fie teamă, încearcă să-ți umpli interiorul cu Mine și să-l îmbogățești cu toate virtuțile, până când acestea se revarsă, iar când vei ajunge să fi plină de ele și să se reverse, atunci te voi duce în Cer și astfel se vor termina toate absențele Mele”.

            După aceea, a adăugat cu un aer trist: „Fiica Mea, roagă-te, pentru că sunt pregătite trei zile distincte, – una departe de cealaltă -, de furtuni, grindină, fulgere, inundații, care vor face mari pagube oamenilor și plantelor”.

            Spunând acestea, a dispărut, lăsându-mă puțin mai alinată în starea în care mă aflu, dar gândind: cine știe când voi împlini această revărsare? Și dacă nu o fac niciodată, va fi mai bine pentru mine să stau mereu departe de El?