Voința Divină

            În această dimineață am primit Împărtășania și fiind împreună cu Isus, acolo era și Regina Mamă și, oh, minune, mă uitam la Mama și vedeam că Inima Ei s-a transformat în Pruncul Isus, mă uitam la Fiul și vedeam în Inima Copilului pe Mama Sa. Între timp, mi-am amintit că astăzi este Boboteaza și eu, luând exemplul sfinților Magi, trebuia să ofer ceva Copilului Isus, dar vedeam că nu aveam ce să-i dau. Atunci, văzându-mi mizeria, mi-a trecut prin gând să-mi ofer trupul în loc de smirnă, cu toate suferințele celor doisprezece ani pe care i-am stat la pat^[1], pregătită să sufăr și să rămân alt timp cât i-ar fi plăcut Lui; în loc de aur, durerea pe care o simt când mă privează de prezența Sa, care este cel mai dureros și chinuitor lucru pentru mine; în loc de tămâie, bietele mele rugăciuni, unite cu cele ale Reginei Mamă, ca să fie mai acceptabile Pruncului Isus. Așadar am făcut oferta cu toată încrederea că Pruncul ar fi acceptat totul. Isus părea să accepte ofertele mele sărace cu multă plăcere, dar ceea ce-i plăcea cel mai mult era încrederea cu care i le oferisem.

            Așadar mi-a spus: „Încrederea are două brațe, cu unul îmbrățișează Umanitatea Mea și o folosește ca pe o scară pentru a urca spre Divinitatea Mea, cu celălalt îmbrățișează Divinitatea și atrage din Ea în torente, haruri cerești, ca sufletul să rămână complet inundat în Ființa Divină. Când sufletul este încrezător, este sigur că obține ceea ce cere. Eu las ca brațele să-mi fie legate, îl las să facă ceea ce vrea, îl las să pătrundă până în interiorul Inimii Mele și îl las ca el însuși să ia ceea ce mi-a cerut. Dacă nu aș face acest lucru, m-aș simți într-o stare de constrângere”.

            În timp ce spunea aceasta, din sânul Copilului și din cel al Mamei ieșeau fluxuri de licoare (dar practic nu știu cum se numea, ceea ce spun că era licoare), care mi-a inundat tot sufletul. Regina Mamă a dispărut.

            După aceea, împreună cu Pruncul am ieșit pe bolta cerului și îi vedeam grațiosul chip trist și mi-am spus: „Poate vrea lapte, de aceea este trist”.

            Așadar, i-am spus: „Vrei să sorbi de la mine, din moment ce Regina Mamă nu mai este?”^[2] Dar înainte de a face acest lucru, mi-a fost frică să nu fie diavolul, deci, m-am asigurat făcându-i de mai multe ori semnul crucii și i-am spus: „Ești Tu cu adevărat Isus Nazarineanul, a doua persoană a Preasfintei Treimi, Fiul Fecioarei Maria, Născătoare de Dumnezeu?”¹

            Pruncul m-a asigurat că da. Deci fiind sigură, L-am lăsat să soarbă. Copilul părea să-și revină, luând un aspect vesel, și vedeam că sorbea o parte din acele fluxuri cu care El Însuși mă inundase. Și în timp ce făcea aceasta, îmi simțeam inima atrasă, pentru că părea că acel lapte pe care Isus îl sorbea de la mine, îmi venea de la El. Cine poate spune ce s-a petrecut între mine și Pruncul Isus? Nu am limbajul pentru a ști cum să spun, nici cuvinte pentru a putea descrie.