În această dimineață a trebuit să sufăr mult din cauza absenței dragului meu Isus, dar mi-a răsplătit durerile, satisfăcând dorința mea de a vrea să știu un lucru pe care l-am râvnit de mult timp.

            După ce am tot înconjurat în căutarea lui Isus, îl chemam când cu rugăciunea, când cu lacrimi, când cu cântecul, sperând că va putea fi înduioșat de vocea mea și astfel să fie găsit, dar totul era în zadar. Am repetat suspinele mele; și întrebam de El pe oricine^[1]. În cele din urmă, când inima mea simțea că se despică și nu am mai rezistat, L-am găsit, dar l-am văzut din spate și, amintindu-mi cum m-am opus Lui și – toate acestea le voi spune în cartea Confesorului^[2] – i-am cerut iertare și așa se pare că am ajuns la un acord, astfel că El însuși m-a întrebat ce vreau și i-am spus: „Binevoiește să-mi spui care este Voința Ta asupra stării mele, mai ales ce trebuie să fac atunci când sufăr puțin și Tu nu vii, iar dacă vii ești ca o umbră; așadar, nevăzându-Te, îmi simt toate simțurile în mine și, regăsindu-mă în această stare, simt că depun efort și nu este nevoie să aștept venirea Confesorului pentru a ieși din acea stare”.

            Și Isus: „Fie că suferi sau nu, fie că vin sau nu, starea ta este întotdeauna de victimă și mult mai mult decât aceasta, este Voința Mea și a ta, și eu nu judec după lucrările care se fac, ci după voința cu care se lucrează”. Și eu: „Domnul meu, e bine cum spui, dar îmi pare că sunt inutilă, se pierde mult timp și simt o tulburare, o teamă; și apoi, trebuind să vină Confesorul, îmi chinuie sufletul că aceasta nu ar fi Voința Ta”.

Și El: „Crezi că este un păcat să vină Confesorul?” Și eu: „Nu, dar mă tem că nu este Voința Ta”. Și El: „Trebuie să fugi chiar și de umbra păcatului, dar de restul nu trebuie să-ți faci griji în privința asta”. Și eu: „Dacă nu ar fi Voința Ta, la ce bun să rămân [în această stare]?” Și El: „Ah, îmi pare că fiica Mea vrea să scape de statutul de victimă, nu-i așa? Și eu, roșind toată, am spus: „Nu, Doamne, spun asta pentru că uneori nu mă faci să sufăr și Tu nu vii, în rest poți să mă faci să sufăr, iar eu nu mă voi gândi la nimic”.

Și Isus: „Și Mie îmi pare că vrei să scapi. Apoi, știi tu când am vrut să vin să-ți împărtășesc durerile Mele, când a fost prima, a doua, a treia sau chiar ultima oară? Prin urmare, distrăgându-ți atenția de la Mine și străduindu-te să ieși, te vei ocupa cu altceva, iar Eu, când voi veni, nu te voi găsi pregătită și Eu, la rândul Meu, voi merge în altă parte”.

            Și eu, complet speriată: „Să nu fie niciodată, o, Doamne! Nu vreau să știu altceva decât de Preasfânta Ta Voință”. Și El: „Fii liniștită și așteaptă-l pe Confesor”.   

După aceea a dispărut. Pare că mă simțeam ușurată de o mare povară, datorită acestor vorbe ale lui Isus, dar cu toate acestea, suferința dureroasă din mine nu a încetat când Isus mă privează de prezența Sa.

^[1] Vezi Cântarea Cântărilor: 3,1-3.

^[2] Avem aici noutatea unei cărți a Luisei, necunoscută și în totalitate conștientă.